ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1546/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București sub nr. x/299/2008, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primar general, C.G.M.B. - AFI și D. solicitând sa se constate nulitatea absoluta a Dispoziției nr. 4727 din 17 octombrie 2005 emisă de Primarul General al Municipiului București pentru frauda la lege, cauză ilicită, lipsa dreptului la restituire prevăzut de Legea nr. 10/2001.

În motivarea acțiunii au arătat următoarele:

Prin Dispoziția nr. 4727/2005 s-a dispus restituirea în natură în proprietatea pârâtului D. a imobilului situat în București, str. Iordache Golescu, sectorul 1 format din teren în suprafață de 140 m.p. și construcție cu excepția apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995, respectiv apartamentul nr. x, et. x, vândut conform contractului de vânzare - cumpărare nr. x/112/1997 și apartamentul nr. y, etaj x vândut conform contractului de vânzare - cumpărare nr. x/112/1997 și imobilul din Str. Iordache Golescu format din teren în suprafață de 321,52 m.p. și construcție (cu excepția apartamentului vândut în baza Legii nr. 112/1995, conform contractului de vânzare - cumpărare nr. x/112/1998).

Restituirea s-a făcut cu încălcarea art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, întrucât pârâtul nu face dovada calității de persoană îndreptățită la restituire. D. nu a făcut dovada calității de moștenitor al foștilor proprietari șî nici a dreptului de proprietate al pretinșilor autori, întrucât la. dosarul de notificare nu s-au depus actele de proprietate, ci numai două procese-verbale de Carte Funciară. Pârâtul D. nu este moștenitor al fostului proprietar E., după acesta nu s-a dezbătut succesiunea, nu a depus acte de stare civilă din care sa rezulte legăturile de rudenie cu foștii proprietari. Nu s-a depus certificatul de naștere al mamei sale din care să reiasă că F. este fiica lui G. și E. La dosar există o autorizație de construcție din 1936 pe numele H., tatăl lui E. Nu s-a depus certificatul de moștenitor după H.

Pentru imobilul de la nr. 4/A pârâtul nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei sale și nici dovada ridicării ipotecii existente la data intabulații.

Reclamanții arată că au calitatea de chiriași ai statului cu drept de preemțiune la cumpărarea apartamentelor, astfel că prin aceste acte au fost prejudiciați.

Au fost încălcate dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, întrucât s-a depus o singură notificare pentru două imobile aparținând unor proprietari diferiți, iar decizia de restituire este nulă deoarece cuprinde soluționarea unei notificări neconforme cu dispozițiile legii.

Actul de proprietate de care se face vorbire în procesele-verbale de carte funciară nu a fost depus de petent, încălcându-se astfel art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Cauza este ilicită pentru eă s-a urmărit scoaterea din proprietatea, statului și transferarea dreptului de proprietate unor persoane fără calitatea de moștenitori ai fostului proprietar.

S-a fraudat Legea nr. 10/2001, întrucât fără îndeplinirea condițiilor legale s-a transferat imobilul din patrimoniul statului către o persoană care nu era îndreptățită la restituire.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, art. 948, 966, 968 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 12670 din 15.10.2008, Judecătoria Sector 1 București a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a respins acțiunea.

împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții A., B. și C.

Prin decizia civilă nr. 113/A din 28.01.2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis apelul, a anulat sentința civilă nr. 12670 din 15 octombrie 2008 și constatând propria competență a reținut cauza pentru soluționare.

Prin sentința civilă nr. 167 din 02 februarie 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a respins acțiunea ca atare.

împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanții, cererea fiind admisă prin decizia civilă nr. 199/A din 30.06.2011.

În urma admiterii apelului s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Dosarul a fost reînregîstrat sub nr. x/3/2012.

Prin sentința civilă nr. 861 din 12.06.2014, Tribunalul a respins acțiunea, iar împotriva acestei hotărâri au formulat apei reclamanții care prin decizia civilă nr. 554/A din 11.12.2014 a fost admis, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal.

