ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 660/2017

Decizia nr. 660/2017 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrata pe rolul Tribunalului București, secția a ll-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 22 octombrie 2014, reclamantul A. București în contradictoriu cu pârâții B. București, C. și D. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 13398 din 27 decembrie 2010 (modificată prin dispoziția nr. 14819 din 27 octombrie 2011) emisă de pârâtul E. București, prin primar, în favoarea celor doi pârâți persoane fizice, solicitând anularea acesteia. Prin sentința nr. 3986 din 27 mai 2015, Tribunalul București, secția a Il-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței funcționale și a dispus declinarea cauzei în favoarea uneia dintre secțiile civile ale Tribunalului București.

Prin sentința nr. 1125 din 24 septembrie 2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. București, ca inadmisibilă. Prin Decizia nr. 334/A din 19 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamantul A. București, a anulat sentința apelată și a reținut cauza pentru evocarea fondului. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a pronunțat Decizia nr. 491 din 30 iunie 2016, prin care a respins, ca tardivă, contestația formulată de reclamantul A. București. Cu aplicarea dispozițiilor art. 499 alin. (1) teza I C. proc.

civ., potrivit cărora hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, Înalta Curte constată următoarele: Reclamantul A. București a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 491 din 30 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și solicitând casarea hotărârii atacate și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamantul a arătat că instanța de apel în mod eronat a apreciat asupra calculului termenului de decădere de un an de la data comunicării dosarului administrativ pentru prima dată, respectiv 12 ianuarie 2011. Dosarul administrativ soluționat prin dispoziția de acordare măsuri reparatorii prin echivalent nr. 13398 din 27 decembrie 2010 a fost înaintat Instituției A. București în anul 2011, în vederea efectuării controlului de legalitate obligatoriu, înregistrat sub nr. x din 12 ianuarie 2011. În urma verificărilor efectuate pe site-ul E. București, a reieșit existența unor litigii aflate pe rolul Instanțelor judecătorești cu privire la imobilul notificat, dosarul administrativ fiind returnat entității învestite cu soluționarea notificărilor, prin adresa din 4 februarie 2011, cu solicitarea de a suspenda procedura administrativă, conform dispozițiilor art. 46-47 din Legea nr. 10/2001 și de asemenea, de a efectua verificări, atât în arhivele E. București, cât și la Arhivele Naționale și F., în vederea stabilirii situației juridice a imobilului notificat (confirmarea/infirmarea unei donații a Parcului x către Statul român sau către E. București).

Recomunicarea dosarului de către E. București a avut loc în data de 24 aprilie 2015, dată la care Dosarul completat a fost înregistrat sub nr. x. Potrivit art. 11 alin. (2 1 ) astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, în cazul suspendării, potrivit legii speciale (în speță, art. 46 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005) procedurii de soluționare a plângerii prealabile, termenul prevăzut la alin. (1) curge după reluarea procedurii, de la momentul finalizării acesteia sau de la data expirării termenului legal de soluționare, după caz, dacă a expirat termenul prevăzut la alin. (2), în speță reluarea procedurii administrative având loc la emiterea dispoziției modificatoare, nr. 14819 din 27 octombrie 2011, ce a fost comunicată A. București la data de 24 septembrie 2014. Recurentul-reclamant a arătat că nu se poate accepta crearea unei situații în care dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001, chiar nelegale (cum.

ar fi reieșit din probatoriul administrat dacă instanța ar fi analizat fondul cauzei), să nu mai poată fi atacate, deci să-și producă efectele, indiferent dacă în aplicarea acestora sunt încălcate sau nu alte drepturi, situație ce nu poate fi acceptată în cadrul unei interpretări unitare a normelor juridice ce formează sistemul de drept românesc. Având în vedere că, în cazul acțiunilor formulate de prefect, G., F. sau H., potrivit art. 3 alin. (2), termenul curge de la data când s-a cunoscut existența actului nelegal, fiind aplicabile în mod corespunzător prevederile alin. (2), iar dosarul în cauză, însoțit de noi documente și dispoziția modificatoare a fost recomunicat A. București sub un nou număr de înregistrare în data de 24 septembrie 2014 (acțiunea fiind introdusă la data de 22 octombrie 2014), rezultă că acțiunea a fost formulată în termen legal.

