ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1747/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1747/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr.
1747/2016
Asupra cauzei
civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe
rolul Judecătoriei Constanța la data de 5 iulie 2006,
înregistrată sub nr. x/2006, reclamantul A. a chemat în judecată pe
pârâta Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a comunei Mihai
Viteazu și pe pârâtul Primarul comunei Mihai Viteazu, solicitând să
se dispună anularea Dispoziției nr. 488/2004 și a
Dispoziției nr. 301 din 19 iunie 2006 emise de pârâtul Primarul comunei
Mihai Viteazu.
În motivarea
cererii, reclamantul a învederat că autorul său, B., a deținut
în localitatea Mihai Viteazu, județul Constanța, un imobil compus din
3.540 mp teren pe care erau edificate două corpuri de casă, 4
grajduri, 3 magazii mari, 2 plevare mari și un atelier de fierărie,
bunuri preluate de stat urmare a condamnării autorului său pentru
infracțiuni de natură politică la 20 ani muncă silnică
și confiscarea totală a averii.
A
menționat că după confiscarea bunurilor menționate, un corp
de casă și anexele au fost demolate, pe locul acestora fiind edificat
dispensarul comunal cu o suprafață construită de 270 mp.
În urma
notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru restituirea
bunurilor menționate, primarul localității a emis
Dispoziția nr. 82 din 18 octombrie 2001 prin care i-a fost restituită
construcția existentă și suprafața de 1.350 mp teren din
totalul de 3540 mp pretinși prin notificare.
Această dispoziție
a fost completată cu dispoziția nr. 301 din 19 iunie 2006 prin care a
fost atribuită și suprafață de 690 mp, suplimentar celei
inițial restituite.
Deși a
solicitat și restituirea diferenței de 1.500 mp teren din
proprietatea antecesorului său care se află în jurul dispensarului,
cererea sa a fost refuzată nejustificat de autoritatea
administrativă, deși pentru deservirea dispensarului nu este
necesară o suprafață mai mare de 300 mp.
A solicitat
anularea celor două dispoziții și obligarea entității
administrative să restituie terenul pe vechiul amplasament, pentru
diferență solicitând acordarea de despăgubiri.
Prin cererea
înregistrată la data de 17 iulie 2006 sub nr. x/2006 pe rolul
Judecătoriei Constanța, reclamantul A. a chemat în judecată pe
pârâții Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate
asupra terenurilor a comunei Mihai Viteazu și Primarul comunei Mihai
Viteazu, pentru a se dispune anularea Dispoziției nr. 302 din 19 iunie
2006 emisă de pârâtul Primarul comunei Mihai Viteazu și obligarea
pârâților să-i restituie suprafața de 3.540 mp, teren ce a
aparținut bunicului său, C., cu plata de despăgubiri pentru
imobilul ce nu poate fi restituit în natură.
Reclamantul a
învederat că bunicul său a fost evacuat din localitatea de domiciliu
(localitatea Bazaurt, județul Caliacra) în anul 1940, împreună cu
tatăl său, B. și familia acestuia.
La sosirea în
România, bunicului și tatălui său le-au fost atribuite câte o
gospodărie formată din teren de câte 3.540 mp (în total 7.080 mp), pe
care au fost ridicate două gospodării compuse din două case de
câte trei camere, fiecare cu plevar și coșar.
Bunicul
său, decedat în anul 1945, a fost succedat de tatăl său, B.,
căruia în anul 1950 urmare a condamnării politice i-a fost
confiscată întreaga avere.
A învederat
reclamantul că din procesul-verbal de punere în executare a hotărârii
de confiscare rezultă confiscarea celor două gospodării cu o
suprafață totală a terenului, în raport de
vecinătățile acestuia, de aproximativ 7000 mp.
Prin
Sentința nr. 8337 din 15 septembrie 2007, Judecătoria Constanța
care a conexat cele două pricini, a dispus declinarea competenței
soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Constanța,
reținând incidența în speță a dispozițiilor art. 26
din Legea nr. 10/2001.
Prin Sentința
nr. 185 din 26 februarie 2008 instanța astfel sesizată, Tribunalul
Constanța, secția civilă, a admis în parte acțiunea
reclamantului și a anulat în parte dispoziția nr. 302 din 19 iunie
2006 emisă de pârâtul Primarul comunei Mihai Viteazu.
A fost obligat
pârâtul să acorde reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent
sau să propună acordarea de despăgubiri în cuantum de 19.793 lei
pentru construcția demolată.
