ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2112/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2112/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 2112/2016
Asupra cauzei
de față, constată următoarele:
Prin
acțiunea formulată la 10 mai 2004, A. a solicitat instanței - în
contradictoriu cu pârâtul B. - să pronunțe o hotărâre care
să țină loc de act autentic de transfer către reclamant al
cotei indivize de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului de 793 m.p.,
imobil situat în București, sector 1.
Reclamantul a
mai solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate
asupra apartamentelor situate la parter și etajele 2 și 3 ale
imobilului-construcție, situat la aceeași adresă, precum și
cota parte indiviză de ½ din demisolul clădirii.
Cel de al
doilea petit al cererii de chemare în judecată a fost modificat prin
cererea formulată la data de 09.10.2003, reclamantul solicitând
pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act
autentic de transfer a dreptului de proprietate asupra apartamentelor situate
la parter și etajele 2 și 3, precum și a cotei părți
indivize de ½ din dreptul de proprietate asupra demisolului imobilului situat
în București, sector 1.
Prezentând
situația de fapt, reclamantul a arătat că în anul 1999 a
încheiat cu pârâtul, proprietar al terenului situat la adresa de mai sus, un
contract de asociere, semnăturile părților fiind legalizate prin
încheierea nr. 280 din data de 26.01.1999 a Biroului Notarului Public C.,
contract conform căruia reclamantului îi revenea obligația de a
edifica pe acest teren o construcție alcătuită din demisol,
parter și 3 etaje.
Totodată,
s-a convenit ca pârâtul să realizeze supraetajarea construcției cu
încă două nivele, în funcție de autorizația de construire
ce urma a fi obținută.
În acest
scop, la data de 8.12.2000, între pârât și numitul D. a fost încheiat
contractul de asociere pentru extindere (supraetajare) imobil situat în
București, sector 1, autentificat sub nr. 1957 din data de 08.12.200 la
Biroul Notarului Public E., având ca obiect realizarea etajelor 4 și 5 din
imobilul mai sus menționat.
Ulterior
însă, din cauza imposibilității numitului D. de a realiza
lucrările de construcție și având în vedere interesul comun atât
al pârâtului, cât și al reclamantului în finalizarea lucrărilor, prin
convenția de cesiune de creanță încheiată în aprilie 2001
au fost transferate către reclamant toate drepturile pe care D. le avea cu
privire la etajele 4 și 5 ale imobilului.
În
conformitate cu prevederile contractului de asociere încheiat între reclamant
și pârât, în cazul în care se efectuează supraetajarea clădirii
cu etajele 4 și 5, la finalizarea lucrărilor reclamantul
dobândește dreptul de proprietate asupra apartamentelor de la parter
și etajele 2 și 3 și o cotă indiviză de ½ din dreptul
de proprietate asupra demisolului clădirii, precum și o cotă
parte indiviză de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului în
suprafață de 791 mp. situat în București, sectorul 1.
De asemenea,
prin prevederile acestui contract, pârâtul se obliga ca, în urma
finalizării lucrărilor și a semnării procesului-verbal de
recepție finală, să recunoască dreptul de proprietate al
reclamantului asupra părților din clădire mai sus
menționate, precum și să transfere către acesta cota parte
indiviză de 1/2 din dreptul de proprietate asupra terenului.
Or, se
arată, lucrările de construcție ale clădirii au fost pe
deplin și în mod corespunzător finalizate, iar apartamentele au fost
finisate la cheie, după cum chiar paratul a recunoscut prin minuta
semnată între părți la data de 25.03.2003 și prin actul
adițional la această minută, încheiat la data de 20.05.2003,
astfel încât nu există niciun impediment cu privire la recepția
clădirii și semnarea procesului verbal de recepție finală.
Cu toate
acestea, deși finalizarea corespunzătoare a lucrărilor a fost
confirmată și de comisia de recepție convocată în
conformitate cu prevederile legale aplicabile, pârâtul refuză cu rea
credință să încheie procesul verbal de recepție finală
și să-și îndeplinească obligațiile contractuale pe
care și le-a asumat.
În drept,
cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 111, 112 și urm.
C. proc. civ., precum și pe dispozițiile art. 969, art. 992, art.
1083 C. civ.
Pârâtul B. a
formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând
respingerea cererii introductive de instanță și obligarea
reclamantului-pârât să efectueze toate lucrările neexecutate atât la
nivelele 1-3, cât și 4-3 ale construcției.
