AFFAIRE YERLİKAYA c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

08.04.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable;Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE YERLİKAYA c. TURQUIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL TURLAYA c. TURCIA (Cercetările nr. 10985/02 și 10993/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 aprilie 2008 DEFINITIVF 08/07/2008 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Yerlikaya c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Antonella Mularoni, R Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, judecători și de Françoise Elens-Passos graffière de secțiune După ce a deliberat în camera consiliului la 18 martie 2008, Rend la chetă că aici, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se găsesc două cereri (n 10985/02 și 10993/02) îndreptate împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnul Arif Yerlikaya și domnul Sevil Yerlikaya (Tekin) ( H. Tuna, avocat la Istanbul. Guvernul turc (în cazul în care este reprezentat de agentul său. Reclamanții au susținut în special că refuzul autorităților turce de a-și elibera titlurile de proprietate în pofida hotărârilor judecătorești definitive încalcă art. 6 alineatul (1) din convenție și art. 1 din Protocolul nr. La 4 ianuarie 2007, Curtea a decis să comunice cererile guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3), Curtea a decis că vor fi examinate în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzelor. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA L Acestea s-au născut în 1924 și, respectiv, 1966 și își au reședința în Istanbul. În 1985, fiecare dintre solicitanți a cumpărat prin plăți un lot de teren aparținând Primăriei de Est (inclusiv primăria de Est). În schimb, primăria a eliberat un certificat de titlu provizoriu prin care le-a recunoscut dreptul de a solicita ca loturile în cauză să fie înscrise pe numele lor în registrul La 13 iunie 1996, după ce au plătit integral sumele datorate, reclamanții au solicitat primăriei să le elibereze titlurile de proprietate aferente lotului lor, ceea ce a fost refuzat în mod implicit. Astfel, au introdus acțiuni separate în anulare a acestor refuzuri, însoțite de o cerere de suspendare a executării lor în fața instanței administrative da' [judecată] ( La 18 noiembrie 1996, tribunalul a aprobat suspendarea solicitată. Prin hotărârile pronunțate la 27 martie și, respectiv, 16 aprilie 1997, Tribunalul a anulat refuzul în litigiu pe motiv că modificările legislative care au avut loc în acest domeniu și pe care primăria și-a întemeiat refuzul nu puteau afecta situația reclamanților care plătiseră deja integral sumele prevăzute pentru loturile în cauză 10. Recursurile în Casație formulate de Primărie au fost respinse de către Consiliu la 25 mai 1998. În lipsa unei acțiuni în rectificare de către părți, hotărârea privind Sevil Yerlikaya a devenit definitivă. 11. La 17 iunie 1999, acțiunea în litigiu formulată de Primărie cu privire la cauza d Reclamanții și-au revendicat titlul de proprietate în zadar. Primăria excită faptul că, în conformitate cu planul de urbanism adoptat la 15 decembrie 1997, loturile în cauză erau alocate pentru construirea unui complex sportiv. 13. Până în prezent, reclamanții rămân fără titlu de proprietate și, prin urmare, nu pot pretinde niciun drept asupra loturilor în cauză. II. JUSTIȚIA INTERNĂ PERTINENT14 LA ARTICOLUL 138 § 4 din Constituție se citește astfel Organismele puterilor executive și legislative, precum și administrația sunt obligate să se conformeze hotărârilor judecătorești; organele și administrația menționate nu pot, în nici un caz, să modifice hotărârile judecătorești sau să șteargă executarea. 15. Pasiunile relevante din art. 28 din Legea nr. 2577 se citesc astfel L. Administrația are obligația de a adopta fără întârziere un act sau de a acționa în temeiul deciziilor referitoare la fond sau la o cerere de suspendare a execuției pronunțate de Consiliul de Miniștri, instanțele administrative obișnuite, regionale sau instanțele fiscale. Acest termen nu poate în nici un caz să depășească 30 de zile de la notificarea deciziei către administrație. (...) În cazul în care administrația nu a stabilit un act sau nu a reacționat în conformitate cu o decizie a Consiliului de Stat, a tribunalelor administrative obișnuite, regionale sau a instanțelor fiscale, o acțiune în despăgubire a prejudiciului moral sau material poate fi inițiată împotriva administrației în fața Consiliului de Stat și a instanțelor competente. În cazul neexecutării deliberate a hotărârilor judecătorești de către funcționari în termen de 30 de zile [care urmează deciziei], o acțiune în despăgubire poate fi inițiată atât împotriva administrației, cât și împotriva funcționarului care refuză să execute hotărârea în cauză. 