ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 474/2017

HOTĂRÂRE

14.02.2017

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 474/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 474/2017

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București sub nr. x/3/2016, reclamantul A. a solicitat in contradictoriu cu pârâții B. și C. Vaslui obligarea pârâtului C. Vaslui la plata diferenței dintre valoarea financiară a normei de hrană efectiv plătită și valoarea financiară a acesteia actualizată, raportată la valoarea calorică, pe perioada 01 februarie 2013 - 30 iunie 2015, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data efectuării plății și a diferenței dintre valoarea financiară a normei de echipament efectiv plătită și valoarea financiară a acesteia actualizată anual, pe ultimii trei ani, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data efectuării plății, precum si obligarea pârâtului B., ordonator principal de credite, să aloce fondurile bănești necesare pentru achitarea drepturilor bănești solicitate.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență;

2.1.

Prin sentința civila nr. 5784 din 19 octombrie 2016, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București si a declinat competenta de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului Vaslui.

Prin sentința civilă nr. 342 din 12 decembrie 2016, Tribunalul Vaslui, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția invocată de pârât și a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului București.

De asemenea, a dispus suspendarea judecării cauzei și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență;

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Prin acțiune

, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. și C. Vaslui obligarea pârâtului C. Vaslui la plata diferenței dintre valoarea financiară a normei de hrană efectiv plătită și valoarea financiară a acesteia actualizată, raportată la valoarea calorică, pe perioada 01 februarie 2013 - 30 iunie 2015, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data efectuării plății și a diferenței dintre valoarea financiară a normei de echipament efectiv plătită și valoarea financiară a acesteia actualizată anual, pe ultimii trei ani, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data efectuării plății, precum și obligarea pârâtului B., ordonator principal de credite, să aloce fondurile bănești necesare pentru achitarea drepturilor bănești solicitate.

Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora „Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale”.

În

cauză, este de observat faptul că acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de A., acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conform cărora:

„Art. 28. - (1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres

”.

În condițiile în care prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 își aveau corespondentul în dispozițiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (reglementarea anterioară care a fost abrogată de Legea nr. 62/2011), este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:

„

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2)) C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.”

Astfel fiind, întrucât A. are calitate procesuală activă, se constată că, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanța de la sediul său din Municipiul București, sector 1, aflat în circumscripția Tribunalului București.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.