ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1471/2017

Cererea de chemare în judecată; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 1 iulie 2014, reclamanții A., B., C., D., E. și F. (fost G.) au chemat în judecată pe pârâta H., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: 1) Anularea Regulamentului privind desfășurarea alegerilor de desemnare a candidaților pentru reprezentanții salariaților în Consiliul de Administrație al H., aprobat prin Dispoziția Comitetului director al H. nr. 123 din 03 iunie 2014; 2) Anularea Deciziei H. - Comisia Tehnică nr. 52 din 05 iunie 2014, prin care s-au respins dosarele de candidat ale numiților B., A., C., D., persoane care au candidat pe lista propusă de către F. pentru ocuparea unui loc în Consiliul de Administrație al H., dintre cele care se ocupă prin votul secret al salariaților H.; 3) Anularea Deciziei H.- Comisia Tehnică nr. 42 din 05 iunie 2014, prin care s-a respins dosarul de candidat al numitei E.; 4) Anularea Procesului-verbal de stabilire a clasamentului final al alegerilor de desemnare a candidaților pentru locurile reprezentanților salariaților în Consiliul de Administrație al H., înregistrat la H. sub nr. 112 din 07 iunie 2014; 5) obligarea pârâtei H., la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond; Prin sentința nr. 1595 din 5 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal: - a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., în contradictoriu cu pârâta H.;- a respins excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiate; - a anulat art. 1-5 din Regulamentul privind desfășurarea alegerilor de desemnare a candidaților pentru reprezentanții salariaților în Consiliul de Administrație al H., aprobat prin Dispoziția Comitetului director al H. nr. 123 din 3 iunie 2014; - a anulat Decizia H. - Comisia Tehnică nr. 52 din 5 iunie 2014 și Decizia nr. 42 din 5 iunie 2014; - a anulat Procesul - verbal de stabilire a clasamentului final al alegerilor, înregistrat la H. din 7 iunie 2014; - a obligat pârâta la plata sumei de 100 lei despăgubiri către fiecare reclamant persoană fizică pentru încălcarea dreptului de acces în funcții și demnități publice;- a obligat pârâta să publice prezenta hotărâre într-un ziar de circulație națională și pe pagina sa de internet, pe cheltuiala sa;- a respins restul pretențiilor, ca neîntemeiate și - a obligat pârâta la plata sumei de 1.100 lei cheltuieli de judecată către reclamantul F. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că art. 19 lit. d) din Legea nr. 41/1994 nu condiționează desemnarea candidaților de calitatea acestora de salariați ai H. propuși de o organizație sindicala legal constituita la nivel de H. sau, pentru persoanele care candidează ca independenți, de calitatea de salariați ai H. neafiliați sindical. Din prevederile art. 19 lit. d) din Legea nr. 41/1994, rezulta ca poate candida orice persoana care nu se afla într-o stare de incapacitate sau incompatibilitate prevăzută de lege. Pentru că legea nu face nicio distincție, nici actul administrativ de punere în aplicare a legii, Regulamentul H. aprobat prin Dispoziția Comitetului director nr. 123 din 03 iunie 2014, nu trebuie sa facă aceste distincții. S-a mai arătat că, funcția de membru în Consiliul de Administrație al H. face parte din categoria funcțiilor și demnităților publice, potrivit art. 99 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. Potrivit art. 16 alin. (3) din Constituția României, funcțiile și demnitățile publice pot fi ocupate, în condițiile legii, de persoanele care au cetățenia româna și domiciliul în țară. În condițiile in care, prin încălcarea Legii nr. 41/1994, reclamanților persoane fizice li s-au respins candidaturile pentru ocuparea unei funcții publice, Curtea a constatat că a fost încălcat dreptul acestora de acces în funcții și demnități publice, prevăzut de art. 16 alin. (3) din Constituția României.

Cererea de recurs; Împotriva sentinței nr. 1595 din 5 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ, a formulat recurs pârâta H., invocând în drept prevederile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, următoarele:- instanța de fond a respins excepția lipsei de interes, fără să aibă în vedere faptul că în speță nu au fost respectate dispozițiile menționate de art. 32 C. proc. civ. în ceea ce privește întrunirea cumulativă a condițiilor pentru exercitarea acțiunii civile. Reclamanții nu au justificat un interes legitim în promovarea acțiunii, deoarece prin admiterea acesteia nu vor putea fi desființate actele administrative care desemnează membrii Consiliului de administrație, respectiv Dispoziția nr. 124 din 8 iunie 2014 și Hotărârea Parlamentului nr. 24/2014, ca unic mod în care s-ar putea dispune organizarea unui nou scrutin pentru ocuparea posturilor de titular și supleant în Consiliul de Administrație din partea salariaților - instanța de fond a respins greșit excepția lipsei calității procesuale active a domnilor B., A. și a doamnei C. având în vedere că aceștia nu sunt salariații H., ei neavând astfel calitatea de a solicita instanței anularea unor acte administrative care nu le sunt adresate și care prin prisma conținutului și interpretării acestora nu pot fi încadrate în categoria actelor normative, neavând prin urmare un interes legitim în acest sens - hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea respectiv aplicarea greșită a prevederilor art. 19 lit. d) din Legea nr. 41/1994 întrucât acestea fac vorbire de numirea/desemnarea membrilor Consiliului de administrație, în baza propunerilor entităților juridice evidențiate la alin. (2) art. 19 și nu consacră numirea acestora în urma unor „alegeri” organizate din perspectiva unei abordări electorale. Prin urmare, pentru identitate de rațiune, prevederile art. 19 alin. (2) se corelează în mod obligatoriu cu art. 19 alin. (2) lit. a), b), c), e) care reglementează situația celorlalți 11 membrii din Consiliul de administrație al H. și care sunt supuși procedurii de numire în baza propunerilor făcute de către grupurile parlamentare, Președintele României, Guvern, grupurile parlamentare ale minorităților, situație care nu implică exercitarea unor drepturi electorale din partea cetățenilor României cărora Constituția le recunoaște dreptul la vot - nu poate fi luată în considerație soluția de anulare a prevederilor Regulamentului aprobat prin Dispoziția Comitetului director al H. nr. 123 din 3 iunie 2014 motivată de nerespectarea prevederilor art. 16 alin. (3) din Constituție potrivit cărora funcțiile și demnitățile publice pot fi ocupate în condițiile legii de persoanele are au cetățenia română și domiciliul în țară, în condițiile în care desemnarea unor persoane în funcții și demnități nu are întotdeauna la bază rezultatul unui proces electoral - sentința atacată instituie practic reguli noi pentru H. în ceea ce privește punerea în aplicare a prevederilor art. 19 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 41/1994, fără să aibă în vedere prevederile art. 9 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora interpretarea legii de către instanță se face numai în scopul aplicării ei în cazul dedus judecății - soluția instanței de fond nu se corelează cu motivarea acesteia întrucât, legat de nelegalitatea Regulamentului H. instanța de fond menționează că prin acesta se încalcă: 1) dreptul persoanelor fizice care nu sunt salariați H. și care nu se află în situații de incapacități sau incompatibilități legale, de a candida în vederea alegerii într-o funcție de membru în Consiliul de administrație al H., dintre cele două care se ocupă prin votul salariaților și; 2) dreptul persoanelor fizice care sunt salariați ai H. și membri de sindicat, de a candida neîngrădit, independent, în vederea alegerii într-o funcție de membru în Consiliul de administrație al H., dintre cele două care se ocupă prin votul salariaților - sunt criticate și argumentele instanței în ceea ce privește nelegalitatea Deciziei Comisiei tehnice nr. 52 din 5 iunie 2014 pe considerentul nemotivării acesteia în legătură cu respingerea candidaturii doamnei E., întrucât aceasta reprezintă o interpretare eronată a prevederilor art. 3 din Regulamentul H. de alegeri - în ceea ce privește obligarea H. de către instanța de judecată la plata sumei de 100 lei către fiecare persoană fizică reclamant, se învederează că textul de lege invocat de instanță în luarea măsurii (art. 253 alin. (4) N.C.C.) prevede condiția existenței unei vătămări imputabile autorului „faptei prejudiciabile”, prevedere aplicată în mod eronat de către instanța de judecată.

