ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 197/2017

Decizia nr. 197/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Obiectul cererii;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, sub Dosar nr. x/57/2012, reclamanta A. Sibiu a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., anularea Deciziei nr. 49 din 19 aprilie 2012 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 22 februarie 2012, ambele emise de pârât, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că în urma verificărilor privind încheierea contractului de lucrări din 14 septembrie 2009, atribuit SC C. SA - SC D. SA - SC E. SA - SC F. SRL, echipa de control din cadrul B., a reținut o pretinsa neregula constând in aceea ca beneficiarul - structura verificată nu a respectat termenul cuprins între data publicării anunțului de participare și data limită de depunere a ofertelor, încălcându-se astfel dispozițiile art. 75 din O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice și ale art. 38 alin. (4) din Directiva nr. 2004/18/CE.

În nota de constatare s-a reținut faptul că există o suspiciune de neregulă care vizează publicarea anunțului de intenție fără respectarea condițiilor pentru a permite reducerea termenului de la 52 de zile la 32 de zile, cuprins între publicarea anunțului de participare și data limită de depunere a ofertelor.

În urma controlului s-a aplicat o corecție financiară în sumă de 2.943.611,43 lei.

Susținând încălcarea principiului neretroactivității legii civile, reclamanta arată că în cauză se pune problema legalității constatării unei creanțe bugetare generate de o faptă pretins ilicită, săvârșită și consumată anterior intrării în vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.

Pârâtul B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii având ca obiect anularea actelor administrative, ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare pârâta Curtea de Conturi a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 2359 din 21 mai 2014 a Înaltei Curții de Casație și Justiție a fost admis recursul pârâtului G., a fost casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia în data de 23 octombrie 2014.

Soluția instanței de fond;

Prin sentința nr. 288 din 08 decembrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Conturi a României și s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta.

S-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul B., s-a anulat nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 22 februarie 2012, emisă de B. - H. și s-a anulat Decizia nr. 49 din 19 aprilie 2012 emisă de Comisia de soluționare a contestației din cadrul B.

Totodată, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 7.444,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de Conturi, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, precum și dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 - cap. V., fiind investită cu o acțiune ce are ca obiect anularea unei note de constatare și a deciziei în soluționarea contestației administrative, ambele emise de B.

Privitor la încălcarea principiului neretroactivității, instanța de fond a reținut că O.U.G. 66/2011 a fost adoptată pentru implementarea principiului proporționalității, în absența căruia au fost deja și pot fi în continuare stabilite debite excesive în sarcina beneficiarilor fondurilor europene, inclusiv a instituțiilor publice finanțate de la bugetul de stat și că sancțiunea aplicată potrivit acestui act normativ este mai puțin severă decât cea care s-ar fi aplicat în conformitate cu prevederile reglementărilor anterioare.

Astfel, deși fapta imputată reclamantei a fost săvârșită până la intrarea în vigoare a legii noi, ea a căpătat eficiență juridică numai după intrarea în vigoare a legii noi, astfel încât aceasta din urmă este pe deplin aplicabilă în ceea ce privește efectele produse ulterior intrării sale în vigoare (în speță, aplicarea sancțiunii).

Așadar, prin aplicarea sancțiunii prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011 reclamantei nu i-a fost creat niciun prejudiciu.

Instanța mai reține că aspectele verificate au fost analizate în raport cu prevederile legale în vigoare la data inițierii și finalizării procedurilor de achiziție publică și că actul O.U.G. nr. 66/2011 reglementează doar aspecte care țin de modul de realizare a procedurii de control.

În ceea privește temeinicia celor reținute în nota de constatare, Curtea a reținut că potrivit art. 75 din O.U.G. nr. 34/2006, în cazul în care valoarea estimată a contractului de achiziție publică este mai mare decât cea prevăzută la art. 55 alin. (2), perioada cuprinsă între data transmiterii anunțului de participare spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și data limită de depunere a ofertelor trebuie să fie de cel puțin 52 de zile.

Alin. (2) al aceluiași articol dă dreptul autorității contractante care a publicat un anunț de intenție referitor la contractul de achiziție publică ce urmează a fi atribuit de a reduce perioada prevăzută la alin. (1) până la 36 de zile.

Reducerea prevăzută la alin. (2) este permisă însă, numai în cazul în care anunțul de intenție a conținut toate informațiile care sunt prevăzute pentru anunțul de participare - în măsura în care acestea sunt cunoscute la data publicării anunțului de intenție și a fost transmis spre publicare cu cel mult 12 luni și cu cel puțin 52 de zile înainte de data transmiterii spre publicare a anunțului de participare.

