AFFAIRE IRKIN c. TURQUIE

A DOUA SECȚIUNE PENTRU precum și TURCIA (Cercetarea nr. 30200/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 23 septembrie 2008 DEFINITIVF 23/12/2008 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. András Sajó, Ișil Karakaș, judecători, Sally Dolle, graffière de sectiune După ce a deliberat în camera consiliului la 2 septembrie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această ultimă dată procedura A la originea cauzei se află o cerere (n 30200/02) îndreptată împotriva Republicii Turcia și inclusiv un resortisant al acestui stat, domnul Murat La 2 iulie 2002, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 14 septembrie 2007, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către la mai multe persoane, pot fi rezumate după cum urmează. În 2002, reclamantul se afla sub steaguri în cadrul Comandamentului Brigăzii de comando a lui Hakkari ( Printr-un act de punere sub acuzare din 29 ianuarie 2002, comandantul Brigăzii l-a pus sub acuzare în fața tribunalului disciplinar militar aproape de comandă ( El i-a reproșat, printre altele, că a aplicat tratamente degradante subordonaților săi, că le-a dat ordine fără nicio legătură cu misiunea lor, că i-a insultat și că a mințit în exercitarea atribuțiilor sale. El a solicitat aplicarea articolelor 55, 49 și 53 din Legea nr. 477 privind instanțele disciplinare militare și infracțiunile și sancțiunile disciplinare. Prin decizia din 6 februarie 2002, tribunalul disciplinar, legat de armata de teren, l-a judecat pe reclamant vinovat de faptele reproșate și i-a impus în total o pedeapsă de 90 de zile de închisoare. Printr-o decizie din 5 martie 2002 pronunțată ca urmare a opoziției formulate de reclamant, Tribunalul disciplinar superior al lui Van, legat de comanda generală a jandarmeriei, a ridicat sancțiunile impuse în legătură cu acuzațiile de tratament degradant și-a declinat competența în favoarea instanței militare pentru această parte a cauzei. În ceea ce privește acuzațiile privind insultele și minciunile, el l-a acuzat pe reclamant și, în cele din urmă, a confirmat sancțiunea aplicată ordinelor neconforme date subordonaților săi; astfel, sancțiunea aplicată reclamantului a fost redusă la 30 de zile în total; această decizie a devenit definitivă în ziua pronunțării sale, la 5 martie 2002. II. DREPTUL ȘI PRACTIA INTERNE PERTINENTE 10. Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în hotărârea pronunțată în cauza mai sus-menționată, în care Turcia 39421/98, § 17-21, 3 mai 2007). ÎN  11. Invocând art. 5 din convenție, reclamantul susține mai întâi că pedeapsa de încuviințare a fost pronunțată de o instanță care nu era independentă și imparțială și că a încălcat dreptul său la libertate și securitate. 12. El se plânge apoi că cauza sa nu a fost ascultată de o instanță independentă și imparțială pe motiv că instanța era compusă din militari în ochii săi dependenți nu numai de superiorii lor, ci și de la . El invocă în această privință art. 6 din Convenție, astfel formulat în părțile sale relevante în speță Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. Guvernul susține că art. 6 nu se aplică în speță, în măsura în care sancțiunea aplicată reclamantului aparține domeniului dreptului disciplinar în sistemul turc. În ceea ce privește criteriul scopului și severității sancțiunii în cauză, guvernul subliniază că executarea sancțiunilor disciplinare nu poate fi realizată în aceleași spații ca și pedepsele pronunțate de tribunalele penale militare. El observă, de asemenea, că soldații sancționați disciplinar pot beneficia de vizita rudelor lor de mai multe ori pe săptămână. Curtea subliniază gravitatea sancțiunii impuse reclamantului, și anume o privare de libertate de 30 de zile, executată în condiții similare cu cele ale unei detenții penale; Curtea consideră că, având în vedere caracterul său privat de libertate și severitatea sa, sancțiunea aplicată reclamantului cu titlu represiv a reieșit fără îndoială din materia penală. 15. În lumina jurisprudenței sale (*********************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************** Prin urmare, Comisia consideră că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond și subliniază că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv care ar trebui să fie acceptat. II. PE FONDUL PRIVIND încălcarea articolului 6 din Convenția 16. Curtea a tratat deja probleme similare celor din cazul din speță, în care a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție [ . §§ 30-42, Veyiso. , citată anterior, §§ 18-32 17.] Prin urmare, având în vedere jurisprudența sa și circumstanțele din speță, Comisia consideră că îndoielile exprimate de reclamant cu privire la independența și imparțialitatea Tribunalului disciplinar militar sunt justificate în mod obiectiv. 18. Prin urmare, Curtea concluzionează că, atunci când a judecat și sancționat reclamantul, instanța militară nu era o instanță independentă și imparțială în sensul art. 6 alin. (1). Astfel, a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție. Având în vedere constatarea unei încălcări la care a ajuns în legătură cu art. 6 din Convenție, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze separat ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 481 de noi cărți turcești (TRY) (aproximativ 245 EUR (EUR)) pentru prejudicii materiale și solicită, de asemenea, 5 000 EUR pentru daune morale 22. Curtea constată că prejudiciul material nu este susținut și respinge această cerere. Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. Curtea constată că pretențiile reclamanților, respectiv o sumă de 2 000 de TRY (aproximativ 1 152 EUR), în ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu sunt însoțite de documentele justificative necesare; prin urmare, este necesar să se retragă această cerere. PE CES, CURTEA, ÎN L că a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție din cauza lipsei de independență și de imparțialitate a tribunalului disciplinar militar A spus că nu este necesar să se ia în considerare ....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 23 septembrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Modulul Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

