ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 229/2017

Decizia nr. 229/2017

Asupra cererii de revizuire;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată;

Prin acțiunea introdusă la Tribunalul Buzău, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul B. Buzău, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea parțială a Deciziei de impunere anuală nr. 3176/2151 din 15 ianuarie 2015 (denumită în continuare "decizia de impunere"), emisă de către B. Buzău, C. a Primăriei, în ceea ce privește impozitul pe silozurile proprietatea societății, în cuantum de 789.983 lei - din care suma de 509.827 lei aferentă silozului C3 utilizat exclusiv pentru depozitarea și conservarea orzului și celor 10 celule din silozul C7, utilizate pentru depozitarea si conservarea orzului și suma de 280.156 lei aferenta celor 20 celule din silozul C7, utilizate pentru depozitarea și conservarea malțului, stabilit în sarcina acesteia pentru anul 2015.

Reclamanta a mai solicitat anularea Deciziei nr. 1 din 17 martie 2015, de soluționare a contestației emisă de B. Buzău - C. a Primăriei, prin care s-a respins contestația introdusă de SC A. SA.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la rambursarea sumei de 394.991.50 lei plătită de aceasta cu titlu de impozit, pentru primul semestru ai anului 2015 pentru cele 2 silozuri proprietatea societății SC A. SA, utilizate pentru depozitarea si conservarea cerealelor (silozul C3 utilizat exclusiv pentru depozitarea si conservarea orzului, iar silozul C7 utilizat pentru depozitarea si conservarea orzului (10 celule) si a malțului (20 de celule). întrucât aceasta suma nu este datorată de către societatea SC A. SA.

De asemenea, reclamanta a mai solicitat constatarea nulității înștiințării de plată, comunicată odată cu decizia de impunere aferentă anului 2014, prin care au fost calculate majorări de întârziere în cuantum de 93.788.20 lei (calculate până la data de 15 ianuarie 2015), aferente debitului principal reprezentând impozitul pe silozuri pentru anul 2014, ca efect al anulării, printr-o hotărâre judecătoreasca definitivă, a Deciziei de impunere aferenta anului 2014, în baza căreia au fost stabilite respectivele majorări de întârziere și obligarea B. Buzău la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.

Hotărârea instanței de fond;

Prin sentința nr. 106 din data de 04 februarie 2016, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

a admis, ca fiind întemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu B. Buzău și a dispus anularea parțială a Deciziei de impunere anuală nr. 3176/2151 din 15 ianuarie 2015 (denumită in continuare decizie de impunere) emisă de către B. Buzău - C. a Primăriei, în ceea ce privește impozitul pe silozurile proprietatea societății reclamante în cuantum de 789.983 lei - din care suma de 509.827 lei aferentă silozului C3 utilizat exclusiv pentru depozitarea și conservarea orzului și celor zece celule din silozul C 7 utilizate pentru depozitarea și conservarea orzului și suma de 280.165 lei aferentă celor 20 celule din silozul C7 utilizate pentru depozitarea și conservarea malțului, stabilit în sarcina acesteia pentru anul 2015.

Prin aceeași sentință, Tribunalul Buzău a dispus anularea Deciziei nr. 1 din 17 martie 2015 de soluționare a contestației pronunțate de B. Buzău - C. a Primăriei, prin care s-a respins contestația introdusă de către reclamantă, a obligat pârâta la rambursarea sumei de 394.991, 50 plătită de reclamantă cu titlu de impozit pentru semestrul unu al anului 2015 pentru cele două silozuri, proprietatea acesteia, utilizate pentru depozitarea și conservarea cerealelor - respectiv silozul C3, silozul C7, deoarece această sumă nu este datorată de către societatea reclamantă; și a constatat nulitatea înștiințării de plată ce a fost comunicată o dată cu decizia de impunere aferentă anului 2014, prin care au fost calculate majorări de întârziere în cuantum de 93.788, 20 lei, aferente debitului principal reprezentând impozitul pe silozuri pentru anul 2014 și a obligat B. Buzău la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 30.478, 89 lei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul B. Buzău prin primar, criticând sentința atacată ca fiind netemeinică și nelegală.

Hotărârea și considerentele instanței de recurs.

Prin Decizia nr. 1229 din 14 septembrie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a Ii-a civilă, contencios administrativ și fiscal,

a admis recursul formulat de pârâtul B. Buzău prin primar, împotriva sentinței nr. 106 din data de 04 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC A. SA Malt România.

