ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1503/2017

Decizia nr. 1503/2017

Asupra

conflictului negativ de competență de față, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/99/2016 din

08.12.2016, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Fundația B., a

solicitat obligarea acesteia la plata tuturor drepturilor bănești

majorate și actualizate cu indicele de inflație, precum și a

dobânzii legale începând cu data de 24.12.2015 și până la data pronunțării

hotărârii și la plata concediului de odihnă neefectuat aferent

anilor 2015 și 2016, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată; obligarea pârâtei la plata de daune interese sub forma dobânzii

legale penalizatoare, calculată pentru fiecare salariu în parte de la data

scadenței, respectiv data de 07 a lunii și până la data plății

efective.

Tribunalul Iași,

secția I civilă, prin sentința civilă nr. 802 din 26

aprilie 2017, a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului Municipiul Iași; a admis în parte acțiunea, astfel

cum a fost modificată, formulată de reclamanta A. și a obligat

pârâta Fundația B. să achite reclamantei drepturile salariale

aferente perioadei 24 decembrie 2015 - 17 aprilie 2017, drepturile bănești

reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat,

aferent anilor 2015 și 2016, sume actualizate cu indicele de inflație

la data plății efective.

A obligat

pârâta Fundația B. să achite reclamantei dobânda legală

aferentă drepturilor bănești acordate prin prezenta

hotărâre, calculată de la data scadenței fiecărui drept și

până la data plății efective;

A obligat

pârâtul Municipiul Iași să aloce pârâtei Fundația B. sumele de

bani necesare plății drepturilor bănești acordate prin

prezenta hotărâre;

A obligat

pârâții să achite reclamantei suma de 2.000 lei cheltuieli de

judecată, reprezentând onorariu avocat.

Hotărârea

primei instanțe a fost atacată cu apel de către pârâtul

Municipiul Iași, ce a fost înaintat Curții de Apel Iași, spre

soluționare.

Prin cererea

înregistrată la data de 29 august 2017, în dosarul Curții de Apel Iași,

apelantul-pârât Municipiul Iași, prin reprezentant legal - Primarul Municipiului

Iași, în baza Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale,

art. 450 C. proc. civ., a O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor

de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri

executorii, aprobată prin Legea nr. 288/2002, a solicitat suspendarea

executării provizorii în temeiul art. 450 alin. (1) C. proc. civ. și,

pe calea ordonanței președințiale, suspendarea executării

provizorii până la soluționarea cererii de suspendare, a titlului

executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 802 din 26.04.2017

pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/99/2016.

A precizat

că sentința civilă menționată, se află în faza

apelului și a fost pusă în executare de către B.E.J. C. la

cererea creditoarei A., în cadrul dosarului de executare nr. x/2017.

Curtea, din

oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței.

Prin decizia

civilă nr. 415 din 05 septembrie 2017, Curtea de Apel Iași a dispus

declinarea competenței de soluționare a cererii de suspendare

provizorie a executării, pe cale de ordonanță președințială,

în favoarea Tribunalului Iași.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de apel a apreciat că sunt incidente

dispozițiile art. 998 C. proc. civ. potrivit cărora cererea de

ordonanță președințială se va introduce la instanța

competentă să se pronunțe în primă instanță

asupra fondului dreptului.

Instanța

competentă să soluționeze cererea de ordonanță președințială

este instanța competentă să se pronunțe asupra fondului

dreptului. Dacă litigiul privind fondul dreptului se află în ciclul

procesual al apelului sau, dacă este cazul, al recursului, cererea de

ordonanță președințială va fi introdusă tot la

prima instanță și nu la instanța de apel sau instanța

de recurs.

Curtea a reținut

că potrivit art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. necompetența este

de ordine publică în cazul încălcării competenței

materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad

și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea

Tribunalului Iași, prima instanță de fond.

Astfel

învestit prin declinare, Tribunalul Iași, secția I civilă, prin sentința

civilă nr. 1547 din 13 septembrie 2017 a admis, la rândul său, excepția

necompetenței sale materiale, a declinat în favoarea Curții de Apel

Iași competența de soluționare a cauzei și constatând ivit

conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți

de Casație și Justiție în vederea soluționării

conflictului.

Pentru a

decide astfel, tribunalul a reținut că apelantul-pârât a formulat

atât cerere de suspendare a executării provizorii în temeiul art. 450

alin. (1) C. proc. civ., cât și cerere de supendare provizorie a

executării pe cale de ordonanță președințială,

până la soluționarea cererii de suspendare.

Potrivit art.

450 alin. (3) C. proc. civ., cererea de suspendare se soluționează de

către instanța de apel.

Tribunalul a

apreciat că întrucât cererea de suspendare se judecă de către

instanța de apel și cererea privind suspendarea provizorie a

executării, pe cale de ordonanță președințială se

va judeca de această instanță, dat fiind caracterul incidental

al cererii de ordonanță președințială.