A fost
respinsă ca nefondată cererea de anulare a Dispozițiilor nr.
488/2004 și 301/2006, precum și a celei privind restituirea
suprafeței de 3.540 mp ce a făcut obiectul Notificării nr.
1376/2001.
Prima
instanță a reținut, în esență, că terenul situat
în localitatea Mihai Viteazu, pretins de reclamant după bunicul sau, C., a
fost transmis prin succesiune legală fiului său, B., tatăl
reclamantului.
S-a
reținut că reclamantul nu a adus dovezi din care să rezulte
că, la data strămutării tatălui și, respectiv
bunicului său le-au fost atribuite gospodării distincte, separate,
aspect probat de împrejurarea că în ambele extrase din "Tabloul de
evacuați definitiv din Cadrilater, centrul Mihai Viteazu, Dosar nr.
x/1947, nr. crt. 134" din anul 1947, imobilul indicat are aceleași
vecinătăți, ceea ce dovedește că de fapt este vorba
despre unul și același teren, în suprafața de 3540 mp iar nu de
o suprafață mai mare.
Apelul
declarat de reclamant împotriva sus-menționatei hotărâri a fost
respins ca nefondat prin Decizia nr. 298 C din 15 decembrie 2008
pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă,
minori și familie litigii de muncă și asigurări sociale
care, în esență a reținut asemenea primei instanțe că
reclamantul nu a făcut dovada proprietății pentru suprafața
de 3.540 mp pretins rămasă de pe urma autorului său C., pentru a
fi îndreptățit la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru
nelegalitate, în dezvoltarea căruia a învederat că din probatoriul
administrat până în prezenta etapă procesuală rezultă
că a făcut dovada proprietății pretinse, greșit
nerestituită de cele două instanțe.
A
susținut că a demonstrat că la data confiscării bunurilor
tatălui sau existau două case cu aceeași structură și
alte clădiri, bunuri care nu mai există în prezent.
A invocat
totodată și dispozițiile adeverinței din 09 octombrie 2002
emisă de Primăria comunei Mihai Viteazu, din care rezultă
că suprafața de teren pe care a fost construit dispensarul
localității a aparținut titularului C., fiind confiscată
împreună cu alte bunuri mobile și imobile de către regimul
comunist. Incinta dispensarului include suprafața de 271 mp
construcții și 719,59 mp teren, identificate de expert ca făcând
parte din suprafața de 3540 mp reclamați de recurent.
A solicitat
admiterea recursului și trimiterea cauzei pentru rejudecare în scopul
suplimentării probațiunii, inclusiv prin administrarea probei
testimoniale.
Prin Decizia
civilă nr. 9439 din 18 noiembrie 2009 Înalta Curte de Casație și
Justiție a admis recursul reclamantului A. și a casat Decizia
civilă nr. 298/C din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel
Constanța, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare
instanței de apel.
Pentru a
pronunța această soluție instanța de recurs a reținut
în esență că probațiunea administrată în cauză nu
este de natură să lămurească pe deplin împrejurările
de fapt în speța dedusă judecății, respectiv nu s-a
lămurit dacă urmare a strămutării forțate a autorilor
reclamantului C. (bunicul) și B. (tatăl) și stabilirea acestora
în localitatea Mihai Viteazu, județul Constanța, au fost împroprietăriți
fiecare cu o suprafață de teren de câte 3.540 mp, casă cu trei
camere, plevar și coșar, sau împreună au primit același
imobil conform vecinătății, proprietatea din localitatea Mihai
Viteazu, județul Constanța fiind atribuită familiilor B. și
C. strămutate din Cadrilater.
A
reținut instanța de recurs că înscrisul"Tabloul de
evacuați din Cadrilater definitivați în Centrul Mihai Viteazu,
județul Constanța" - act nou depus în recurs, deși
relevă aceleași vecinătăți pentru lotul de teren
și gospodăria menționată, indică numere de loturi
diferite (142 pentru parcela atribuită lui C. și respectiv 117
atribuit lui B., ca și numere diferite de parcele, aspect ce ar putea
conduce la concluzia susținută de reclamant, că la momentul
strămutării, fiind familii distincte, antecesorilor reclamantului
le-a fost atribuită câte o gospodărie egală din același
trup de teren, în suprafață de câte 3.540 mp fiecare.