Prin decizia civilă nr. 1139 din 5.05.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a respms, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei de apel ce a anulat sentința civilă nr. 861 din 12 iunie 2014 și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, arătând în considerente că într-adevăr, cum s-a stabilit în apel, sentința nr. 861 din 12 iunie 2014 era lovită de nulitate pentru nerespectarea deciziei inițiale de recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5650 din 21 septembrie 2012, pronunțată în cauză, față de prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Cauza a fost reînregistrată, din nou, în rejudecare, pe rolul Tribunalului București, sub nr. x/3/2016.

În noua rejudecare, prin sentința civilă nr. 1092 din 22 septembrie 2016, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Rejudecând cauza în fond după anulare» Tribunalul a reținut că pârâtul D. a fonnuiat notificarea nr. 2311/2004 în temeiul Legii nr. 10/2001 având ca obiect imobilul situat în București, str. lordache Golescu, sector 1, în sprijinul căreia a depus mai multe acte doveditoare, notificare ce a fost soluționată prin Dispoziția nr. 4727 din 17 octombrie 2005.

A mai arătat Tribunalul și că prin certificatele de moștenitori nr. x/1978 și x/2001 pârâtul D. face dovada deplină a calității de moștenitor a mamei sale D. (fostă F.) care la rândul său este moștenitoarea foștilor proprietari, abuziv deposedați E.

În ce privește dovada dreptului de proprietate ai autorului pârâtului D., E. și G., a arătat, de asemenea, Tribunalul, că au fost anexate procesele-verbale de înscriere a dreptului de proprietate asupra imobilelor din Str. lordache Golescu.

Tribunalul a motivat totodată că în favoarea autorilor pârâtului operează și dispozițiile art. 24 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, lege specială de reparație, care prevăd că, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezuma a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.

În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

Prin urmare legiuitorul instituie o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei nominalizată în actul de preluare abuzivă a imobilului.

În cauză s-a constatat că autorul pârâtului D. este înscris în Decretul de naționalizare nr. 92/1950 cu 11 apartamente în imobilul din Str. lordache Golescu, prin urmare acesta este considerat de lege proprietarul imobilului la momentul preluării abuzive.

Nu există probe care să combată această înscriere; dimpotrivă există probe care vîn să confirme faptul că proprietatea îi aparținea lui E.: procesele-verbale de înscriere în cartea funciară, autorizație de construcție toate fiind eliberate pe numele acestui autor precum și pe numele soției G., ambii fiind bunicii pârâtului D.; deci dispoziția nr. x/2005 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Totodată, Tribunalul a mai arătat, la finalul considerentelor, și că, în ce privește dispozițiile art. 948, 966, 968 C. civ. prin care reclamanții invocă frauda la lege și lipsa cauzei, sunt inaplicabile în speță, astfel, Dispozițiile invocate fac parte din Titlul III al C. civ. de la 1864 - Despre Contracte sau Convenții - și se referă la condițiile de validitate a contractelor juridice bilaterale în categoria cărora nu intră dispoziția contestată. Prin urmare nu pot fi invocate pentru anularea altor acte cu excepția contractelor.

Împotriva acestei sentințe nr. 1092 din 22.09.2016 au formulat apel reclamanții A., B. și C., solicitând, în principal, anularea hotărârii atacate și trimiterea ei spre rejudecare instanței de fond, hotărârea atacată nefiind motivată, iar "în subsidiar, dacă se va trece peste acesta aspect, schimbarea în tot a sentinței civile, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și, în consecință, să se constate nulitatea absolută a Dispoziției Primarului General al Municipiului București nr. 4727 din 11 octombrie 2005, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 269 din 22 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a III- a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul reclamanților,

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

În criticile de apel, apelanții-reclamanți au reiterat o parte din criticii acțiunii prin care au învestit prima instanță contra Dispoziției și procesului-verbal, a căror declarare a nulității absolute o cer, continuând să considere că intimatul pârât D. nu avea calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 pentru a i se emite Dispoziția contestată, în același timp susținând că sentința apelată nu ar fi motivată deoarece nu ar fi făcut nicio referire la apărările reclamanților cu privire la nelegalitatea măsurii luate prin Dispoziția Primarului, cu privire la restituirea în natură a imobilului, prin prisma calității notificatoruiui ce se pretindea persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, dar și că sentința apelată s-ar fi pronunțat cu aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001 și a Normelor Metodologice de Aplicare a sa.