Tribunalul a

invocat aplicabilitatea în speță a deciziei nr. 8 din 27 aprilie 2015

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

soluționarea unui recurs în interesul legii cu privire la aplicarea

dispozițiilor art. 450 alin. (5) raportat la art. 998-1000 C. proc. civ.

Conflictul

negativ de competență a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți

de Casație și Justiție la data de 18 septembrie 2017, fiind

fixat termen pentru soluționare la 5 octombrie 2017.

Înalta Curte

constată că în baza dispozițiilor art. 135 C. proc. civ.,

potrivit cărora conflictul de competență ivit între două

instanțe judecătorești se soluționează de instanța

imediat superioară și comună instanțelor aflate în

conflict, este competentă să soluționeze conflictul negativ de

competență cu care a fost învestită și va stabili competența

de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, pentru

considerentele care succed:

Demersul

judiciar al reclamantei A., având ca obiect un litigiu de muncă, a fost

înregistrat pe rolul instanței la data de 8 decembrie 2016, sens în care

în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., în conformitate cu dispozițiile art. 24 care prevăd

că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai

proceselor și executărilor silite începute după intrarea

acesteia în vigoare.

Apelantul-pârât

Municipiul Iași a formulat, în faza judecării apelului împotriva

sentinței pronunțate de tribunal, cerere de suspendare a executorii

provizorii în temeiul art. 450 alin. (1) C. proc. civ. și, pe calea

ordonanței președințiale, cerere de suspendare provizorie

până la soluționarea cererii de suspendare în temeiul art. 450 alin.

(5) C. proc. civ.

Potrivit

dispozițiilor art. 450 alin. (1) C. proc. civ. suspendarea executării

provizorii va putea fi solicitată fie prin cererea de apel, fie distinct

în tot cursul judecății în apel, iar alin. (3) dispune că instanța

de apel este cea care va judeca cererea de suspendare.

Dispozițiile

art. 450 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că până la soluționarea

cererii de suspendare, aceasta va putea fi încuviințată provizoriu,

prin ordonanță președințială, chiar înainte de sosirea

dosarului, cu respectarea cerinței de a se plăti o cauțiune al

cărui cuantum va fi stabilit de instanță în condițiile art.

719 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Este

adevărat că dispozițiile art. 998 C. proc. civ., aflat în Titlul

VI din Cartea a VI-a a codului, prevăd că cererea de ordonanță

președințială se va introduce la instanța competentă

să se pronunțe în primă instanță asupra fondului.

Legiuitorul

face referire la instituția ordonanței președințiale în

diferite materii, cu finalitatea obținerii unei hotărâri

judecătorești de ordonare a unor măsuri provizorii.

Sintagma de

„ordonanță președințială” regăsită în art.

450 alin. (5) C. proc. civ. nu înseamnă în mod necesar aplicarea tuturor

normelor Titlului VI din Cartea a VI-a C. proc. civ.

Prin urmare,

cererea de suspendare provizorie până la soluționarea cererii de

suspendare a executării provizorii este aferentă apelului, având un caracter

incidental, în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (6) C. proc.

civ. care prevăd că cererile incidentale sunt cele formulate în

cadrul unui proces aflat în curs de desfășurare. Se reține

că de esența cererilor incidentale este faptul că sunt formulate

în cadrul unui proces în curs și nu pot avea o existență de sine

stătătoare.

Cererea de

suspendare provizorie a executării sentinței, prin ordonanță

președințială a fost formulată în litigiul aflat în faza

procesuală a apelului și se grefează atât pe cererea de apel,

cât și pe îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 450 alin.

(1)-(3) C. proc. civ., neputând fi formulată separat, pe cale

principală, și neavând o existență de sine

stătătoare.

În virtutea

acestui caracter exclusiv incidental și ca efect al prorogării legale

de competență, prin derogare de la art. 998 C. proc. civ., potrivit

cărora cererea de ordonanță președințială se va

introduce la instanța competentă să se pronunțate în

primă instanță asupra fondului dreptului, cererea prevăzută

de art. 450 alin. (5) C. proc. civ. se judecă de instanța de apel.

În acest sens

s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție,

care prin decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, pronunțată în interesul

legii, a statuat că cererea prevăzută de art. 450 alin. (5) C.

proc. civ., care vizează executorialitatea unei hotărâri, nu ar putea

fi formulată în lipsa cererii de suspendare a executării și

că are un caracter exclusiv incidental, neputând fi introdusă pe cale

principală.

Așa

fiind, cum cererea principală, de suspendare a executării provizorii

a sentinței apelate, formulată în baza art. 450 alin. (1) C. proc.

civ., se judecă de către instanța de apel, în conformitate cu

alin. (3) al aceluiași text, și cererea incidentală pe cale

ordonanței președințiale de suspendare provizorie (până la

soluționarea cererii de suspendare a executării provizorii) a sentinței

civile apelate, în condițiile art. 450 alin. (5) C. proc. civ.,

urmează a fi soluționată tot de către instanța de

apel.

În concluzie,

față de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor

art. 135 alin. (1), (2) teza finală și alin. (4) C. proc. civ.,

stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții

de Apel Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2017.