16. În temeiul articolului 82 din Legea nr. 2004 din 9 iunie 1932 privind căile de executare și falimentul ( Icra ve Iflas Kanunu ) și art. 19 din Legea nr. 1530 din 3 aprilie 1930 privind comunele (Belediyeler Kanunu ), bunurile aparținând la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Reclamanții se plâng de neexecutarea de către autoritățile naționale a hotărârilor definitive prin care li se acordă transferul titlurilor de proprietate. JONCȚIUNEA AFACERILOR 18. Având în vedere similitudinea cauzelor cu privire la faptele și la problema de fond pe care le ridică, Curtea consideră necesară includerea acestora, în temeiul articolului 42 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură. II. PRIVIND RECEVABILITATEA 19. Potrivit guvernului, în termen de șase luni de la pronunțarea hotărârii Consiliului de Stat, reclamanții nu au introdus prezentele cereri, ci ar fi trebuit să sesizeze Curtea în termen de șase luni de la pronunțarea hotărârii din 13 iulie 1999 (Arif Yerlikaya) și 6 iulie 1998 (Sevil Yerlikaya). Or, în speță, cererile au fost depuse la 19 decembrie 2001, adică la mai mult de șase luni de la notificarea ultimelor decizii interne definitive. 20. Guvernul invită, de asemenea, Curtea să respingă prezentele cereri de neobosire a căilor de atac interne. El susține că instanțele nu și-au ridicat obiecțiile în fața instanțelor interne, pe care le-au omis din acțiune în despăgubire împotriva administrației, în timp ce dispozițiile relevante ale legii 2577 privind procedura administrativă prevăd acordarea de despăgubiri persoanelor care au fost victime ale executării hotărârilor judecătorești. 21. Reclamanții resping aceste argumente. Ei subliniază faptul că încălcările invocate se referă la inalizarea hotărârilor judecătorești și la executarea în totalitate a dreptului lor de proprietate. Potrivit reclamanților, nu există nicio cale de atac eficientă pentru a garanta executarea hotărârilor judecătorești, ceea ce constituie o situație continuă. Termenul de șase luni se încheie de la sfârșitul acestei situații. 22. Curtea amintește că a respins excepții similare în hotărârile sale anterioare (a se vedea, de exemplu, Lemke c. Turcia, nr 17381/02, § 37 și 38, 5 În iunie 2007, Comisia nu a primit niciun motiv de derogare de la concluziile sale anterioare și, prin urmare, respinge excepțiile guvernului pentru nerespectarea termenului de șase luni și pentru neobosirea căilor de atac interne. 23. Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv d Reclamanții se plâng de neexecutarea de către autoritățile interne a hotărârilor definitive prin care li se acordă transferul titlurilor de proprietate. Curtea consideră că faptele invocate de solicitanți se încadrează în special în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 25. Guvernul susține că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu se aplică în cazul de față, în măsura în care acest articol nu este valabil decât pentru bunuri actuale și nu garantează dreptul de a le dobândi. 26. Curtea amintește că nu se contestă de către părți că hotărârile din 27 martie și 16 aprilie 1997 au anulat refuzul Primăriei de a elibera reclamanților titlurile de proprietate care le reveneau ca urmare a plăților efectuate în conformitate cu modalitățile instituite de aceeași primărie. Or, aceste hotărâri au rămas încă neexecutate. 27. Prin urmare, există, în speță, o valoare patrimonială în temeiul căreia reclamanții puteau pretinde că au speranța legitimă de a obține dreptul de proprietate pe teren. Prin urmare, reclamanții au un bun de proprietate în sensul articolului 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea, printre altele, Kopeckýc. Slovacia [GC], nr. 44912/98, § 35, 28 septembrie 2004 și Tacea c. România, n 746/02, § 37, 29 septembrie 2005). 28. În ceea ce privește obiecțiile reclamanților cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenție și art. 1 din protocol (1) Din cauza neexecutării hotărârilor definitive în cauză, Curtea reamintește că a considerat deja că lipsa autorităților de a se conforma, într-un termen rezonabil, unei decizii definitive poate duce la o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1, în special atunci când obligația de executare a deciziei în cauză aparține unei autorități administrative, așa cum este cazul în speță (a se vedea, de exemplu, Bourdov c. Rusia, n 59498/00, CEDH 2002 III, Romachov c. Ucraina, n 67534/01, 27 iulie 2004 Tacea c. România, citată anterior, Tunç c. Turcia, n 54040/00, 24 mai 2005 și Kuzu c. Turcia, 13062/03, 17 ianuarie 2006; și, mai recent, Sipchenko c. Rusia , n 38368/04, 1 martie 2007). 29. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön La 18 noiembrie 1996, instanța a acordat suspendarea solicitată de reclamanți, acționând astfel, inițial, Tribunalul a luat o măsură provizorie în favoarea reclamanților și a solicitat administrației să acționeze în consecință în așteptarea hotărârii pe fond. Ulterior, la 27 martie și, respectiv, 16 aprilie 1997, Tribunalul și-a pronunțat hotărârile pe fond și a anulat refuzul administrației de a nu elibera actele de proprietate. Aceste hotărâri judecătorești definitive și executorii rămân neexecutate începând cu data de 17 iunie 1999 pentru Arif Yerlikaya (data respingerii acțiunii de rectificare de către Consiliul de Stat) și începând cu data de 25 mai 1998 pentru Sevil Yerlikaya (data hotărârii Consiliului de Stat, devenită definitivă din lipsă de recurs în rectificare), adică de mai mult de opt și respectiv nouă ani. Această omisiune determină Curtea să ia în considerare faptul că, în acest interval de timp, autoritățile turce au privat dispozițiile articolului 6 alineatul (1) din convenție și ale articolului 1 din Protocolul nr. 1 de la efectul lor util. 30. Prin urmare, aceste dispoziții au fost încălcate. IV. CU PRIVIRE LA APLICAREA LEGĂTURII 41 DIN CONVENȚIA 31. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și în cazul în care dreptul intern al Înaltei Părțile contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Prejudiciul material 32. Reclamanții solicită 300 000 EUR (EUR) pentru daune materiale. 33. Guvernul contestă aceste pretenții. 34. Curtea reamintește că o hotărâre în care se constată o încălcare antrenează o obligație juridică pentru a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI). 35. Curtea amintește că, în speță, Curtea a constatat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza neexecutării hotărârilor judecătorești definitive în favoarea reclamanților. Astfel, reclamanții au fost privați să primească titlurile lor de proprietate în cauză pe care sperau în mod legitim să le primească. Prin urmare, Curtea consideră că reclamanții au încă dreptul de a primi titlurile de proprietate în conformitate cu hotărârile care au devenit definitive la 13 iulie 1999 și 6 iulie 1998. În cazul în care Curtea concluzionează că a avut loc o încălcare a articolului 6 din convenție, aceasta consideră că, în principiu, redresarea cea mai adecvată ar fi să îl plaseze pe solicitant, cât mai mult posibil, într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar considera că nu ar fi respectat cerințele acestei dispoziții (a se vedea Basukou c. Grecia, n 3028/03, § 26, 21 aprilie 2005 Ahmet K 38473/02, § 39, 25 iulie 2006 Sipchenko c. Rusia, citată anterior, § 51; și, mutatis mutandis Piersack c. Belgia (art. 50) , Hotărârea din 26 octombrie 1984, seria A n 85, p. 16, § 12 Gençel c. Turcia , n 53431/99, § 27, 23 octombrie 2003). Curtea consideră că acest principiu se aplică și în speță, având în vedere constatările de încălcare. Prin urmare, Comisia consideră că statul pârât trebuie să garanteze, prin măsuri corespunzătoare, că hotărârile Tribunalului Administrativ din 27 martie 1997 și 16 aprilie 1997 (devenite definitive la 17 iunie 1999 și, respectiv, 25 mai 1998) sunt executate în mod corespunzător de către administrație. De asemenea, reclamanții solicită repararea unui prejudiciu moral. Pentru evaluarea acestuia din urmă, se referă la înțelepciunea Curții. 37. Guvernul contestă aceste pretenții, pe care le nu sunt susținute în niciun fel. 38. Statuând în echitate, Curtea consideră că este necesar să se acorde fiecăruia dintre reclamanți 3 000 EUR, în această calitate. Cheltuieli și cheltuieli 39. Reclamanții solicită 10 390 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții și susțin că prezentarea cauzei lor a necesitat o muncă de 21 de ore și solicită 10 000 EUR pentru reprezentarea lor. În ceea ce privește cheltuielile generale, cum ar fi telefonul, faxul, poșta, hârtia și traducerea, aceștia solicită 390 EUR și adaugă copii ale chitanțelor în sprijinul acestora. 40. Guvernul contestă aceste pretenții, pe care nu le susțin în niciun fel. 41. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR, indiferent de costuri, și la mai mult decât atât. Interese moratoriu 42. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN CESO, CURTEA, LA LUANIMITATE, hotărăște să se alăture cererilor Declare cererile admisibile A se vedea că a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. A spus că statul pârât, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție trebuie să garanteze, prin măsuri corespunzătoare, executarea hotărârilor Tribunalului Administrativ din 27 martie 1997 și, respectiv, 16 aprilie 1997 (devenite definitive la 17 iunie 1999 și 25 mai 1998) b) că statul pârât, în aceeași perioadă de trei luni, trebuie să plătească următoarele sume, pentru a converti în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului (i) fiecărui solicitant, 3 000 EUR (trei mii EUR) pentru daune morale, (ii) împreună cu reclamanții, 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, (iiii) plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe aceste sume, (c) de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 8 aprilie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte