ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1747/2016

Decizia nr. 1747/2016 Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 5 iulie 2006, înregistrată sub nr. x/2006, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a comunei Mihai Viteazu și pe pârâtul Primarul comunei Mihai Viteazu, solicitând să se dispună anularea Dispoziției nr. 488/2004 și a Dispoziției nr. 301 din 19 iunie 2006 emise de pârâtul Primarul comunei Mihai Viteazu. În motivarea cererii, reclamantul a învederat că autorul său, B., a deținut în localitatea Mihai Viteazu, județul Constanța, un imobil compus din 3.540 mp teren pe care erau edificate două corpuri de casă, 4 grajduri, 3 magazii mari, 2 plevare mari și un atelier de fierărie, bunuri preluate de stat urmare a condamnării autorului său pentru infracțiuni de natură politică la 20 ani muncă silnică și confiscarea totală a averii.

A menționat că după confiscarea bunurilor menționate, un corp de casă și anexele au fost demolate, pe locul acestora fiind edificat dispensarul comunal cu o suprafață construită de 270 mp. În urma notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru restituirea bunurilor menționate, primarul localității a emis Dispoziția nr. 82 din 18 octombrie 2001 prin care i-a fost restituită construcția existentă și suprafața de 1.350 mp teren din totalul de 3540 mp pretinși prin notificare. Această dispoziție a fost completată cu dispoziția nr. 301 din 19 iunie 2006 prin care a fost atribuită și suprafață de 690 mp, suplimentar celei inițial restituite. Deși a solicitat și restituirea diferenței de 1.500 mp teren din proprietatea antecesorului său care se află în jurul dispensarului, cererea sa a fost refuzată nejustificat de autoritatea administrativă, deși pentru deservirea dispensarului nu este necesară o suprafață mai mare de 300 mp.

A solicitat anularea celor două dispoziții și obligarea entității administrative să restituie terenul pe vechiul amplasament, pentru diferență solicitând acordarea de despăgubiri. Prin cererea înregistrată la data de 17 iulie 2006 sub nr. x/2006 pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a comunei Mihai Viteazu și Primarul comunei Mihai Viteazu, pentru a se dispune anularea Dispoziției nr. 302 din 19 iunie 2006 emisă de pârâtul Primarul comunei Mihai Viteazu și obligarea pârâților să-i restituie suprafața de 3.540 mp, teren ce a aparținut bunicului său, C., cu plata de despăgubiri pentru imobilul ce nu poate fi restituit în natură.

Reclamantul a învederat că bunicul său a fost evacuat din localitatea de domiciliu (localitatea Bazaurt, județul Caliacra) în anul 1940, împreună cu tatăl său, B. și familia acestuia. La sosirea în România, bunicului și tatălui său le-au fost atribuite câte o gospodărie formată din teren de câte 3.540 mp (în total 7.080 mp), pe care au fost ridicate două gospodării compuse din două case de câte trei camere, fiecare cu plevar și coșar. Bunicul său, decedat în anul 1945, a fost succedat de tatăl său, B., căruia în anul 1950 urmare a condamnării politice i-a fost confiscată întreaga avere. A învederat reclamantul că din procesul-verbal de punere în executare a hotărârii de confiscare rezultă confiscarea celor două gospodării cu o suprafață totală a terenului, în raport de vecinătățile acestuia, de aproximativ 7000 mp.

Prin Sentința nr. 8337 din 15 septembrie 2007, Judecătoria Constanța care a conexat cele două pricini, a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, reținând incidența în speță a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001. Prin Sentința nr. 185 din 26 februarie 2008 instanța astfel sesizată, Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis în parte acțiunea reclamantului și a anulat în parte dispoziția nr. 302 din 19 iunie 2006 emisă de pârâtul Primarul comunei Mihai Viteazu. A fost obligat pârâtul să acorde reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent sau să propună acordarea de despăgubiri în cuantum de 19.793 lei pentru construcția demolată. A fost respinsă ca nefondată cererea de anulare a Dispozițiilor nr. 488/2004 și 301/2006, precum și a celei privind restituirea suprafeței de 3.540 mp ce a făcut obiectul Notificării nr. 1376/2001.

