ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1408/2015

Decizia nr. 1408/2015

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 421 din 19 martie 2014 a Plenului A., hotărâre ce formează obiectul prezentei contestații, a fost respinsă cererea formulată de domnul B., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița, de eliberare din funcția de procuror și numire în funcția de judecător.

În considerentele hotărârii s-a reținut că prin Hotărârea nr. 150 din 06 februarie 2014, Secția pentru judecători a constatat ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru numirea domnului procuror în funcția de judecător, întrucât domnul B. a fost numit în această funcție la data de 22 mai 2013, în urma promovării concursului de admitere în magistratură, desfășurat în perioada 27 noiembrie 2012 - 04 martie 2013, potrivit prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

S-a arătat că, potrivit textului de lege menționat, „persoanele numite în condițiile prezentului articol nu pot fi delegate, detașate, transferate și nu pot promova la alte instanțe sau parchete timp de cel puțin 3 ani de la numirea în funcție".

Plenul a reținut că instituirea de către legiuitor a unei astfel de interdicții, în cazul judecătorilor sau procurorilor care promovează concursul de admitere în magistratură în condițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, are ca scop menținerea ocupării posturilor din cadrul acelor instanțe sau parchete, posturile propuse pentru ocupare în baza acestei proceduri fiind publicate pe site-ul A. și al C., iar participarea la concurs a candidaților se face în considerarea numai a acestor posturi și a respectării constrângerilor pe care le impune procedura vizată.

S-a mai reținut că, în condițiile în care interdicția prevăzută de dispozițiile art. 33 alin. (14) se aplică în situația în care un judecător solicită transferul la o altă instanță sau un procuror solicită transferul la o altă unitate de parchet, cu atât mai mult este aplicabilă în situația în care judecătorul solicită transferul/numirea la o unitate de parchet sau procurorul solicită transferul/numirea la o instanță, o interpretare contrară conducând la instituirea unui tratament diferențiat.

Având în vedere împrejurarea că magistratul în cauză se află în perioada de interdicție menționată, Plenul a reținut că Secția pentru judecători a constatat neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru numirea în funcția de judecător de către domnul B., procuror la Parchetul de pe lângă judecătoria Reșița.

Împotriva Hotărârii nr. 421 din 19 martie 2014 a A., în temeiul art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, a formulat contestație B., solicitând anularea acesteia și obligarea A. la emiterea unei noi hotărâri prin care să dispună trecerea sa în funcția de judecător la Judecătoria Pașcani.

S-a arătat că în cursul lunii ianuarie 2014 a formulat cerere de trecere din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița în funcția de judecător la Judecătoria Pașcani sau Moinești, invocând motive de ordin profesional cât și personal, iar ca temei legal dispozițiile art. 22 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, adoptat prin Hotărârea A. nr. 193 din 9 martie 2006.

S-a susținut că Hotărârea Plenului A. nr. 421/2014 este nelegală pentru că:

- s-a forțat interpretarea dispozițiilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, fiind restrâns dreptul unui magistrat procuror de a fi numit în funcția de magistrat judecător, în condițiile în care Hotărârea A. nr. 193/2006 reglementează ca instituție distinctă numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător. Hotărârea Plenului A. nr. 989/2011, confirmată și de Înalta Curte, nu poate statua dincolo de voința legiuitorului;

- în mod greșit hotărârea nu s-a întemeiat pe dispozițiile art. 3 din Regulamentul menționat, adoptat prin Hotărârea A. nr. 193/2006;

- hotărârea atacată nu a avut în vedere criteriile prevăzute de dispozițiile art. 22 alin. (2) din același regulament.

Intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, apreciind legală și temeinică Hotărârea Plenului A. nr. 421/2014, atacată, combătând criticile contestatorului.

A fost formulat răspuns la întâmpinare de către contestator prin care au fost reiterate argumentele expuse în cuprinsul contestației formulate.

În prealabil, se reține că în mod greșit petentul B. a intitulat ca fiind „recurs” calea de atac formulată întrucât, în raport de dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, este vorba de „contestație”.

Analizând contestația prin prisma criticilor formulate și în raport de actele și lucrările dosarului, dar și de prevederile legale aplicabile, Înalta Curte reține că nu este întemeiată contestația promovată în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Contestatorul B., a fost numit în funcția de procuror la data de 22 mai 2013, în urma promovării concursului de admitere în magistratură, desfășurat în perioada 27 noiembrie 2012 - 04 martie 2013, potrivit prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Conform art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, republicată, „persoanele numite în condițiile prezentului articol nu pot fi delegate, detașate, transferate și nu pot promova la alte instanțe sau parchete timp de cel puțin 3 ani de la numirea în funcție”.

Dispozițiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 republicată sunt aplicabile nu numai situațiilor enumerate de acest text și de Hotărârea nr. 989/2011 a Plenului A., ci oricărei situații care ar avea ca rezultat eliberarea/vacantarea postului ocupat de un judecător/procuror numit în condițiile art. 33 din lege.

Prin Hotărârea nr. 989 din 20 decembrie 2011 a Plenului A. s-a statuat cu valoare de principiu că interdicția prevăzută în articolul de lege anterior menționat este aplicabilă și în ceea ce privește cererile procurorilor de numire în funcția judecător, respectiv cererile judecătorilor de numire în funcția de procuror. Soluția adoptată de Plen a fost ulterior confirmată și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum reiese din Decizia nr. 3759 din 27 septembrie 2012.

Mai mult, criticile contestatorului, chiar de manieră indirectă privind Hotărârea Plenului A. nr. 989/2011, nu pot fi analizate întrucât nu fac obiectul contestației.

Prin urmare, contestatorul, numit în funcția de procuror în condițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 la 22 mai 2013, care a formulat cerere de numire/ trecere în funcția de judecător în cursul lunii ianuarie 2014 la numai 7 luni de la numirea în funcție, nu se poate sustrage prevederilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, republicată și respectiv dispozițiile Hotărârii nr. 988/2011 care le explicitează.

Dispozițiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 care prevăd interdicția și care au ca scop ca judecătorul/ procurorul numit într-o anumită modalitate în profesie, respectiv conform art. 33 alin. (1) din aceeași lege, să rămână pe postul pe care a fost numit timp de cel puțin 3 ani pentru a nu fi afectată stabilitatea statului de funcții și activitatea instituției/ parchetului respectiv, nu au fost declarate neconstituționale și nici nu a fost invocată legal o astfel de excepție, fiind formulate doar apărări.

În altă ordine, motivele familiale invocate erau aceleași și la momentul când contestatorul a optat pentru postul de procuror.

Contestatorul nu se poate prevala de prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea A. nr. 193/2006.

Se reține că situației acestuia, în funcție de modalitatea de acces în profesie, nu-i pot fi incidente dispozițiile Hotărârii A. nr. 193/2006, cât timp se află în perioada de interdicție menționată de dispozițiile legale reținute în cuprinsul Hotărârii Plenului A. nr. 421/2014 și Hotărârii nr. 150/2014 a Secției pentru judecători.

Prin urmare, sunt neîntemeiate și criticile care vizează faptul că hotărârea atacată nu a avut în vedere dispozițiile art. 3 și art. 22 alin. (2) din Regulamentul menționat de contestator.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată și modificată, va respinge contestația formulată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de B. împotriva Hotărârii nr. 421 din 19 martie 2014 a A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2015.