Apelanții reclamanți reiau susținerile de cauză juridică ilicită a Dispoziției constând în frauda Legii nr. 10/2001, respectiv frauda art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, reluând toate argumentele cererii de chemare în judecată pe aceste aspecte invocate de reclamanți prin prisma prevederilor art. 3 și 4, prin care au susținut că la emiterea Dispoziției, intimatul pârât D. nu dovedise calitatea de proprietari a autorilor, nu dovedise legăturile de rudenie, nu dovedise calitatea de moștenitor a autorilor, nu dovedise radierea ipotecii de pe imobilul din str. lordache Golescu.

Soluționând cererea de chemare în judecată prima instanță, prin sentința apelată, a intrat în judecata fondului pe aspectele criticate în apel în privința art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001 constatând cererea neîntemeiată, prin sentința apelată, sens în care arespins-o, iar în motivare a arătat pe scurt considerentele pentru care este neîntemeiată, cu privire la neîncălcarea art. 3, 4 din Legea nr. 10/2001 deoarece dispoziția contestată s-a emis persoanei îndreptățite, intimatul-pârât D., nu unei persoane neîndreptățite.

Așadar, nefondat susțin apelanți reclamanți că sentința apelată nu ar fi motivată deoarece nu ar fi făcut nicio referire la apărările reclamanților cu privire la nelegalitatea măsurii luate prin Dispoziția Primarului, cu privire la restituirea în natură a imobilului, prin prisma calității notificatorului ce se pretindea persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.

Cauza juridică licită reglementată la art. 948 pct. 4 rap. la art. 968, 966 C. civ. vechi, sub imperiul, căruia s-a emis Dispoziția contestată, act juridic unilateral cu efecte civile cu privire la dreptul de proprietate recunoscut al beneficiarului intimat-pârât proprietar, reprezintă condiție esențială de fond de valabilitate a oricărui act juridic civil, atât unilateral, cât și bilateral sau plurilateral, interpretarea aplicării acestor articole din vechiul C. civ. în jurisprudență oricărui act juridic civil, atât unilateral, cât și bilateral sau plurilateral fiind unitară.

Sub acest aspect, după ce se analizează motivele invocate de reclamanți pentru cauza juridică ilicită a Dispoziției constând în frauda (încălcarea) Legii nr. 10/2001, respectiv a art. 3 și 4 din acea Lege, pentru care reclamanții au susținut că cele două articole s-au încălcat deoarece reclamantul nu avea calitatea de persoană îndreptățită, și conchide că nu s-au fraudat cele două articole ale Legii nr. 10/2001, dimpotrivă, la emiterea Dispoziției aplicându-se legal art. 24 al Legii nr. 10/2001 în raport cu mențiunile actului de preluare, iar intirnatul-pârât proprietar făcând dovada transmisiunii prin moștenire a calității de proprietar cu două certificate de moștenitor, sentința apelată introduce în final și considerentele contradictorii că actelor juridice unilaterale nu li s-ar aplica art. 948 pct. 4 rap. la 968, 966 C. civ. vechi.

Aceste din urmă considerente ale sentinței sunt contradictorii față de primele considerente ale aceleiași sentințe și, fiind și nelegale, așa cum s-a arătat, deoarece interpretarea aplicării acestor articole din vechiul C. civ. (art. 948 pct. 4 rap. la art. 968, 966) în jurisprudență, oricărui act juridic civil, atât unilateral, cât și bilateral sau plurilateral era unitară, sunt înlăturate prin considerentele prezentei decizii, dar soluția primei instanțe, de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, în limitele criticilor formulate în cererea de apel, nu poate fi schimbată în sensul pretins de apelanții-reclamanți și nici anulată deoarece ia emiterea Dispoziției contestate nu s-a fraudat Legea nr. 10/2001 sub aspectele invocate de apelanți, raportat la cele invocate de reclamanți în cererea de chemare în judecată, ceea ce înseamnă că în mod corect prima instanță, prin sentința apelată, a respins acțiunea ca neîntemeiată pe motiv că nu se poate reține neîndreptățirea intimatului-pârât la emiterea Dispoziției contestate.

