ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.06.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1972/2016

HOTĂRÂRE
16.06.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1972/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1972/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal,ca urmare a deciziei de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare (831 din 25 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, obligarea pârâtului să emită Ordinul de acordare a distincției Gheorghe Lazăr clasa I și să publice în M. Of. al României acest ordin, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 1.000 RON, pe fiecare zi de întârziere.

2.1. Curtea de Apel Cluj, secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 20 din 18 noiembrie 2011, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția contencios administrativ și fiscal, reținând că obiectul demersului derivă din refuzul autorității locale de a rezolva cererea reclamantei.

2.2. Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 150 din 24 martie 2016, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal și, constatând existența unui conflict negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că obiectul demersului judiciar inițiat de reclamantă nu derivă din refuzul autorității locale, ci rezidă în obligarea pârâtului Ministerul Educației Naționale de a emite ordinul de acordare a distincției B., reclamanta invocând refuzul nejustificat al autorității pârâte de a emite actul administrativ menționat,fiind astfel incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecății vizează obligarea Ministerului Educației Naționale la acordarea, către reclamantă, a distincției Diploma B. clasa I.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: “Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscale ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că în mod corect tribunalul a reținut, în raport cu obiectul litigiului dedus judecății, că, sub aspectul competenței de soluționare, cauza intră sub incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/204, față de împrejurarea că, în speță, se solicită emiterea unui act administrativ de către Ministerul Educației Naționale, autoritate publică de nivel central.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4)C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2016.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-02-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 702/2017
Decizia nr. 702/2017 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul secției I civilă a Tribunalului Bistrița-N
ÎCCJ 2016-05-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1683/2016
Decizia nr. 1683/2016 Camera de Consiliu Asupra conflictului de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul cererii Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția I civil
ÎCCJ 2015-11-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3802/2015
Decizia nr. 3802/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul
ÎCCJ 2019-05-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2619/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III -a contencios administrativ și fiscal, la data de 19.09.201
ÎCCJ 2017-02-22
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 636/2017
Decizia nr. 636/2017 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei ; 1. Obiectul acțiunii deduse judecății; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II
Sursă