A

casat în tot sentința recurată și, pe fond, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut următoarele:

Recurentul - pârât a susținut în cadrul motivelor de recurs, în esență, faptul că, raportat la obiectul de activitate principal al reclamantei - producerea de malț -, silozurile C3 și C7 (destinate depozitării orzului și malțului) nu sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri.

Curtea de apel a constatat că dispozițiile art. 250 alin. (1) pct. 17 din C. fisc., anterior precizate, prevăd următoarele: ,,clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt, după cum urmează, clădirile care sunt utilizate ca sere, solare, răsadnițe, ciupercării, silozuri pentru furaje, silozuri și/sau pătule pentru depozitarea și conservarea cerealelor, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru alte activități economice".

A considerat instanța de recurs că, mai întâi trebuie stabilită natura malțului, respectiv dacă acesta este sau nu o cereală. Aceasta, întrucât părțile au susținut puncte de vedere contrare, reclamanta considerând că malțul este o cereală, în sensul dispozițiilor legale anterior citate, iar pârâtul că nu se încadrează în această categorie, fiind un produs organic.

Din definiția existentă în Dex 2009, Curtea de apel a reținut că malțul este un „produs obținut din boabe de cereale (mai ales de orz) încolțite, uscate și măcinate, folosit la fabricarea berii și a spirtului sau, prăjit, la prepararea unui surogat de cafea".

Din același Dex 2009, s-a reținut că cerealele sunt un „grup de plante din familia gramineelor (grâu, porumb etc.), cu rădăcini fasciculate, tulpini neramificate și fructele cariopse, ale căror semințe servesc ca hrană omului sau animalelor și ca materie primă în industria alimentară".

Or, examinând cele două definiții, instanța de a apreciat că malțul nu este o cereală, nefiind o plantă, ci un produs obținut în urma prelucrării unor cereale.

Curtea de apel a apreciat că acceptarea punctului de vedere al reclamantei ar conduce la concluzia, prin analogie, că ar putea fi considerate ca fiind cereale și, spre exemplu, mălaiul sau faina - întrucât și acestea sunt obținute prin prelucrarea unor cereale, concluzie care însă nu poate fi primită, astfel că punctul de vedere exprimat de către pârât este corect, respectiv cel învederat de către reclamantă și însușit de către prima instanță ( care a reținut că „ atât orzul, cât și malțul sunt cereale") este eronat.

Ca urmare, instanța de recurs a considerat că pentru cele 20 de celule din silozul C7, utilizate pentru depozitarea malțului, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 520 alin. (1) pct. 17 din C. fisc., astfel că pentru ele nu era incidență scutirea ex lege de la plata impozitului pe clădiri De altfel, chiar reclamanta a anticipat această concluzie - aspect care rezultă din formularea solicitării subsidiare de rambursare doar a impozitului aferent silozurilor utilizate exclusiv pentru depozitarea orzului.

Interpretând gramatical și sistematic dispozițiile art. 520 alin. (1) pct. 17 din C. fisc., Curtea de Apel Ploiești a constatat, mai întâi, că primele clădiri enumerate limitativ de către legiuitor sunt destinate exclusiv unor activități agricole, vizând, în esență, creșterea plantelor (sere, solare, răsadnițe, ciupercării) și a animalelor (silozuri pentru furaje).

Ca urmare, rezultă că același scop agricol este incident și în cadrul silozurilor/pătulelor pentru depozitarea și conservarea cerealelor concluzie logică, de vreme ce legiuitorul le menționează alături de celelalte în cadrul pct. 17, mai sus citat.

Este corect faptul că, legiuitorul nu a menționat explicit, nici în cuprinsul C. fisc. și nici în Normele metodologice de aplicare a lui, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, scopul agricol al activităților prestate în clădirile enumerate în cadrul pct. 17 al art. 250, respectiv, în speță, al activității de depozitare și conservare a cerealelor, însă acest scop rezultă cu evidență din analiza voinței legiuitorului, raportat la celelalte clădiri din categoria analizată, precum și din împrejurarea că în fiecare din categoriile cuprinse în punctele 1-20 de la art. 520 alin. (1) din C. fisc. se regăsesc clădiri cu aceeași funcționalitate (destinație/scop).