A arătat
pârâtul-reclamant că prin contract, precum și actele adiționale
și minutele semnate de părți, reclamantul-pârât s-a obligat
să efectueze lucrări ce-i cădeau în sarcină dar pe care
nici până azi nu le-a efectuat. A solicitat să fie obligat la plata
de penalități de întârziere la 1.000.000 lei/zi începând cu data de
25.09.2003 și până la finalizarea lucrărilor, arătând
că reclamantul-pârât s-a obligat la plata acestei sume prin „Actul
adițional” încheiat de părți la 25.03.2003, penultimul aliniat.
A mai
solicitat să fie obligat pârâtul să plătească
contravaloarea acoperișului ce trebuia executat peste etajul 3 și pe
care nu l-a executat datorită supraetajării construcției la
etajele 4 și 5.
Cererea
reconvențională a fost precizată la termenul din 27.11.2003,
fiind detaliate lucrările neexecutate sau executate defectuos și
indicat cuantumul penalităților de întârziere stabilite prin actele
adiționale la suma de 100.000.000 lei, precizându-se că acestea au
început să curgă din luna septembrie 2003.
A
susținut pârâtul-reclamant că a încercat „toate metodele” de a ajunge
la un compromis cu reclamantul, în acest fel putându-se explica și seria
de renunțări și compromisuri pe care le-a făcut la
încheierea actelor adiționale, minutelor și înțelegerilor
semnate de părți, însă reclamantul-pârât A. nu a respectat
„nicio” obligație asumată prin aceste acte.
Judecata
cauzei a fost suspendată la data de 30.06.2004 până la
soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/299/2008, fiind
reluată la data de 5 iunie 2014, când reclamantul a depus la dosar cerere
completatoare, precizată la data de 21.10.2014, prin care a solicitat
pronunțarea unei hotărâri care să constate transferarea
dreptului de proprietate și asupra apartamentului nr. 10 situat la etajul
4 al imobilului, dobândit în baza contractului de asociere pentru extindere
(supraetajare) a construcției, nr. 1957 din 8 decembrie 2000, încheiat între
B. și D. și a convenției de cesiune de creanță
autentificată sub nr. 330 din 5 aprilie 2010.
Cererea
reconvențională a fost disjunsă prin încheierea de
ședință de la 22.10.2014 și anulată ca
netimbrată, soluție ce nu a fost atacată de pârâtul-reclamant
(sentința civilă nr. 1296 din 06 noiembrie 2014, pronunțată
în Dosar nr. x/3/2014).
Investit în
primă instanță, Tribunalul București, secția a IV-a civilă,
prin sentința nr. 688 din 21.05.2015, îndreptată prin încheierile
pronunțate, în temeiul art. 281 C. proc. civ., la datele de 2 noiembrie
2015 și, respectiv 18 decembrie 2015, a admis cererea formulată de
reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B. și a constatat intervenit
transferul, către reclamant:
- a unei cote
indivize de 1/2 din dreptul de proprietate asupra terenului în
suprafață de 793 mp situat în București, sector 1;
- a dreptului
de proprietate asupra apartamentelor nr. 1 parter, compus din 4 camere, având o
suprafață utilă de 174,58 mp, și suprafață
construită de 219,43 mp precum și 18,74 mp cote părți
comune și 64,14 mp cotă parte teren; nr. 2 parter, compus din 4
camere, având o suprafață utilă de 120,15 mp și
suprafață construită de 147,60 mp, precum și 12,58 mp cote
părți comune și 44,15 mp cotă parte teren; nr. 5 etaj 2,
compus din 4 camere, având o suprafață utilă de 178,44 mp
și suprafață construită de 224,00 mp, precum și 18,68
mp cote părți comune și 65,57 mp cotă parte teren; nr. 6
etaj 2, compus din 4 camere, având o suprafață utilă de 152,00
mp și suprafață construită de 192,02 mp, precum și
15,91 mp cote părți comune și 55,85 mp cotă parte teren;
nr. 7 etaj 3, compus din 4 camere, având o suprafață utilă de
178,81 mp și suprafață construită de 224,20 mp, precum
și 18,72 mp cote părți comune și 65,70 mp cotă parte
teren; nr. 8 etaj 3, compus din 4 camere, având o suprafață
utilă de 152,35 mp și suprafață construită de 185,24
mp, precum și 15,95 mp cote părți comune și 55,98 mp
cotă parte teren și nr. 10 etaj 4, compus din 4 camere, având o
suprafață utilă de 152,45 mp, și suprafață
construită de 185,85 mp, precum și 15,96 mp cote părți
comune și 56,00 mp cotă parte teren, precum și un loc de
parcare;
- a dreptului
de proprietate asupra „unei cote de 1” din demisol, aferentă
apartamentelor care îi revin reclamantului.
