ÎCCJ, Decizia nr. 200/2017

Decizia penală nr. 200/2017

Asupra recursului de față:

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

I. Prin Încheierea nr. 337/RC din 18 septembrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/3/2014, între altele, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentele A. și B. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 436 alin. (1) C. proc. pen. și a art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, o cerere de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă doar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 29 alin. (1), (2) și (3) din aceeași lege, respectiv aceasta să fie invocată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, să privească o dispoziție dintr-o lege în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei deduse judecății și nu a fost declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este chemată să se pronunțe "numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege, iar nu și atunci când se tinde la modificarea sau completarea acesteia, aspect care este de competența exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că solicitarea petentelor de sesizare a Curții Constituționale privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (1) C. proc. pen., care enumeră subiecții procesuali ce au deschisă calea extraordinară de atac a recursului în casație (procurorul, inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente), urmărindu-se lărgirea sferei persoanelor ce pot formula cerere de recurs în casație prin adăugarea și a altor persoane interesate.

Prin urmare, Curtea Constituțională nu este chemată să se pronunțe pe conformitatea dispozițiilor art. 436 alin. (1) C. proc. pen. cu dispozițiile constituționale, ci practic să completeze conținutul acestui text normativ, atribuție ce nu intră în sfera sa de competență.

Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 formulată de petente A. și B., prin care a fost abrogat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că acestea nu pot justifica un interes procesual în declararea neconstituționalității acestor dispoziții normative, în contextul în care lipsa calității cerute de lege pentru declararea recursului în casație constituie un motiv de neprimire pentru cererea de recurs în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (2) raportat la dispozițiile art. 436 alin. (1) C. proc. pen.

II. Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 436 alin. (1) C. proc. pen. și a art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, cuprinsă în încheierea atacată, a formulat recurs petenta A., la 22 septembrie 2017, criticând dispoziția instanței pentru nelegalitate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Completului de 5 Judecători la data de 5 octombrie 2017, fiind fixat termen la data de 13 noiembrie 2017.

III. Examinând calea de atac declarată de petenta A. împotriva încheierii atacate, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Așa cum s-a reținut și de către instanța de fond, admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a patru cerințe, stipulate în mod expres de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenței excepției, în sensul constatării existenței unei legături cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar fi obiectul acestuia, precum și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

În mod corect instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite doar o parte dintre condiții, respectiv excepția a fost ridicată în fața instanței de judecată învestită cu soluționarea recursului în casație, de către o persoană având calitatea de recurent și vizează o dispoziție dintr-o lege aflată în vigoare.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Aceasta constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legi, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția ridicată.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

În ceea ce privește examenul legăturii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că nu justifică un interes procesual în declararea neconstituționalității acestor dispoziții normative, în contextul în care lipsa calității cerute de lege pentru declararea recursului în casație constituie un motiv de neprimire pentru cererea de recurs în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (2) raportat la dispozițiile art. 436 alin. (1) C. proc. pen.

În ceea ce privește argumentele invocate de petentă în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că, acestea tind la modificarea textului de lege criticat prin lărgirea sferei persoanelor care pot formula recurs în casație. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională a României se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului.

Modificarea sau completarea legii este atributul legiuitorului, Curtea Constituțională a României neavând o astfel de competență, ci având exclusiv rolul de garant al supremației Constituției.

Reglementarea căilor de atac reprezintă, în conformitate cu dispozițiile art. 129 și art. 126 alin. (2) din Constituția României ce fac trimitere la "condițiile legii", o opțiune de politică legislativă de competența exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanța de contencios constituțional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepțiile invocate nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit de petentă în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că un asemenea demers este inadmisibil.

Față de aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petenta A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (1) C. proc. pen. și ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, cuprinsă în Încheierea penală nr. 337/RC din data de 18 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/3/2014, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta petentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petenta A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (1) C. proc. pen. și ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, cuprinsă în Încheierea penală nr. 337/RC din data de 18 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/3/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - CL