Dispoziția de retrocedare emisă sub imperiul Legii nr. 10/2001 are natură juridică mixtă, de act administrativ în raport cu emitentul și de act civil în raport cu efectele ei, emiterea el fiind reglementată de Dispozițiile speciale, ale Legii nr. 10/2001 care este o lege de reparație a drepturilor de proprietate încălcate de Stat anterior anului 1990. Caracterul civil este astfel incontestabil. Cauza juridica a emiterii actului juridic unilateral ce recunoaște dreptul de proprietate al intimatului pârât D. și conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001 are caracter de titlu executoriu de la data emiterii ei, Dispoziția nr. 4727 din 17 octombrie 2005, este în mod nefondat considerată de apelanții reclamanți că ar fi fost ilicită. Cauza juridică a ei este licită, scopul emiterii fiind repararea dreptului de proprietate al moștenitorului prin retransmitere al foștilor proprietari deposedați de Stat abuziv anterior anului 1990.

Cu privire la dreptul de proprietate, ceea ce ignoră apelanții-reclamanți, solicitând ca la data emiterii Dispoziției să se fi făcut probe suplimentare, celor deja făcute, sunt chiar dispozițiile speciale derogatorii de la dreptul comun În materie de probă a dreptului de proprietate instituite de Legea nr. 10/2001 (art. 23 și art. 24 din Lege) lămurite în Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001) care au fost reglementate de legiuitor special pentru a facilita sarcina probei. în speță, la data emiterii Dispoziției s-a tăcut dovada dreptului de proprietate, adresa din 14 februarie 2003 a Direcției de Impozite și Taxe Locale Sector 1, privind istoricul de rol fiscal pentru fiecare imobil de la nr. x și y din Str. Iordache Golescu, aflată în dosarul administrativ ai Dispoziției contestate, tăcând dovada suficientă a drepturilor de proprietate ale fiecărui proprietar de la care adresa atestă inclusiv naționalizarea în baza Decretului nr. 92/1950, G. și respectiv E., conform Legii nr. 10/2001 (art. 23) și Normelor Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001.

Chiar și procesele-verbale de carte funciară invocate de apelanții-reclamanți erau suficiente în dovedirea drepturilor de proprietate ale autorilor cumpărători ai intimatului-pârât D. în favoarea căruia s-a emis Dispoziția contestată de reclamanți, față de prevederile art. 23 și 22 din Legea nr. 10/2001, lămurite în Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, rap. la art. 4 alin. (2)-(4) din Legea nr. 10/2001, prin coroborare cu certificatul de moștenitor din 26.09.2001, certificatul de moștenitor întocmit la 26.11.1978 și încheierea Notariatului de Stat al Raionului Gh. Gheorghiu - Dej București din dosar x/187/1960 emisă după preluarea abuzivă de către Stat a imobilelor» la 9.01.1961, aflate în dosarul administrativ al Dispoziției.

Din raportarea acestor procese-verbale întocmite ambele la 10.02.1943, invocate de apelanții-reclamanți, la actul de dobândire prin schimb al autoarei G. transcris în registrul de transcripțium la 4.03.1936 sub nr. 4990, la autorizația de construire din 31.03.1936, la încheierea Notariatului de Stat al Raionului Gh. Gheorghiu-Dej București din dosar x/187/1960 emisă, după preluarea abuzivă de către Stat a imobilelor în litigiu, la 9.01.1961, și la mențiunile de stare civilă din certificatul de căsătorie a autorilor E. și G., depuse la dosarul administrativ al Dispoziției contestate, rezultă că autorii pârâtului, E. și respectiv G. născută G., au fost proprietarii dobânditori ai imobilelor menționate în Dispoziția contestată. Prima instanță a indicat, prin sentința apelată, că, dacă s-ar ignora dovada proprietății făcută conform art. 23 și 22 din Legea nr. 10/2001 lămurite în Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, de procesele-verbaîe de carte funciară, pentru fiecare din adevărații proprietari înscriși în cărțile funciare la 10.02.1943, fiecare cu câte un imobil teren și construcție (imobilul de la x al lui G. și imobilul de la y al lui E., de pe Str. Iordache Golescu), E. și respectiv G., s-ar aplica prezumția proprietății din art. 24 al aceleiași legi pentru persoana înscrisă în actul de preluare, deoarece prin dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a recunoscut drept de proprietate și persoanelor înscrise în actele de preluare, în procedura specială a Legii nr. 10/2001, în sensul că nu mai pretinde și actul translativ sau constitutiv de proprietate în asemenea situații, ci stabilește calitatea de proprietar ca fiind cea din actul de preluare în lipsa actului de proprietate și în lipsa unei probe contrare prezumției proprietății instituite de art. 24. În realitate, cele două procese-verbale de carte funciară întocmite la 10.02.1943 se coroborează întocmai cu actul de preluare în privința imobilului de la nr. y și fac dovada contrară actului de preluare - cu privire la imobilul nr. x, proprietarul acestuia din urmă, menționat în actul de preluare, alături de celălalt imobil preluat de la E. (de la y), nefiind E., ci G., imobilul de la x fiind astfel preluat de Stat abuziv în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001 din proprietatea autoarei intimatului-pârât D., G., pe numele altui proprietar (E.) decât proprietarul său real (G.) tn baza Decretului neconstituțional în raport de Constituția în vigoare la data lui, ce garanta proprietatea nr. 92/1950.

