ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.10.2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1568/2017

HOTĂRÂRE
13.10.2017
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1568/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, la data de 9 noiembrie 2016, sub nr. 7012/99/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Fundația Iași - Capitala Culturală Europeană, solicitând obligarea acesteia la plata tuturor drepturilor bănești majorate și actualizate cu indicele de inflație și a dobânzii legale începând cu data de 24 decembrie 2015 și până la data pronunțării hotărârii, la plata concediului de odihnă neefectuat aferent anilor 2015 și 2016, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea completatoare depusă la data de 08 decembrie 2016, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei și la daune interese sub forma dobânzii legale penalizatoare, calculată pentru fiecare salariu în parte de la data scadenței până la data plății efective.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat că formulează și cerere de chemare în garanție împotriva Municipiul Iași, reprezentat prin Primar.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 144, art. 146, art. 159, art. 161, art. 166 alin. (1) și alin. (4) și art. 278 C. muncii, art. 1523 alin. (2) lit. c) teza a doua și lit. d), art. 1535 alin. (1) și alin. (3) din Noul C. civ., art. 1 alin. (3) și art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, art. 72 și urm. C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 701 din 10 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanție a Municipiului Iași; au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâtul Municipiul Iași; a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Fundația Iași - Capitala Culturală Europeană și Municipiul Iași; pârâta Fundația Iași - Capitala Culturală Europeană a fost obligată la plata către reclamantă a drepturilor salariale restante aferente perioadei 24 decembrie 2015 - 09 aprilie 2017, inclusiv drepturile aferente concediului de odihnă neefectuat aferent anilor 2015 și 2016, în cuantum actualizat cu indicele de inflație și majorat cu dobânda legală penalizatoare, începând cu data scadenței lunare a drepturilor salariale și până la data plății efective; pârâtul Municipiul Iași a fost obligat să aloce către pârâta Fundația Iași - Capitala Culturală Europeană sumele necesare achitării către reclamantă a drepturilor bănești acordate prin această hotărâre; pârâții au fost obligați, în solidar, să plătească reclamantei suma de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, repezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, la data de 10 iulie 2017, pârâtul Municipiul Iași.

În vederea soluționării căii de atac, dosarul a fost înaintat Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, instanță la care a fost înregistrat la data de 01 august 2017, sub același număr de dosar.

Prin cererea înregistrată la data de 29 august 2017, în dosarul Curții de Apel Iași, apelantul - pârât Municipiul Iași, prin reprezentant legal, Primarul Municipiului Iași, a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 450 C. proc. civ. și ale O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr. 288/2002, suspendarea executării provizorii în temeiul art. 450 alin. (1) C. proc. civ. a hotărârii atacate cu apel (sentința civilă nr. 701 din 10 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași) și, pe calea ordonanței președințiale, în temeiul art. 450 alin. (5) C. proc. civ., încuviințarea provizorie a cererii de suspendare.

Prin decizia civilă nr. 414 din 5 septembrie 2017, Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cererii de suspendare provizorie a executării, pe cale de ordonanță președințială, a sentinței nr. 701 din 10 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, în Dosarul nr. x/99/2016, în favoarea Tribunalului Iași.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 998 C. proc. civ. potrivit cărora cererea de ordonanță președințială se introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.

De asemenea, a reținut că instanța competentă să soluționeze cererea de ordonanță președințială este instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului; indiferent dacă litigiul privind fondul dreptului se află în ciclul procesual al apelului sau, dacă este cazul, al recursului, cererea de ordonanță președințială va fi introdusă tot la prima instanță și nu la instanța de apel sau instanța de recurs.

Curtea de apel a constatat că, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, motiv pentru care a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Iași.

Pe rolul Tribunalulului Iași, secția I civilă, dosarul a fost înregistrat la data de 07 septembrie 2017, sub nr. 7273/99/2017.

Prin sentința civilă nr. 1548 din 13 septembrie 2017, Tribunalul Iași, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Iași, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Iași și Curtea de Apel Iași și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

La adoptarea acestei soluții, Tribunalul Iași a reținut că apelantul-pârât Municipiul Iași, prin reprezentantul său legal, a formulat atât cerere de suspendare a executării provizorii în temeiul art. 450 alin. (1) C. proc. civ., cât și cerere de supendare provizorie a executării pe cale de ordonanță președințială, până la soluționarea cererii de suspendare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 701 din 10 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă.

De asemenea, această instanță a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 450 alin. (3) C. proc. civ., în raport de care cererea de suspendare se soluționează de către instanța de apel.

Tribunalul Iași a apreciat că întrucât cererea de suspendare se judecă de instanța de apel și cererea privind suspendarea provizorie a executării, pe cale de ordonanță președințială, se va judeca de această instanță, dat fiind caracterul incidental al cererii de ordonanță președințială.