Prima instanță a reținut, în esență, că terenul situat în localitatea Mihai Viteazu, pretins de reclamant după bunicul sau, C., a fost transmis prin succesiune legală fiului său, B., tatăl reclamantului. S-a reținut că reclamantul nu a adus dovezi din care să rezulte că, la data strămutării tatălui și, respectiv bunicului său le-au fost atribuite gospodării distincte, separate, aspect probat de împrejurarea că în ambele extrase din "Tabloul de evacuați definitiv din Cadrilater, centrul Mihai Viteazu, Dosar nr. x/1947, nr. crt. 134" din anul 1947, imobilul indicat are aceleași vecinătăți, ceea ce dovedește că de fapt este vorba despre unul și același teren, în suprafața de 3540 mp iar nu de o suprafață mai mare.

Apelul declarat de reclamant împotriva sus-menționatei hotărâri a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 298 C din 15 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie litigii de muncă și asigurări sociale care, în esență a reținut asemenea primei instanțe că reclamantul nu a făcut dovada proprietății pentru suprafața de 3.540 mp pretins rămasă de pe urma autorului său C., pentru a fi îndreptățit la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, în dezvoltarea căruia a învederat că din probatoriul administrat până în prezenta etapă procesuală rezultă că a făcut dovada proprietății pretinse, greșit nerestituită de cele două instanțe.

A susținut că a demonstrat că la data confiscării bunurilor tatălui sau existau două case cu aceeași structură și alte clădiri, bunuri care nu mai există în prezent. A invocat totodată și dispozițiile adeverinței din 09 octombrie 2002 emisă de Primăria comunei Mihai Viteazu, din care rezultă că suprafața de teren pe care a fost construit dispensarul localității a aparținut titularului C., fiind confiscată împreună cu alte bunuri mobile și imobile de către regimul comunist. Incinta dispensarului include suprafața de 271 mp construcții și 719,59 mp teren, identificate de expert ca făcând parte din suprafața de 3540 mp reclamați de recurent. A solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei pentru rejudecare în scopul suplimentării probațiunii, inclusiv prin administrarea probei testimoniale.

Prin Decizia civilă nr. 9439 din 18 noiembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantului A. și a casat Decizia civilă nr. 298/C din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel. Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut în esență că probațiunea administrată în cauză nu este de natură să lămurească pe deplin împrejurările de fapt în speța dedusă judecății, respectiv nu s-a lămurit dacă urmare a strămutării forțate a autorilor reclamantului C. (bunicul) și B. (tatăl) și stabilirea acestora în localitatea Mihai Viteazu, județul Constanța, au fost împroprietăriți fiecare cu o suprafață de teren de câte 3.540 mp, casă cu trei camere, plevar și coșar, sau împreună au primit același imobil conform vecinătății, proprietatea din localitatea Mihai Viteazu, județul Constanța fiind atribuită familiilor B. și C. strămutate din Cadrilater.

A reținut instanța de recurs că înscrisul"Tabloul de evacuați din Cadrilater definitivați în Centrul Mihai Viteazu, județul Constanța" - act nou depus în recurs, deși relevă aceleași vecinătăți pentru lotul de teren și gospodăria menționată, indică numere de loturi diferite (142 pentru parcela atribuită lui C. și respectiv 117 atribuit lui B., ca și numere diferite de parcele, aspect ce ar putea conduce la concluzia susținută de reclamant, că la momentul strămutării, fiind familii distincte, antecesorilor reclamantului le-a fost atribuită câte o gospodărie egală din același trup de teren, în suprafață de câte 3.540 mp fiecare.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că reclamantul deține deja în comuna Mihai Viteazu un imobil compus din teren în suprafață de 3540 mp și construcție, ce au fost dobândite de tatăl său B., iar pe de altă parte din adeverința nr. 3010 din 09 octombrie 2002 emisă de Primăria Mihai Viteazu rezultă că dispensarul localității este edificat pe terenul preluat de la C., confiscat de statul comunist după data de 6 martie 1945. Apreciind că materialul probator deja administrat în cauză nu este suficient pentru lămurirea problemelor de drept ce vizează întinderea dreptului de proprietate al autorilor reclamantului la momentul aplicării măsurii confiscării averii conform Sentinței penale nr. 354/7 iulie 1952 pronunțate de Tribunalul Militar Constanța în referire la condamnatul B. (tatăl reclamantului), Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ca instanța de apel, cu ocazia rejudecării să procedeze la completarea acestuia cu istoricul de rol al celor două loturi pretinse de reclamant în raport cu înscrisurile eliberate de Arhivele Statului privind proprietățile antecesorilor reclamantului, copie de pe registrul oficial cu referire la cele două loturi, precum și prin alte înscrisuri considerate ca fiind relevante în cauză.