Cu privire la transmisiunile calității de moștenitori, apelanții-reclamanți, chiar și în ciuda transmisiunilor arătate expres de sentința apelată cu cele două certificate de moștenitor (nr. 911/1978 și nr. 179/2001) pe care sentința le-a coroborat, cu celelalte înscrisuri doveditoare de la dosars arătând că proprietarii dobânditori ai imobilelor de la numerele x și y erau bunicii notificatorului intimat-pârât, consideră în mod nefondat ca ar fi trebuit să se mai facă suplimentar șl alte dovezi, ale legăturilor de rudenie, sau rectificări/declarații de notorietate cu privire ia scrierea sau conținutul unor nume. De vreme ce certificatele de moștenitori nu au fost anulate, ele fac dovada transmisiunilor, respectiv dobândirii drepturilor succesorale bazate pe legăturile de rudenie pe care s-au emis.

Astfel, certificatul de moștenitor întocmit la 26.11.1978, coroborat și cu actele mai sus menționate cu referire la proprietate, atestă că de pe urma autoarei cumpărătoare proprietară G, decedată la 26.04.1978, a rămas ca moștenitoare legală, în calitatea sa de fiică, F., aceasta dobândind prin această moștenire dreptul de concesiune asupra locului de veci nr. 106 fig. 15 bis. din Cimitirul SF. Vineri, pe care l-a și transmis mai departe prin decesul său, conform certificatului de moștenitor din 26 septembrie 2001, către moștenitorul său intîmatul-pârât D., iar certificatul de moștenitor din 26 septembrie 2001 atestă că de pe urma autoarei subsecvente F. decedată la data de 20.06.2000 (născută la data de 17.07.1926 și având ca părinți pe E. și G.), conform certificatului de deces ce stă la baza acestui certificat de moștenitor, a rămas ca moștenitor în calitatea sa de fiu intimatui-pârât D.

Nu au putut fi reținute nici susținerile apeîanților-reclarnanți referitoare la lipsa calității intimatului-pârât D. de persoană îndreptățită, pentru neacceptarea de autoarea sa F. (nume la care a revenit după divorțul atestat de sentința civilă depusă din dosar component nr. x/2010 al Tribunalului București, secția a III-a cvilă, sentință nr. 1689 din 22 martie 1983, din cel ce-l dobândise prin căsătoria desfăcută de sentință, F., căreia i s-a și atribuit prin sentință beneficiul contractului de închiriere al apartamentului nr. 20 din Str. Hrisovului, unde s-a și regăsit domiciliul acesteia la data acceptării moștenirii defunctei G., conform certificatului de moștenitor întocmit la 26.11.1978, ca și ultimul domiciliu al acesteia la data decesului său, conform certificatului de moștenitor din 26 septembrie 2001) a moștenirii de pe urma autorului acesteia E. deposedat abuziv de Stat de imobilul proprietatea sa de la nr. x, susțineri pentru care aceștia invocă încheierea Notariatului de Stat al Raionului Gh. Gheorghiu-Dej București din dosar x/187/1960 emisă, după preluarea abuzivă de către Stat a imobilelor, la 9.01.1961, deoarece prin aplicarea prevederilor art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, întimatul-pârât D. a dobândit repunerea în termenul de acceptare a moștenirii, ajunsă la acesta prin retransmitere (art. 669 C. civ. vechi), pentru autoarea sa D. (născută E.) F. decedată ia data de 20.06.2000 (de pe urma căreia a acceptat moștenirea, conform certificatului de moștenitor din 26 septembrie 2001 și a depus în termenul Legii nr. 10/2001 notificare de retrocedare) de pe urma autorului E., pentru imobilul de la nr. y, a cărui moștenire la data decesului său din 13.03.1960 nu era acceptată la data încheierii antemențîonate din 9.01.1961 de către fiica F. și nici de către soția supraviețuitoare și cealaltă fiică tocmai din cauza rămânerii fără bunuri a autorului E., la data decesului său, prin preluare prealabilă abuzivă de către Stat de la acesta în baza Decretului nr. 92/1950 a imobilului proprietatea cumpărată de acest autor la nr. y. Așadar, apelanții-reclamanți critică nefondat Dispoziția emisă, aceștia fiind cei care ignoră dispozițiile speciale din Legea nr. 10/2001 (art. 4 alin. (3) care prevedea expres că "Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi"

