ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2157/2016

Decizia nr. 2157/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Protecție și Pază, suspendarea executării Ordinului de trecere în retragere seria DP nr. 64 din 4 iunie 2013 emis de Directorul Serviciului de Protecție și Pază, până la rămânerea definitivă a acțiunii în anulare a acestui act; obligarea pârâtului la reintegrarea sa în funcția deținută anterior emiterii ordinului de trecere în retragere sau într-o funcție echivalentă, conform studiilor și vechimii, cu plata tuturor drepturilor financiare, de la data trecerii în retragere la zi, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2872 din 27 octombrie 2014 a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant, reținând neîndeplinirea cumulativă a condițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv a cazului bine justificat, caz în care a apreciat că nu se mai impune analizarea condiției privind prevenirea unei pagube iminente.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul-reclamant A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a reluat situația de fapt, a făcut referire la teoria suspendării executării actelor administrative, susținând că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În opinia sa, prima instanță a prejudecat fondul prin sentința atacată, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea cererii așa cum a fost formulată.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Serviciul de Protecție și Pază a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 29 februarie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 21 aprilie 2016.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Ordinului de trecere în retragere seria DP nr. 64 din 4 iunie 2013 emis de Directorul Serviciului de Protecție și Pază, până la rămânerea definitivă a acțiunii în anulare a acestui act.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, având în vedere conținutul prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu poate fi reținut în argumentarea cazului bine justificat susținerea reclamantului privind promovarea în fața instanței de contencios administrativ a acțiunii în anularea deciziei medicale care a stat la baza ordinului atacat, acest fapt nu neagă caracterul executoriu al actului în discuție.

Recurentul-reclamant a considerat îndeplinită această condiție prin simplul fapt că a introdus acțiune în anularea actului care a stat la baza ordinului contestat în prezenta cauză.

Acest punct de vedere nu poate fi primit, suspendarea judiciară poate fi acordată numai dacă sunt dovedite cele două condiții „cazul bine justificat” și „paguba iminentă”.

Prezumția de legalitate de care beneficiază actul administrativ a cărui suspendare se solicită nu poate fi răsturnată pe baza acestei afirmații a părții. Instanța de recurs nu decelează în cauză niciun element care să contureze o „îndoială serioasă” în sensul legii.

În fine, Înalta Curte mai reține că, prin Sentința nr. 2124 din 17 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2014, Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului A., având ca obiect anularea Ordinului de trecere în retragere seria DP nr. 64 din 4 iunie 2013 emis de pârâtul Directorul Serviciului de Protecție și Pază și obligarea pârâtului la reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii ordinului de trecere în retragere sau într-o funcție echivalentă, conform studiilor și vechimii, precum și la plata unei despăgubiri.

Deși, nefiind definitivă, această sentință are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Cum pentru admiterea cererii de suspendare este obligatorie, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, lipsa cazului bine justificat, face inutilă analiza condiției pagubei iminente.

2.Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 2872 din 27 octombrie 2014 Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2016.

Procesat de GGC - LM