Totodată,
pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului cheltuieli de
judecată în sumă de 73.156,68 lei, dintre care suma de 6.000 lei
reprezintă onorariu de avocat, 64.156,68 lei taxă judiciară de
timbru și 3.000 lei onorariu expert.
Pentru a
hotărî astfel, tribunalul a reținut că între reclamantul A.
și pârâtul B. a intervenit contractul de asociere având semnătura
părților, legalizată prin încheierea nr. 280 din data de
26.01.1999, a Biroului Notarului Public C., prin care reclamantul și-a
asumat obligația de a edifica pe terenul proprietatea pârâtului, o
construcție alcătuită din demisol, parter și 3 etaje,
conform autorizației de construcție nr. O/17582/1996, eliberată
de Primăria sectorului 1, părțile urmând să dobândească
calitatea de coproprietari asupra construcției. În cuprinsul contractului
părțile au specificat că, în cazul efectuării
supraetajărilor etajelor 4 și 5, reclamantul A. urmează să
devină proprietar al apartamentelor de la parter, etajele 2 și 3, a
unei cote de 50% din demisol, urmând să dobândească și
părți comune de 50%și cotă parte de 1/2 din terenul în
suprafață de 793 mp. Pârâtul B., pe de altă parte, în cazul
stipulat, urma să devină proprietar al apartamentelor de la etajele
1, 4 și 5, a unei cote de 50% din demisol, urmând să dobândească
și părți comune de 50% și păstrând o cotă parte
de 1/2 din terenul în suprafață de 793 mp.
Momentul
transferului dreptului de proprietate a fost prevăzut de către
părți ca fiind momentul predării apartamentelor finisate la
cheie, conform proiectului de execuție, în urma semnării procesului
verbal de recepție definitivă, construcția urmând a fi
executată în termen de 18 luni de la data punerii la dispoziție a
terenului, dar nu mai târziu de data de 31.05.2000. Astfel cum este
prevăzut în art. IV teza finală, transmiterea dreptului de
proprietate asupra terenului către reclamant, urma să se facă
după terminarea lucrărilor și încheierea procesului verbal de
recepție finală, în 40 de zile după termenul stabilit.
Tot referitor
la realizarea acestei construcții a intervenit, între pârâtul B. și
numitul D., contractul de asociere pentru extindere (supraetajare) imobil
situat in București strada Ghețari nr. 17, sector 1 autentificat sub
nr. 1957 din data de 08.12.2000 la Biroul Notarului Public E., care avea ca
obiect realizarea etajelor 4 și 5 din imobilul mai sus menționat.
Drepturile ce
se cuvin fiecăruia au fost stipulate astfel cum s-a prevăzut în
contractul menționat anterior, în cuprinsul acestui contract fiind
detaliate lucrările ce urmează a fi efectuate, astfel: lucrările
de execuție urmau a fi executate pe cheltuială proprie, conform
autorizației de construcție, a proiectului de execuție și a
documentației puse la dispoziție, fără finisaje (parchet,
gresie, tâmplărie uși-ferestre, obiecte sanitare, aparatură
electrică și încălzire (centrală termică, calorifere);
structură de rezistență din beton armat pentru etajele 4 și
5; șarpantă (acoperiș) cu izolație termică și
învelitoare din tablă zincată, burlane și jgheaburi;
zidărie exterioară și compartimentarea etajelor 4 și 5 și
părților comune conform autorizației de construire și
proiectelor de execuție, finisare și gletuire inclusiv; casa
scării la etajele 4 și 5 urma a se executa, conform proiectului din
BCA și finisată identic cu cele de la etajul 1 al clădirii;
liftul trebuia executat de către aceeași firmă și în
aceleași condiții tehnice, până la etajul 3, iar costurile
suportate în mod egal de părțile contractante; tencuiala
finisată la exterior identică cu cea existentă, tencuieli
drișcuite la interior (apartamente și părți comune) și
gletuită; instalație sanitară fără obiecte sanitare
și montaj (baterii, lavoare, băi); instalație electrică
fără aparatură și obiecte electrice; instalație de
gaze cu două focuri pe apartament; instalație de încălzire
fără obiecte de încălzire (centrală și calorifere).