În final, cu privire la pretinsa ipotecă asupra imobilului de la nr. x, proprietate a autoarei cumpărătoare G., în mod nefondat s-a considerat că vreo asemenea ipotecă ar exclude calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii. instituite de Legea nr. 10/2001. Câtă vreme nu s-a invocat și nici făcut dovada că s-ar fi și executat silit autoarea, în sensul că ea ar fi pierdut în vreun fel dreptul de proprietate asupra imobilului în urma înscrierii ipotecii, deci n-ar mai fi fosî proprietară la data preluării imobilului de către Stat, în baza Decretului neconstituțional nr. 92/1950 (În raport cu art. 8 din Constituția în vigoare la data lui, ce garanta proprietatea), nu se poate reține contrar contractului de dobândire (prin schimb) al autoarei G., transcris în registrul de transcripțiuni sub nr. 4990 din 4 martie 1936, adresei nr. 2395 din 14 februarie 2003, a Direcției de Impozite și Taxe Locale Sector 1, și procesului-verbal de înscriere a dreptului de proprietate al autoarei G. în cartea funciară la 10.02.1943 care astfel, prin prisma adresei nr. 2395 din 14 februarie 2003, se și coroborează întocmai cu autorizația de construire din 31.03.1936 și cu contractul de schimb, că intimatul pârât D. nu ar mai fi îndreptățit la retrocedare de pe urma acestei autoare, mai ales că adresa din 14.02.2003 a Direcției de Impozite și Taxe Locale Sector 1 atestă că din proprietatea autoarei acestuia s-a preluat abuziv de Stat, în baza Decretului nr. 92/1950, imobilul de la nr. x. Aceasta fiind opțiunea legiuitorului, art. 1, 3, 4 din Legea nr. 10/2001, de a retroceda în natură moștenitorilor prin retransmitere ai adevăraților proprietari ai imobilelor preluate abuziv de Stat de la aceștia anterior anului 1990, imobilele preluate de la aceștia, fără a distinge după cum erau sau nu grevate de vreo ipotecă, unitatea deținătoare învestită cu soluționarea notificării, Municipiul prin Primar, era obligat să aplice Legea nr. 10/2001 în sensul retrocedării, neputând să o refuze contrar Legii nr. 10/2001.

Față de toate cele arătate în cuprinsul prezentei decizii, constatându-se că apelanții susțin nefondat că sentința apelată nu ar fi motivată, întrucât nu ar fi făcut nicio referire la apărările reclamanților cu privire la neîegalitatea măsurii luate prin Dispoziția Primarului, cu privire la restituirea în natură a imobilului, prin prisma calității notifîcatorului ce se pretindea persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, ca sunt nefondate și criticile apelanților că sentința apelată s-ar fi dat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001 și Normelor Metodologice de Aplicare a acesteia în defavoarea apelanților-reclamanți, după cum s-a arătat, considerentele deciziei din apel suplinind parțial pe cele ale sentinței apelate, apelul s-a respins ca nefondat.