Art. 38 alin. (4) din Directiva nr. 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului prevede că “termenul redus menționat la primul paragraf este permis cu condiția ca anunțul de informare prealabilă să fi cuprins toate informațiile necesare pentru anunțul de participare prevăzut de anexa VII A, dacă respectivele informații sunt disponibile în momentul publicării anunțului și dacă respectivul anunț de informare prealabilă a fost trimis spre publicare cu minim 52 de zile înainte de data trimiterii anunțului de participare”.

Din interpretarea acestor texte legale rezultă că reducerea termenului de depunere a ofertelor poate fi realizat numai în situația în care anunțul de intenție cuprinde toate informațiile necesare pentru anunțul de participare. În ipoteza în care anunțul de intenție nu cuprinde informațiile obligatorii deoarece nu erau cunoscute la momentul publicării lui, autoritatea contractantă nu poate reduce perioada prevăzută de art. 75, alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006.

O astfel de interpretare a dispozițiilor legale rezultă și din considerentele deciziei Înaltei Curții de Casație și Justiție.

În speță, reducând termenul de depunere a ofertelor fără ca anunțul de participare să cuprindă informațiile obligatorii, autoritatea contractantă a încălcat prevederile legale menționate anterior.

Însă, nu orice abatere presupune implicit existența unui prejudiciu sau potențialitatea lui, ci acesta trebuie dovedit.

Astfel, chiar în Raportul de audit de operațiuni pentru POR al Autorității de Audit se arată că,,în ceea ce privește impactul pe care l-a avut utilizarea acestui criteriu în procesul de atribuire a contractului, din analiza efectuata s-a constatat ca la procedura au participat un număr de 12 ofertanți din România, din care 6 oferte au fost inadmisibile si o oferta considerate neconforma, nu se poate aprecia impactul pe care l-a avut reducerea nelegala a termenului de depunere a ofertelor asupra procesului de achiziție publica, respectiv asupra posibilității de depunere a ofertelor de către operatori economici care operează în statele membre”.

De asemenea, nu s-a făcut dovada că au existat operatori economici care să fi solicitat autorității contractante prelungirea termenului de depunere a ofertelor, ceea ce demonstrează ca termenul specificat in anunțul de participare a fost suficient pentru asigurarea unei concurente normale in cadrul procedurii. O dovadă în acest sens este faptul că au fost depuse 12 oferte.

Așadar, în cauză nu există dovezi din care să rezulte existența vreunui prejudiciu.

Prejudiciul nu poate fi prezumat în condițiile în care pct. 1.2 din Anexa 1 la O.U.G. 66/2011 prevede că pentru aplicarea necorespunzătoare a unor elemente auxiliare procedurii de atribuire, în cazul în care neregula este doar de natură formală, fără un potențial impact financiar, nu se va aplica nici o corecție/reducere financiară.

Cum, în speță, nu s-a făcut dovada impactului financiar produs de neregula constatată, nu poate fi aplicată nici corecția.

Recursul;

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs pârâtul G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurentul - pârât a arătat că, din analiza definiției neregulii se observă sancționarea abaterilor de la legalitate, regularitate și conformitate care prejudiciază sau care poate prejudicia bugetele comunităților europene finanțatoare printr-o sumă plătită necuvenit.

Suma plătită necuvenit este suma plătită pentru cheltuieli efectuate fără respectarea legislației în materia achizițiilor publice. Astfel, având în vedere încălcarea de către intimata reclamantă a prevederilor art. 207 alin. (2) lit. c) și d) din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 205 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, instanța de fond a constatat în mod netemeinic inexistența prejudiciului.

A mai arătat recurentul că încadrarea ca neregulă a abaterilor constatate se face respectându-se Anexa la O.U.G. nr. 66/2011. Scopul legiuitorului a fost de a atribui în sarcina beneficiarilor fondurilor nerambursabile o răspundere contractuală și legală care nu impune autorității care a acordat aceste fonduri alte cerințe pentru a constanta caracterul neeligibil al acestora, cu excepția constatării unor nereguli, astfel încât în măsura identificării unor astfel de nereguli să rezulte în mod direct existenta unei astfel de legături de cauzalitate între acțiunea neconformă și posibilitatea producerii unui prejudiciu.

Referitor la „existența sau potențialitatea unui efect prejudiciabil al încălcării/abaterii pentru bugetul general al Uniunii Europene", art. 1 din Regulamentul (Consiliul Europei, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului Uniunii Europene din 18 decembrie 1995 - privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene prevede: "(1) în scopul protejării intereselor financiare ale Comunităților Europene, se adoptă prin prezenta o reglementare generală privind controalele uniforme, măsurile și sancțiunile administrative privind abaterile de la dreptul comunitar.

Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate."

În concluzie, în acord cu legislația europeană, existența abaterii/neregulii/cheltuielii nejustificate presupune implicit potențialitatea/existența prejudicierii bugetului Uniunii Europene.

