ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1904/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1904/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1904/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 25 martie 2015, pe roiul Tribunalului Alba, sub Dosar civil nr. x/107/2015, formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. și V. în contradictoriu cu pârâții M.J., Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea, s-a solicitat, ca prin hotărâre judecătorească, să se dispună: - obligarea pârâților la acordarea fiecăruia dintre reclamanți a unei despăgubiri echivalentă cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanță aferente perioadei 2012 - 2014, în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată/an, în cuantumul prevăzut pentru fiecare an dedus judecății, astfel cura a fost stabilit prin actele normative speciale.
Prin Sentința civilă nr. 1.506 din 29 septembrie 2015, Tribunalul Alba în baza art. 132 C. proc. civ. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, reținând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ., ci cele prevăzute de art. 260 alin. (1) și (2) C. muncii, raportat la art. 210 din Legea nr. 62/2011, care reglementează o competență teritorială exclusivă a tribunalului de la domiciliul/reședința/locul de muncă al reclamanților. Cum reclamanții au locul de muncă la Judecătoria Marghita, Tribunalul Bihor este instanța competentă să soluționeze cauza. După înregistrarea cauzei la Tribunalul Bihor, instanța a dispus disjungerea cauzei, astfel că prezentul dosar îi privește doar pe reclamanții A., judecător la Tribunalul Bihor, și pe N., grefier la aceeași instanță.
Prin Sentința civilă nr. 557/LM/2016, pronunțată de Tribunalul Bihor s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bihor a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ. și pentru că cei doi reclamanți au locul de muncă la Tribunalul Bihor, însă au solicitat să se judece la Tribunalul Alba, această din urmă instanță este legal competentă să soluționeze cauza, ca instanță inițial învestită de către reclamanți. Cu privire la conflictul negativ de competența, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.
civ., Înalta Curte reține următoarele: Art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competență facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanței competente, dacă este aceea la care acesta își desfășoară activitatea. Sintagma folosită de legiuitor în art. 127 C. proc. civ. "competența instanței la care își desfășoară activitatea" nu poate fi interpretată în sens larg, de Curte de Apel în a cărui circumscripție își desfășoară activitatea judecătorul reclamant, ci are înțelesul de instanța judecătorească la care acesta funcționează efectiv. În speță, având în vedere faptul că reclamanții A. și N. își desfășoară activitatea la Tribunalul Bihor, că au funcția de grefier și de judecător și că în raport de cerințele art. 127 C. proc.
civ., aceștia s-au adresat Tribunalul Alba, tribunal care se află în circumscripția Curții de Apel Alba Iulia, învecinată Curții de Apel Oradea, în a cărei circumscripție se află Tribunalul Bihor, instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Alba, ca instanță inițial învestită de către reclamanți. Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Alba.
PENTRU ACESTE
MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2016. Procesat de GGC - N
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.