De asemenea,
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că
reclamantul deține deja în comuna Mihai Viteazu un imobil compus din teren
în suprafață de 3540 mp și construcție, ce au fost
dobândite de tatăl său B., iar pe de altă parte din
adeverința nr. 3010 din 09 octombrie 2002 emisă de Primăria
Mihai Viteazu rezultă că dispensarul localității este edificat
pe terenul preluat de la C., confiscat de statul comunist după data de 6
martie 1945.
Apreciind
că materialul probator deja administrat în cauză nu este suficient
pentru lămurirea problemelor de drept ce vizează întinderea dreptului
de proprietate al autorilor reclamantului la momentul aplicării
măsurii confiscării averii conform Sentinței penale nr. 354/7
iulie 1952 pronunțate de Tribunalul Militar Constanța în referire la
condamnatul B. (tatăl reclamantului), Înalta Curte de Casație și
Justiție a dispus ca instanța de apel, cu ocazia rejudecării
să procedeze la completarea acestuia cu istoricul de rol al celor
două loturi pretinse de reclamant în raport cu înscrisurile eliberate de
Arhivele Statului privind proprietățile antecesorilor reclamantului, copie
de pe registrul oficial cu referire la cele două loturi, precum și
prin alte înscrisuri considerate ca fiind relevante în cauză.
De asemenea
s-a dispus necesitatea efectuării unui supliment la raportul de
expertiză în vederea identificării terenurilor vizate de reclamant în
notificări, individualizarea acestora, apartenența acestora,
dacă ele constituie loturi separate, situația lor actuală, modul
de dobândire de către alte persoane și identificarea terenurilor libere
care ar putea fi retrocedate în natură conform Legii nr. 10/2001.
După
casare cu trimitere, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de
Apel Constanța sub nr. x/118/2006.
În aplicarea
dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., față de îndrumările
date de instanța de recurs, prin hotărârea de casare, instanța
de apel a suplimentat probatoriul administrat în fața Tribunalului
Constanța cu înscrisuri și cu expertiză imobiliară. S-au
depus la dosar următoarele înscrisuri: Extrase din "Tabloul de evacuați
din Cadrilater definitivați în Centrul Mihai Viteazu" - fond,
"Inspectoratul General al Colonizării Dobrogea" - anul 1947,
adresa din 15 decembrie 2010 emisă de Primăria Comunei Mihai Viteazu
cu privire la istoricul de rol al proprietății B., cu mențiunea
că C. nu apare înscris în registrul cadastral al localității,
extras din registrul cadastral întocmit la nivelul anului 1985 în care la
numărul de parcelă 215 figurează înscris D. cu 3111 mp, iar la
poziția nr. 216 este înscris E. și F. cu o suprafață de
2.609 mp, adresa nr. 33 din 20 ianuarie 2011 emisă de Primăria
Comunei Mihai Viteazu în referire la regimul juridic al Dispensarului Comunal
și al terenului aferent acestuia, titlul de proprietate din 17 ianuarie
2002 emis pentru suprafața de teren de 7507 mp în beneficiul numitului E.;
Decizia civilă nr. 244 din 27 februarie 2014 pronunțată de
Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/212/2011, înscrisuri emise de
Arhivele Naționale cu privire la situația evacuaților din
Cadrilater - C. și B., și proprietățile atribuite în
centrul de colonizare comuna Mihai Viteazu - județul Constanța, copie
extras din "Borderoul populației, proprietăților și
exploatațiilor agricole - B.A.P. - 1948 din comuna Mihai Viteazu,
județul Constanța în care figurează familia B. cu 4 copii minori
și cu o gospodărie compusă din casă, 10 ha teren agricol
și 1.700 mp curți, titlul de proprietate din 27 aprilie 1998 emis
conform Legii nr. 18/1991 în beneficiul moștenitorului C. pentru o
suprafață de teren de 9 ha și 4.000 mp în extravilanul localității
Mihai Viteazu, Procesul-verbal dresat la data de 17 octombrie 1942 de
Inspectoratul General al Colonizării din Dobrogea - Serviciul Comercial al
Colonizării din Secretariatul de Stat al Românizării,
Colonizării și Inventarului cu ocazia punerii în posesie a colonistului
C., evacuat din centrul de colonizare Bazaurt, județul Caliacra și
stabilit după strămutare în comuna Mihai Viteazu, județ
Constanța, dosarele de colonizare ale autorilor reclamantului în
județul Caliacra, centrul de colonizare Bazaurt încheiate în perioada 1926
- 1934 ca urmare a strămutării din Grecia, comuna Gramaticava.