La data de
5.04.2001, între reclamant și numitul D. a intervenit contractul de
cesiune de creanță, prin care acesta din urmă a cedat
reclamantului drepturile ce îi revin din contractul de supraetajare
antemenționat, cesionarul urmând a dobândi toate drepturile din contract,
respectiv cele cu privire la etajele 4 și 5 ale imobilului.
În conformitate
cu prevederile contractului de asociere încheiat între reclamant și pârât,
în cazul în care se efectuează supraetajarea clădirii cu etajele 4
și 5, la finalizarea lucrărilor reclamantul dobândește dreptul
de proprietate asupra apartamentelor de la parter și etajele 2 și 3
și o cotă indiviză de ½ din, dreptul de proprietate asupra
demisolului clădirii, precum și o cotă parte indiviză de ½
din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 791 mp
situat în București, sectorul 1.
De asemenea,
prin prevederile acestui contract, pârâtul se obliga ca, în urma
finalizării lucrărilor și a semnării procesului verbal de
recepție finală, să recunoască dreptul de proprietate al
reclamantului asupra părților din clădire mai sus
menționate, precum și să transfere către acesta cota parte
indiviză de 1/2 din dreptul de proprietate asupra terenului.
Din cuprinsul
raportului de expertiză efectuat în cauză de expert F. rezultă
că imobilul a fost edificat, fiind un imobil cu demisol, parter, 4 etaje
și un etaj mansardat, având o suprafață construită
totală de 2.672,53 mp și suprafață utilă de 2.188,14
mp.
În raport de
situația de fapt astfel reținută și (de prevederile art.
969 C. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere
de lege între părțile contractante), tribunalul a verificat
îndeplinirea obligațiilor asumate de reclamant prin contractul de asociere
din data de 26.01.1999 și contractul de asociere pentru extindere
autentificat sub nr. 1957 din data de 08.12.2000 la Biroul Notarului Public E.
și a reținut că reclamantul și-a îndeplinit obligația
de a edifica pe terenul proprietatea pârâtului, o construcție
alcătuită din demisol, parter și 3 etaje, conform
autorizației de construcție nr. O/17582/1996, precum și a
etajelor 4 și 5, conform autorizației de construcție nr.
306/569/2000 din 17 aprilie 2000.
S-a
reținut că edificarea imobilului este confirmată prin raportul
de expertiză efectuat în cauză de expert F., aspect necontestat de
către pârât, care a invocat doar faptul că reclamantul a omis să
realizeze o serie de lucrări.
S-a
arătat că nu se poate face abstracție totuși de faptul
că reclamantul, în îndeplinirea propriilor obligații, a edificat un
imobil care a fost evaluat la suma de aproximativ 10 milioane euro, în timp ce
pârâtul reclamă neexecutarea unor obligații de o valoare infimă
și „de neglijat”.
S-a avut în
vedere și faptul că, deși a susținut că lipsa acestor
lucrări afectează siguranța acestui imobil, încă de la data
finalizării construcției pârâtul ocupă împreună cu familia
sa apartamentul de la etajul 1. Or, în cazul în care ar fi avut dubii că
această construcție este corespunzătoare din punctul de vedere
al rezistenței și al siguranței, este greu de crezut că ar
mai fi locuit în aceasta.
S-a subliniat
faptul că în litigiul soluționat prin Dosarul nr. x/299/2008, care a
avut ca obiect rezoluțiunea contractului de asociere, pârâtul B. a
reclamat neexecutarea altor lucrări decât cele menționate în
prezentul litigiu. Acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată iar
chestiunile tranșate sub aspectul neexecutării obligațiilor
reclamate în acel dosar, au intrat în puterea de lucru judecat, motiv pentru
care au fost respinse și obiectivele expertizei sub aceste aspecte.
În lumina
considerentelor expuse anterior, Tribunalul a apreciat că reclamantul
și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de asociere
și a considerat că refuzul pârâtului de a semna procesul verbal de
recepție este neîntemeiat.
Apelul
formulat de pârât împotriva sentinței dată de prima
instanță a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 345/A din 20
mai 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă
și pentru cauze cu minori și de familie.
Pentru a se
pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut în
esență că pentru a putea fi invocată excepția de
neexecutare a contractului, „neexecutarea trebuie să fie suficient de
importantă pentru a da dreptul la acest remediu, apărând ca
nejustificată invocarea refuzului de executare a unor lucrări de
mică însemnătate”.
