ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1711/2017

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 13.05.2014, reclamanta S.C. A. - în insolvență a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare rurală și de Pescuit (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor din data de 26.08.2013 și a Deciziei nr. 35489 din 04 noiembrie 2013 de soluționare a contestației administrative.

Prin Sentința nr. 141/F-CONT din 27 octombrie 2014, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată reclamanta S.C. A. - în insolvență ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în esență că, o dată cu semnarea contractului de finanțare în vederea acordării ajutorului nerambursabil prin programul FEADR, reclamanta S.C. A., în calitate de beneficiar s-a angajat conform art. 1 alin. (2) din contract să respecte și să aducă la îndeplinire obligațiile ce îi revin conform contractului (cu cele 5 anexe), pe întreaga perioadă de derulare a acestuia, iar potrivit art. 3 alin. (1) din anexa nr. 1 la contractul de finanțare, s-a obligat să respecte pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în cererea de finanțare.

De asemenea, conform art. 11 alin. (3) din anexa nr. 1 la contractul de finanțare, în cazul în care beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost declanșată procedura insolvenței, autoritatea contractantă poate înceta valabilitatea contractului de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate și fără intervenția instanței, iar în aceste cazuri beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă, în conformitate cu prevederile art. 16 din anexă.

Întrucât prin contract nu s-a prevăzut o anumită formă în care trebuie realizată notificarea de denunțare a contractului, Curtea apreciază că această intenție de denunțare a contractului a fost exprimată cu ocazia comunicării proiectului procesului-verbal de constatare a neregulilor, față de care reclamanta și-a exprimat punctul de vedere prin adresa din 13 august 2013 .

Totodată, astfel cum rezultă din analiza încheierii din data de 23.05.2013 a Tribunalului Specializat Argeș, pronunțată în Dosarul nr. x/2013, publicată în BPI nr. 12145 din 15 iulie 2013 deschiderea procedurii insolvenței s-a realizat la cererea debitoarei S.C. A.,, astfel că prin deschiderea procedurii insolvenței au devenit incidente dispozițiile art. 11 alin. (3) din anexa nr. 1 la contractul de finanțare, care atrag desființarea de drept a contractului la solicitarea autorității contractante.

Prin urmare, susținerea reclamantei conform căreia deschiderea procedurii de insolvență nu afectează contractul de finanțare este nereală în condițiile în care astfel cum s-a arătat într-o asemenea ipoteză devin aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (3) din anexa nr. 1 la contractul de finanțare.

În ceea ce privește critica de nelegalitate pe considerentul nerespectării dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 și a dispozițiilor art. 2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1306/2007, Curtea reține că este asemenea neîntemeiată întrucât astfel cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 nu se prevede ca activitatea de verificare să se realizeze în toate situațiile la sediul persoanei verificate, existând posibilitatea ca activitatea de verificare să se realizeze la sediul autorității de control pe baza probelor relevante.

În plus, dispozițiile art. 21 alin. (6) din O.U.G. nr. 66/2011 [identice ca reglementare cu art. 2 alin. (2) din Normele metodologice] prevăd obligativitatea notificării structurii verificate doar dacă activitatea de verificare urmează a se desfășura la fața locului, nefiind necesară o asemenea notificare dacă constatarea neregulii se realizează la sediul autorității de control.

În ceea ce privește critica privind nerespectarea principiului proporționalității prevăzut de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2001, Curtea apreciază că este neîntemeiată în condițiile în care prin contractul de finanțare încheiat de părți s-a considerat că intrarea în procedura insolvenței a beneficiarului finanțării reprezintă o neregulă gravă sancționată cu desființarea de drept a contractului de finanțare.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta S.C. A., pentru următoarele motive de casare:

- Hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.);

- Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. cu referire la: prevederile art. 17, 20, 21, 26 și 36, 46 - 51 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 și 3 din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, aprobate prin H.G. nr. 1306/2007; art. 27 alin. (1), art. 86, art. 143 alin. (1), art. 154 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței).

Pentru a dispune respingerea acțiunii, în considerentele hotărârii, instanța de fond a argumentat invocând aspecte străine de natura cauzei deduse judecății.

Astfel, la pagina 2 - paragraful ultim din sentința recurată, instanța de fond susține că dezlegarea pricinii constă în "a stabili dacă intrarea reclamantei în insolvență Ia cererea acesteia poate fi interpretată ca o nerespectare a condițiilor de eligibilitate și de selecție (...) prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011";

La pagina 2 și 3 din sentința recurată, instanța de fond afirmă că: intrarea în insolvență determină obligativitatea autorității de a constata neregulile și că în mod corect intimata a aplicat prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011

Deci, însuși fundamentul de la care pleacă instanța este unul de natură a crea o analiză greșită, întrucât simpla deschidere a procedurii insolvenței nu poate constitui un motiv în sine de sancționare a societății.