Totodată, Tribunalul Iași a invocat aplicabilitatea în speță a deciziei nr. 8 din 27 aprilie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 450 alin. (5) raportat la art. 998 -1000 C. proc. civ.

Examinând conflictul de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării cererii revine Curții de Apel Iași, în considerarea dispozițiilor legale și a argumentelor ce succed:

Demersul judiciar al reclamantei A., având ca obiect un litigiu de muncă, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Iași la data de 9 noiembrie 2016, sens în care în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în conformitate cu dispozițiile art. 24 din acest act normativ, care prevăd că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Apelantul-pârât Municipiul Iași a formulat, în faza judecării apelului împotriva sentinței civile nr. 701 din 10 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, cerere de suspendare a executorii provizorii în temeiul art. 450 alin. (1) C. proc. civ. și, în temeiul art. 450 alin. (5) C. proc. civ., cerere de încuviințare în mod provizoriu, pe calea ordonanței președințiale, a cererii de suspendare.

Potrivit dispozițiilor art. 450 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea executării provizorii va putea fi solicitată fie prin cererea de apel, fie distinct în tot cursul judecății în apel; alin. (3) al acestui text dispune în sensul că instanța de apel este cea care va judeca cererea de suspendare.

Dispozițiile art. 450 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că până la soluționarea cererii de suspendare, aceasta va putea fi încuviințată provizoriu, prin ordonanță președințială, chiar înainte de sosirea dosarului, cu respectarea cerinței de a se plăti o cauțiune al cărui cuantum va fi stabilit de instanță în condițiile art. 719 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Art. 998 C. proc. civ., reglementat în Titlul VI din Cartea a VI-a a codului, prevede că cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului.

Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, pronunțată în recurs în interesul legii, instanța supremă a statuat următoarele:

"

Cererea de suspendare provizorie a executării provizorii, prin ordonanță președințială, prevăzută de art. 450 alin. (5) C. proc. civ., are caracterul unei cereri incidentale, ce se circumscrie definiției legale date prin art. 30 alin. (6) C. proc. civ. acestei categorii de cereri.

Astfel, de esența cererilor incidentale este faptul că sunt formulate în cadrul unui proces în curs. Or, cererea de suspendare provizorie îndeplinește aceste condiții, întrucât se grefează atât pe cererea de apel, cât și pe cererea de suspendare a executării provizorii, prevăzută de art. 450 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel, cererea prevăzută de art. 450 alin. (5) C. proc. civ. nu ar putea fi formulată în cazul în care debitorul nu promovează calea de atac împotriva dispozițiilor cuprinse în dispozitivul hotărârii primei instanțe, care se bucură de executorialitate provizorie de drept sau judecătorească, și nici în lipsa cererii de suspendare a executării.

În virtutea acestui caracter exclusiv incidental și ca efect al prorogării legale de competență, prin derogare de la prevederile art. 998 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului, cererea prevăzută de art. 450 alin. (5) din același Cod se judecă de instanța de apel.

Întrucât cererea de suspendare provizorie a executării provizorii nu se introduce pe cale principală, ci este o cerere exclusiv incidental, de competența tribunalului sau curții de apel, ca instanță de apel, compunerea completului care o judecă este cea prevăzută pentru calea de atac a apelului".

Așa fiind, cum cererea principală, de suspendare a executării provizorii a sentinței apelate, formulată în baza art. 450 alin. (1) C. proc. civ., se judecă de către instanța de apel, în conformitate cu alin. (3) al aceluiași text, și cererea formulată pe calea ordonanței președințiale, de suspendare provizorie (până la soluționarea cererii de suspendare a executării provizorii) a sentinței civile apelate, în condițiile art. 450 alin. (5) C. proc. civ., urmează a fi soluționată tot de către instanța de apel.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1778/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2980 din 08.03.2017, pronunțată de Judecătoria Iași, în Dosarul nr. x/245/2016 a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul Municipiul lași, prin p
ÎCCJ 2018-02-14
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 341/2018
D. și s-a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate și obligați pârâții și la plata sumei de 536,5 RON contravaloare onorariu expert și taxă de timbru achitată de reclamantă. Împotriva acestei sentințe reclama
ÎCCJ 2018-10-03
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3961/2018
fără ca valoarea totală a penalităților să depășească valoarea facturii raportat la care s-au calculat. Prin decizia civilă nr. 2128/2017 din 13 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă în dosarul nr. x/2016 a fost adm
ÎCCJ 2017-10-05
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1503/2017
pârâtei Fundația B. sumele de bani necesare plății drepturilor bănești acordate prin prezenta hotărâre; A obligat pârâții să achite reclamantei suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat. Hotărârea primei instanț
ÎCCJ 2018-11-06
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4654/2018
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22.03.2016 pe rolul Judecătoriei Iași, astfel cum a fost modificată, reclamantul Municipiul Iași, prin Primar
Sursă