İRKİN c. TURQUIE

(Requête n

o

30200/02)

ARRÊT

STRASBOURG

23 septembre 2008

DÉFINITIF

23/12/2008

Cet arrêt peut subir des retouches de forme.

En l’affaire İrkin c. Turquie,

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

Françoise Tulkens,

présidente,

Antonella Mularoni,

Vladimiro Zagrebelsky,

Danutė Jočienė,

Dragoljub Popović,

András Sajó,

Ișıl Karakaș,

juges,

et

de

Sally Dollé,

greffière de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 2 septembre 2008,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

30200/02) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Murat İrkin («

le requérant

»), a saisi la Cour le 2 juillet 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

e

Doğruer, avocat à Ankara. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») est représenté par son agent.

3.

Le 14 septembre 2007, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, elle a en outre décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

Le requérant est né en 1978 et réside à Adana.

5.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par l’intéressé, peuvent se résumer comme suit.

6.

En 2002, le requérant se trouvait sous les drapeaux au sein du commandement de la brigade de commando de Hakkari («

le commandement

»).

7.

Par un acte d’accusation du 29 janvier 2002, le commandant de la brigade le mit en accusation devant le tribunal disciplinaire militaire près le commandement (« tribunal disciplinaire »). Il lui reprocha notamment d’avoir infligé des traitements dégradants à ses subordonnés, de leur avoir donné des ordres sans aucun rapport avec leur mission, de les avoir insultés et d’avoir menti dans l’exercice de ses fonctions. Il requit l’application des articles 55, 49 et 53 de la loi n

o

477 relative aux tribunaux disciplinaires militaires et aux infractions et sanctions disciplinaires.

8.

Par une décision du 6 février 2002, le tribunal disciplinaire, rattaché à l’armée de terre, jugea le requérant coupable des faits reprochés et lui infligea au total une sanction de quatre-vingt-dix jours d’enfermement.

9.

Par une décision du 5 mars 2002 rendue à la suite de l’opposition formée par le requérant, le tribunal disciplinaire supérieur de Van, rattaché au commandement général de la gendarmerie, leva les sanctions infligées relativement aux accusations de traitements dégradants et déclina sa compétence au profit du tribunal militaire pour cette partie de l’affaire. Quant aux accusations relatives aux insultes et aux mensonges, il acquitta le requérant. Enfin, il confirma la sanction infligée quant aux ordres non conformes donnés à ses subordonnés. La sanction infligée au requérant fut ainsi ramenée à trente jours d’enfermement au total. Cette décision devint définitive le jour de son prononcé, le 5 mars 2002.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

10.

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans l’arrêt

İrfan Bayrak c. Turquie

(n

o

39429/98, §§ 17-21, 3 mai 2007).

EN DROIT

11.