S-a
făcut referire la valoarea de peste 10 milioane de euro a
construcției edificată de intimatul reclamant, valoare în raport cu
care lucrările invocate de pârât ca fiind neexecutate ori greșit
executate (montare mână curentă garaj, lipsa țiglei de pe gard
etc.) nu justifică refuzul încheierii de către acesta a procesului
verbal de recepție finală.
De altfel, se
arată, neexecutarea obligațiilor asumate de către
intimatul-reclamant a fost invocată ca și cauză a cererii de
reziliere a contractului de asociere și a constatării
nulității contractelor de subantrepriză și cesiune de
creanță, cereri ce au făcut obiectul Dosarului nr. x/299/2008 al
Tribunalului București, cauză în care instanța a reținut,
respingând solicitările, că reclamantul B. nu și-a executat
propriile obligații contractuale și nu se poate prevala de propria
culpă pentru a cere desființarea acestui contract.
Împotriva
acestei ultime hotărâri, a declarat recurs în termen legal, pârâtul B.
care, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 din C. proc. civ. de la
1865, aplicabil cauzei, critică decizia dată în apel, după cum
urmează:
- s-a ignorat
prevederea contractuală, potrivit căreia, recepția lucrării
va fi cea finală, „la gata”, condiție inserată de
părți „cu putere de lege”, în actul autentic.
-
reținând că deși există anumite lucrări neefectuate,
acestea nu sunt de o asemenea importanță încât să împiedice
recepția lucrării, instanțele au intervenit practic în
înțelegerea părților, modificând-o.
- s-a respins
greșit solicitarea de a se efectua o nouă expertiză,
soluția fundamentându-se doar pe expertiza efectuată la fond de
expert judiciar G.
În
justificarea respingerii acestei cereri, se arată, instanța de apel a
reținut că lucrările pretins neexecutate sau executate
necorespunzător, nu au fost arătate la momentul efectuării
lucrării de expertiză dispuse de instanța de fond, chiar prin
„acest fapt” instanța de apel schimbând natura și înțelesul
actului juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).
În
susținerea acestei critici, recurentul se lansează în analiza unor
aspecte care țin de probatoriul administrat, arătând că expertul
desemnat de instanță nu a răspuns la obiectivul privind
lucrările nefinalizate și în raport de contractele încheiate între
părți și autorizațiile de construire.
Se face o
enumerare și o descriere a lucrărilor, pretins nefinalizate care, în
opinia recurentului, ar fi trebuit să conducă la respingerea
acțiunii (lipsa scheletului metalic de pe casa scării, a geamului
armat și jaluzelelor fixe, a panourilor de geam opac, lipsa ușii
„anti-foc” etc.).
-
greșita „interpretare” a actului dedus judecății, se
regăsește chiar în considerentele deciziei atacate care, reține
că instanța de fond nu a fost investită cu analizarea modului de
îndeplinire a obligațiilor contractuale de către intimat, cu atât mai
mult cu cât reclamantul nu a solicitat obligarea acestuia la efectuarea
lucrărilor.
Or, se
arată, urmare chiar obiectului acțiunii, instanțele trebuiau
să verifice dacă intimatul reclamant și-a îndeplinit
obligațiile asumate, sarcina probei incumbând acestuia.
-
soluția instanțelor s-a bazat pe un considerent total subiectiv,
respectiv faptul că atâta timp cât pârâtul locuiește în imobil, este
„fără putință de tăgadă” că acesta este în
stadiul final de recepție, ceea ce prezumă îndeplinirea
obligațiilor asumate de către reclamant.
Or, se
conchide, acest aspect este contrazis de toate expertizele și actele
aflate la dosar, fiind inclusiv interesul recurentului de a se finaliza
recepția lucrării, pentru a putea să obțină foloase
materiale, urmare celor două contracte de asociere semnate.
Recursul se
privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce
succed.
Ca
răspuns la solicitările formulate prin cererea introductivă,
pârâtul B. a invocat excepția de neexecutare a contractului, mijloc de
apărare aflat la dispoziția oricăreia dintre părțile
contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea
obligației ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde
această executare să-și fi adus la îndeplinire propriile
obligații.
Temeiul
juridic al invocării acestei excepții (exceptio non adimpleti
contractus) rezidă în interdependența obligațiilor reciproce din
contractul sinalagmatic, respectiv în împrejurarea că fiecare dintre
aceste obligații constituie cauza juridică a obligației
corelative.
