ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.03.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 364/2017

HOTĂRÂRE
02.03.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 364/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 364/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr. x/118 din 04 februarie 2010 și ulterior sub nr. x/118/2012 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții A., B., C., D., E. și F. în contradictoriu cu pârâții G., H., SC I. SRL, SC J. SRL prin lichidator judiciar C.I.I., K., SC L. SRL, intervenienți fiind M., N., O., P., R., S., T., U. și V., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- interzicerea pârâților societăți comerciale de a mai desfășura activitate de bar, discotecă, club în imobilul din Constanța;

- interzicerea pârâților G. și H., proprietari ai imobilului din Constanța, de a mai permite desfășurarea activității de bar, club și discotecă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1132 din 29 aprilie 2015, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, a respins ca nefondate excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesuale active și pasive, excepții invocate de pârâții G. și H.; a respins ca nefondată acțiunea principală formulată de reclamanții A., B., C., D., E., E., în contradictoriu cu pârâții G., H., X., SC I. SRL, SC L. SRL; a respins ca nefondată cererea de intervenție în interes alăturat reclamanților formulată de intervenienții M., N., O., P., R., S., T., U. și V.; a dispus restituirea către pârâții G. și H. a onorariului de expert în cuantum de 3.500 lei achitat la data de 11 iunie 2012.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1339 din 24 aprilie 2013, Tribunalul Constanța a admis excepția lipsei de interes și a respins ca fiind lipsită de interes acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., în contradictoriu cu pârâții G., H., SC I. SRL, SC L. SRL, precum și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții M., N., O., P., R., S., T., U. și V., ca fiind lipsită de interes.

Prin Decizia civilă nr. 162/2013, Curtea de Apel Constanța a admis apelurile formulate de reclamanți și de intervenienți și a dispus desființarea hotărârii apelate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

În rejudecare, tribunalul a

constatat că este investit cu soluționarea unei acțiuni în obligație de a nu face, solicitându-se interzicerea pârâților societăți comerciale de mai desfășura activitate de bar, discotecă și club, iar în cel de-al doilea capăt interzicerea pârâților persoane fizice de a mai permite desfășurarea de activități de bar, discotecă și club în calitatea lor de proprietari sau alte activități de natură a tulbura liniștea locuitorilor zonei și care se desfășoară cu încălcarea legii.

Asigurarea compatibilității dintre destinația construcției și funcțiunea dominantă a zonei stabilită printr-o documentație de urbanism, procentul de ocupare a terenului, funcționarea instalațiilor de sonorizare și de ventilare artificială, locația destinată dotărilor pentru cultură, educație sau în zona verde, funcțiuni comerciale și servicii profesionale care generează un trafic important de persoane și mărfuri, producerea în mod repetat a zgomotelor care depășesc limitele maxime stabilite de normele de igienă și de standardele în vigoare pentru zonele locuite, nerespectarea de către persoanele fizice și juridice a normelor de igienă în vigoare, dacă acestea creează disconfort sau risc pentru sănătatea publică sunt și constituie obligații legale și astfel că printr-o hotărâre judecătorească nu se pot reconsfinți astfel de obligații.

S-a precizat că respectarea legalității a fost restabilită pe cale judiciară distinct și au făcut obiectul sentinței penale nr. 20/2011, hotărâre care a sancționat desfășurarea activității comerciale care a implicat producerea de zgomot și vibrații prin aparatura de sonorizare.

Odată ce pretinsa faptă delictuală a încetat, cu element suplimentar în spațiul litigios nu se mai desfășoară nicio activitate, prin capătul doi de cerere se solicită o interdicție nelimitată temporal și în abstract cu efecte erga omnes ori, printr-o hotărâre judecătorească nu se poate interzice ab initio exercitarea unui drept, ci sancționarea exercitării sale nelegale.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat apel atât reclamanții, cât și intervenienții, criticile formulate de aceștia vizând nelegalitatea și netemeinicia soluției pronunțate.

