ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1801/2017

Decizia nr. 1801/2017

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/3/CA/2016 la data de 17 octombrie 2016, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ș., T., Ț., U., prin reprezentant Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Poliția Locală a Municipiului Huși, Primăria Municipiului Huși și Consiliul Local al Municipiului Huși:

- obligarea pârâților la plata diferenței dintre valoarea financiară a normei de hrană efectiv plătită și valoarea financiară a acesteia actualizată, raportată la valoarea calorică, pe perioada 1.10.2015-29.02.2016, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective, la plata diferenței dintre valoarea financiară a normei de echipament efectiv plătita și valoarea financiară a acesteia actualizată anual, pe ultimii 3 ani, de la data introducerii cererii până la data plații efective;

- acordarea normei de hrană pe perioada 1.03.2016 la zi și în continuare conform art. 351 din Legea nr. 155/2010 la valoarea stabilită în Ordinul M.D.R.A.P. nr. 496/2015, actualizate cu rata inflației;

- cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 555 pronunțată la data de 1 februarie 2017, Tribunalul București a admis excepția de necompetență teritorială absolută și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, în materia contenciosului administrativ, competența teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanța de la sediul pârâtului angajator, în speță Poliția Locală a Municipiului Huși. De asemenea, s-a constatat că sindicatul nu are calitate de reclamant, ci acționează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, ca mandatar în numele reclamanților care au domiciliile în jud. Vaslui.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 03.03.2017, iar la termenul de judecată din data de 11 aprilie 2017 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Prin sentința civilă nr. 191 din 11 aprilie 2017, Tribunalul Vaslui, secția civilă, a admis excepția de necompetentă teritorială absolută a Tribunalului Vaslui, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor și pe pârâții Poliția Locală a Municipiului Huși, Primăria Municipiului Huși și Consiliul Local al Municipiului Huși, în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul București și Tribunalul Vaslui, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

S-a reținut că prin introducerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul National al Polițiștilor și Vameșilor a făcut alegerea de domiciliu, în sensul dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În consecință, s-a constatat că Tribunalul București este competent să soluționeze cauza având în vedere sediul reclamantului, decizia Înaltei Curți nr. 1 din 21 ianuarie 2013 și prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care stabilește competența alternativă a instanței de la domiciliul reclamantului sau celei de la domiciliul pârâtului.

Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, secția civilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

4.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social:

„(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.”

Prezenta cerere de chemare în judecată este formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ș., T., Ț., U. reprezentați de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor.

În conformitate cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Este adevărat că acest articol nu prevede care este instanța competentă teritorial, astfel că devin aplicabile dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

În cauză nu este aplicabilă decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și a asigurărilor sociale. Recursul în interesul legii privește un caz de competență teritorială exclusivă, motiv pentru care s-a reținut că instanța competentă teritorial cu soluționarea conflictelor de muncă, în cazul acțiunilor formulate de organizațiile sindicale, este cea de la sediul sindicatului reclamant.

În materia contenciosului administrativ competența teritorială este alternativă, însă în speța de față, atât reclamanții, cât și pârâții își au domiciliul/sediul în raza de activitate a Tribunalului Vaslui, astfel că acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei.

Aplicarea prin analogie a considerentelor deciziei de recurs în interesul legii nu este admisibilă, deoarece situația premisă este diferită, nefiind un caz de competență teritorială exclusivă, ci alternativă, iar în cauză sindicatul acționează în baza unei împuterniciri exprese din partea membrilor de sindicat, în numele acestora.

4.2. Temeiul legal al regulatorului de competență

În consecință în temeiul art. 135 din C. proc. civ. (2010), Înalta Curte va soluționa conflictul de competență în sensul stabilirii competenței în favoarea Tribunalului Vaslui, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ș., T., Ț., U. - toți prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor, în contradictoriu cu pârâții Poliția Locală a Municipiului Huși, Primăria Municipiului Huși și Consiliul Local al Municipiului Huși, în favoarea Tribunalului Vaslui, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2016.