Prin
precizările formulate de apelanții reclamanți la data de 17
decembrie 2014, s-a arătat că pe parcursul soluționării
cauzei, Primăria Comunei Mihai Viteazu a restituit reclamantului o
suprafață de teren de 3540 mp conform Dispozițiilor nr. 82/2001,
nr. 488/2004 și nr. 301/2006, în considerarea notificării din 10
august 2001, formulată de reclamantul A. Raportat la această
situație de fapt arată apelantul reclamant că cererea sa
inițială privind anularea Dispozițiilor nr. 488/2003 și
301/2006 este lipsită de interes.
Se arată
că prin Dispoziția nr. 302 din 19 iunie 2006 a fost respinsă
notificarea din 10 mai 2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 având
ca obiect suprafața de 3.540 mp și construcția de 3 camere
și dependințe ce a aparținut autorului C.
Raportat la
aceste precizări, curtea de apel a constatat că pretențiile
apelantului reclamant se circumscriu notificării din 10 mai 2001, prin
care a solicitat să i se restituie în natură sau prin echivalent
fosta proprietate a bunicului său C., compusă din 3.540 mp și
casă cu 3 camere și dependințe (în prezent demolată),
notificare respinsă prin Dispoziția nr. 302 din 19 iunie 2006
emisă de Primarul comunei Mihai Viteazu.
Prin Decizia
civilă nr. 58/C din 4 mai 2016, Curtea de Apel Constanța, secția
I civilă, a respins apelul reclamantului A. ca nefondat.
Pentru a
pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în
esență, că sarcina probei proprietății și a
deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a
calității de persoană îndreptățită la restituire
revine persoanei care pretinde dreptul în conformitate cu prevederile art. 30
alin. (1) și art. 23 din Legea nr. 10/2001. În acest context, s-a
reținut, analizându-se înscrisurile depuse de reclamant, că la data
evacuării lui B. din localitatea Enigea, Caliacra și a lui C. din
Bazaurt, Caliacra și stabilirii acestora în localitatea Mihai Viteazu,
județ Constanța, că acestora li s-a atribuit un singur lot de
teren de 3.540 m.p., vecinătățile lotului menționat în
procesul-verbal care îl viza pe B. fiind identice cu cele ale lotului
menționat în actul care îl viza pe colonistul C. și anume: N - drum,
E - G., S - H. și V - I., ceea ce este de natură să creeze
prezumția că familiile celor doi coloniști (tată și
fiu) au primit în proprietate în anul 1941, cu ocazia colonizării în
indiviziune o singură parcelă de teren de 3.540 mp.
S-a
considerat că înscrisurile noi depuse în apel susțin soluție
adoptată de prima instanță și infirmă susținerile
reclamantului, care a arătat constant că atât tatăl, cât și
bunicul său au obținut, prin colonizare, în anul 1941, în localitatea
Mihai Viteazu, fiecare câte o gospodărie, compusă din câte 3.540 mp
și câte o casă de locuit cu 3 camere și dependințe.
Astfel, cu
adresa din 24 aprilie 2015, Ministerul Afacerilor Interne - Arhivele
Naționale - Serviciul Județean Constanța a comunicat
instanței copiile de pe "Tabloul de evacuați din Cadrilater
definitivați în Centrul Mihai Viteazu, județul Constanța",
în care sunt descrise atât bunurile imobiliare abandonate de cei doi
coloniști, C. și B., în Cadrilater, cât și
proprietățile atribuite de Statul Român în Dobrogea, în localitatea
Mihai Viteazu, județul Constanța, în anul 1940, după
strămutare.
Raportat la
înscrisurile noi depuse în apel, față de dispoziția
instanței de recurs care impunea a se lămuri dacă parcelele
înregistrate sub nr. 142, pentru parcela lui C. și nr. 117, pentru parcela
atribuită lui B., instanța de apel a constatat că în localitatea
Mihai Viteazu, județ Constanța, aceștia au fost puși în
posesie fiecare cu o cotă de 1/2 din proprietatea emigrantului J.
înregistrată în Registrul Cadastral al localității sub nr. unic
169, întreaga proprietate fiind compusă din 3.540 m.p. teren și o
gospodărie formată din casă cu 3 camere, plevar, coșar
și 2 grajduri, în valoare totală de 50.000 lei.
În ceea ce
privește numerele de parcele 142 și 117, menționate în
"Extrasele de evacuați din Cadrilater", curtea de apel a
constatat că acestea nu au nicio legătură cu proprietatea
atribuită autorilor reclamantului după stabilirea lor în comuna Mihai
Viteazu, județul Constanța, ci reprezintă numerele sub care au
fost înregistrate în Caliacra proprietățile pe care le-au abandonat
autorii reclamantului, C. - lotul 142, din localitatea Bazaurt, Caliacra
și, respectiv, B., lotul 117 din localitatea Enigea, Caliacra.