Reclamanții C., B. și A. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 269/A din data de 22 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, invocând dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile prevăzute în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. s-a susținut că instanța de apel a evitat analizarea criticilor care vizau nemotivarea hotărârii fiind absolut necesar ca aceste argumente să fie serios analizate. Lipsa de motivare constituind și o încălcare a art, 6 din CEDO.

În raport de pct. 9 din art. 304 C. proc. civ., recurenții reclamanți au susținut în esență, că pârâtul D. nu a făcut dovada dreptului de proprietate și nici a legăturilor de rudenie pentru a justifica calitatea de persoană îndreptățită la restituire.

În fi nai, se susține că hotărârea este vădit nelegală și pentru faptul că dispoziția primarului de restituire în natură a fost emisă în condițiile în care înscrisurile cu privire la calitatea de persoana îndreptățită au fost depuse în fața instanței de judecată și nu în dosarul administrativ.

Recursul declarat de reclamanți va fi respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

În raport de dispozițiile prevăzute în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. s-a susținut că instanța de apel a evitat analizarea criticilor care vizau nemotivarea hotărârii fiind absolut necesar ca aceste argumente să fie serios analizate. Lipsa de motivare constituind și o încălcare a art. 6 din CEDO.

Susținerea recurenților reclamanți, cu privire la nemotivarea hotărârii atacate este nefondată.

Astfel, prevederile legale arătate mai sus, respectiv art. 304 pct. 7 C. proc. civ. stipulează faptul că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Acest text, așa cum rezultă la o simplă iecturare vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești, motivarea reprezentând elementul indispensabil al acestui important act procedural, astfel încât, nemotivarea unei hotărâri judecătorești are conotații care vizează nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât ne aflăm în situația nesocotirii unei obligații legale a judecătorului, aceea de a proceda la motivarea hotărârii în cazurile prevăzute de lege.

Prin urmare, în baza art. 304 pet. 7 C. proc. civ. o hotărâre trebuie să cuprindă considerentele pe baza cărora și-a întemeiat soluția, inexistența acestora împiedicând exercitarea controlului judiciar.

Aceasta întrucât, orice decizie trebuie să cuprindă "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților" potrivit dispozițiilor art. 251 C. proc. civ., motivarea constituind pentru părți o garanție puternică împotriva arbitrariuiui judecătorilor.

Prin urmare, aceste din urmă dispoziții legale nu au fost încălcate de către instanța de apei care și-a motivat decizia pronunțată, considerentele acesteia răspunzând motivelor de apel cu care a fost investită, acestea nerămânând neanalizale, contrar susținerilor recurenților reclamanți.

În raport de pct. 9 din art. 304 C. proc. civ., recurenții reclamanți au susținut greșita interpretare a textului de lege referitor la faptul că pârâtul D. nu a făcut dovada dreptului de proprietate și nici a legăturilor de rudenie pentru a avea calitatea de persoană îndreptățită.

În conformitate cu prevederile art, 3 alin. (1) lit. a) și art. 23 din Legea nr. 10/2001, sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul.

Noțiunea de "acte doveditoare" la care face referire art. 23 din lege a fost precizată prin Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007, în art. 23.1 lit. a)-h), în care s-au enumerat înscrisurile cu valoare probantă în dovedirea dreptului de proprietate de către persoana îndreptățită (acte translative de proprietate, acte ce atestă calitatea de moștenitor, acte ce permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, acte care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul acesteia la data preluării abuzive, acte ce descriu construcția - dacă aceasta a fost demolată, expertize judiciare sau extrajudiciare, declarații notariale pe proprie răspundere date de persoana ce se consideră îndreptățită, orice alte înscrisuri de care înțelege să se servească persoana îndreptățită).

Contrar susținerilor recurenților reclamanți în cauză, în mod corect s-a reținut faptul că pârâtul are calitatea de persoană îndreptățită la restituire în condițiile Legii nr. 10/2001, acesta tăcând dovada atât a dreptului său de proprietate cât și a legăturii de rudenie cu autorii săi.