Apărările intimaților; Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații au solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței civile nr. 1595/2015 ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentei la cheltuieli de judecată, arătând, în esență, că:- indicarea de către recurentă a art. 32 C. proc. civ. și antamarea subiectului „legitimității” interesului sunt făcute în mod vădit doar în mod formal, pentru a se ascunde că, în fapt, recurenta H. critică judecata instanței de fond pentru „netemeinicie”, respectiv pentru că nu ar fi ținut cont judecătorul excepției de fapte și împrejurări externe procesului și ulterioare conflictului dedus judecății. - recurenta face referiri la art. 19 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 41/1994 pentru a susține specific, o pretinsă lipsă a dreptului celor trei reclamanți la acțiune pentru anularea Regulamentului privind procedura alegerilor. Reținând că etapa de verificare a calității procesuale active impune doar o verificare a identității între reclamanți și titularii drepturilor „afirmate”, o primă observație care se impune este că textul art. 19 invocat de pârâtă nu conține drepturile substanțiale „afirmate” de reclamanți și deci nu putea servi la aprecierea calității procesuale active a reclamanților, de către judecătorul de fond;- teza încălcării unui „drept” al colectivului de salariați cu sediul în art. 19 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 41/1994, drept care ar fi fost descoperit de recurentă abia în faza recursului este cu totul nouă, surprinzătoare, nefăcând parte din apărările recurentei în fața instanței de fond și deci nu poate fi pusă în discuție pentru prima oară în fața instanței de recurs; - cu referire la teza recurentei potrivit căreia soluția de anulare integrală a art. 2, 3, 4 și 5 din Regulamentul alegerilor nu s-ar corela cu motivarea judecătorului, se apreciază că trebuie respinsă ca nefondată întrucât această soluție a fost motivată legal și corespunzător;- recurenta nu a atacat soluția instanței de fond în ceea ce privește acțiunea reclamantei D., ceea ce înseamnă că, față de aceasta, sentința a intrat sub imperiul autorității de lucru judecat.

Procedura de filtrare a recursului; Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 20 decembrie 2016, conform alin. (4) al aceluiași articol. Prin încheierea din 23 februarie 2017, completul de filtru a admis recursul în principiu și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, în condiții de contradictorialitate, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului; Intimații-reclamanți A., B., C., D., E. și F. (fost G.) au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu o acțiune îndreptată împotriva pârâtei H., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: 1) Anularea Regulamentului privind desfășurarea alegerilor de desemnare a candidaților pentru reprezentanții salariaților în Consiliul de Administrație al H., aprobat prin Dispoziția Comitetului director al H. nr. 123 din 03 iunie 2014; 2) Anularea Deciziei H. - Comisia Tehnica nr. 52 din -05 iunie 2014, prin care s-au respins dosarele de candidat ale intimaților B., A., C., D., persoane care au candidat, pe lista propusă de către F., pentru ocuparea unui loc în Consiliul de Administrație al H., dintre cele care se ocupă prin votul secret al salariaților H.; 3) Anularea Deciziei H. - Comisia Tehnica nr. 42 din 05 iunie 2014, prin care s-a respins dosarul de candidat al dnei E.; 4) Anularea Procesului verbal de stabilire a clasamentului final al alegerilor de desemnare a candidaților pentru locurile reprezentanților salariaților în Consiliul de Administrație al H., înregistrat la H. sub nr. 112 din 07 iunie 2014; 5) obligarea pârâtei H., la plata cheltuielilor de judecată. Prima instanță a admis în parte acțiunea formulată de intimații-reclamanți în contradictoriu cu H., a respins excepție lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată, a anulat art. 1-5 din Regulamentul privind desfășurarea alegerilor de desemnare a candidaților pentru reprezentanții salariaților în Consiliul de Administrație al H., aprobat prin Dispoziția Comitetului director al H. nr. 123 din 3 iunie 2014, a anulat Decizia H. - Comisia Tehnică nr. 52 din 5 iunie 2014 și Decizia nr. 42 din 5 iunie 2014, a anulat Procesul Verbal de stabilire a clasamentului final al alegerilor, înregistrat la H. din 7 iunie 2014, a obligat pârâta la plata sumei de 100 lei despăgubiri către fiecare reclamant persoană fizică pentru încălcarea dreptului de acces în funcții și demnități publice, să publice hotărârea într-un ziar de circulație națională și pe pagina sa de internet, pe cheltuiala sa și să plătească suma de 1.100 lei cheltuieli de judecată către reclamantul F. A respins restul pretențiilor ca neîntemeiate. Pârâta H. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Motivarea unei hotărâri este necesară pentru ca părțile să cunoască temeiurile, fundamentale soluției adoptate de judecător, iar instanța de control judiciar să poată aprecia asupra legalității și temeiniciei acesteia. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. S-a susținut, în doctrină, că hotărârea ar putea fi casată pentru acest motiv dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, sau între considerente, lipsește total motivarea dezlegării date de instanță unei anumite chestiuni de fapt sau de drept sau motivarea este superficială, precum și atunci când judecătorul a motivat confuz, sumar situația de fapt astfel încât instanța de recurs nu poate să determine în ce măsură o anumită normă juridică a fost sau nu corect aplicată. Este însă de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestor capete de cerere, pentru a se considera că hotărârea este motivată. În cauza de față se constată că hotărârea primei instanțe este motivată atât în fapt cât și în drept, astfel încât motivul invocat nu este incident. Cel de al doilea motiv de casare invocat de recurenta H. este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate. Astfel, la data de 3 iunie 2014 a fost luată decizia declanșării procedurii de alegere a unui nou Consiliu de Administrație al H., în ședința comună a Birourilor Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului. Prin Dispoziția Comitetului director nr. 123 din 3 iunie 2014 este aprobat Regulamentul privind desfășurarea alegerilor de desemnare a candidaților pentru reprezentanții salariaților în Consiliul de Administrație al H., iar campania electorală s-a desfășurat în perioada 4 iunie 2014-9 iunie 2014. La data de 5 iunie 2014, intimatul-reclamant F. a depus la Comisia tehnică a H. lista candidaților propuși, respectiv A., B., C. care nu erau salariați H. și D. salariat al H. În aceeași zi a depus dosarul de candidatură ca independent și reclamanta E., salariat al H. și membru al F. Prin Decizia nr. 52 din 5 iunie 2014, Comisia Tehnică a H. a respins candidaturile propuse de F., în cazul reclamanților A., B. și C. cu motivarea că nu erau salariați ai H., iar în cazul reclamantei D. fără a se menționa motivul de respingere. De asemenea prin Decizia nr. 42 din 5 iunie 2014 Comisia Tehnică a H. a respins candidatura reclamantei E. cu motivarea că aceasta era membru de sindicat și nu mai putea să-și depună candidatura ca independent. Potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea H. și H.: „(1) Conducerea serviciilor publice de radiodifuziune și de televiziune, în cadrul fiecărei societăți, este asigurată de: a) consiliul de administrație; b) directorul general; c) comitetul director. (2) Consiliul de administrație se organizează pentru fiecare societate și este compus din 13 persoane, dintre care una îndeplinește funcția de președinte. (3) Președintele consiliului de administrație este directorul general al societății. (4) Consiliul de administrație își desfășoară activitatea în baza propriului regulament de organizare și funcționare.” De asemenea, potrivit art. 19 din același act normativ: „(1) Membrii Consiliului de administrație al H., respectiv al H., sunt desemnați prin votul majorității deputaților și senatorilor în ședința comună a celor două Camere. (2) Listele de candidați se înaintează birourilor permanente ale celor două Camere, după cum urmează: a) grupurile parlamentare reunite din cele două Camere înaintează propuneri pentru 8 locuri, potrivit configurației politice și ponderii lor în Parlament; b) Președintele României, pentru un loc; c) Guvernul, pentru un loc; d) personalul angajat al fiecărei societăți desemnează, prin vot secret, candidații pentru două locuri, în cadrul unui scrutin organizat de conducerea societății respective; e) grupurile parlamentare ale minorităților naționale, pentru un loc. (3) Propunerile făcute vor nominaliza candidatul pentru postul de titular, precum și candidatul pentru postul de supleant și se înaintează birourilor permanente ale celor două Camere în termen de 15 zile de la declanșarea procedurii de numire. (4) Birourile permanente ale celor două Camere înaintează listele de candidați comisiilor permanente de specialitate, în vederea audierii acestora în ședință comună. (5) În urma audierii, comisiile permanente de specialitate vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat, pe care îl vor prezenta în ședința Camerei Deputaților și a Senatului, însoțit de câte o listă de candidați propuși pentru posturile de titulari și de câte o listă de candidați propuși pentru posturile de supleanți, dar nu mai puțin de 9 pentru fiecare societate în parte, conform structurii prevăzute la alin. (2). În situația în care nu s-au făcut propunerile în termenul prevăzut la alin. (3), consiliul de administrație funcționează valabil în componența a cel