SECȚIUNEA A TREIA CAUZA BUYRUK c. TURCIA (solicitarea nr. 14558/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 aprilie 2008 DEFINITIVF 08/07/2008 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Buyruk c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are sediul într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, R Egbert Myjer, Ineta Ziemele, judecători, Santiago Quesada grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 18 martie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural A la origine a cauzei se află o cerere (n 14558/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia și inclusiv un resortisant al acestui stat, Hüseyin Buyruk ( reclamantul), a sesizat Curtea la 5 februarie 2003, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 29 aprilie 2004, Curtea a decis să comunice cererea guvernului.
În conformitate cu prevederile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L Acestea S-a născut în 1949 și își are reședința în Ankara. La 14 februarie 1998, după ce a lucrat douăzeci și unu de ani la primăria Keçiören din Ankara, în calitate de primar, reclamantul s-a pensionat. La 8 februarie 1999, acesta a introdus o acțiune împotriva primăriei pentru a obține despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de neaplicarea anumitor clauze din acordul colectiv încheiat între angajatorul său și sindicatul din care era membru. La 19 iulie 1999, tribunalul de muncă din Ankara a primit parțial cererile reclamantului și a condamnat primăria la plata către reclamant a unei sume de 552 048 631 de lire turce (TRL), însoțite de dobânzi restante la o rată egală cu cea prevăzută pentru tranzacțiile comerciale, astfel cum a fost impusă prin lege.
Prin hotărârea din 29 noiembrie 1999, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. La data depunerii cererii, adică la 5 februarie 2003, creanța reclamantului rămâne neplătită. 10. Ulterior, primăria a efectuat plata în trei etape a despăgubirii, și anume la 7 octombrie, 7 noiembrie și 14 noiembrie 2003. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 11. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Akkuș c. Turcia 1305 1306, § 13 16), Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec.
1998 VI, p. 2674 2676, § 17 25), Gaganuș și alții c. Turcia 39335/95, § 18, 5 iunie 2001), Önery În cererea sa, reclamantul s-a plâns de durata excesivă a procedurii de executare a hotărârii definitive și a invocat prejudiciul material și moral și cheltuielile de procedură pe care a trebuit să le suporte și a invocat articolele 1 din Protocolul nr. 1 și 6 la convenție 13. Cu toate acestea, prin scrisoarea din 7 ianuarie 2005, reclamantul a informat Curtea cu privire la faptul că, din cauza plății efectuate în cele din urmă, nu mai dorește să mențină prejudiciul rezultat din prejudiciul material ca urmare a întârzierii administrării în plată. Curtea deduce din aceasta că reclamantul (n mai intenționează să își mențină travaliul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 care trebuie eliminat din rol.
Prin urmare, Curtea consideră că partea reclamantă trebuie examinată numai pe teritoriul art. 6 din Convenție, care se citește astfel în părțile sale relevante □ Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 15. Reclamantul contestă argumentele guvernului. 16. În măsura în care cauza recurentului privește întârzierea luată de administrație în executarea hotărârii, Curtea consideră că plata la lit. (a) stabilită de instanță nu poate fi considerată ca fiind o despăgubire pentru presupusa încălcare. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția guvernului.
17. Prin urmare, Curtea consideră că reclamantul poate pretinde că a fost victima unei încălcări a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În plus, aceasta arată că această cauză nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, este necesar să se declare admisibil. Pe fond 18. Guvernul susține că cauza reclamantului a fost audiată într-un termen rezonabil 20. Curtea reamintește că executarea unei hotărâri, din orice jurisdicție, trebuie să fie considerată ca făcând parte integrantă din procesul de judecată. 20. Curtea reamintește că executarea unei hotărâri, din orice jurisdicție, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din art. 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea, în special, Akc.
Turcia, citată anterior, §§ 23-29 Hornsby c. Grecia, Hotărârea din 19 martie 1997, Rec. 1997, Rec., 1997, p. 510 511, § 40 și următoarele. Metaxas c. Grecia, 8415/02, § 25, 27 mai 2004). Dreptul de acces la o instanță garantată prin art. 6 1 ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant face ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână în detrimentul unei părți. 21. Prin urmare, protecția efectivă a justițiarului implică obligația administrației de a se supune hotărârilor judecătorești. O autoritate de stat nu poate pretinde lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie întemeiată pe o hotărâre (a se vedea Bourdov c. Rusia, nr. 59498/00, § 35 CEDH 2002 III 22. Cu toate acestea, Curtea poate admite că o administrație poate avea nevoie de o perioadă de timp înainte de efectuarea unei plăți, totuși, această perioadă nu ar trebui să depășească un termen rezonabil.