Se reține că intimatul pârât D. a dovedit, că este fiul lui F. care la rândul său este moștenitoarea lui G., conform certificatelor de moștenitori cu nr. x/1978 eliberat de Notariatul de stat, sector 8 București și nr. 179/2001 eliberat de Biroul Notar Public "I." și a actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei

Critica vizând nedovedirea dreptului de proprietate al autorilor pârâtului asupra imobilelor, reia în discuție analiza probelor administrate dându-le o altă interpretare decât cea stabilită de instanța de apel în sensul că acestea nu fac dovada calității de persoană îndreptățită a pârâtului.

Or, modul în care instanța de apel a interpretat probele și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000.

Astfel, ca situație de fapt stabilită pe bază de probe, ce nu poate fi schimbată în recurs față de actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., instanța de apel a reținut că. imobilele, a căror restituire se cere, au aparținut defunctei F., autoarea pârâtului D., și care la rândul ei a fost moștenitoarea autoarei sale G.

Se reține că dreptul de proprietate al autorilor pârâtului D. a fost dovedit prin procesele-verbale nr. x și y încheiate în 1943, conceptul de autorizație din 31 martie 1936, extrasul din tabelul cu imobilele naționalizate în baza Decretului nr. 92/1950 și actul de schimb nr. x/1936.

Referitor la susținerea conform căreia hotărârea este vădit nelegală și pentru faptul că dispoziția primarului de trebuia să aibă în vedere numai actele doveditoare depuse la dosarul administrativ, sens în care a tăcut trimitere la dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează termenul în care pot fi depuse actele doveditoare ale dreptului de proprietate și calității de moștenitor de pe urma defunctului proprietar.

Practic, se contestă, în mod indirect, posibilitatea instanței învestite cu soluționarea fondului notificării, ca urmare a atacării dispoziției de restituire prin raportare la actele depuse direct în instanță.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, pot fi depuse până la data soluționării notificării.

Sintagma "până la data soluționării notificării" trebuie, însă, înțeleasă ca referindu-se la soluționarea notificării în oricare din cele două etape - administrativă, înaintea entității notificate, sau judiciară - prin hotărâre irevocabilă a instanței de judecată, deoarece legiuitorul nu face nici o distincție între cele două faze procesuale de soluționare a notificării.

De altfel, nici o prevedere a Legii nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară, iar a considera altfel ar însemna să se aducă atingere principiului liberului acces la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție.

Rolul instanței nu se poate rezuma la verificarea probelor administrate în etapa administrativă de soluționare a notificării, pentru că ar fi contrar principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiției. Singura sancțiune prevăzută de Legea nr. 10/2001, care atrage pierderea dreptului persoanei îndreptățite de a solicita în justiție măsuri reparatorii, este cea prevăzută de art. 22 alin. (5) pentru nerespectarea termenului de trimitere a notificării.

Prin urmare, nedepunerea de către titularul notificării a tuturor actelor doveditoare privind dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat ori a celor privind calitatea sa de moștenitor în etapa administrativă de soluționare a notificării nu poate avea drept consecință decât pronunțarea deciziei/dispoziției administrative pe baza actelor depuse în fața Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 și nicidecum imposibilitatea probării dreptului de proprietate ori a calității de moștenitor în etapa jurisdicțională, etapă în care poate fi complinită iipsa actelor doveditoare din etapa administrativă.

Teza contrară, pe care încearcă să o acrediteze recurenții, nu poate fi acceptată, pentru că aceasta ar lipsi practic de conținut etapa judiciară a soluționării notificării, de esența căreia este caracterul contradictoriu al dezbaterilor, ce implică posibilitatea conferită părților de a formula în fața instanței apărări și de a administra probe în dovedirea acestora, în scopul satisfacerii drepturilor subiective deduse judecății. întrucât administrarea probatoriului constituie elementul esențial al judecății, a nu da posibilitatea părții să administreze probe noi față de cele administrate în etapa administrativă, pe baza cărora instanța să-și întemeieze soluția, ar echivala în fapt cu o judecată formală, contrară dreptului la un proces echitabil în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Rezultă că, mtemeindu~și soluția și pe acte doveditoare care nu au fost depuse în etapa administrativă de soluționare a notificării, ci direct în instanță, curtea de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Pentru toate aceste considerente, recursul declarat de reclamanți va fi respins, ca nefondat, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., cu consecința menținerii ca legală a deciziei pronunțate de instanța de apel

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții C., B. și A. împotriva deciziei nr. 269/A din data de 22 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2017.