Contrar celor susținute de instanța de fond, o neregulă cu impact financiar reprezintă o situație în care s-a realizat plata unor fonduri ce constituie cheltuieli nejustificate, prejudiciindu-se astfel bugetul european.

Recurentul a precizat faptul că prin încheierea contractului de finanțare, intimata a acceptat finanțarea nerambursabilă și s-a obligat, potrivit art. 9 alin. (2)

2

, să respecte prevederile legislației naționale în domeniul achizițiilor publice, nerespectarea acestor obligații conducând la neeligibilitatea cheltuielilor astfel efectuate.

Procedura în fața instanței de recurs;

Intimata reclamantă A. Sibiu a depus întâmpinare și ulterior concluzii scrise, prin care, raportat și la Decizia Curții Constituționale nr. 66 din 26 februarie 2015, a solicitat admiterea excepției de neretroactivitate a legii civile și respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.

Deși legal citată, intimata pârâtă Curtea de Conturi a României nu a formulat întâmpinare.

Prin Încheierea de ședință din 16 iunie 2015, Înalta Curte a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la data când Curtea de Justiție a Uniunii Europene va soluționa întrebările preliminare cu care a fost sesizată de Curtea de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal și înregistrate pe rolul acesteia sub nr. C - 260/14 și C - 261/14.

Cauza a fost repusă pe rol la data de 04 iulie 2016, fixându-se termen de judecată la data de 31 ianuarie 2017.

Intimata - reclamantă a depus

concluzii scrise

cu privire la recurs, precum și un

punct de vedere

referitor la hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând cauza în raport cu criticile aduse sentinței atacate, cu probele administrate și apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul prevederilor ordonanței de urgență, prin neregulă se înțelege „orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit”.

Având în vedere această definiție legală dată de O.U.G. nr. 66/ 2011 s-a reținut că pentru a se constata o „neregulă” în sensul acestui act normativ trebuie să se facă dovada îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții: a) săvârșirea unei abateri de la legalitate, regularitate sau conformitate, în raport cu dispozițiile naționale și/ sau europene, precum și cu prevederile contractelor sau altor angajamente legal încheiate; b) abaterea să fie săvârșită prin acțiune sau inacțiune de către un beneficiar sau o autoritate cu competență în gestionarea fondurilor europene; c) prin această abatere să se fi creat un prejudiciu sau să se poată crea un prejudiciu bugetului Uniunii Europene/ bugetelor donatorilor internaționali și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.

În speță, neregula constă în acțiunea beneficiarului de a se abate de la dispozițiile legale în materia achizițiilor publice și de la prevederile contractului de finanțare, prin nerespectarea de către acesta în cadrul procedurii de atribuire a contractului a prevederilor art. 75 din O.U.G. nr. 34/2006, acțiune ce a condus la atribuirea contractului fără organizarea unei licitații adecvate.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că, și în ipoteza în care s-ar reține săvârșirea de către reclamantă a abaterii de la legislația achizițiilor publice, astfel cum sunt aceasta este prezentată în actele administrative contestate, totuși din actele dosarului nu rezultă că prin aceste abateri s-a creat sau se poate crea un prejudiciu bugetului Uniunii Europene și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora.

Pentru a fi în prezența unei „nereguli” condiție pentru aplicarea corecției financiare în cauză trebuia probată distinct prejudicierea sau posibilitatea prejudicierii bugetului Uniunii Europene în sensul existenței unei abateri de la legalitate, regularitate și conformitate care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene.

Dincolo de nedovedirea de către emitentul actului contestat a tuturor condițiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, instanța de fond în mod corect a constatat că în cauză nu se poate reține un prejudiciu real/potențial cauzat bugetului Uniunii Europene și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora, în condițiile în care în cadrul procedurii au depus oferte nu mai puțin de 12 ofertanți, fiind cert că s-a asigurat o concurență reală.

Astfel, chiar în Raportul de audit de operațiuni pentru POR al Autorității de Audit se arată că,,în ceea ce privește impactul pe care l-a avut utilizarea acestui criteriu în procesul de atribuire a contractului, din analiza efectuata s-a constatat că la procedură au participat un număr de 12 ofertanți din România, din care 6 oferte au fost inadmisibile și o ofertă considerată neconformă, nu se poate aprecia impactul pe care l-a avut reducerea nelegala a termenului de depunere a ofertelor asupra procesului de achiziție publica, respectiv asupra posibilității de depunere a ofertelor de către operatori economici care operează în statele membre”.

În cauză, Curtea apreciază că neregula menționată în actele contestate nu îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, nefiind o abatere de la legalitate de natură a produce un prejudiciu bugetului european și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora.

Prin urmare, criticile formulate de recurentul pârât

sunt nefondate și nu pot fi primite.

