ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 136/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 136/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Decizia nr. 136/2018
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea pronunțată de instanța de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 20 februarie 2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, anularea Titlului executoriu nr. x și a Somației nr. x din Dosarul de executare nr. x pentru achitare sumei de 2.000 lei, reprezentând amenzi judiciare.
Curtea de Apel Craiova, prin Sentința civilă nr. 254 din 24 aprilie 2017, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.
A reținut instanța că titlul executoriu atacat face parte din procedura de executare silită demarată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, competența de soluționare a contestației la executare revenind Judecătoriei Slatina, în calitate de instanță de executare.
Cererea de recurs
Împotriva acestei sentințe, intitulată încheiere de recurent, a declarat recurs reclamantul A., apreciind că instanța a încălcat dispozițiile legale ale art. 131 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și ale art. 2 lit. c) și art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Decizia instanței de recurs
Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că prezentul recurs este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.
Conform dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că, obiectul recursului formându-l o hotărâre prin care instanța s-a declarat necompetentă, recurentul nu are deschisă nicio cale de atac împotriva acesteia.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 457 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Încheierii (Sentinței) nr. 254 din 24 aprilie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/54/2017, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2018.
Procesat de GGC - CT