De asemenea s-a dispus necesitatea efectuării unui supliment la raportul de expertiză în vederea identificării terenurilor vizate de reclamant în notificări, individualizarea acestora, apartenența acestora, dacă ele constituie loturi separate, situația lor actuală, modul de dobândire de către alte persoane și identificarea terenurilor libere care ar putea fi retrocedate în natură conform Legii nr. 10/2001. După casare cu trimitere, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/118/2006. În aplicarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., față de îndrumările date de instanța de recurs, prin hotărârea de casare, instanța de apel a suplimentat probatoriul administrat în fața Tribunalului Constanța cu înscrisuri și cu expertiză imobiliară.

S-au depus la dosar următoarele înscrisuri: Extrase din "Tabloul de evacuați din Cadrilater definitivați în Centrul Mihai Viteazu" - fond, "Inspectoratul General al Colonizării Dobrogea" - anul 1947, adresa din 15 decembrie 2010 emisă de Primăria Comunei Mihai Viteazu cu privire la istoricul de rol al proprietății B., cu mențiunea că C. nu apare înscris în registrul cadastral al localității, extras din registrul cadastral întocmit la nivelul anului 1985 în care la numărul de parcelă 215 figurează înscris D. cu 3111 mp, iar la poziția nr. 216 este înscris E. și F. cu o suprafață de 2.609 mp, adresa nr. 33 din 20 ianuarie 2011 emisă de Primăria Comunei Mihai Viteazu în referire la regimul juridic al Dispensarului Comunal și al terenului aferent acestuia, titlul de proprietate din 17 ianuarie 2002 emis pentru suprafața de teren de 7507 mp în beneficiul numitului E.; Decizia civilă nr. 244 din 27 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/212/2011, înscrisuri emise de Arhivele Naționale cu privire la situația evacuaților din Cadrilater - C. și B., și proprietățile atribuite în centrul de colonizare comuna Mihai Viteazu - județul Constanța, copie extras din "Borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricole - B.A.P.

- 1948 din comuna Mihai Viteazu, județul Constanța în care figurează familia B. cu 4 copii minori și cu o gospodărie compusă din casă, 10 ha teren agricol și 1.700 mp curți, titlul de proprietate din 27 aprilie 1998 emis conform Legii nr. 18/1991 în beneficiul moștenitorului C. pentru o suprafață de teren de 9 ha și 4.000 mp în extravilanul localității Mihai Viteazu, Procesul-verbal dresat la data de 17 octombrie 1942 de Inspectoratul General al Colonizării din Dobrogea - Serviciul Comercial al Colonizării din Secretariatul de Stat al Românizării, Colonizării și Inventarului cu ocazia punerii în posesie a colonistului C., evacuat din centrul de colonizare Bazaurt, județul Caliacra și stabilit după strămutare în comuna Mihai Viteazu, județ Constanța, dosarele de colonizare ale autorilor reclamantului în județul Caliacra, centrul de colonizare Bazaurt încheiate în perioada 1926 - 1934 ca urmare a strămutării din Grecia, comuna Gramaticava.

Prin precizările formulate de apelanții reclamanți la data de 17 decembrie 2014, s-a arătat că pe parcursul soluționării cauzei, Primăria Comunei Mihai Viteazu a restituit reclamantului o suprafață de teren de 3540 mp conform Dispozițiilor nr. 82/2001, nr. 488/2004 și nr. 301/2006, în considerarea notificării din 10 august 2001, formulată de reclamantul A. Raportat la această situație de fapt arată apelantul reclamant că cererea sa inițială privind anularea Dispozițiilor nr. 488/2003 și 301/2006 este lipsită de interes.

Se arată că prin Dispoziția nr. 302 din 19 iunie 2006 a fost respinsă notificarea din 10 mai 2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 având ca obiect suprafața de 3.540 mp și construcția de 3 camere și dependințe ce a aparținut autorului C. Raportat la aceste precizări, curtea de apel a constatat că pretențiile apelantului reclamant se circumscriu notificării din 10 mai 2001, prin care a solicitat să i se restituie în natură sau prin echivalent fosta proprietate a bunicului său C., compusă din 3.540 mp și casă cu 3 camere și dependințe (în prezent demolată), notificare respinsă prin Dispoziția nr. 302 din 19 iunie 2006 emisă de Primarul comunei Mihai Viteazu. Prin Decizia civilă nr. 58/C din 4 mai 2016, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins apelul reclamantului A. ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în esență, că sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) și art. 23 din Legea nr. 10/2001.