S-a avut în
vedere că, după decesul lui C., în anul 1945, fiul acestuia a
rămas în posesia întregii gospodării, fosta proprietate J., aspect
confirmat și de "Borderoul populației din ianuarie 1948",
în care B., 40 de ani, plugar, este menționat ca fiind proprietarul unui
teren arabil de 10 ha, și "1.700 mp curți, 2 parcele" .
Împrejurarea
că imobilul ce a constituit proprietatea lui J., înregistrată sub nr.
169 a fost atribuită în indiviziune celor doi coloniști, B. și
C. rezultă și din copia Recensământului General al României din
1941, în care se menționează că la momentul
recensământului, proprietarul gospodăriei din localitatea Mihai
Viteazu nr. 169 era Statul Român, iar conducătorul exploatației
agricole era B., în cadrul exploatației agricole lucrând 6 membri ai
familiei, proprietatea fiind preluată "de la Bulgari".
S-a
considerat că înscrisul se coroborează cu extrasul din "Tabloul
de evacuați din Cadrilater definitivați în Centrul Mihai
Viteazu" din care rezultă că în anul 1940, la data stabilirii în
centrul de colonizare, familia lui B., avea 4 membri, iar familia lui C. avea 2
membri, cei 6 membri ce locuiau în gospodăria înregistrată sub nr.
cadastral 169 din localitatea Mihai Viteazu fiind menționați în
Recensământul realizat în anul 1941 .
Instanța
de apel a apreciat că declarațiile martorilor K. și L.,
audiați la propunerea apelantului pentru lămurirea aspectelor legate
de întinderea fostei proprietăți J., atribuită autorilor
reclamantului, sunt contradictorii și nu se coroborează cu
înscrisurile depuse la dosar, întocmite de autoritățile statului, cu
atribuții în aplicarea legilor de colonizare din anul 1940, sau cu cele întocmite
cu ocazia recensămintelor realizate în localitatea Mihai Viteazu în anii
1941 și 1948.
Raportat la
probele administrate, curtea de apel a constatat că pretențiile
apelantului reclamant de recunoaștere a unui drept de proprietate, în
calitate de succesor al defuncților B. și C. asupra unui teren de
7.080 mp sunt nefondate, autorii săi fiind proprietarii în indiviziune, în
cote de 1/2 fiecare asupra unui teren de 3.540 mp situat în intravilanul
localității Mihai Viteazu, județul Constanța, având nr.
cadastral 169, fostă proprietate a emigrantului bulgar J.
În
condițiile în care reclamantului i s-a restituit conform Legii nr. 10/2001
prin mai multe dispoziții emise de Primarul Comunei Mihai Viteazu o
suprafață de teren de 3.540 mp aferentă casei de locuit ce
fusese confiscată prin hotărâre penală de la B. și
retrocedată reclamantului A. prin Decizia nr. 82 din 18 octombrie 2001,
necontestată în prezenta cauză, iar reclamantul a precizat în apel
că nu mai justifică interes în contestarea Dispozițiilor nr. 301
din 19 iunie 2006 și nr. 488 din 14 aprilie 2003, instanța de apel a
constatat că întreaga suprafață de teren de 3.540 mp la care era
îndreptățit reclamantul în calitate de succesor legal al
numiților B. și C. i-a fost restituită, reclamantul
neînțelegând să conteste amplasamentul terenului ce i-a fost
atribuit.
Astfel, s-a
reținut că prin Dispoziția nr. 82 din 18 octombrie 2001,
necontestată, s-a restituit reclamantului construcția în
suprafață de 70 mp și terenul aferent acestuia de 1.350 mp,
acest imobil fiind retrocedat pe vechiul amplasament al proprietății
preluate de la autorul său B. prin confiscare în urma condamnării
acestuia, conform Sentinței penale nr. 354/1952 a Tribunalului Militar
Constanța.
Ulterior,
prin Dispozițiile nr. 488 din 14 aprilie 2003 și nr. 301 din 19 iunie
2006 emise de Primarul Comunei Mihai Viteazu, s-au mai atribuit reclamantului
două suprafețe de teren de 1.500 mp și, respectiv de 690 mp în
imediata vecinătate a locuinței acestuia, în vederea întregirii
suprafeței totale de 3.540 mp, confiscată de la autorul
reclamantului, și cu care acesta figura înregistrat și în
evidențele localității, conform adresei din 15 decembrie 2010
emisă de Primăria Comunei Mihai Viteazu, reclamantul
neînțelegând să mai conteste amplasamentul terenului restituit
și aflat în imediata vecinătate a locuinței sale.