Prin Decizia civilă nr. 650 din 26 noiembrie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelurile declarate de reclamanții A., B., D., Z.,

E., și intervenienții M., N., O., P., R., S., T., U. și V.

împotriva sentinței civile nr. 1339 din 24 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în contradictoriu cu pârâții G., H., X., SC I. SRL, SC L. SRL și a schimbat în parte această sentință în sensul că a admis acțiunea principală, a interzis pârâtelor SC I. SRL și SC L. SRL să desfășoare activitate de bar, discotecă, club în imobilul situat în Constanța; a interzis pârâților G. și H. să permită desfășurarea de activități comerciale cu specific de bar, club, discotecă, în imobilul proprietatea lor situat în Constanța, a admis cererea de intervenție în interes alăturat reclamanților; a menținut dispozițiile referitoare la respingerea excepțiilor invocate de pârâți; a obligat intimații la plata cheltuielilor de judecată către apelanții-reclamanți în sumă de 1.554 lei, reprezentând onorariu avocat și taxe judiciare de timbru.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Constanța a reținut în esență următoarele:

Pârâtele societăți și pârâții persoane fizice exercită în mod abuziv drepturile invocate, respectiv dreptul de folosință decurgând din contracte de comodat și dreptul de proprietate dobândit prin vânzare-cumpărare.

Modul în care a fost respectată legislația referitoare la executarea construcției situate în Constanța, precum și cea referitoare la exercitarea activităților de bar, club, discotecă în acest imobil relevă exercitarea dreptului de proprietate al persoanelor fizice și a dreptului de folosință al societăților, peste limitele legale permise.

În certificatul de urbanism din 3 aprilie 1997, este menționat în mod expres că destinația terenului, stabilită prin documentațiile de urbanism aprobate este „construire locuință”, sens în care nici nu au fost menționate aspecte specifice unui regim special sau alte interdicții și au stabilit regimul juridic, economic și tehnic, precum și documentația tehnică pentru o construcție nouă P+1.

Chiar dacă este vorba despre un act administrativ emis de o autoritate, trebuie avut în vedere că la baza emiterii autorizației de construire a stat cererea proprietarului, care a indicat în mod expres destinația construcției, în lipsa unei astfel de cereri și a unei astfel de mențiuni, chiar titularul cererii fiind prejudiciat.

Aspectul care privește lipsa acordului vecinilor pentru construirea unui imobil cu destinația club vizează modalitatea în care proprietarul a înțeles să-și exercite, în concret, dreptul de proprietate, drept de care nu se poate uza decât în limitele legii.

În imobilul din Constanța, a început să funcționeze în anul 1999 un club biliard, care s-a transformat într-o discotecă, ce funcționa pe 4 nivele, sub denumirea „x”.

În zilele de joi - duminică, în timpul nopților, când funcționa programul de discotecă, vecinii imobilului - reclamanții și intervenienții din cauză - erau puternic deranjați de zgomotul produs de instalațiile de sonorizare folosite, de mare capacitate, într-un local care nu se încadrează în cerințele privind asigurarea de măsuri și dotări speciale pentru izolare și protecție fonică, de aglomerația umană și de comportamentul clienților localului, care provocau scandaluri, proferau injurii, țipau, trânteau portierele mașinilor, de zgomotul produs de autoturismele care transportau clienții discotecii, toate acestea însemnând o încălcare a dreptului de proprietate al vecinilor imobilului și o exercitare abuzivă a dreptului de proprietate asupra acestui imobil, de către titulari, dar și o exercitare abuzivă a dreptului de folosință al societăților pârâte: SC I. SRL și SC L. SRL.

Numitul X. - primul proprietar al imobilului și administrator la SC I. SRL a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea folosinței locuinței.

Dreptul de proprietate asupra unei construcții cu destinația de locuință, drept care implică chiar locuirea de imobil, nu poate fi exercitat decât în condiții de siguranță, liniște, normalitate, care să nu implice manifestări exterioare agresive, de orice natură, care să aducă atingere desfășurării vieții domestice și chiar a sănătății celor care locuiesc în imobile.