În acest context, s-a reținut, analizându-se înscrisurile depuse de reclamant, că la data evacuării lui B. din localitatea Enigea, Caliacra și a lui C. din Bazaurt, Caliacra și stabilirii acestora în localitatea Mihai Viteazu, județ Constanța, că acestora li s-a atribuit un singur lot de teren de 3.540 m.p., vecinătățile lotului menționat în procesul-verbal care îl viza pe B. fiind identice cu cele ale lotului menționat în actul care îl viza pe colonistul C. și anume: N - drum, E - G., S - H. și V - I., ceea ce este de natură să creeze prezumția că familiile celor doi coloniști (tată și fiu) au primit în proprietate în anul 1941, cu ocazia colonizării în indiviziune o singură parcelă de teren de 3.540 mp.

S-a considerat că înscrisurile noi depuse în apel susțin soluție adoptată de prima instanță și infirmă susținerile reclamantului, care a arătat constant că atât tatăl, cât și bunicul său au obținut, prin colonizare, în anul 1941, în localitatea Mihai Viteazu, fiecare câte o gospodărie, compusă din câte 3.540 mp și câte o casă de locuit cu 3 camere și dependințe. Astfel, cu adresa din 24 aprilie 2015, Ministerul Afacerilor Interne - Arhivele Naționale - Serviciul Județean Constanța a comunicat instanței copiile de pe "Tabloul de evacuați din Cadrilater definitivați în Centrul Mihai Viteazu, județul Constanța", în care sunt descrise atât bunurile imobiliare abandonate de cei doi coloniști, C. și B., în Cadrilater, cât și proprietățile atribuite de Statul Român în Dobrogea, în localitatea Mihai Viteazu, județul Constanța, în anul 1940, după strămutare.

Raportat la înscrisurile noi depuse în apel, față de dispoziția instanței de recurs care impunea a se lămuri dacă parcelele înregistrate sub nr. 142, pentru parcela lui C. și nr. 117, pentru parcela atribuită lui B., instanța de apel a constatat că în localitatea Mihai Viteazu, județ Constanța, aceștia au fost puși în posesie fiecare cu o cotă de 1/2 din proprietatea emigrantului J. înregistrată în Registrul Cadastral al localității sub nr. unic 169, întreaga proprietate fiind compusă din 3.540 m.p. teren și o gospodărie formată din casă cu 3 camere, plevar, coșar și 2 grajduri, în valoare totală de 50.000 lei.

În ceea ce privește numerele de parcele 142 și 117, menționate în "Extrasele de evacuați din Cadrilater", curtea de apel a constatat că acestea nu au nicio legătură cu proprietatea atribuită autorilor reclamantului după stabilirea lor în comuna Mihai Viteazu, județul Constanța, ci reprezintă numerele sub care au fost înregistrate în Caliacra proprietățile pe care le-au abandonat autorii reclamantului, C. - lotul 142, din localitatea Bazaurt, Caliacra și, respectiv, B., lotul 117 din localitatea Enigea, Caliacra.

S-a avut în vedere că, după decesul lui C., în anul 1945, fiul acestuia a rămas în posesia întregii gospodării, fosta proprietate J., aspect confirmat și de "Borderoul populației din ianuarie 1948", în care B., 40 de ani, plugar, este menționat ca fiind proprietarul unui teren arabil de 10 ha, și "1.700 mp curți, 2 parcele" . Împrejurarea că imobilul ce a constituit proprietatea lui J., înregistrată sub nr. 169 a fost atribuită în indiviziune celor doi coloniști, B. și C. rezultă și din copia Recensământului General al României din 1941, în care se menționează că la momentul recensământului, proprietarul gospodăriei din localitatea Mihai Viteazu nr. 169 era Statul Român, iar conducătorul exploatației agricole era B., în cadrul exploatației agricole lucrând 6 membri ai familiei, proprietatea fiind preluată "de la Bulgari". S-a considerat că înscrisul se coroborează cu extrasul din "Tabloul de evacuați din Cadrilater definitivați în Centrul Mihai Viteazu" din care rezultă că în anul 1940, la data stabilirii în centrul de colonizare, familia lui B., avea 4 membri, iar familia lui C. avea 2 membri, cei 6 membri ce locuiau în gospodăria înregistrată sub nr. cadastral 169 din localitatea Mihai Viteazu fiind menționați în Recensământul realizat în anul 1941 . Instanța de apel a apreciat că declarațiile martorilor K. și L.,

