ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 739/2017

Decizia nr. 739/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 10 iunie 2016, A. a solicitat, în contradictoriu cu B. București, C. Vâlcea și D. - E., anularea Deciziei nr. 198350 din 6 ianuarie 2014 emisă de a doua pârâtă, prin care s-a respins cererea formulată de reclamant de recalculare a pensiei.

Prin sentința civilă nr. 109 din 12 ianuarie 2017, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale. A declinat în favoarea Tribunalului Vâlcea competența de soluționare a cauzei.

Constatând că susținerile reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată, referitoare la domiciliul din București, au fost infirmate de mențiunile actului de identitate valabil la data introducerii acțiunii, în raport de dispozițiile art. 153 lit. g) și art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, în raza căruia reclamantul locuia la data înregistrării acțiunii.

Prin sentința nr. 379 din 27 martie 2017, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

S-a reținut, în esență, că litigiul a fost înregistrat inițial la Tribunalul București, instanță care, la primul termen de judecată din 6 octombrie 2016, a constatat că este competentă să soluționeze pricina, încheierea pronunțată la acea dată având un caracter interlocutoriu, care presupune imposibilitatea revenirii asupra dezlegărilor stabilite asupra excepției procesuale.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în considerarea argumentelor ce succed:

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., privitor la invocarea excepției, „necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”, iar alin. 3 al aceluiași articol prevede că „necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”.

Referitor la verificarea competenței, alin. (1) al art. 131 C. proc. civ. stipulează în sensul că „la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu”.

În speță, procedând la verificarea competenței, instanța inițial învestită, respectiv Tribunalul București a constatat la termenul din 6 octombrie 2016, prin încheierea pronunțată la acea dată că, față de prevederile art. 131 C. proc. civ., este competentă să soluționeze pricina, în raport de domiciliul reclamantului și obiectul acțiunii.

Și în prezența unor noi elemente probatorii relative la domiciliul real al reclamantului de la data introducerii acțiunii, Tribunalul București nu mai putea reveni asupra celor stabilite la termenul din 6 octombrie 2016, dat fiind caracterul interlocutoriu al încheierii pronunțate.

Potrivit art. 235 C. proc. civ., instanța este legată de încheierile interlocutorii, ceea ce presupune că, în cazul dat, instanța nu mai putea reveni asupra aspectului prin care s-a stabilit competența soluționării cauzei.

Întrucât, ca efect al celor statuate la termenul de judecată din 6 octombrie 2016, Tribunalul București a devenit instanța competentă teritorial să judece actuala pricină, nemaiputându-se dezinvesti ulterior, va fi determinată competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 mai 2017.