Cele două societăți pârâte nu au avut autorizație de funcționare la punctul de lucru situat în Constanța.

Dat fiind perioada de timp îndelungată în care acestea au desfășurat activități de tip bar, club, discotecă, cu toate consecințele expuse anterior, în lipsa autorizației de funcționare și a avizului de mediu, în condițiile restricțiilor de program și de activitate dispuse și în pofida numeroaselor controale și sancțiuni aplicate și având în vedere că SC I. SRL are ca asociat și administrator pe proprietarul imobilului, pârâta H. și are activitate principală „baruri”, iar SC L. SRL are încheiat contract de comodat la data de 15 decembrie 2011, pe o perioadă nedeterminată, ambele societăți fiind deținute de membrii familiei Cireașă, restricționarea dreptului lor de folosință, în sensul interzicerii să desfășoare activitate de bar, discotecă, club în imobilul situat în Constanța, este necesar pentru restabilirea ordinii de drept încălcate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții G. și H., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

În mod greșit s-a interzis ca recurenții-pârâți să desfășoare în respectivul spațiu o activitate de tip bar/club/discotecă, perpetuu și absolut. Instanța a analizat la aproape 20 de ani de la emiterea autorizației de construire, legalitatea acesteia și astfel a înfrânt principiul stabilității și a repus în discuție un drept consfințit prin împlinirea termenului în care actul administrativ putea fi atacat, favorizând părțile care, din propria culpă, nu au exercitat căile de atac legale.

Instanța nu poate examina neconcordanța actului administrativ autorizație de construire cu actul premergător (de informare) - certificatul de urbanism, prin hotărârea recurată limitându-se atributele dreptului de proprietate.

Un alt motiv al admiterii acțiunii reținut de instanță este disconfortul creat de activitatea de bar/club/discotecă.

Recurenții consideră că o activitate autorizată de organele de drept, numai pentru că produce un anumit disconfort, necesită sancționarea cu limitarea atributelor dreptului de proprietate.

Reclamanții nu au administrat probe pentru a dovedi culpa pârâților, iar pe parcursul procesului a încetat și situația de fapt pe care a fost motivată în fapt acțiunea, spațiul respectiv fiind închis. Mai mult, reclamanții A. și B. au realizat lucrări de alipire a imobilelor, ceea ce a dus la propagarea vibrațiilor și a zgomotelor tocmai din culpa acestor reclamanți.

Cu privire la condiția prejudiciului, acesta nu este cert și actual, deoarece în spațiu nu se mai desfășoară nicio activitate comercială.

Există o soluție tehnică de remediere a situației, respectiv desființarea zidirii rosturilor efectuată de reclamanții A. și B., astfel că este excesiv a se dispune interzicerea activității.

Reclamanții C. și E. trebuie să se îndrepte împotriva reclamanților A. și B. pentru faptul că prin intermediul platformei betonate, vibrațiile/sunetele ajung la clădirile proprietatea acestora.

În cauză, intimații A. și B., E. și E., Z. și D. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Intervenienții M., N., O., P., R., S., T., U., V. au depus la dosarul cauzei un memoriu prin care solicită respingerea recursului declarat de pârâți.

SC L. SRL Năvodari a formulat întâmpinare solicitând admiterea recursului.

Urmare a decesului intimatului E. a fost introdus în cauză E., în calitate de moștenitor, iar urmare a decesului intimatului T., a fost introdus în cauză Y.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Imobilul în litigiu a fost autorizat pentru desfășurarea unor activități de alimentație publică. Faptul că în prezent nu se mai desfășoară nicio activitate în acest imobil nu este contestat de niciuna dintre părți.

Potrivit hotărârilor judecătorești depuse la dosarul cauzei, s-a constatat săvârșirea infracțiunii de tulburarea folosinței locuinței pentru care s-au aplicat sancțiuni de către instanța penală.

În ceea ce privește interdicția instituită prin decizia recurată, aceasta a fost impusă recurenților pârâți și societăților la care aceștia sunt asociați și care au desfășurat activități în condiții de nelegalitate, în acest spațiu.