audiați la propunerea apelantului pentru lămurirea aspectelor legate de întinderea fostei proprietăți J., atribuită autorilor reclamantului, sunt contradictorii și nu se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar, întocmite de autoritățile statului, cu atribuții în aplicarea legilor de colonizare din anul 1940, sau cu cele întocmite cu ocazia recensămintelor realizate în localitatea Mihai Viteazu în anii 1941 și 1948. Raportat la probele administrate, curtea de apel a constatat că pretențiile apelantului reclamant de recunoaștere a unui drept de proprietate, în calitate de succesor al defuncților B. și C. asupra unui teren de 7.080 mp sunt nefondate, autorii săi fiind proprietarii în indiviziune, în cote de 1/2 fiecare asupra unui teren de 3.540 mp situat în intravilanul localității Mihai Viteazu, județul Constanța, având nr. cadastral 169, fostă proprietate a emigrantului bulgar J. În condițiile în care reclamantului i s-a restituit conform Legii nr. 10/2001 prin mai multe dispoziții emise de Primarul Comunei Mihai Viteazu o suprafață de teren de 3.540 mp aferentă casei de locuit ce fusese confiscată prin hotărâre penală de la B. și retrocedată reclamantului A. prin Decizia nr. 82 din 18 octombrie 2001, necontestată în prezenta cauză,

iar reclamantul a precizat în apel că nu mai justifică interes în contestarea Dispozițiilor nr. 301 din 19 iunie 2006 și nr. 488 din 14 aprilie 2003, instanța de apel a constatat că întreaga suprafață de teren de 3.540 mp la care era îndreptățit reclamantul în calitate de succesor legal al numiților B. și C. i-a fost restituită, reclamantul neînțelegând să conteste amplasamentul terenului ce i-a fost atribuit. Astfel, s-a reținut că prin Dispoziția nr. 82 din 18 octombrie 2001, necontestată, s-a restituit reclamantului construcția în suprafață de 70 mp și terenul aferent acestuia de 1.350 mp, acest imobil fiind retrocedat pe vechiul amplasament al proprietății preluate de la autorul său B. prin confiscare în urma condamnării acestuia, conform Sentinței penale nr. 354/1952 a Tribunalului Militar Constanța.

Ulterior, prin Dispozițiile nr. 488 din 14 aprilie 2003 și nr. 301 din 19 iunie 2006 emise de Primarul Comunei Mihai Viteazu, s-au mai atribuit reclamantului două suprafețe de teren de 1.500 mp și, respectiv de 690 mp în imediata vecinătate a locuinței acestuia, în vederea întregirii suprafeței totale de 3.540 mp, confiscată de la autorul reclamantului, și cu care acesta figura înregistrat și în evidențele localității, conform adresei din 15 decembrie 2010 emisă de Primăria Comunei Mihai Viteazu, reclamantul neînțelegând să mai conteste amplasamentul terenului restituit și aflat în imediata vecinătate a locuinței sale. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs în termenul legal reclamantul A., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7,8 și 9 C. proc.

civ. și solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare sau, în subsidiar, modificarea deciziei recurate, cu consecința admiterii în tot a acțiunii. Dezvoltând motivele de recurs, reclamantul a invocat încălcarea dispozițiilor art. 23 și 24 din Legea nr. 10/2001 și art. 23.1 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, în baza cărora dovada proprietății, a întinderii acesteia și a deținerii legale la momentul deposedării abuzive a fost făcută prin probele cu înscrisuri, martori și expertizele imobiliare efectuate în cauză. În acest context, s-a susținut că înscrisurile emise de Arhivele Naționale fac dovada că autorilor săi li s-a atribuit după colonizare câte o suprafață de 3.540 m.p.

fiecăruia, deci 7.080 m.p. în total, precum și locuințele și dependințele edificate pe teren, fapt confirmat și de procesul-verbal de confiscare din care rezultă că au fost confiscate două imobile complete. De asemenea, s-a învederat că în raport de limitele vecinătăților indicate în actele emise de Arhivele Naționale, rezultă că terenul atribuit autorilor săi avea o suprafață de 7.080 m.p. O altă critică a vizat reținerea eronată a întinderii proprietății numitului J. ca fiind de 3.540 m.p. și nu de 7.080 m.p., situație confirmată și de expertiza efectuată în cauză, care a luat în considerare fostele vecinătăți ale imobilului. Recurentul a susținut că în cauză nu au fost administrate probe contrare care să-i răstoarne argumentele în sensul că suprafața terenului autorilor săi era de 7.080 m.p.