puțin 9 membri validați. (6) Listele de candidați se supun în întregime votului în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului și se aprobă cu votul majorității deputaților și senatorilor. Votul este secret și se exprimă cu bile. (7) Președintele Consiliului de administrație al H., respectiv al H., se numește de către Parlament, în ședință comună, dintre membrii titulari ai consiliilor, la propunerea comisiilor permanente de specialitate, cu respectarea procedurilor de audiere și de vot prevăzute în acest articol. În vederea propunerii, comisiile permanente de specialitate vor examina cu prioritate, în termen de 7 zile, candidatul recomandat de către membrii titulari ai consiliilor de administrație. Audierea candidatului se face de către comisii, în prezența membrilor consiliului de administrație respectiv.” Prima critică a recurentei se referă la faptul că instanța de fond a respins excepția lipsei de interes, fără să aibă în vedere faptul că în speță nu au fost respectate dispozițiile menționate de art. 32 C. civ. în ceea ce privește întrunirea cumulativă a condițiilor pentru exercitarea acțiunii civile. Susținerea este nefondată deoarece în sensul art. 1 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamant poate fi orice persoană fizică sau juridică dacă îndeplinește condiția de a se considera vătămată într-un drept ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ, tipic sau asimilat, adresat ei sau altui subiect de drept. Noțiunea de „interes legitim care poate fi ocrotit pe calea contenciosului administrativ” nu se confundă cu noțiunea de „interes” în sensul de condiție de exercitare a dreptului la acțiune în dreptul procesual civil (folosul practic urmărit de reclamant în promovarea acțiunii). Stabilirea existenței unei vătămări aduse unui drept ori unui interes legitim se face pe baza probelor administrate, fiind o problemă de fond. în litigiul administrativ. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, fiind consacrat astfel principiul disponibilității. Or, chiar dacă reclamanții nu au solicitat în cadrul acestei cereri de chemare în judecată anularea Dispoziției nr. 124 din 8 iunie 2014 privind cele două propuneri nominale rezultate în urma scrutinului organizat de H., precum și anularea Hotărârii Parlamentului nr. 24 din 17 iunie 2014, astfel cum susține recurenta că se impunea pentru organizarea unui nou scrutin, totuși nu se poate reține că reclamanții nu justifică un interes în promovarea acestui demers judiciar prin care tind la anularea actelor administrative vătămătoare. Recurenta mai susține că instanța de fond a respins greșit excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților B., A. și C. având în vedere că aceștia nu sunt salariați ai H., ei neavând astfel calitatea de a solicita instanței anularea unor acte administrative care nu le sunt adresate. Potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: „(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. (2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.” Din aceste dispoziții legale rezultă, așa cum am arătat mai sus, că reclamant poate fi orice persoană, fizică sau juridică, dacă îndeplinește condiția de a se considera vătămată într-un drept ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ, tipic sau asimilat, adresat ei sau altui subiect de drept. În aceste condiții, chiar dacă am împărtăși punctul de vedere al recurentei cum că Regulamentul privind desfășurarea alegerilor de desemnare a candidaților pentru reprezentanții salariaților în Consiliul de Administrație al H. nu le era adresat reclamanților nesalariați, totuși acest fapt nu ar fi de natură să conducă la a aprecia că aceștia nu au calitate procesuală activă de vreme ce poate fi atacat în contencios administrativ un act adresat altui subiect de drept, iar pe de altă parte acești reclamanți au intenționat să participe la scrutinul organizat de H. și reclamă vătămarea produsă prin respingerea candidaturilor lor. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanță a respins în mod corect excepția lipsei calității procesuale active, criticile formulate de recurentă fiind nefondate. Recurenta mai critică faptul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea respectiv aplicarea greșită a prevederilor art. 19 lit. d) din Legea nr. 41/1994 întrucât acestea fac vorbire de numirea/desemnarea membrilor Consiliului de administrație, în baza propunerilor entităților juridice evidențiate la art. 19 alin. (2) și nu consacră numirea acestora în urma unor „alegeri” organizate din perspectiva unei abordări electorale. Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 41/1994: „(1) Membrii Consiliului de administrație al H., respectiv al H., sunt desemnați prin votul majorității deputaților și senatorilor în ședința comună a celor două Camere. (2) Listele de candidați se înaintează birourilor permanente ale celor două Camere, după cum urmează: a) grupurile parlamentare reunite din cele două Camere înaintează propuneri pentru 8 locuri, potrivit configurației politice și ponderii lor în Parlament; b) Președintele României, pentru un loc; c) Guvernul, pentru un loc; d) personalul angajat al fiecărei societăți desemnează, prin vot secret, candidații pentru două locuri, în cadrul unui scrutin organizat de conducerea societății respective; e) grupurile parlamentare ale minorităților naționale, pentru un loc”. Regula de interpretare logică a normelor de drept civil „unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă - ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debems” ține seama de faptul că, unei formulări generale a textului legal trebuie să-i corespundă o aplicare a sa tot generală, fără a introduce distincții pe care legea nu le conține. Respectând regula de interpretare enunțată mai sus și analizând dispozițiile legale ce reglementează Consiliul de administrație, respectiv art. 19-27 din Legea nr. 41/1994, se constată că legiuitorul folosește termenul „candidați”, fără a prevedea anumite condiții în privința acestora, pentru persoanele propuse sau alese să fie desemnate în consiliul de administrație și termenul de „membrii” pentru persoanele ce au fost desemnate prin votul majorității deputaților și senatorilor în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului. Tot din aceste dispoziții legale rezultă că membrii Consiliului de administrație pot fi salariați ai H. - art. 23 alin. (1), însă nu pot fi membrii ai Parlamentului și ai Guvernului - art. 20 alin. (2), nu pot deține funcții de conducere în societatea respectivă - art. 23 alin. (1) teza a II-a, nu pot face parte din consiliul de administrație al unei societăți comerciale care are activitate în domeniul audiovizualului și nu pot participa la societăți comerciale cu care H. întreține relații de afaceri sau are interese contrare - art. 23 alin. (4). Se poate concluziona că, nefiind prevăzute condiții exprese pentru candidații, chiar grupurile parlamentare, Guvernul sau Președintele pot desemna persoane ce au calitatea de salariat al H., tot așa cum candidații pentru cele două locuri, desemnați de personalul angajat al H., ar putea să nu aibă calitatea de salariați. În dispozițiile art. 19 alin. (1) lit. d) se prevede că pentru cele două locuri alocate, conducerea H. organizează un scrutin, iar personalul angajat desemnează, prin vot secret, candidații, fără a se menționa că aceștia trebuie să fie salariați ai societății. Mai mult decât atât, se poate observa că interdicțiile legale menționate mai sus sunt prevăzute pentru membrii Consiliului de administrație, iar nu pentru candidați, de unde am putea concluziona că și o persoană pentru care este prevăzută interdicția ar putea candida, însă în cazul desemnării sale ca membru va fi obligată să renunțe la cealaltă funcție care atrage starea de incompatibilitate. Potrivit art. 1 din Regulamentul privind desfășurarea alegerilor de desemnare a candidaților pentru reprezentanții salariaților în Consiliul de Administrație al H., aprobat prin Dispoziția Comitetului director al H. nr. 123 din 3 iunie 2014: „Pot fi candidați: a) orice persoană salariată a H. care este propusă de o organizație sindicală legal constituită la nivel de H. b) orice persoană salariată a H. care candidează ca independentă neafiliată sindical” Conform dispozițiilor art. 13 lit. b) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislației, scop în care proiectul de act normativ, întocmit pe baza unui act de nivel superior, nu poate depăși limitele competenței instituite prin acel act și nici nu poate contraveni principiilor și dispozițiilor acestuia. În mod corect a reținut prima instanță că prin prevederile Regulamentului se aduc limitări și restricții pe care legea, în executarea căreia a fost dat, nu le prevede, aducându-se atingere dreptului persoanelor fizice care nu sunt salariați ai H. și care nu se află în situații de incapacități sau incompatibilități legale, de a candida în vederea alegerii într-o funcție de membru în Consiliul de administrație al H. dintre cele două care se ocupă prin votul salariaților, precum și dreptului persoanelor fizice care sunt salariați ai H. și membri de sindicat de a candida neîngrădit, independent, în vederea alegerii într-o funcție de membru în același Consiliu de administrație al H., dintre cele două care se ocupă prin votul salariaților. Înalta Curte nu împărtășește susținerea recurentei cum că nu poate fi luată în considerație soluția de anulare a prevederilor Regulamentului motivat de nerespectarea prevederilor art. 16 alin. (3) din Constituție, întrucât prima instanță a arătat în mod corect că potrivit art. 99 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, funcția de membru în Consiliul de