ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.11.2017

ÎCCJ, Decizia nr. 208/2017

HOTĂRÂRE
13.11.2017
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 208/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia penală nr. 208/2017

Asupra recursului de față:

Din actele și lucrările dosarului constă următoarele:

Prin încheierea din data de 28 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/32/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a dispus, printre altele, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 656/2002.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată,au fost stabile condițiile de admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a patru cerințe, respectiv ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să existe interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că aceasta privește incidența dispoziției legale, a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

Art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 prevede că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În considerarea argumentelor anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat îndeplinite trei dintre condiții, respectiv excepția de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului, s-a invocat neconstituționalitatea unui text de lege, respectiv a art. 29 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 656/2002, care este în vigoare; iar Curtea Constituțională nu a mai pronunțat o decizie în sensul admiterii în legătură cu această excepție de neconstituționalitate.

În ceea ce privește legătura excepției de neconstituționalitate cu fondul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a considerat că nu este îndeplinită.

Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, necesitatea existenței unei legături directe între norma contestată și soluționarea procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia sa în acest proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.

O altă condiție necesară și obligatorie este aceea a relevanței excepției, aceasta trebuind să vizeze numai acele dispoziții legale de care depinde judecarea cauzei.

Or, invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 656/2002 cu motivarea că textul care incriminează infracțiunea de spălare a banilor este lipsit de claritate, acesta suprapunându-se vădit peste unele situații incriminate sub forma infracțiunii de tăinuire este o problemă de interpretare și aplicare a legii în funcție de materialul probator aflat la dosarul cauzei, iar nu una de neconstituționalitate.

Potrivit Legii nr. 47/1992 nu pot face obiectul sesizării Curții Constituționale cererile prin care se critică modalitatea de redactare a vreunui text de lege sau se solicită autorității de contencios administrativ o intervenție de natură legislativă asupra textului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a considerat că, în prezenta cauză, cererea privind excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, din perspectiva faptului că interpretarea legii și a probatoriului se efectuează de către instanța de judecată, fiind atributul exclusiv al acesteia.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 656/2002, inculpatul A. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți - Completul de 5 Judecători la data de 31 octombrie 2017, primul termen fiind stabilit aleatoriu pentru data de 13 noiembrie 2017, termen la care au avut loc dezbaterile.

Examinând recursul formulat de inculpatul A., atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că este nefondat.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că excepția are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 656/2002, iar textele criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 anterior menționate, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în acord cu instanța de fond, constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepția a fost invocată de inculpatul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, iar textele criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Aceasta constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legi, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României, iar potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția ridicată.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

Astfel, se observă că, deși autorul excepției a susținut că prevederile anterior menționate contravin celor ale dispozițiilor art. 23 alin. (12) din Constituție și art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în concret, criticile formulate vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, ceea ce nu ține de competența instanței de contencios constituțional, fiind atributul exclusiv al instanței de judecată.

Raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de interpretare și aplicare a legii, remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit de inculpat în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că un asemenea demers este inadmisibil.

Față de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 656/2002, cuprinsă în încheierea din data de 28 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/32/2013, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 656/2002, cuprinsă în încheierea din data de 28 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/32/2013.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 40 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-10-09
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 174/2017
Decizia penală nr. 174/2017 Asupra recursului de față; Din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin decizia penală nr. 394/RC din data de 07 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în
ÎCCJ 2017-11-13
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 200/2017
Decizia penală nr. 200/2017 Asupra recursului de față: Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: I. Prin Încheierea nr. 337/RC din 18 septembrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/3/2014, între altele, secția penală a Înaltei C
ÎCCJ 2017-01-30
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 13/2017
Decizia penală nr. 13/2017 Asupra cererii de apel de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin Încheierea nr. 1447 din data de 29 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x
ÎCCJ 2020-03-09
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 33/2020
Asupra recursurilor de față În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele: I. Prin Decizia penală nr. 401/RC din data de 24 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016
ÎCCJ 2017-02-27
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 42/2017
octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2015, pe care o va desființa, în parte. Totodată, procedând la rejudecarea cauzei, în baza dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47
Sursă