A precizat recurenta și aspectul considerat esențial, referitor la faptul că APDRP nu s-a înscris la masa credală a A.L., deci creanța nu este datorată.

Potrivit art. 3 pct. 1 al Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, "insolvență este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile", deci este vorba de un element de fapt de natură obiectivă, fără legătură cu atitudinea subiectivă a debitoarei și neatestând o culpă a acesteia.

Într-adevăr, prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 stabilesc o excepție de la regula generala instituita de art. 36 și art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, excepție ce permite APDRP "să demareze activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanța de urgență pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanțare din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora.".

Excepția legală presupune doar o posibilitate virtuală pentru Autoritate de a demara activitatea de constatare a neregulilor, însă nu și o obligație de a identifica asemenea nereguli, neexistând o legătură de cauzalitate directă între starea de insolvență și existența neregulii în procedura de implementare a fondurilor nerambursabile.

Starea de insolvență generează în sarcina debitoarei obligația imperativă de a solicita deschiderea procedurii insolvenței, așa cum prevede art. 27 alin. (1) al Legii nr. 85/2006, iar potrivit art. 143 alin. (1) al Legii nr. 85/2006, nerespectarea obligației imperative de a solicita deschiderea procedurii insolvenței este sancționată penal, fapta fiind incriminată sub forma infracțiunii de bancrută simplă.

Față de cele mai sus citate hotărârea judecătorească de deschidere a procedurii insolvenței nu constituie o neregulă, încălcare sau abatere de la legalitate, ci doar o constatare oficială a unei situații de fapt obiective.

Susținerea APDRP potrivit căreia "starea de insolvență contravine condițiilor de eligibilitate, stabilite de contract la începutul finanțării" este lipsită de relevanță.

Eligibilitatea S.C. A. de la momentul încheierii contractului de finanțare nu poate fi analizată prin prisma situației de insolvență din anul 2013, cele 2 situații fiind distincte ca perioadă de timp.

De asemenea, starea de insolvență nu reprezintă în sine "o dovadă a lipsei de profesionalism, eficiență și vigilență în implementarea proiectului".

Invocă, în acest context raportul asupra cauzelor care au dus la starea de insolvență, întocmit de administratorul judiciar B., din care reiese că nu s-au putut stabili fapte imputabile recurentei, care să fi produs starea de insolvență a S.C. A.

Articolele din contract, invocate de autoritate nu au fost încălcate prin deschiderea procedurii de insolvență.

Art. 1 precizează ca "Beneficiarul trebuie sa asigure executarea Proiectului în conformitate cu descrierea acestuia cuprinsă în Cererea de finanțare aprobată" - aspect dus la îndeplinire de către Beneficiar și menținut în prezent, având în vedere ca societatea își desfășoară activitatea curentă, cu un randament superior celui avut în vedere Ia momentul implementării Proiectului.

Art. 3 precizează că "pe o perioadă de 5 ani de la ultima plată de către APDRP, beneficiarul se obligă să nu modifice substanțial proiectul".

Prin deschiderea procedurii insolvenței, proiectul nu a fost modificat substanțial.

SC A.L. își desfășoară activitatea în continuare, se află în perioadă de observație și și-a depus intenția de reorganizare.

Mai mult decât atât, de la data deschiderii procedurii insolvenței și până în prezent indicatorii financiari ai societății s-au îmbunătățit, au fost menținute contractele comerciale, iar activitatea s-a desfășurat în mod normal.

Art. 26 și 36 din O.U.G. nr. 66/2011 nu impun decât o verificare din partea APDRP. Este de necontestat ca existența stării de insolvență poate fi un semn al neperformanței economice a societății debitoare și pe cale de consecință un caz de neregulă, însă pentru a stabili aceste elemente trebuie realizată o analiză în fond a situației patrimoniale a societății.

Această verificare trebuie să cuprindă și solicitarea punctului de vedere al administratorului judiciar al societății sau să se țină cont de raportul întocmit de acesta cu privire la situația societății.

Declararea stării de insolvență este o obligație impusă de lege și nu o decizie subiectivă iar aceasta nu trebuie apreciată ca un pas spre faliment sau ca un risc de neîndeplinire a prevederilor contractual, ci ca o perioadă necesară în activitatea societății, în conformitate cu reglementarea legală imperativă în domeniul insolvenței.