Împotriva
deciziei menționate a declarat recurs în termenul legal reclamantul A.,
criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct.
7,8 și 9 C. proc. civ. și solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare
sau, în subsidiar, modificarea deciziei recurate, cu consecința admiterii
în tot a acțiunii.
Dezvoltând
motivele de recurs, reclamantul a invocat încălcarea dispozițiilor
art. 23 și 24 din Legea nr. 10/2001 și art. 23.1 din Normele de
aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, în baza
cărora dovada proprietății, a întinderii acesteia și a
deținerii legale la momentul deposedării abuzive a fost
făcută prin probele cu înscrisuri, martori și expertizele
imobiliare efectuate în cauză.
În acest
context, s-a susținut că înscrisurile emise de Arhivele
Naționale fac dovada că autorilor săi li s-a atribuit după
colonizare câte o suprafață de 3.540 m.p. fiecăruia, deci 7.080
m.p. în total, precum și locuințele și dependințele
edificate pe teren, fapt confirmat și de procesul-verbal de confiscare din
care rezultă că au fost confiscate două imobile complete.
De asemenea,
s-a învederat că în raport de limitele vecinătăților
indicate în actele emise de Arhivele Naționale, rezultă că
terenul atribuit autorilor săi avea o suprafață de 7.080 m.p.
O altă
critică a vizat reținerea eronată a întinderii
proprietății numitului J. ca fiind de 3.540 m.p. și nu de 7.080
m.p., situație confirmată și de expertiza efectuată în
cauză, care a luat în considerare fostele vecinătăți ale
imobilului.
Recurentul a
susținut că în cauză nu au fost administrate probe contrare care
să-i răstoarne argumentele în sensul că suprafața terenului
autorilor săi era de 7.080 m.p.
De asemenea,
s-a arătat, contrar susținerilor instanței de apel, că
modalitatea de intrare în posesie a terților cu privire la o parte din
terenul de 7.080 m.p., gradul de ocupare cu construcții cu caracter
definitiv sau nu, prezintă relevanță din punct de vedere al
posibilității de restituire în natură. Prin urmare, s-a
susținut că, în mod netemeinic și nelegal, instanța de apel
nu s-a pronunțat asupra modalității concrete de restituire în
natură în raport de incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Examinând
criticile invocate de recurentul reclamant, raportat la motivele de
nelegalitate invocate, prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.
civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele
considerente:
Critica
recurentului reclamant vizând încălcarea dispozițiilor art. 23
și 24 din Legea nr. 10/2001 și a dispozițiilor art. 23.1. din
Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007,
critică circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art.
304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondată.
Potrivit
dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 "actele doveditoare ale
dreptului de proprietate sau, după caz, ale calității de asociat
sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul
moștenitorilor, cele care atestă această calitate și,
după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și
orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire
decurgând din lege, pot fi depuse până la data soluționării
notificării".
Potrivit art.
24 din Legea nr. 10/2001 "în absența unor probe contrare,
existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se
prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin
care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executate
măsura preluării abuzive".
Art. 23 din
Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007
definesc noțiunea de "acte doveditoare" în sensul legii.
Instanța
de apel a aplicat corect dispozițiile legale menționate,
reținând că sarcina probei dreptului de proprietate și a
deținerii legale a acestuia la momentul deposedării abuzive și a
calității de persoană îndreptățită la restituire
revine persoanei ce pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3
alin. (1) și (2)3 din Legea nr. 10/2001.
În acest
sens, instanța de apel, în respectarea îndrumărilor obligatorii din
Decizia de casare nr. 9439 din 18 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția civilă, și
de proprietate intelectuală, conform art. 315 C. proc. civ., de a se suplimenta
probațiunea în sensul depunerii istoricului de rol fiscal al celor
două loturi pretinse prin Notificările reclamantului nr. 1375/2001
și 1376/2001 și a registrelor oficiale cu referire la acestea și
de a se completa lucrarea de expertiză deja efectuată, în sensul de a
se stabili dacă terenurile pretinse constituie loturi separate și de
a se stabili situația lor actuală și posibilitatea restituirii
în natură în accepțiunea Legii nr. 10/2001, a dispus efectuarea unui
supliment de expertiză tehnică imobiliară cu obiectivul
menționat, a audiat martorii propuși de reclamant și a pus în
vedere reclamantului (prin încheierea de la termenul de ședință
din 10 mai 2010) să prezinte istoricul de rol fiscal al celor două
loturi solicitate prin notificările menționate.