Atât practica
judiciară cât și doctrina au statuat că reciprocitatea și
interdependența obligațiilor, împrejurarea că fiecare dintre
obligațiile reciproce este cauza juridică a celeilalte, implică
simultaneitatea de executare a acestor obligații, deci posibilitatea de
invocare a acestei excepții, în cazul în care simultaneitatea nu este
respectată.
Apărarea
fondată pe această excepție face trimitere la sancțiunea
juridică specifică a faptului că partea care pretinde executarea
obligației nu înțelege să-și respecte propriile îndatoriri
contractuale, pe care și le-a asumat.
Chiar
dacă exceptio non adimpleti contractus poate fi invocată și
pentru o neexecutare parțială a contractului, practica
instanțelor a decis constant că aceasta trebuie să fie una
suficient de importantă, de natură a afecta însăși cauza
juridică a contractului sinalagmatic.
Or, în
speță, așa cum corect au reținut instanțele, invocând
această excepție în apărarea sa, pârâtul și-a justificat
neîndeplinirea propriilor obligații contractuale prin reclamarea
neexecutării de către intimatul reclamant a unor lucrări
neesențiale, de importanță redusă în cadrul relației
contractuale.
Făcându-se
referiri punctuale la neexecutarea unor lucrări lipsite de
importanță (unele cu caracter voluptoriu) care nu erau de natură
a împiedica efectuarea recepției, în contextul obligațiilor specifice
asumate de părți, se face abstracție de faptul că, în
executarea obligațiilor sale stipulate prin contract, reclamantul a
efectuat lucrări care au adus imobilul în cauză la o valoare
estimată de cca.10 milioane de euro, în raport cu care refuzul încheierii
procesului verbal de recepție finală, apare ca lipsit de justificare.
Aserțiunile
instanței referitoare la împrejurarea că pârâtul locuiește el
însuși într-un apartament al imobilului, nu sunt legate de „prezumarea”
îndeplinirii obligațiilor asumate de către reclamant ci au o
strânsă legătură cu netemeinicia afirmațiilor legate de
neexecutarea unor lucrări care afectează siguranța acestui
imobil, fiind fundamentate pe concluziile expertizelor tehnice aflate la dosar.
De altfel,
așa cum s-a arătat, încă din anul 2009, expertul desemnat în
dosarul ce a avut ca obiect rezilierea contractului de asociere încheiat între
părți (demers judiciar inițiat de recurentul din prezenta
cauză) a reținut că B. este cel care nu și-a executat
obligațiile contractuale, motiv pentru care la acea dată, nu erau pe
deplin finalizate lucrările de la mansarda imobilului, deși, 8 din
cele 10 apartamente ale construcției erau deja locuite.
În
consecință, acțiunea ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/299/2008
al Tribunalului București, a fost respinsă pe considerentul că
reclamantul B. nu își poate invoca propria culpă în neexecutarea
obligațiilor contractuale pentru a obține rezilierea contractului de
asociere.
Cât
privește expertiza tehnică specialitatea construcții,
efectuată în cauză, la fond, se constată că aceasta a
răspuns tuturor obiectivelor indicate de părți și detaliate
de instanță, în virtutea rolului său activ.
De
altfel,recurentul pârât nu a solicitat sau propus în fața instanței
de fond alte obiective, declarându-se de acord cu cele încuviințate,
lucrarea fiind pe deplin edificatoare sub aspectul fazelor de execuție ale
construcției și evaluării structurii tehnice, concluzia
instanței de apel asupra netemeiniciei cererii de a se efectua o nouă
expertiză, fiind una corectă.
În contextul
arătat, nu se poate reține nici motivul de modificare prevăzut
de pct. 8 al art. 304 din C. proc. civ. de la 1865, ce vizează
interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății,
schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit
neîndoielnic al acestuia.
Astfel,
aplicând principiul înscris în art. 969 din C. civ. de la 1864, instanțele
au interpretat corect termenii conveniți de părți în contract,
ținând cont de voința clar exprimată a acestora (în raport de
intenția lor comună) în legătură cu cotele părți
indivize ce urmează să le revină din dreptul de proprietate
asupra imobilului (teren de 791 m.p. și construcție) situat în
București, sector 1, după executarea obligațiilor asumate prin
contractul sinalagmatic.
Așa
fiind,față de cele ce preced, recursul urmează a se respinge, ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 345/A din 20
mai 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă
și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă
recurentul la plata sumei 20.000 lei cheltuieli de judecată către
intimatul-reclamant A..
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică astăzi, 8 noiembrie 2016.