ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1757/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul A. a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/24.06.2014 întocmit de autoritatea pârâtă Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate, pe care îl apreciază ca fiind în contradicție evidentă cu dispozițiile legale.

Prin Raportul de evaluare a cărui anulare a fost solicitată s-a constatat că dl. A., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 11.05.2012 - 01.01.2014, deoarece a deținut concomitent și funcția de conducere de decan al Facultății de Drept din cadrul Universității europene "B." Lugoj, încălcând astfel prevederile art. 101 din Legea nr. 161/2003 și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Prin Sentința civilă nr. 328 din 17 noiembrie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate (ANI) - Inspecția de Integritate.

Împotriva Sentinței civile nr. 328 din 17 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

Prin motivele de recurs dezvoltate, în esență, recurentul a susținut după cum urmează:

- instanța de fond a interpretat și aplicat greșit textele legale incidente în cauză, respectiv dispozițiile art. 132 alin. (2) din Constituția României, art. 101 din Legea nr. 161/2003, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, precum și prevederile relevante din Legea nr. 1/2011, constatând în mod eronat faptul că funcția de decan nu intră în sfera funcțiilor didactice și că, prin urmare, aceasta este incompatibilă cu funcția de procuror;

- din analiza textelor legale arătate reiese faptul că funcția de procuror nu este incompatibilă cu funcțiile didactice din învățământul superior, după cum se observă că nu se face vreo distincție între funcțiile didactice de predare și cele de conducere în învățământul superior, ceea ce permite concluzia că în cuprinsul acestor prevederi noțiunea de funcție didactică este tratată lato sensu;

- dispozițiile legale referitoare la incompatibilitate prezumă că funcțiile didactice, în sensul de activități în domeniul didactic, nu sunt de natura a afecta sau influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin procurorului potrivit constituției și altor acte normative;

- cu referire la noțiunea de funcții didactice, deși, în adevăr, în Legea nr. 1/2001 se prevede că decanul are o funcție de conducere în învățământul superior fără a se mai preciza în mod expres că acesta îndeplinește tot o funcție didactică (art. 207 alin. (2) lit. b), din aceleași reglementări cuprinse în actul normativ, în ceea ce privește atribuțiile decanului se observa că acestea sunt legate strict de activitatea de organizare a procesului de învățământ la nivelul facultății pe care o conduce, decanul nefiind ordonator de credite iar facultatea pe care o reprezintă nu are personalitate juridică;

- rezultă astfel că atribuțiile decanului nu pot influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor specifice funcției de procuror, potrivit Constituției și altor acte normative, instanța de fond interpretând eronat dispozițiile art. I pct. 49 din O.U.G. nr. 49/2014, prin care a fost modificată și completată Legea nr. 1/2001, care nu fac decât să clarifice o problemă practică referitoare la statutul decanului și nu să confere un nou statut sau să interpreteze în alt sens funcțiile de conducere, respectiv cea de decan din învățământul superior; prin completările aduse de acest text este clar că statutul juridic al decanului a rămas nemodificat astfel ca orice interpretare contrară calificării dată expres de lege este evident nelegală.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 20.02.2015, intimata Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, subliniind că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale atunci când a reținut existența stării de incompatibilitate între funcția de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj și funcția de conducere de decan al Facultății de Drept din cadrul Universității europene "B." Lugoj.

Intimata a precizat că niciunul dintre considerentele expuse de recurent nu au înrâurire asupra soluționării prezentei cauze, nefiind aduse argumente pertinente și concludente. În ceea ce privește O.U.G. nr. 49/2014, la care face referire recurentul, intimata arată că acest act normativ a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 486 din data de 30 iunie 2014, fiind evident ca a fost adoptat ulterior întocmirii raportului de evaluare (24.06.2014) cât și ulterior perioadei de evaluare (cuprinsă în intervalul 01.01.2012 - 01.01.2014) astfel că nu poate fi aplicabil în cauză.

Pe baza recursului, a întâmpinării și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 01.06.2016, s-a dispus comunicarea raportului cu mențiunea că părțile pot formula un punct de vedere asupra acestuia, iar prin încheierea din Camera de consiliu din 02.02.2017, Completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de A., fixându-se termen pentru soluționarea acestuia conform dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului și a apărărilor din întâmpinare, precum și față de prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că nu subzistă motive care să atragă reformarea acesteia.

Recurentul-reclamant A. a supus controlului de legalitate, pe calea prevăzută de art. 22 din Legea nr. 176/2010, Raportul de evaluare nr. x/24.06.2014 prin care intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a reținut existența unei stări de incompatibilitate în privința sa.

În concret, prin actul administrativ atacat s-a constatat că recurentul reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât a deținut simultan atât funcția de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj cât și funcția de conducere de decan al Facultății de Drept din cadrul Universității Europene "B." Lugoj, în perioada 11.05.2012 - 01.01.2014.

Instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului recurent reținând, prin argumentele decisive, că funcția de decan nu reprezintă o funcție didactică în învățământul superior raportat la prevederile art. 285 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 în care sunt prevăzute și enumerate doar 4 funcții didactice, printre care nu se află și cea de decan al unei facultăți, fiind evidentă distincția între funcția didactică și funcția de conducere, raportat și la celelalte prevederi ale acestui act normativ și reținând și dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, reluate în cuprinsul art. 101 din Legea nr. 161/2003.

A mai reținut judecătorul fondului, valorificând și apărările autorității pârâte formulate cu ocazia judecății în fond, că prevederile O.U.G. nr. 49/2014 nu sunt incidente în cauză, dată fiind adoptarea ulterioară a acestui act normativ ce nu poate fi aplicat întrucât aceasta ar echivala cu încălcarea principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Înalta Curte, în urma propriei analize și evaluări asupra modalității de interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente la situația de fapt din cauză, necontestată de altfel, nici sub aspectul perioadei de incompatibilitate reținută și nici cu privire la motivul generator al verificării, constată că nu sunt întemeiate criticile recurentului-reclamant, prin care, practic, au fost reluate apărările înfățișate și cu ocazia judecării cauzei în fond și cărora, prin hotărârea ce formează obiectul recursului de față, instanța le-a răspuns în manieră clară și cuprinzătoare.

Astfel, instanța de recurs reține că redactarea considerentelor sentinței atacate este conformă dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și apreciază ca acestea reflectă analiza detaliată și coerentă a susținerilor relevante ale părților.

Înalta Curte împărtășește raționamentul judecătorului fondului ca și modalitatea în care au fost interpretate și aplicate dispozițiile legale incidente situației factuale a cauzei, astfel că nici sub acest aspect susținerile recurentului reclamant nu sunt întemeiate și ca atare nu pot fi primite.

În adevăr, chestiunea ce s-a impus a fi dezlegată în cauză, astfel cum bine a remarcat și instanța de fond, vizează determinarea naturii și conținutului funcției de decan la o universitate de stat sau privată, în contextul și prin raportare la conținutul funcției didactice dar și la incompatibilitățile prevăzute pentru funcția de judecător și respectiv cea de procuror, cum este cazul recurentului-reclamant.

Potrivit art. 101 din Legea nr. 161/2003 " funcția de judecător și procuror este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior".

De asemenea, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 statuează că "funcțiile de judecător, procuror, magistrat asistent și asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior, precum și a celor de instruire din cadrul Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, în condițiile legii".

Pentru a determina, raportat la incompatibilitățile astfel stabilite de lege pentru funcția de procuror, conținutul noțiunii funcțiilor didactice din învățământul superior, Înalta Curte retine că, în mod corect prima instanță a avut în vedere și a analizat prevederile Legii nr. 1/2011, respectiv art. 285 alin. (1), potrivit cu care doar 4 funcții din învățământul superior sunt prevăzute ca funcții didactice, între care nu se regăsește însă și funcția de decan, care în schimb este enumerată în cuprinsul art. 207 alin. (2) lit. b) din același act normativ ca funcție de conducere la nivelul facultății.

Cu alte cuvinte și instanța de control judiciar apreciază că o atare raportare la prevederile Legii nr. 1/2011 ce definesc conceptual, respectiv enumeră limitativ funcțiile didactice, constituie în mod evident un reper obiectiv de determinare a conținutului incompatibilității prevăzute de lege, situație în raport de care susținerile recurentului-reclamant prin care acesta tinde a echivala funcția de decan ca funcție de conducere, cu o funcție didactică, în lipsa unei prevederi legale lipsită de echivoc, în acest sens, nu pot fi primite.

În fine, nefondate sunt în opinia Înaltei Curți și susținerile referitoare la interpretarea eronată de către instanța de fond a dispozițiilor art. I pct. 49 din O.U.G. nr. 49/2014, prin care a fost modificată și completată Legea nr. 1/2011, mai precis art. 207 alin. (2) din lege care enumeră funcțiile de conducere în instituțiile de învățământ superior, întrucât, în mod just s-a apreciat de către judecătorul fondului că respectivele dispoziții nu sunt incidente în cauză, acestea fiind adoptate ulterior întocmirii raportului de evaluare cât și ulterior perioadei de evaluare avute în vedere, astfel că în virtutea principiului neretroactivității legii, consacrat deopotrivă în C. civ. cât și în Constituția României, ele se aplică numai situațiilor ce se ivesc după adoptarea lor, nu și celor trecute.

Cum necontestat recurentul a deținut concomitent funcția de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj cât și funcția de conducere de decan al Facultății de Drept din cadrul Universității Europene "B." Lugoj, în perioada 11.05.2012 - 01.01.2014, Înalta Curte concluzionează în sensul netemeiniciei criticilor recurentului reclamant întrucât, în acord cu cele statuate și de prima instanță reține că ipoteza normelor legale citate este îndeplinită și, deci, starea de incompatibilitate a fost corect identificată de intimata ANI .

Prin urmare, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și al art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul de față va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 328 din 17 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2017.

Procesat de GGC - NN