Mai mult decât atât, controlul de legalitate al prefectului asupra dispozițiilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001 nu vizează doar actul administrativ astfel emis ca act de sine stătător. Controlul de legalitate al prefectului este obligatoriu în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu modificările și. completările ulterioare, asupra dispozițiilor emise de primarul general ai E. București în baza Legii nr. 10/2001, conținând propuneri de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, comunicate în vederea avizării de legalitate în baza O.U.G. nr. 81/2007 și în condițiile H.G.

nr. 1095/2005, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005. La dosarul de despăgubire se va anexa, ca urmare a controlului de legalitate asupra dispoziției primarului unității administrativ-teritoriale sau a președintelui consiliului județean, exercitat în temeiul Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, cu modificările și completările ulterioare, referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, întocmit după urmarea procedurilor prevăzute de lege. Referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului va fi întocmit după analizarea înscrisurilor ce au stat la baza emiterii dispoziției.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, regula în contenciosul administrativ este prescriptibilitatea acțiunilor într-un termen general de 6 luni, aplicabil cererilor prin care se solicită anularea unui act administrativ individual a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei. Alin. (2) ai art. 11 din Legea nr. 554/2004 reglementează, ca o situație de excepție de la regula prescriptibilității acțiunii în termenul de 6 luni, termenul de decădere de un an, care se calculează începând cu data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii, în funcție de obiectul acțiunii.

De asemenea, art. 11 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prevede că, în cazul acțiunilor formulate de prefect (și de alte instituții publice enumerate) „termenul curge de la data când s-a cunoscut existența actului nelegal, fiind aplicabile în mod corespunzător prevederile alin. (2)" - cu referire la termenul de decădere de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință a actului nelegal. În cauză, obiectul acțiunii formulate de A. București vizează anularea dispoziției nr. 13398 din 27 decembrie 2010 emisă de pârâtul E. București, prin primar, ce a fost comunicată Instituției prefectului la data de 12 ianuarie 2011, aspect necontestat de recurentul-reclamant.

Față de dispozițiile legale sus menționate, termenul de un an pentru formularea contestației împotriva actului apreciat ca fiind nelegal curge de la data când reclamantul a luat la cunoștință de existența acestuia, iar nerespectarea acestui termen atrage sancțiunea stingerii dreptului de exercitare a acțiunii injustiție. Cum, în speță, actul contestat de A. București este dispoziția nr. 13398 din 27 decembrie 2010, termenul de decădere de un an, prevăzut de lege pentru formularea prezentei acțiuni curge de la 12 ianuarie 2011, data luării la cunoștință a actului. Recurentul-reclamant susține că termenul de introducere a contestației se calculează de la 24 septembrie 2014, acesta fiind momentul când dosarul completat cu dispoziția modificatoare nr.14819 din 27 octombrie 2011 a fost reînregistrat la Instituția prefectului.

Însă, această argumentație nu poate fi primită, deoarece actul atacat, ce face obiectul acțiunii introductive, este reprezentat de dispoziția nr. 13398 din 27 decembrie 2010, iar nu de dispoziția nr. 14819 din 27 octombrie 2011, așa încât data de la care începe să curgă termenul prevăzut de legiuitor este intrinsec legată de data luării la cunoștința a actului contestat (dispoziția emisă la data de 27 decembrie 2010). Mai mult, prin dispoziția nr. 14819 din 27 octombrie 2011, s-a dispus rectificarea numai a alin. (1) din preambulul dispoziției nr. 13398 din 27 decembrie 2010, cu referire la valabilitatea titlului statului asupra imobilului, făcându-se mențiunea că bunul a trecut în proprietatea statului fără titlu.

Prin această dispoziție rectificativă, E. București, prin primar nu a operat modificări în ceea ce privește fondul dreptului petentei C. la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, așa încât nu se poate considera că a fost emisă o noua dispoziție, care a produs efecte juridice, pentru a face obiect al contestației. Așa fiind, la data înregistrării acțiunii pe rolul Tribunalului București, respectiv 22 octombrie 2034, termenul de un an prevăzut de dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 era depășit, iar reclamantul A. București era decăzut din dreptul de a contesta dispoziția nr. 13398 din 27 decembrie 2010, ce i-a fost comunicată la data de 12 ianuarie 2011. Având în vedere considerentele reținute, Înalta Curte constată că soluția de respingere, ca tardivă, a contestației, este legală și, pe cale de consecință, nu sunt îndeplinite condițiile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., recursul declarat de reclamantul A. București împotriva deciziei nr. 491 din 30 iunie 2016 a Curții de Apel București urmând a fi respins, ca nefondat, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. București împotriva Deciziei nr. 491 din 30 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Decizia este definitivă și se va comunica părților, conform dispozițiilor art. 427 alin. (1) C. proc. civ. Pronunțată în ședința publică, astăzi, 5 aprilie 2017.