Un alt motiv de nelegalitate al procesului-verbal este acela că nu a existat o verificare efectivă în baza căreia să se stabilească sancțiunea, reprezentanții APDRP neprezentându-se la sediul societății și nesolicitând înscrisuri pentru a verifica dacă există sau nu nereguli în derularea proiectului, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, text care reglementează modalitatea de efectuare a controlului.

Totodată, a fost încălcată și procedura legală prevăzută de Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, aprobate prin H.G. nr. 1306/2007, și anume dispozițiile art. 2 alin. (2) - "în cazul activității de verificare, echipa nominalizată va comunica structurii supuse verificării data declanșării acțiunii cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte, precizându-se scopul și durata acesteia".

Art. 2 alin. (8) din același act normativ, menționează că "Pe parcursul activităților de constatare, structura verificată are dreptul să formuleze observații, care se analizează de echipa de verificare".

Art. 3 din aceeași hotărâre de guvern menționează următoarele "Procesul-verbal de constatare, care reprezintă titlul de creanță, se întocmește conform modelului prevăzut în anexă și va conține obligatoriu următoarele elemente: (...) b] locurile unde s-a desfășurat verificarea; (...)".

Prin nerespectarea procedurii de verificare, recurenta a suferit o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestui proces-verbal.

APDRP nu a dovedit în niciun mod că recurenta ar fi produs cu intenție starea de insolvență sau vreo pierdere în rezultatul financiar al societății, în condițiile în care obligația de a nu înregistra pierderi și de a înregistra profit este o obligație de diligență prin natura sa.

De asemenea, recurenta reclamantă a criticat sentința atacată, arătând că, în analiza sancțiunii impuse societății de către autoritatea intimată nu a fost respectat principiul proporționalității prevăzut în mod expres de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011. respectiv: "Orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității".

Astfel, organele de control aveau obligația de a stabili gradul concret în care este afectată finanțarea nerambursabilă existentă pe rolul Tribunalului Specializat Argeș a Dosarului nr. x/2013 având ca obiect procedura insolvenței S.C. A., și pe cale de consecința sa facă aplicarea art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul declarării drept creanța bugetară rezultată din nereguli a unei sume di valoarea totală a finanțării nerambursabile proporționale cu gradul de afectare a acestei finanțări.

În plus, principiul proporționalității presupune cu necesitate și raportarea valorii creanței bugetare rezultate din nereguli la perioada rămasă până la finalizarea perioadei de implementare.

Autoritatea emitentă a procesului-verbal contestat nu a avut în vedere caracterul imperativ al prevederilor Legii nr. 85/2006 în ceea ce privește obligativitatea declarării stării de insolvență, precum și caracterul obiectiv al acestei stări.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata pârâtă AFIR a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

Prin încheierea de ședință din 17.01.2017, pronunțată în condițiile art. 493 din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului au fost depuse la dosar de către recurenta reclamantă Sentința civilă nr. 7250 din 18 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în Dosar nr. x/2013 (având ca obiect reziliere contract de credit bancar și pretenții), precum și raportul de expertiză contabilă întocmit în același dosar.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte consideră recursul reclamantei nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurenta reclamantă.

Astfel, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată, cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea o nemulțumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Cât privește criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurenta reclamantă a făcut referire la interpretarea sau aplicarea greșită de către instanța de fond a unor dispoziții cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011 și H.G. nr. 1306/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, dar și în Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Înalta Curte reține că Măsura 123 "Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere" se încadrează în Axa 1 a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013, implementat pentru accesarea Fondului European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR), cadrul general de implementare a măsurilor cofinanțate din FEADR prin PNDR 2007 - 2013 fiind stabilit de H.G. nr. 224/2008.

În acest context legal, între recurenta reclamanta S.C. A., în calitate de beneficiar, și intimata pârâtă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (actuală Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) s-a încheiat Contractul de finanțare nr. x din 2.09.2008, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru proiectul "Fabrica de procesare carne - S.C. A.".

Potrivit art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, "Prin derogare de la dispozițiile art. 36 și art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a unui beneficiar, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanță de urgență pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanțare din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora".

Prin urmare, chiar dacă declanșarea procedurii de insolvență a beneficiarilor de fonduri nerambursabile nu ar reprezenta prin ea însăși o neregulă în sensul art. 2 lit. a) din Ordonanță, astfel cum susține recurenta reclamantă, în speță neregula constă într-o încălcare a unor clauze contractuale asumate, încălcare ce a fost constatată concret, în urma îndeplinirii obligației autorității competente de a demara activitatea de constatare a neregulilor, instituită de art. 36 din actul normativ menționat.