Limitarea se raportează la actuala legislație și la actele administrative existente, astfel că în situația intrării în legalitate și îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru desfășurarea unui anumit tip de activitate, respectiva interdicție nu ar mai produce efecte.

Astfel, interdicția nu este „erga omnes” și nici nu este perpetuă, această măsură fiind raportată la anumite împrejurări.

Nelegalitatea autorizației de construire nu reprezintă argumentul pe care se întemeiază hotărârea recurată. Instanța a analizat contradicțiile existente între autorizația de construire și documentația care a stat la baza acesteia, dar a reținut că imobilul edificat nu respectă autorizația de construire de care se prevalează recurenții-pârâți.

Instanța nu s-a pronunțat în legătură cu motivele de nelegalitate ale autorizației de construire emisă pentru imobilul proprietate a pârâților, și nu a verificat raporturile dintre titularul autorizației de construire și autoritatea care a emis actul administrativ.

Reclamanții și intervenienții intimați au invocat în ocrotirea interesului general acte normative care restricționează posibilitatea ca anumite clădiri să aibă destinații sau funcționalități ce pot provoca disconfort sau risc pentru sănătatea publică.

Primăria a suspendat activitatea societăților care funcționau în spațiul în litigiu pentru că această activitate era de natură să lezeze drepturile celorlalți locuitori din zonă.

Prin hotărârile judecătorești depuse la dosarul cauzei s-a stabilit cu putere de lucru judecat existența disconfortului provocat de desfășurarea activităților de natura celor invocate: club, discotecă, bar, restaurant. S-a reținut că în imobil s-a desfășurat o activitate comercială neautorizată, care a implicat producerea de zgomot și vibrații prin aparatură de sonorizare și prin motoarele ventilatoarelor amplasate pe acoperișul clădirii.

S-a reținut în mod corect în acest context că în cauză sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale, inclusiv existența unui prejudiciu.

Criticile recurenților ce vizează analiza probelor și temeinicia hotărârii nu constituie motive de nelegalitate care să se circumscrie dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., astfel că nu pot fi analizate în cadrul prezentului recurs.

În acest context nu pot fi primite nici criticile vizând comparația pe care o fac recurenții cu privire la alte baruri sau localuri care își desfășoară activitatea în zone de locuit.

În cauză s-a dovedit existența unui prejudiciu urmare a activității desfășurate în acest imobil.

S-a constatat astfel exercitarea abuzivă a dreptului de proprietate de către pârâții-recurenți prin încălcarea limitelor legale permise, concomitent cu nesocotirea totală a drepturilor celorlalți proprietari și locatari din zonă.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenții-pârâți vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată în recurs către intimații-reclamanți E., A., B., Z. și D., cheltuieli ce reprezintă onorariu de avocat.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții G. și H. împotriva Deciziei civile nr. 650 din 26 noiembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenții-pârâți G. și H. să plătească intimaților-reclamanți E., A., B., Z. și D. suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 2 martie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-30
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2359/2018
toriei Constanța, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Prin Încheierea din 18 mai 2010 Tribunalul Constanța a admis în principiu cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de I., a luat act de renunțarea la jude
ÎCCJ 2024-06-18
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1350/2024
Ședința publică din data de 18 iunie 2024 Analizând actele de la dosar, reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, Tribunalul Constanța a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul A. și s-a dispu
ÎCCJ 2014-10-28
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3294/2014
Asupra recursului de față, Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1339 din 24 aprilie 2013 Tribunalul Constanta a admis excepția lipsei de interes și în consecință a respins ca fiind lips
ÎCCJ 2018-02-02
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 277/2018
Ședința publică din data de 2 februarie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 465 din 28 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2015, s-a respins ca nefondat apelul p
ÎCCJ 2022-10-19
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2096/2022
urmând ca părțile sociale ale acestuia să-i revină reclamantului. Totodată, s-a respins cererea reconvențională prin care pârâtul B. a solicitat excluderea reclamantului din societate și dizolvarea acesteia. A fost admisă cererea formulată
Sursă