ÎCCJ, Decizia nr. 42/2017

Decizia penală nr. 42/2017

Asupra apelurilor de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin încheierea nr. 341/RC din data de 13 octombrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/1/2015, între altele, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 434 alin. (1) C. proc. pen., cereri formulate de recurenții inculpați A. și B..

Pentru a pronunța hotărârea anterior menționată, prima instanță a constatat, referitor la cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (1) C. proc. pen., formulată de inculpații A. și B., că prin aceste cereri se tinde la modificarea/completarea textului de lege, ceea ce excede competenței Curții Constituționale.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în încheierea nr. 341/RC din data de 13 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2015, au formulat cereri de apel inculpații A. și B., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/1/2017.

Apelurile nu au fost motivate.

Examinând apelurile declarate de inculpații A. și B., sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt fondate, astfel că vor fi admise.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale, iar potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Prin încheierea apelată, pronunțată în cauza nr. x/1/2015 aflată pe rolul Înaltei Curți de Casație, secția penală, având ca obiect admisibilitatea în principiu a cererilor de recursuri în casație formulate, între alții, de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 95 din 17 martie 2015, pronunțată în apel de aceeași instanță, s-au respins, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 434 alin. (1) C. proc. pen., formulate de inculpații A. și B., motivat de împrejurarea că prin respectivele cereri s-ar tinde la modificarea/completarea textului de lege, ceea ce excede competenței Curții Constituționale.

Se reține însă că la 12 iulie 2016, Curtea Constituțională s-a pronunțat, prin Decizia nr. 540, asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (1) teza I C. proc. pen., avute în vedere și de către inculpați în cererile de sesizare formulate.

Prin decizia anterior menționată, instanța de contencios constituțional a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (1) teza I C. proc. pen. și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în acest text de lege, care exclude atacarea cu recurs în casație a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel, este neconstituțională.

În considerarea acestei soluții pronunțate de Curtea Constituțională, instanța de control judiciar constată că, odată ce instanța de contencios constituțional s-a aplecat asupra excepției de neconstituționalitate a acestui text de lege, același cu cel ce constituie obiectul cererilor formulate în prezenta cauză de către inculpați, rezultă că sunt neîntemeiate argumentele reținute de către prima instanță, prin încheierea atacată, referitoare la încălcarea, prin eventuala admitere a cererilor de sesizare a instanței de contencios constituțional formulate de inculpați, a dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 referitoare la limitele competenței Curții Constituționale.

În consecință, constatând netemeinicia argumentului primei instanțe privind scopul modificării sau completării textului art. 434 alin. (1) C. proc. pen. urmărit de cererile de sesizare a Curții Constituționale, instanța de control judiciar, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile formulate de inculpații A. și B. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în încheierea nr. 341/RC din data de 13 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2015, pe care o va desființa, în parte.

Totodată, procedând la rejudecarea cauzei, în baza dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 și a considerentelor anterior arătate, instanța de control judiciar va constata admisibilitatea cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (1) C. proc. pen., formulate de inculpații A. și B..

Astfel, se reține că din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie să îndeplinească, cumulativ, cele patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În acest sens, instanța de control judiciar constată că la data pronunțării încheierii atacate, toate condițiile de admisibilitate prevăzute de lege erau îndeplinite: excepția a fost invocată de inculpați în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, având ca obiect recurs în casație îndreptat împotriva unei decizii pronunțate în apel de către instanța supremă și avea în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, mai exact textul art. 434 alin. (1) C. proc. pen. referitor la categoriile de hotărâri ce pot face obiectul unei atare cereri.

În plus, excepția invocată era în legătură indisolubilă cu cauza în care a fost invocată, textul criticat pentru neconstituționalitate, reprezentând unul dintre temeiurile juridice în raport cu care se analizează admisibilitatea unei cereri de recurs în casație.

Nu în ultimul rând, la data pronunțării încheierii atacate, textul criticat pentru neconstituționalitate nu fusese declarat neconstituțional.

În consecință, având în vedere că la data pronunțării încheierii atacate, toate condițiile impuse de lege privind admisibilitatea cererilor de sesizare a Curții Constituționale formulate de cei doi inculpați erau îndeplinite, în baza art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, instanța de control judiciar va constata cererile ca fiind admisibile.

Cu toate acestea, în considerarea faptului că prin decizia Curții Constituționale nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în M. Of. nr. 841/24.10.2016, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional textul art. 434 alin. (1) teza I C. proc. pen., criticat și de către inculpați, pentru excluderea de la atacarea cu recurs în casație a deciziilor pronunțate în apel de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că la momentul judecării prezentei cauze, cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de inculpații A. și B., a rămas fără obiect.

În consecință, instanța de control judiciar va constata ca rămasă fără obiect cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpați și, totodată, va menține restul dispozițiilor cuprinse în încheierea apelată.

În conformitate cu art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții inculpați A. și B., în sumă de câte 130 lei, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile formulate de inculpații A. și B. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în încheierea nr. 341/RC din data de 13 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2015.

Desființează, în parte, încheierea apelată și, rejudecând:

Constată admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (1) C. proc. pen., formulată de inculpații A. și B..

Constată ca rămasă fără obiect cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpați, ca urmare a pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 540 din 12 iulie 2016.

Menține restul dispozițiilor cuprinse în încheierea apelată.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții inculpați A. și B., în sumă de câte 130 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 februarie 2017.

Procesat de GGC - CL