Astfel, este evident că recurenta reclamantă nu a respectat dispozițiile art. 1, 3 din Anexa I a Contractului-cadru de finanțare, ceea ce constituie neregulă în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Mai mult, intrarea în incapacitate de plată și intrarea în insolvență sunt menționate expres în art. 11 alin. (3) din Anexa I a contractului semnat de recurentă între neregulile pentru care se poate dispune încetarea valabilității contractului și restituirea integrală a finanțării.

Potrivit prevederilor contractuale, beneficiarul finanțării trebuie să implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență, în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu acest contract.

Prin "viabilitate economică", în sensul procedurilor de finanțare nerambursabilă, se înțelege obținerea de performanțe financiare eficiente și abilitatea de a opera fără a recurge la sprijin public în activitatea sa operațională. Beneficiarul trebuie sa demonstreze că își poate plăti obligațiile și datoriile în mod regulat, fără să supună la un risc desfășurarea normală a activității agentului economic, și că generează venit net semnificativ.

Prin declanșarea procedurii de insolvență împotriva societății recurente, cerințele menționate au fost încălcate, chiar dacă prin raportul administratorului judiciar privind cauzele care au generat starea de insolvență a debitoarei (invocat de recurenta reclamantă, dar nedepus nici la dosarul instanței de fond, nici în dosarul de recurs) s-ar fi reținut că "nu s-au putut stabili fapte imputabile (administratorului societății), care să fi produs starea de insolvență a S.C. A. SRL", din perspectiva Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și a Legii societăților nr. 31/1990.

Cât privește Sentința civilă nr. 7250 din 18 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în Dosar nr. x/2013 (având ca obiect reziliere contract de credit bancar și pretenții), precum și raportul de expertiză contabilă întocmit în același dosar, depuse în dosarul de recurs, Înalta Curte constată, pe de o parte, că sentința nu este definitivă, iar - pe de altă parte - că stabilirea culpei pentru neexecutarea contractului de credit bancar nu este de natură să înlăture neregula constatată prin actul administrativ contestat, putând naște cel mult dreptul recurentei reclamante de a cere persoanei culpabile și acoperirea prejudiciului reprezentat de pierderea finanțării (ceea ce a și solicitat în dosarul mai sus menționat), sub rezerva dovedirii existenței legăturii de cauzalitate și a celorlalte condiții prevăzute de lege în acest sens.

Este neîntemeiată și susținerea recurentei reclamante în sensul că nu ar fi avut loc o verificare efectivă pentru identificarea eventualelor nereguli, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte reține, din examinarea actelor dosarului, că în baza Notei nr. x din 5 iulie 2013 de descoperire a unei nereguli și de fundamentare pentru desfășurarea unui control IRD 01 "Suspiciune de neregulă/suspiciune de fraudă", conținând constatări cu implicații financiare, în sensul nerespectării condițiilor contractuale, beneficiarul aflându-se sub incidența Legii nr. 85/2006, s-a procedat la efectuarea unei verificări documentare a menținerii eligibilității proiectului "Fabrica de procesare carne - S.C. A. ".

Astfel, s-a constatat că debitoarea S.C. A. figurează în Buletinul Procedurilor de Insolvență cu mențiunea că, în privința sa, la data de 23.05.2013, a fost deschisă procedura de insolvență prin procedura generală, în Dosar nr. x/2013 înregistrat la Tribunalul Argeș.

De asemenea, s-a constatat că la dosarul cererii de finanțare, recurenta reclamantă a depus un Memoriu justificativ și un plan de afaceri, precum și declarații prin care s-a angajat să desfășoare proiectul pe propria răspundere, cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență, în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat, toate aceste documente conducând la obținerea unui punctaj prin care proiectul societății a fost declarat eligibil și selectat, în detrimentul altor solicitanți.

Nici afirmația recurentei reclamante în sensul că, prin nerespectarea procedurii de verificare prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011 și H.G. nr. 1306/2007, a suferit o vătămare a dreptului său la apărare care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal nu poate fi primită, în condițiile în care i s-a comunicat inițial (la 1.08.2013) proiectul de proces-verbal (înțelegând însă să depună tardiv punctul său de vedere, peste termenul de 5 zile acordat în acest sens, abia la 9.08.2013) și a putut prezenta observațiile și apărările sale, atât în contestația administrativă, cât și în fața instanței de contencios administrativ.

De asemenea, susținerea că societatea recurentă nu a modificat substanțial proiectul, pentru a se justifica restituirea finanțării, este nefondată.

