ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1203/2017

HOTĂRÂRE

01.08.2017

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1203/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1203/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș sub nr. x/109/2016, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL solicitând anularea înregistrării denumirii societății pârâte, deci a mărcii ulterioare, care cuprinde numele comercial și/sau emblema anterior înregistrate, aceea de SC B. SRL, deoarece îi încalcă dreptul exclusiv de a utiliza această denumire, obligarea pârâtei la plata sumei de 80.000 lei, ce reprezintă despăgubiri civile, precum și acordarea de daune morale în cuantum de 20.000 Iei, pentru prejudiciile cauzate prin folosirea, cu rea-credință, a acestei denumiri, cu cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 415 din data de 25 octombrie 2016, Tribunalul Argeș a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Curtea, de Argeș.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Argeș a apreciat a fi incidente dispozițiile ari. 94 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora judecătoriile au competență în soluționarea, în primă instanță, a oricăror altor pricini, evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 lei, inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniste sau neprofesioniste.

Prin sentința civilă nr. 58 din data de 18 ianuarie 2017, Judecătoria Curtea de Argeș a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București.

În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că potrivit dispoziții art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, incidente cauzei, anularea înregistrării unei mărci este de competența Tribunalului București.

Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 515 din data de 13 aprilie 2017, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, și constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, in vederea soluționării acesteia.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că litigiul privește un conflict între două nume comerciale, invocându-se de către reclamantă concurența neloială prin folosirea, numelui său comercial de către pârâtă, care astfel încearcă acapararea clientelei.

Or, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 11/1991, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța nr. 12/2014 la 25 mai 2015, acțiunile izvorâte dintr-o practică de concurență neloială sunt de competența tribunalului locului săvârșirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găsește sediul pârâtului; în lipsa unul sediu, este competent tribunalul domiciliului pârâtului.

Investită cu soluționarea conflictului negativ de competență în condițiile art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Ceea ce a determinat ivirea prezentului conflict de competență este reprezentat de opinia divergentă a instanțelor de judecată cu privire la natura litigiului dedus judecății și a normelor legale care îi reglementează competența materială și teritorială de soluționare.

Astfel, Tribunalul Argeș a apreciat incidente dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., care atrag competența materială de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriilor, Judecătoria Curtea de Argeș a constatat incidența dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, care stabilesc competența materială și teritorială în favoarea Tribunalului București, în timp ce Tribunalul București a reținut aplicabile prevederile de art. 7 din Legea nr. 11/1991, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța nr. 12/2014 la 25 mai 2015, care prevăd o competență teritorială alternativă, în favoarea tribunalului în circumscripția căruia se află locul săvârșirii faptei ilicite, a celui în circumscripția căruia se găsește sediul pârâtului sau, în lipsa unui sediu, în favoarea tribunalului domiciliului pârâtului.

Prin urmare, Înalta Curte este chemată a tranșa natura litigiului dedus judecății și de a stabili instanța competentă material și teritorial în soluționarea cauzei.

Analizând conținutul cererii de chemare în judecată, aflată la filele 3-6 ale Dosarului Tribunalului Argeș nr. x/109/2016, Înalta Curte constată că instanța a fost învestită cu o acțiune prin care reclamanta SC A. SRL, titulară a unei mărci individuale verbale, înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci la data de 14 octombrie 2016, cu data de depozit la 19 aprilie 2016, cu denumirea SC A. SRL, pentru clasa de servicii 36, a chemat în