Apoi, Curtea de Apel Ploiești a mai constatat că legiuitorul nu a avut în vedere, în cadrul enumerării de la pct. 17 orice activitate de depozitare/păstrare a cerealelor, ci doar pe cea efectuată în scop de conservare a lor, concluzie fundamentată pe folosirea conjuncției „și" - din care decurge obligativitatea ca, pentru a beneficia de scutirea ex lege de la plata impozitului pe clădiri, silozurile/pătulele trebuie să cumuleze ambele destinații, respectiv atât depozitarea, cât și conservarea cerealelor, bineînțeles în scopul agricol anterior precizat.

Pe de altă parte, în lipsa unei definiții în cadrul C. fisc. și a Normelor metodologice de aplicare a acestuia, Curtea de apel a constatat că activitatea de conservare a cerealelor, potrivit Dex, este un „ tratament care constă în uscare, sterilizare, congelare, refrigerare etc., a unor produse perisabile, pentru a le feri de alterare”.

Or, raportat la aceste repere și din probele administrate în prezenta cauză, instanța de recurs a considerat că reclamanta, căreia îi revenea sarcina probei, ca urmare a faptului că actul administrativ fiscal se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate, revenind celui care îl contestă sarcina răsturnării acestor prezumții legale.

Ca urmare, curtea de apel a considerat că susținerile recurentei reclamante, vizând faptul că în silozurile în discuție depozitează și conservă orzul și pe o durată de până la doi ani - simt simple alegații nedovedite.

De asemenea, instanța de recurs a constatat că nu pot fi reținute nici aprecierile recurentei - reclamante, referitoare la împrejurarea că, prin reținerea scopului agricol al activității de depozitare și conservare s-ar adăuga la lege.

A mai constatat Curtea de apel că această concluzie nu este infirmată de existența hotărârilor judecătorești, invocate de către reclamantă. De altfel, Curtea constată că unele vizează suspendarea executării unei decizii de impunere (sentințele nr. 725/2014 și nr. 1215/2014 ale Tribunalului Buzău și Decizia nr. 4035/2014 a Curții de Apel Ploiești), astfel că nu pot avea vreo relevanță în prezenta cauză. Doar sentința nr. 1425/2014 a Tribunalului Buzău este pronunțată într-o cauză similară, însă aceasta nu este definitivă, astfel că nu poate fi invocată cu deplină autoritate de lucru judecat.

Cât privește aspectul privind plata la D. a impozitului pentru construcții speciale, Curtea de apel a considerat că este nerelevantă, de vreme ce s-a stabilit anterior obligativitatea plății către bugetul local a impozitului pe clădiri pentru cele două silozuri în discuție.

Cererea de revizuire;

Împotriva Deciziei nr. 1229 din 14 septembrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire, revizuenta SC A. SA, întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., republicat, invocând contrarietatea față de Decizia nr. 1690 din 2 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/114/2014.

În fapt se solicită a se constata că revizuenta este scutită de la plata impozitului pe clădiri pentru silozurile C3 și C7.

Astfel, prin Decizia nr. 1690 din 2 iunie 2015 a Curții de Apel Ploiești a fost menținută sentința nr. 1425 din 24 octombrie  2014 a Tribunalului Buzău, prin care s-a admis acțiunea introdusă de către SC A. SA și s-a dispus anularea deciziei de impunere cu privire la impozitul pe silozuri C3 și C7 (cele 10 celule) în valoare de 789.983 lei constatându-se în considerentele sale (considerente care au dobândit autoritate de lucru judecat) ca SC A. SA este scutită de impozitul pe clădiri aferent celor două silozuri C3 si C7 (10 celule) constatând ca "pentru clădirile identificate ca C3 și C7, cu destinația de silozuri reclamantei ii sunt aplicabile dispozițiile articolului 250 alin. (1) pct. 17 din C. fisc. privind scutirea de la plata impozitului pe clădiri".

De asemenea, în Decizia nr. 1690 din 02 iunie 2015, Curtea de Apel Ploiești, în cadrul judecării recursului promovat de B. Buzău, constată, după administrarea și a probei cu expertiza, că SC A. SA este scutită de la plata impozitului pe clădiri aferent silozurilor C3 și C7 (10 celule) prin aplicarea scutirii prevăzute la articolul 250 alin. (1) pct. 17 din C. fisc.

Se arată în cerere că autoritatea de lucru judecat la care se face referire vizează considerentele celor două hotărâri amintite, care au statuat că în cele două silozuri, SC A. SA desfășoară activitate de depozitare și conservare. Obiectul principal de activitate de fabricare a malțului al societății SC A. SA nu poate conduce la concluzia că SC A. SA nu poate beneficia de scutirea de la plata impozitului pe clădiri.

