ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 286/2017

Decizia nr.

286

/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/3/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C., D.D., E.E., F.F., G.G., H.H., I.I., J.J., K.K., L.L., M.M., N.N., O.O. și S., în contradictoriu cu pârâtii P.P. și R.R. Brașov au solicitat obligarea R.R. Brașov la plata: diferenței dintre valoarea financiară a normei de hrană efectiv platită și valoarea financiară a acesteia actualizată, raportată la valoarea calorică, pe perioada 01 februarie 2013-30 iunie 2015, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data efectuarii plății; diferenței dintre valoarea financiară a normei de echipament efectiv platită și valoarea financiară a acesteia actualizată anual, pe ultimii trei ani, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data efectuării plății; obligarea pârâtului ordonator principal de credite, să aloce fondurile bănești necesare pentru achitarea drepturilor bănești solicitate.

La termenul din data de 09 septembrie 2016, instanta a invocat exceptia necompetenței teritoriale.

1.1.Soluția pronunțată de Tribunalul București;

Prin sentința nr. 4779 din 9 septembrie 2016

Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale în cauza privind

reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C., D.D., E.E., F.F., G.G., H.H., I.I., J.J., K.K., L.L., M.M., N.N., O.O. si S.

toți prin S.S.

în contradictoriu cu pârâtii P.P.

ș

i R.R. Brașov

, a d

eclinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, ca instanța de contencios administrativ.

Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele.

Cererea de chemare în judecată dedusă judecății a fost formulată de S.S., în numele membrilor de sindicat.

Conform prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului”.

În opinia instanței, textul legal anterior redat nu prevede care este instanța competentă teritorial să solutioneze cauzele avand ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, astfel că devin aplicabile dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale”.

Astfel, a mai reținut instanța că în materia contenciosului administrativ, competența teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanța de la sediul pârâtului, în speță R.R. Brașov cu sediul în Municipiul Brasov.

La termenul din 06 decembrie 2016 s-a dispus disjungerea acțiunii formulate de reclamanții L.L., M.M., N.N. și înregistrarea unui Dosar separat, cu nr. x/62/2016, pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

1.2.Soluția pronunțată de Tribunalul Brașov;

Prin sentința nr. 1334/CA din 15 decembrie 2016, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a viii-a litigii de muncă și conflicte de muncă, și a constatat ivit conflictul negativ de competență.

S-a reținut, în esență, că reclamanții nu au calitatea de funcționari publici, ci de personal contractual, ceea ce atrage competența

soluționării prezentei cauze completelor specializate pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul tribunalului.

Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ., reține că în cauză există conflict de competență.

Prin cererea formulată la data de 24 martie 2016, înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, sub nr. x/3/2016, declinată prin sentința civilă nr. 4779 din 09 septembrie 2016 în favoarea Tribunalului Brașov și disjunsă la data de 6 decembrie 2016, cu înregistrarea sub nr. x/62/2016, reclamanții L.L., M.M. și N.N., toți prin S.S., în contradictoriu cu pârâții P.P. și R.R. Brașov au solicitat

obligarea R.R. Brașov la plata: diferenței dintre valoarea financiară a normei de hrană efectiv platită și valoarea financiară a acesteia actualizată, raportată la valoarea calorică, pe perioada 01 februarie 2013-30 iunie 2015, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data efectuarii plății; diferenței dintre valoarea financiară a normei de echipament efectiv platită și valoarea financiară a acesteia actualizată anual, pe ultimii trei ani, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data efectuării plății; obligarea pârâtului ordonator principal de credite, să aloce fondurile bănești necesare pentru achitarea drepturilor bănești solicitate.

Înalta Curte reține că pentru a determina instanța competentă material să soluționeze prezentul litigiu, trebuie mai întâi stabilită natura raporturilor juridice existente între autoritățile pârâte chemate în judecată și reclamanți.

Așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei și având în vedere și argumentele prezentate de R.R. Brașov în cuprinsul întâmpinării înregistrate pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții nu au calitatea de funcționari publici, ci de personal contractual.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că prezentul litigiu excedează sferei contenciosului administrativ, astfel cum această noțiune este definită de art. 2 lit. f) din Legea cadru nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin urmare, nu poate fi atrasă competența instanței de contencios administrativ prin raportare la dispozițiile din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, potrivit cărora cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului (art. 109), deoarece ei nu se află sub raport de serviciu, ci sub raport contractual, potrivit C. muncii.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții S.S., L.L., M.M., N.N., toți prin S.S., în contradictoriu cu pârâții P.P. și R.R. Brașov, în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2017.