Raportat la
înscrisurile noi depuse în faza rejudecării apelului, instanța de
apel a reținut că acestea infirmă susținerile reclamantului
în sensul că, în urma strămutării autorilor săi, C. (bunic)
și B. (tată) din Cadrilater, în localitatea Mihai Viteazu, județ
Constanța, în anul 1940, aceștia, în calitate de coloniști, ar
fi fost împroprietăriți cu câte două loturi compuse din teren în
suprafață de 3.540 m.p. și casă de 3 camere fiecare, deci
în total 7.080 m.p. Vecinătățile lotului menționat în
procesul verbal care îl viza pe B. sunt identice cu vecinătățile
lotului menționat în actul care îl viza pe colonistul C. și anume: N
- drum, E - G., S - H. și V - I., situație pe care instanța de
apel a apreciat-o corect ca fiind de natură să creeze prezumția
că familiile celor doi coloniști (tată și fiu) au primit în
proprietate în anul 1941, cu ocazia colonizării, o singură
parcelă de teren de 3.540 m.p. în indiviziune.
Referitor la
numerele de parcele 142 și 117, menționate în "Extrasele de
evacuați din Cadrilater", în legătură cu care recurentul a
susținut că a dovedit că fiecare dintre autorii săi ar fi
primit cota de 1/2 din proprietatea bulgarului J., în suprafață
totală de 7.080 m.p., Curtea va constata că acestea nu au nicio
legătură cu proprietatea atribuită acestora, după
stabilirea lor în comuna Mihai Viteazu, județ Constanța, ci
reprezintă numerele sub care au fost înregistrate în Caliacra
proprietățile abandonate (de autorii reclamantului).
Astfel, în
înscrisul eliberat de Arhivele statului, în cadrul Capitolului
"Situația din Cadrilater a evacuatului C. " se
menționează numărul lotului terenului arabil abandonat ca fiind
142, în localitatea Bazaurt, Caliacra.
În ceea ce îl
privește pe evacuatul B., înscrisul menționat se referă la lotul
nr. 117 teren arabil abandonat de evacuat în localitatea Enigea, Caliacra.
Curtea va
constata că din niciunul dintre înscrisurile depuse la dosar nu a rezultat
că proprietatea lui J., înregistrată în Registrul Central al
localității Mihai Viteazu, județ Constanța sub nr. unic
169, ar fi avut o altă întindere, mai mare de 3.540 m.p.
Dimpotrivă,
împrejurarea că imobilul ce a constituit proprietatea lui J.,
înregistrată sub nr. 169, a fost atribuită în indiviziune celor doi
coloniști, B. și C. rezultă și din copia
Recensământului General al României din 1941, în care se
menționează că proprietarul gospodăriei din localitatea
Mihai Viteazu nr. 169 era Statul Român, iar conducătorul exploatației
agricole era B., în cadrul exploatației agricole lucrând 6 membri ai
familiei, iar proprietatea fiind preluată de la bulgari.
Înscrisul
menționat se coroborează cu extrasul din "Tabloul de
evacuați din Cadrilater definitivați în Centrul Mihai Viteazu",
din care rezultă că în anul 1940, la data stabilirii în centrul de
colonizare, familia lui B. avea 4 membri, iar familia lui C. avea 2 membri, cei
6 membri ce locuiau în gospodăria înregistrată sub nr. cadastral 169
din localitatea Mihai Viteazu fiind menționați în Recensământul
realizat în anul 1941.
Contrar
susținerilor recurentului, martorii audiați la propunerea acestuia nu
au confirmat susținerile acestuia, potrivit cărora fiecare dintre
autorii săi a primit cu ocazia strămutării câte o casă de 3
camere și dependințe. Martorul K. a precizat, astfel, că C.,
tatăl, avea o casă mai mică, iar fiul său, B. locuia cu
familia într-o casă mai mare, în aceeași curte.
Această
situație este confirmată de înscrisurile de la dosar, conform
cărora autorii reclamantului au primit fiecare o cotă de 1/2 din
fosta proprietate J., proprietate ce se compunea din mai multe corpuri de
clădire; casă de locuit, cămară cu sală cereale,
grajduri, bunuri ce ar fi putut fi adaptate și amenajate ulterior pentru a
asigura distinct nevoile locative ale celor două familii strămutate
din Bulgaria, cum corect a concluzionat instanța de apel.