De asemenea, s-a arătat, contrar susținerilor instanței de apel, că modalitatea de intrare în posesie a terților cu privire la o parte din terenul de 7.080 m.p., gradul de ocupare cu construcții cu caracter definitiv sau nu, prezintă relevanță din punct de vedere al posibilității de restituire în natură. Prin urmare, s-a susținut că, în mod netemeinic și nelegal, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra modalității concrete de restituire în natură în raport de incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Examinând criticile invocate de recurentul reclamant, raportat la motivele de nelegalitate invocate, prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Critica recurentului reclamant vizând încălcarea dispozițiilor art. 23 și 24 din Legea nr. 10/2001 și a dispozițiilor art. 23.1.

din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, critică circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 "actele doveditoare ale dreptului de proprietate sau, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării". Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 "în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executate măsura preluării abuzive". Art. 23 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007 definesc noțiunea de "acte doveditoare" în sensul legii. Instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale menționate, reținând că sarcina probei dreptului de proprietate și a deținerii legale a acestuia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei ce pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) și (2)3 din Legea nr. 10/2001. În acest sens, instanța de apel, în respectarea îndrumărilor obligatorii din Decizia de casare nr. 9439 din 18 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, și de proprietate intelectuală, conform art. 315 C. proc.

civ., de a se suplimenta probațiunea în sensul depunerii istoricului de rol fiscal al celor două loturi pretinse prin Notificările reclamantului nr. 1375/2001 și 1376/2001 și a registrelor oficiale cu referire la acestea și de a se completa lucrarea de expertiză deja efectuată, în sensul de a se stabili dacă terenurile pretinse constituie loturi separate și de a se stabili situația lor actuală și posibilitatea restituirii în natură în accepțiunea Legii nr. 10/2001, a dispus efectuarea unui supliment de expertiză tehnică imobiliară cu obiectivul menționat, a audiat martorii propuși de reclamant și a pus în vedere reclamantului (prin încheierea de la termenul de ședință din 10 mai 2010) să prezinte istoricul de rol fiscal al celor două loturi solicitate prin notificările menționate.

Raportat la înscrisurile noi depuse în faza rejudecării apelului, instanța de apel a reținut că acestea infirmă susținerile reclamantului în sensul că, în urma strămutării autorilor săi, C. (bunic) și B. (tată) din Cadrilater, în localitatea Mihai Viteazu, județ Constanța, în anul 1940, aceștia, în calitate de coloniști, ar fi fost împroprietăriți cu câte două loturi compuse din teren în suprafață de 3.540 m.p. și casă de 3 camere fiecare, deci în total 7.080 m.p. Vecinătățile lotului menționat în procesul verbal care îl viza pe B. sunt identice cu vecinătățile lotului menționat în actul care îl viza pe colonistul C. și anume: N - drum, E - G., S - H. și V - I., situație pe care instanța de apel a apreciat-o corect ca fiind de natură să creeze prezumția că familiile celor doi coloniști (tată și fiu) au primit în proprietate în anul 1941, cu ocazia colonizării, o singură parcelă de teren de 3.540 m.p.

în indiviziune. Referitor la numerele de parcele 142 și 117, menționate în "Extrasele de evacuați din Cadrilater", în legătură cu care recurentul a susținut că a dovedit că fiecare dintre autorii săi ar fi primit cota de 1/2 din proprietatea bulgarului J., în suprafață totală de 7.080 m.p., Curtea va constata că acestea nu au nicio legătură cu proprietatea atribuită acestora, după stabilirea lor în comuna Mihai Viteazu, județ Constanța, ci reprezintă numerele sub care au fost înregistrate în Caliacra proprietățile abandonate (de autorii reclamantului). Astfel, în înscrisul eliberat de Arhivele statului, în cadrul Capitolului "Situația din Cadrilater a evacuatului C. " se menționează numărul lotului terenului arabil abandonat ca fiind 142, în localitatea Bazaurt, Caliacra.