N

u poate fi reținută însă nici principala apărare a intimatului reclamant, referitoare la încălcarea principiului neretroactivității lege civile.

Înalta Curte constată că, din perspectiva calificării faptei ca neregulă, nu există un conflict de legi în timp. Este adevărat că, prin Decizia nr. 66/2015, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora dispozițiile acestei ordonanțe se aplică pentru activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare începute după data intrării în vigoare a ordonanței, chiar dacă aceste nereguli au fost săvârșite sub imperiul O.G. nr. 79/2003. Curtea Constituțională a constatat că activitățile anterior menționate presupun atât aplicarea normelor de procedură, cât și a normelor de drept substanțial din O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la calificarea unei fapte ca fiind neregulă/abatere și aplicarea de corecții financiare. Astfel, aprecierea legalității raporturilor juridice născute în perioada de activitate a O.G. nr. 79/2003 se realizează prin prisma noilor prevederi, cu încălcarea principiului neretroactivității legii, raportul juridic nemaifiind guvernat de legea în vigoare la data nașterii sale, ci de o lege ulterioară. Curtea Constituțională a avut în vedere două diferențe de reglementare de drept substanțial, respectiv cea privitoare la definirea neregulii și cea privitoare la implementarea principiului proporționalității, prin aplicarea corecțiilor/reducerilor financiare aferente proiectelor finanțate din fonduri europene și bani sau fonduri publice naționale aferente acestora, în caz de nerespectare a reglementărilor privind achizițiile. Astfel, a constatat că, sub aspectul definirii neregulii, prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai severe față de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, în sensul că se referă și la potențialitatea prejudicierii bugetului Uniunii Europene și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora, printr-o sumă plătită necuvenit. Or, O.G. nr. 79/2003 definea neregula ca fiind abaterea care prejudiciază (cert, determinat) bugetul Uniunii Europene. Sub aspectul corecțiilor/reducerilor aplicabile în cazul constatării neregulilor, s-a constatat că dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai favorabile decât cele ale O.G. nr. 79/2003, implementând principiul proporționalității.

În speță, este de observat faptul că acțiunea beneficiarei, care constituie situația juridică căreia i se aplică norma de drept referitoare la definirea neregulii, a constat în încălcarea unor dispoziții din dreptul național, cuprinse în O.U.G. nr. 34/2006, în forma în vigoare la data faptelor. Or, o astfel de încălcare constituie neregulă, atât potrivit O.G. nr. 79/2003, cât și potrivit O.U.G. nr. 66/2011, precum și în conformitate cu prevederile contractului de finanțare, prin care, în sensul celor expuse anterior, beneficiarul finanțării, în calitate de autoritate contractantă, și-a asumat obligația de a derula procedura de atribuire a contractelor pentru implementarea proiectului cu respectarea legislației naționale în domeniul achizițiilor publice (conform art. 9 alin. (2)

2

din contract).

Cât privește măsura dispusă - aplicarea unei corecții financiare cu privire la cheltuielile aferente proiectului finanțat din fonduri europene, așa cum a reținut și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 66/2015, aplicarea acestor corecții/reduceri constituie o dispoziție din legea nouă mai favorabilă decât reglementarea anterioară din O.G. nr. 79/2003, în baza căreia constatarea neregulii ar fi atras retragerea integrală a finanțării.

Totodată, Înalta Curte are în vedere și faptul că, în jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, în Hotărârea din 26 mai 2016, pronunțată în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14 (§ 57), următoarele: „(…) principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale.”

Luând în considerare faptul că măsura administrativă a retragerii finanțării afectată de o cheltuială necuvenită nu este nouă, fiind prevăzută și de vechea reglementare (art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003), se poate aprecia că aplicarea corecției, ca expresie a principiului proporționalității, reprezintă un efect viitor al situației juridice (neregulii) apărute sub imperiul reglementării anterioare. În acest sens pledează și argumentul că activitatea de constatare a neregulii, în cadrul căreia s-a dispus măsura administrativă a corecției a avut loc sub imperiul reglementării noi, cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011.

Revenind asupra naturii juridice a corecției aplicate, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 2988/95 și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14, Înalta Curte reține că aplicarea acestei corecții nu constituie o sancțiune și, cu atât mai puțin, o sancțiune care să poată fi asimilată materiei penale. Corecția este o măsură administrativă dispusă ca o consecință a constatării că nu au fost respectate condițiile necesare pentru obținerea avantajului care rezultă din reglementarea Uniunii, ceea ce face ca avantajul primit să fie nedatorat.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 312 alin. (1) raportat la

art.

304

pct.

9 și

art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

va menține ca legală și temeinică sentința

instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de

pârâtul G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G. împotriva sentinței nr. 288 din 8 decembrie 2014 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2017.