judecată pe pârâta SC B. SRL solicitând "anularea înregistrării denumirii societății pârâte, deci a mărcii ulterioare", care cuprinde numele comercial și/sau emblema anterior înregistrate, aceea de SC B. SRL, precum și obligarea pârâtei la despăgubiri civile și plata daunelor morale pentru prejudicii cauzate prin folosirea cu rea-credință a acestei denumiri.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta încalcă dreptul exclusiv al acesteia de a utiliza această denumire. în dezvoltarea motivelor invocate în susținerea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că este titulara numelui comercial SC A. SRL, și a mărcii SC A. SRL, că pârâta a început o campanie agresivă de acaparare a clientelei sale, prin folosirea numelui său și încearcă ca creeze confuzie între cele două nume comerciale, prin acapararea neloială a pieții de servicii specifice domeniului său de activitate.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, fila 26 a Dosarului nr. x/103/2016 al Tribunalului Argeș, rezultă că reclamanta SC A. SRL este în evidențele Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, fiind înscrisă în Registrul cererilor de mărci, cu data de depozit la 19 aprilie 2016,, cu marca individuală verbală SC A. SRL, pentru clasa de servicii 36.

De asemenea, din aceleași înscrisuri aflate atașate la dosarul cauzei, pârâta SC B. SRL nu rezultă a fi. titulara mărcii SC A. SRL, înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, în condițiile legii.

Este adevărat că potrivit art. 47 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, competența de soluționare a cererilor având ca obiect anularea înregistrării mărcii aparține Tribunalului București. De asemenea, este de necontestat că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a precizat că solicită anularea înregistrării denumirii societății pârâte, deci a mărcii ulterioare, care cuprinde numele comercial și/sau emblema anterior înregistrate, aceea de SC B. SRL."

Cu toate acestea, pentru a se putea constata incidența dispozițiilor Legii nr. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, reținută în motivarea decimării de competență de către judecătoria Curtea de Argeș, este necesar îndeplinirea unei condiții premise. Această condiție se referă la faptul ca marca ce se solicită a fi anulată să figureze înregistrată în evidențele Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, conform dispozițiilor legale. Or, situația premisă nu este îndeplinită în cauza pendinte, din actele dosarului nerezultând că pârâta SC B. SRL și-ar fi înregistrat denumirea ca marcă Ia Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

Prin urmare, în cauza nu pot fi reținute ca fiind incidente dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice pentru argumentele mai sus arătate.

Chiar dacă, prin calificarea cererii de chemare în judecată, s-ar ajunge ia concluzia că reclamanta ar fi înțeles să invoce prevederile art. 36 alin. (2) raportai la art. 37 din Legea nr. 84/1998, competent ar fi tot Tribunalul Argeș, ca instanță în circumscripția căreia se află sediul pârâtei (în temeiul art. 107 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), sau de la locui săvârșirii faptului ilicit sau al producerii prejudiciului (în temeiul art. 113 alin. (1) pct. 9 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), coroborate cu prevederile legii mărcilor, în ceea ce privește competența materială.

În raport de cele arătate în cuprinsul cererii de sesizare a instanței, Înalta Curte apreciază că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă o acțiune în concurență neloială, împrejurare ce determină incidența dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 11/1991 privind concurența neloială.

Potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, competența de soluționare a pricinilor izvorâte dintr-o practică de concurență neloială este una alternativă, în favoarea tribunalului locului săvârșirii faptei, a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul pârâtului sau, în lipsa unui sediu, tribunalul domiciliului pârâtului.

Totodată, prin dispozițiile art. 116 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., legiuitorul a stabilit în favoarea reclamantului dreptul exclusiv de alegere între mai multe instanțe, deopotrivă competente.

În speță, se reține că potrivit celor menționate în precizarea depusă de reclamantă în fața Tribunalului Argeș (fila 34}, precum și în cuprinsul întâmpinării depuse în cauză (filele 56-58), pârâta are sediul în Curtea de Argeș, județul Argeș, iar din conținutul cererii de chemare în judecată (filele 1-6 din dosarul Tribunalului Argeș), rezultă că faptei pretins ilicită s-a petrecut în municipiul Câmpulung, județul Argeș. Așadar, în cauza pendinte, locul săvârșirii faptei pretins ilicite este același cu sediul pârâtei.

Prin urmare, având în vedere că demersul judiciar inițiat de către reclamantă reprezintă o acțiune în concurență neloială, reglementat de dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 11/1991 privind concurența neloială, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.