Prin întâmpinare, B. Buzău în calitate de intimata a solicitat respingerea cererii de revizuire.

Analiza cererii de revizuire;

Motivele de fapt și de drept relevante;

Temeiul juridic al cererii îl reprezintă dispozițiile art. 506 pct. 8 C. proc. civ., ceea ce impune tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Dacă în privința identității de obiect nu se pune problema inexistenței acestui element al autorității de lucru judecat, obiectul celor două dosare finalizate prin deciziile în analiză este diferită, Decizia nr. 1690/2015 a Curții de Apel Ploiești dată în Dosarul nr. x/114/2014 vizând anularea Deciziei de impunere anuală nr. 53/2014 emisă de C. a intimatei privind impozitul pe construcții pe care avea a-l plăti revizuenta aferent anului 2014 în timp ce Decizia ce se solicită a fi revizuită, făcând obiectul Dosarului nr. x/114/2015, vizează anularea parțială a deciziei de impunere emisă de intimat pentru impozitul pe clădiri aferent anului 2015, respectiv este vorba despre două acte administrative distincte.

Raportat la aceasta, revizuenta a susținut în prezenta că autoritatea de lucru judecat vizează considerentele deciziei, respectiv:

- faptul că SC A. SA este scutită de la plata impozitului pe clădiri pentru cele două silozuri C3 și C7 (10 celule) în baza dispozițiilor art. 250 alin. (1) pct. 17 din C. fisc.;

- f

aptul că în anul 2015, perioada în care s-a realizat expertiza tehnică dispusă de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/114/2014 și care face obiectul Deciziei de impunere anuală nr. 3176 din 15 ianuarie 2015, în silozurile C3 și C7 ale SC A. SA s-au desfășurat exclusiv activități de conservare și depozitare a cerealelor;

-

faptul că în silozurile C3 și C7 ale SC A. SA nu se desfășoară alte activități decât cele de conservare și depozitare a cerealelor și că toate activitățile de producție necesare obținerii malțului au loc în alte clădiri separate și special amenajate în acest scop;

- f

aptul că obiectul de activitate al societății SC A. SA de fabricare a malțului nu are nicio consecință asupra aplicării excepției prevăzute de articolul 250 alin. (1) pct. 17 din C. fisc., atât timp cât SC A. SA a demonstrat, prin probele administrate, să desfășoare în respectivele silozuri doar activități de depozitare și conservare.

Deși poate excede unei analize a admisibilității unei cereri de revizuire, Înalta Curte are a constata că nici din această perspectivă afirmațiile revizuentei nu se susțin.

Decizia nr. 1690/2015 se sprijină în principal pe concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză, care constată, în anul 2015, că în silozurile C3 și C7 ale SC A. SA se desfășoară exclusiv activități de conservare și depozitare a cerealelor. Impunându-se doar a reaminti că obiectul litigiului privea plata impozitului pe clădiri pe anul 2014 instanța subliniază că cele constatate de către un expert de specialitate ori au fost constatări la momentul efectuării expertizei și nu cu caracter general, aspecte ce nu se pot constitui în acea parte a considerentelor pentru care să se poată afirma că pot trata probleme ce se pot reține cu autoritate de lucru judecat.

Expertiza tehnică reprezintă un mijloc de probă și atât. Ea putea fi de altfel utilizată și în el de-al doilea dosar, păstrându-și însă caracterul de mijloc de probă.

A cere însă că unele constatări momentane, făcute nu doar de un expert ci chiar de către instanța de judecată într-o cercetare locală, să reprezinte autoritate de lucru judecat pentru alte momente, reprezintă însă o interpretare eronată a legii.

Afectațiunea unui imobil, alta decât cea pentru care a fost destinat la un moment dat poate fi dovedită în altă modalitate decât cea de care revizuenta a înțeles să uzeze.

În aceste condiții, neexistând între cele două decizii indicate identitatea din punct de vedere al obiectului, nu apar a fi incidente dispozițiile impuse de art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs

În concluzie, neexistând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri care să fi fost încălcate în cea de-a doua, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., astfel că cererea urmează a fi respinsă conform dispozițiilor art. 513 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SC A. SA împotriva Deciziei nr. 1229 din 14 septembrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2017.