administrație al H. face parte din categoria funcțiilor și demnităților publice, iar potrivit art. 16 alin. (3) din Constituția României, funcțiile și demnitățile publice pot fi ocupate, în condițiile legii, de persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară. Or, interesele salariaților H. ar putea fi reprezentate în Consiliul de administrație și de persoane care nu au capacitatea de salariat, (ca de exemplu personalități publice, scriitori, sportivi etc.) însă acestea, pentru a putea fi desemnate au nevoie de votul semnificativ al salariaților. Așa fiind, salariații își pot desemna în mod direct ca reprezentanți persoanele în care au încredere și despre care consideră că le pot susține mai bine interesele, indiferent de numărul și calitatea, de salariați sau nu, a candidaților. Mai susține recurenta că din prevederile Legii nr. 41/1994 nu rezultă că legiuitorul ar fi instituit vreo restricție pentru salariații H. legat de posibilitatea stabilirii cadrului în care să se desfășoare turul de scrutin. Este adevărat că legea nu prevede condițiile sau modul de desfășurare al scrutinului însă prin actele de organizare a scrutinului nu pot fi aduse cerințe pe care legea nu le prevede pentru candidați și, mai mult decât atât, îngrădiri ale dreptului de a candida chiar pentru proprii salariați. Actele normative arătate exemplificativ de recurentă cu privire la modalitatea de desemnare a persoanelor în alte demnități sau funcții publice dintre cele menționate în art. 99 din Legea nr. 161/2003 nu sunt de natură a înlătura obligația recurentei ca prin Regulamentul adoptat să respecte legea în executarea căreia a fost emis, neputându-se face o analogie cu legile care reglementează organizarea și funcționarea altor entități publice. Trebuie amintit și faptul că prin Regulamentele anterioare privind desemnarea candidaților pe cele două locuri, recurenta H., în aplicarea aceleiași legi de organizare - Legea nr. 41/1994, nu a condiționat candidatura de calitatea de salariat și nici nu a prevăzut că în cazul în care ești membru de sindicat nu mai poți candida ca independent, așa cum s-a reglementat în cazul Regulamentului ce face obiectul litigiului de față. Astfel, Regulamentul pentru alegerile din anul 2005 prevedea că pot candida: - orice persoană propusă de o structură profesională, administrativă a H., precum și de o organizație sindicală legal constituită; - independenți care sunt salariați ai H. cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată și funcția de bază în H. (fila 237, dosar fond). De asemenea, Regulamentul pentru alegerile din anul 2010 prevedea că pot candida: - orice persoană propusă de o structură administrativă prevăzută în organigrama H. precum și de orice organizație sindicală legal constituită; - independenți care sunt salariați ai H. cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată și funcția de bază în H. (fila 272, dosar fond). Cum și art. 2, 3, 4 și 5 din Regulament se refereau tot la modalitatea de desemnare a candidaților și la documentele pe care aceștia trebuiau să le depună în susținerea candidaturii, în mod corect prima instanță a anulat și aceste prevederi. Nefondată este și critica recurentei privind nelegala anulare a Deciziei Comisiei tehnice nr. 52 din 5 iunie 2014, întrucât fiind un act subsecvent, nelegalitatea sa este atrasă de constatarea nelegalității Regulamentului, iar de pe altă parte, recurenta este în eroare și când susține că reclamanta E. a candidat pe lista de sindicat și nu independent, în condițiile în care aceasta, deși membru de sindicat, a ales să candideze ca independent. Cu privire la criticile privind acordarea despăgubirilor, Înalta Curte reține că sunt nefondate, întrucât potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanța soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. Cum potrivit art. 28 din același act normativ, dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. și cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte și persoanele vătămate în drepturile și interesele lor legitime, pe de altă parte, în mod corect prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 253 alin. (4) C. civ. Faptul că Parlamentul României, prin adresa din 3 iunie 2014 a solicitat H. punerea în aplicare a Legii nr. 41/1994, în sensul organizării scrutinului și desemnării celor doi candidați, nu exclude controlul de legalitate asupra actelor emise de recurentă în executarea legii, efectuat de către instanța de contencios administrativ.7.Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia. Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de H. împotriva sentinței nr. 1595 din 5 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. În baza art. 453 C. proc. civ., va obliga recurenta - pârâtă H. la plata sumei de 1.500 lei, cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant F.