Invoquant l’article 5 de la Convention, le requérant soutient d’abord que la sanction d’enfermement a été prononcée par un tribunal qui n’était pas indépendant et impartial, et qu’elle a emporté la violation de son droit à la liberté et à la sûreté.

12.

Il se plaint ensuite que sa cause n’ait pas été entendue par un tribunal indépendant et impartial au motif que le tribunal était composé de militaires à ses yeux dépendants non seulement de leurs supérieurs, mais aussi de l’exécutif. Il invoque à cet égard l’article 6 de la Convention, ainsi libellé dans ses parties pertinentes en l’espèce

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

»

I.

SUR LA RECEVABILITÉ

13.

Le Gouvernement soutient que l’article 6 n’est pas applicable en l’espèce dans la mesure où la sanction infligée au requérant appartient au domaine du droit disciplinaire dans le système turc. Quant au critère du but et de la sévérité de la sanction en question, le Gouvernement souligne que l’exécution des sanctions disciplinaires ne peut pas être réalisée dans les mêmes locaux que celle des peines prononcées par les tribunaux pénaux militaires. Il précise que les portes des locaux d’enfermement ne sont pas verrouillées. Il note par ailleurs que les militaires frappés de sanctions disciplinaires peuvent bénéficier de la visite de leurs proches plusieurs fois par semaine.

14.

La Cour relève la sévérité de la sanction infligée au requérant, à savoir une privation de liberté de trente jours, exécutée dans des conditions similaires à celles d’un emprisonnement pénal. Elle estime que, étant donné sa nature privative de liberté et sa sévérité, la sanction infligée au requérant à titre répressif ressortit sans conteste à la matière pénale.

15.

A la lumière de sa jurisprudence (

İrfan Bayrak

, précité, §§ 23-29, et

Veyisoğlu c. Turquie

, n

o

27341/02, §§ 15-23 et §§ 33-35, 26 juin 2007) et compte tenu des circonstances de l’espèce, la Cour rejette l’exception du Gouvernement. Elle note par ailleurs la connexité entre le grief du requérant tiré de l’article 6 de la Convention et celui tiré de l’article 5. Elle estime dès lors que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle relève par ailleurs qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable.

II.

SUR LE FOND

A.

Sur la violation alléguée de l’article 6 de la Convention

16.

La Cour a déjà traité d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce, dans lesquelles elle a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (

İrfan Bayrak

, précité, §§ 30-42,

Veyisoğlu

, précité, §§ 18-32).

17.

Elle considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans la présente affaire. Ainsi, à la lumière de sa jurisprudence et compte tenu des circonstances de l’espèce, elle estime que les doutes nourris par le requérant quant à l’indépendance et l’impartialité du tribunal disciplinaire militaire sont objectivement justifiés.

18.

Partant, la Cour conclut que, lorsqu’il a jugé et sanctionné le requérant, le tribunal militaire n’était pas un tribunal indépendant et impartial au sens de l’article 6 § 1. Ainsi, il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.

B.

Sur la violation alléguée de l’article 5 de la Convention

19.

Eu égard au constat de violation auquel elle est parvenue pour l’article 6 de la Convention, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’examiner séparément le grief tiré de l’article 5 de la Convention.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

20.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

21.

Le requérant réclame 481 nouvelles livres turques (TRY) (soit environ 245 euros (EUR)) pour préjudice matériel. Il réclame également 5

000 EUR pour dommage moral.

22.

La Cour constate que le dommage matériel allégué n’est pas étayé et rejette cette demande. Elle estime que dans les circonstances de l’espèce le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable pour le dommage moral subi par le requérant.

B.

Frais et dépens

23.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. La Cour observe que les prétentions des requérants, à savoir un montant de 2

000 TRY (soit environ 1

152 EUR), au titre des frais et dépens, ne sont pas accompagnées des justificatifs nécessaires. Il convient donc d’écarter cette demande.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Rejette

l’exception préliminaire du Gouvernement et déclare la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention en raison du manque d’indépendance et d’impartialité du tribunal disciplinaire militaire

;

3.

Dit

qu’il n’y pas lieu d’examiner le grief tiré de l’article 5 de la Convention

;

4.

Dit

que le constat d’une violation fournit en soi une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral subi par le requérant

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 23 septembre 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Sally Dollé

Françoise Tulkens

Greffière

Présidente