23. În speță, Curtea arată că administrația și-a plătit datoria reclamantului la patru ani de la decizia internă definitivă, ceea ce nu poate trece pe o perioadă rezonabilă. 24. Prin urmare, Curtea consideră că autoritățile naționale, prin faptul că au omis să se conformeze într-un termen rezonabil hotărârilor judecătorești care au devenit definitive, au privat parțial dispozițiile articolului 1 din convenție de efectul lor util. 25. Prin urmare, a avut loc o încălcare a acestui articol. II. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se dea la o parte mai mult decât Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
28. Guvernul contestă aceste pretenții. 29. Curtea admite că reclamantul a suferit un prejudiciu moral din cauza incertitudinii cu privire la data plății. Statuând în echitate, Curtea decide să dea o sumă de 1 000 EUR reclamantului în acest sens. Reclamantul solicită 2 222 EUR pentru onorariile de avocat. Ca justificare, acesta prezintă, printre altele, contractul încheiat cu avocatul său. 31. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră că este rezonabil să acorde în acest sens suma de 2 000 EUR toate costurile. Interese moratoriu 32. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
PE CES MOTIVE, CURȚA, ÎN L 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 000 EUR (mii de euro) pentru daune morale și 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Sumele menționate anterior trebuie convertite în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data plății de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 8 aprilie 2008 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte
AFFAIRE BUYRUK c. TURQUIE (Requête n o 14558/03) ARRÊT STRASBOURG 8 avril 2008 DÉFINITIF 08/07/2008 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Buyruk c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Elisabet Fura-Sandström, Rıza Türmen, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, juges, et de Santiago Quesada , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 18 mars 2008, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 14558/03) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, Hüseyin Buyruk (« le requérant), a saisi la Cour, le 5 février 2003, en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Il est représenté par M e K. Bayraktar, avocat à Ankara. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent.
3.Le 29 avril 2004, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l’article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l’affaire. EN FAIT I.
4. Le requérant est né en 1949 et réside à Ankara.
5.Le 14 février 1998, après avoir travaillé vingt et un ans à la mairie de Keçiören à Ankara (« la mairie ») en tant qu’ouvrier, le requérant prit sa retraite.
6.Le 8 février 1999, il introduisit une action contre la mairie pour obtenir réparation du préjudice résultant de la non-application à son égard de certaines clauses de la convention collective conclue entre son employeur et le syndicat dont il était membre.
7.Le 19 juillet 1999, le tribunal de travail d’Ankara accueillit, en partie, les demandes du requérant et condamna la mairie au versement au requérant d’une somme de 552 048 631 livres turques (TRL), assortie d’intérêts moratoires à un taux égal à celui prévu pour les transactions commerciales, tel qu’imposé par la loi.
8.Par un arrêt du 29 novembre 1999, la Cour de cassation confirma ce jugement.
9.A la date d’introduction de la requête, soit le 5 février 2003, la créance du requérant demeurait impayée.
10.Par la suite, la mairie effectua le versement de l’indemnité en trois temps, à savoir les 7 octobre, 7 novembre et 14 novembre 2003. II.
11. Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts Akkuș c. Turquie (9 juillet 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997 ‑ IV, pp. 1305 ‑ 1306, §§ 13 ‑ 16), Aka c. Turquie (23 septembre 1998, Recueil 1998 ‑ VI, pp. 2674 ‑ 2676, §§ 17 ‑ 25), Gaganuș et autres c. Turquie (n o 39335/98, § 18, 5 juin 2001), Öneryıldız c. Turquie ([GC], n o 48939/99, § 51, CEDH 2004 ‑ XII) et Ak c. Turquie , (n o 27150/02, §§ 11-13, 31 juillet 2007). EN DROIT I.
o 1 ET 6 § 1 DE LA CONVENTION
12.Dans sa requête, le requérant se plaignait de la durée excessive de la procédure d’exécution du jugement définitif et faisait valoir le préjudice matériel et moral et les frais de procédure qu’il a dû encourir. Il invoquait les articles 1 du Protocole n o 1 et 6 de la Convention.
13.Toutefois, par lettre du 7 janvier 2005, le requérant a informé la Cour qu’en raison du paiement finalement intervenu, il ne souhaitait plus maintenir le grief tiré du dommage matériel consécutif au retard de l’administration dans le paiement. Par contre, il a précisé qu’il poursuivait toujours sa requête dans la mesure où elle concernait le dommage moral subi à cause du retard litigieux. La Cour en déduit que le requérant n’entend plus maintenir son grief tiré de l’article 1 du Protocole n o 1 qui doit être rayé du rôle. Dès lors, elle estime que le grief du requérant doit être examiné uniquement sur le terrain de l’article 6 de la Convention qui se lit ainsi dans ses parties pertinentes : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » A. Sur la recevabilité du grief tiré de l’article 6 § 1
14.Le gouvernement soutient que l’indemnité fixée par le tribunal ayant été payée en 2003, le requérant n’aurait plus le statut de victime.
15.Le requérant conteste les arguments du Gouvernement.
16.Dans la mesure où le grief du requérant porte sur le retard pris par l’administration dans l’exécution du jugement, la Cour estime que le paiement de l’indemnité fixée par le tribunal ne saurait être considéré comme une réparation de la violation alléguée. Il convient dès lors de rejeter l’exception du Gouvernement.
17.Partant, la Cour estime que le requérant peut se prétendre victime d’une violation de l’article 6 § 1 de la Convention. Elle relève en outre que ce grief ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond
18.Le Gouvernement soutient que la cause du requérant a été entendue dans un « délai raisonnable » par les juridictions nationales.
19.Le requérant réitère ses allégations.
20.La Cour rappelle que l’exécution d’un jugement, de quelque juridiction que ce soit, doit être considérée comme faisant partie intégrante du « procès » au sens de l’article 6 § 1 de la Convention (voir, notamment, Ak c. Turquie , précité, §§ 23-29 ; Hornsby c. Grèce , arrêt du 19 mars 1997, Recueil 1997–II, pp. 510 ‑ 511, § 40 et suiv. ; Metaxas c. Grèce , n o 8415/02, § 25, 27 mai 2004). Le droit d’accès à un tribunal garanti par l’article 6 § 1 serait illusoire si l’ordre juridique interne d’un État contractant permettait qu’une décision judiciaire définitive et obligatoire reste inopérante au détriment d’une partie.
21.La protection effective du justiciable implique donc l’obligation pour l’administration de se plier aux décisions de justice. Une autorité de l’État ne saurait prétexter du manque de ressources pour ne pas honorer une dette fondée sur une décision de justice (voir Bourdov c. Russie , n o 59498/00, § 35, CEDH 2002 ‑ III).
22.La Cour peut certes admettre qu’une administration puisse avoir besoin d’un laps de temps avant de procéder à un paiement, néanmoins, ce laps de temps ne devrait pas dépasser un délai raisonnable.
23.En l’espèce, la Cour relève que l’administration a payé sa dette au requérant quatre ans après la décision interne définitive ce qui ne peut passer pour une durée raisonnable.
24.Par conséquent, la Cour estime que les autorités nationales, en omettant de se conformer dans un délai raisonnable aux décisions de justice devenues définitives, ont partiellement privé les dispositions de l’article 6 § 1 de la Convention de leur effet utile.
25.Dès lors, il y a eu violation de cet article. II.
26. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
27.Le requérant réclame 2 200 euros (EUR) au titre du préjudice moral.
28.Le Gouvernement conteste ces prétentions.
29.La Cour admet que le requérant a subi un préjudice moral du fait de l’incertitude quant à la date du paiement. Statuant en équité, elle décide d’octroyer 1 000 EUR au requérant à ce titre. B. Frais et dépens
30.Le requérant réclame 2 222 EUR pour les honoraires d’avocat. A titre de justificatif il soumet, entre autres, le contrat passé avec son avocat.
31.Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour juge raisonnable d’accorder à ce titre, la somme de 2 000 EUR tous frais confondus. C. Intérêts moratoires
32.La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable pour autant qu’elle porte sur la durée de la procédure et décide de la rayer du rôle pour le surplus ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit a) que l ’ Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 1 000 EUR (mille euros) pour dommage moral et 2 000 EUR (deux mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt. Les sommes précitées sont à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du versement ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 8 avril 2008 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Santiago Quesada Josep Casadevall Greffier Président