Modificările substanțiale la un proiect sunt acelea care afectează condițiile de implementare, în art. 3 alin. (1) din Contractul de finanțare fiind prevăzute doar cu titlu de exemplu, nelimitativ, unele împrejurări din care pot rezulta astfel de modificări.

Intrarea în insolvență a recurentei reclamante constituie o modificare esențială a condițiilor acordării finanțării, criteriile de eligibilitate prevăzute în contractul de finanțare nemaiputând fi considerate ca îndeplinite.

Totodată, faptul că investiția nu și-a demonstrat viabilitatea economico-financiară conduce la neatingerea obiectivelor pentru care s-a acordat ajutorul financiar nerambursabil prin programul FEADR.

În urma activității de constatare a neregulilor prevăzută de art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, intimata pârâtă a procedat la stabilirea creanței bugetare pentru sumele acordate în cadrul contractului de finanțare.

Contrar susținerilor recurentei reclamante, Înalta Curte apreciază că neregula a fost în mod întemeiat constatată în cauză, având în vedere faptul că, între clauzele contractuale asumate de aceasta, se regăsesc prevederi exprese referitoare la obligația beneficiarului "să asigure executarea Proiectului în conformitate cu descrierea acestuia cuprinsă în Cererea de finanțare aprobată", dar și "să implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu acest contract" (art. 1 alin. (1), (4) din Anexa I "Prevederi generale" la Contractul de finanțare).

Condițiile de eligibilitate generale apar ca fiind nerespectate, neputând fi considerat viabil din punct de vedere economico-financiar proiectul finanțat, atât timp cât societatea recurentă a intrat în procedura insolvenței, are pierderi financiare, obligații de plată restante etc.

Corect a fost reținută în cauză și incidența dispozițiilor art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011, în conformitate cu care "Cu excepția cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internațional prevăd altfel, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene va proceda la întocmirea de procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 și 21, în cazul în care:

a) pe parcursul perioadei de monitorizare, constată că proiectul nu respectă cerințele de durabilitate/sustenabilitate prevăzute de reglementările aplicabile; (...)".

De asemenea, nu se poate reține încălcarea principiului proporționalității, măsura recuperării întregii finanțări într-un context factual cum este cel din prezenta cauză fiind expres reglementată prin lege și contract.

Astfel, potrivit art. 11 din Anexa I a Contractului de finanțare:

"(1) În cazuri excepționale și temeinic dovedite, inclusiv cazurile de forță majoră invocate și comunicate între părți în condițiile legii, Autoritatea Contractantă poate decide încetarea Contractului printr-o notificare scrisă, fără a fi cerută plata finanțării nerambursabile. (...)

(3) În cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, inclusiv în cazul în care beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost declanșată procedura insolvenței/falimentului, precum și în situația în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar, prin reprezentanții săi, nu corespund realității sau documentele/autorizațiile/avizele depuse în vederea obținerii finanțării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false/incomplete/expirate/inexacte/nu corespund realității, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate și fără intervenția instanței judecătorești.

În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă, împreună cu dobânzi și penalități în procentul stabil conform dispozițiilor legale în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 16 din prezenta Anexă".

De asemenea, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, are în vedere faptul că scopul declarat al finanțării nerambursabile a fost acela de sprijinire a unei activități viabile, eficiente, aducătoare de profit, care în cauză nu a fost îndeplinit în speță.

Cât privește argumentul "esențial" că intimata pârâtă AFIR nu s-a înscris la masa credală, deci creanța nu ar fi datorată, Înalta Curte arată că această împrejurare excedează obiectului prezentei cauze, care constă în examinarea legalității actului administrativ contestat, iar nu modul de executare a acestuia/de realizare a creanței.

De altfel, Înalta Curte arată că, deși în art. 36 din Legea nr. 85/2006 se prevede că "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, prin art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 legiuitorul a înțeles să deroge în mod expres de la prevederile mai sus menționate, atunci când în discuție este activitatea de constatare a neregulilor și de stabilirea creanțelor bugetare în temeiul acestui act normativ.

Astfel art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 impune autorității cu competente în gestionarea fondurilor europene ca, în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de insolvență a unui beneficiar, să demareze activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru sumele acordate în cadrul contractului de finanțare, ceea ce conduce la concluzia evidentă că autoritatea nu este ținută să respecte termenele și procedura prevăzute de Legea nr. 85/2006, la care se referă recurenta.

În consecință, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente la situația de fapt rezultată din probele administrate, criticile recurentei nefiind fondate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A., prin administrator judiciar B., împotriva Sentinței nr. 141/F-CONT din 27 octombrie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 mai 2017.

Procesat de GGC - NN