Nici critica
formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs, vizând nepronunțarea
instanței de apel asupra modalității concrete de restituire în
natură, în raport de incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001,
nu este întemeiată.
Curtea va
reține că, în condițiile în care reclamantului i s-a restituit
conform Legii nr. 10/2001, prin mai multe dispoziții emise de Primarul
Comunei Mihai Viteazu (nr. 82 din 18 octombrie 2001, nr. 488 din 14 aprilie
2003 și nr. 301 din 19 iunie 2006) o suprafață de teren de 3.540
m.p., aferentă casei de locuit ce fusese confiscată prin
hotărâre penală de la B. și retrocedată reclamantului A.
prin Decizia nr. 82 din 18 octombrie 2001 (necontestată în cauză),
iar reclamantul a precizat în apel că nu mai justifică interes în
contestarea dispozițiilor nr. 301 din 19 iunie 2006 și 488 din 14
aprilie 2003, nu se poate concluziona că instanța de apel nu s-ar fi
pronunțat asupra modalității concrete de restituire.
Dimpotrivă,
instanța de apel a reținut că prin Dispoziția nr. 82 din 18
octombrie 2001, necontestată, s-a restituit reclamantului construcția
de 70 mp. și terenul aferent de 1.350 m.p. (acest imobil fiind retrocedat
pe vechiul amplasament al proprietății preluate de la autorul B.,
prin confiscare ca urmare a condamnării conform Sentinței penale nr.
354/1952 a Tribunalului Militar Constanța), iar prin Dispoziția nr.
488 din 14 aprilie 2003 și 301 din 19 iunie 2006 s-au mai atribuit
reclamantului două suprafețe de teren de 1.500 m.p. și,
respectiv, 690 m.p. în imediata vecinătate a locuinței acestuia, în
vederea întregirii suprafeței totale de 3.540 m.p., cu care autorul
său figura înregistrat în evidențele localității, conform
adresei din 15 decembrie 2010 emise de Primăria comunei Mihai Viteazu,
reclamantul neînțelegând să mai conteste amplasamentul terenului
restituit.
Curtea va
reține că forma neregulată a suprafeței de teren de 3.540
m.p. retrocedată reclamantului în sensul Legii nr. 10/2001 creează
prezumția că la origini lotul aflat în proprietatea lui J., nr.
cadastral 169, nu avea această configurație, atribuirea unor terenuri
de 2.500 m.p. și 690 m.p., prin Dispoziția nr. 488 din 14 aprilie
2003 și nr. 301 din 19 iunie 2006 fiind făcută prin compensare
cu alte terenuri ce au excedat proprietății C., în scopul
reparării în natură a prejudiciului suferit de reclamant prin
privarea autorilor săi de această suprafață de teren, din
care o parte - 990,59 m.p. - reprezintă terenul aferent dispensarului
comunal, inclus în domeniul public și imposibil de restituit în natură
conform Legii nr. 10/2001.
În mod
evident, împrejurarea potrivit cu care prin adeverința din 9 octombrie
2002 emisă de Primăria comunei Mihai Viteazu, județ
Constanța s-a reținut că terenul în suprafață de
990,59 m.p., aferentă dispensarului comunal, a aparținut anterior
anului 1945 lui C. nu îl îndreptățește pe reclamant, în calitate
de moștenitor, la atribuirea și a acestei suprafețe, de vreme ce
i s-a restituit deja o suprafață totală de 3.540 m.p., al
cărei amplasament, situat în imediata vecinătate a casei
părintești, nu a fost contestat.
Prin urmare,
Curtea va reține că dreptul reclamantului recurent a fost realizat
integral în limita suprafeței de teren de 3.540 m.p. ce a aparținut
autorilor săi, modalitatea de intrare în posesie a terților cu
privire la acest teren, gradul de ocupare cu construcții cu caracter
definitiv și legalitatea reconstituirii dreptului de proprietate conform
Legii nr. 18/1991 în beneficiul acestor terți (E. și D.) pentru o
suprafață de teren excedentară fostei proprietăți J.,
nereprezentând relevanță pentru soluționarea cauzei.
Pentru toate
aceste considerente, Curtea va reține că nu sunt întrunite motivele
de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.
civ. și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul
reclamantului ca nefondat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 58/C din 4
mai 2016 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2016.
Procesat