În ceea ce îl privește pe evacuatul B., înscrisul menționat se referă la lotul nr. 117 teren arabil abandonat de evacuat în localitatea Enigea, Caliacra. Curtea va constata că din niciunul dintre înscrisurile depuse la dosar nu a rezultat că proprietatea lui J., înregistrată în Registrul Central al localității Mihai Viteazu, județ Constanța sub nr. unic 169, ar fi avut o altă întindere, mai mare de 3.540 m.p. Dimpotrivă, împrejurarea că imobilul ce a constituit proprietatea lui J., înregistrată sub nr. 169, a fost atribuită în indiviziune celor doi coloniști, B. și C. rezultă și din copia Recensământului General al României din 1941, în care se menționează că proprietarul gospodăriei din localitatea Mihai Viteazu nr. 169 era Statul Român, iar conducătorul exploatației agricole era B., în cadrul exploatației agricole lucrând 6 membri ai familiei, iar proprietatea fiind preluată de la bulgari.

Înscrisul menționat se coroborează cu extrasul din "Tabloul de evacuați din Cadrilater definitivați în Centrul Mihai Viteazu", din care rezultă că în anul 1940, la data stabilirii în centrul de colonizare, familia lui B. avea 4 membri, iar familia lui C. avea 2 membri, cei 6 membri ce locuiau în gospodăria înregistrată sub nr. cadastral 169 din localitatea Mihai Viteazu fiind menționați în Recensământul realizat în anul 1941. Contrar susținerilor recurentului, martorii audiați la propunerea acestuia nu au confirmat susținerile acestuia, potrivit cărora fiecare dintre autorii săi a primit cu ocazia strămutării câte o casă de 3 camere și dependințe. Martorul K. a precizat, astfel, că C., tatăl, avea o casă mai mică, iar fiul său, B. locuia cu familia într-o casă mai mare, în aceeași curte.

Această situație este confirmată de înscrisurile de la dosar, conform cărora autorii reclamantului au primit fiecare o cotă de 1/2 din fosta proprietate J., proprietate ce se compunea din mai multe corpuri de clădire; casă de locuit, cămară cu sală cereale, grajduri, bunuri ce ar fi putut fi adaptate și amenajate ulterior pentru a asigura distinct nevoile locative ale celor două familii strămutate din Bulgaria, cum corect a concluzionat instanța de apel. Nici critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs, vizând nepronunțarea instanței de apel asupra modalității concrete de restituire în natură, în raport de incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001, nu este întemeiată.

Curtea va reține că, în condițiile în care reclamantului i s-a restituit conform Legii nr. 10/2001, prin mai multe dispoziții emise de Primarul Comunei Mihai Viteazu (nr. 82 din 18 octombrie 2001, nr. 488 din 14 aprilie 2003 și nr. 301 din 19 iunie 2006) o suprafață de teren de 3.540 m.p., aferentă casei de locuit ce fusese confiscată prin hotărâre penală de la B. și retrocedată reclamantului A. prin Decizia nr. 82 din 18 octombrie 2001 (necontestată în cauză), iar reclamantul a precizat în apel că nu mai justifică interes în contestarea dispozițiilor nr. 301 din 19 iunie 2006 și 488 din 14 aprilie 2003, nu se poate concluziona că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra modalității concrete de restituire.

Dimpotrivă, instanța de apel a reținut că prin Dispoziția nr. 82 din 18 octombrie 2001, necontestată, s-a restituit reclamantului construcția de 70 mp. și terenul aferent de 1.350 m.p. (acest imobil fiind retrocedat pe vechiul amplasament al proprietății preluate de la autorul B., prin confiscare ca urmare a condamnării conform Sentinței penale nr. 354/1952 a Tribunalului Militar Constanța), iar prin Dispoziția nr. 488 din 14 aprilie 2003 și 301 din 19 iunie 2006 s-au mai atribuit reclamantului două suprafețe de teren de 1.500 m.p. și, respectiv, 690 m.p. în imediata vecinătate a locuinței acestuia, în vederea întregirii suprafeței totale de 3.540 m.p., cu care autorul său figura înregistrat în evidențele localității, conform adresei din 15 decembrie 2010 emise de Primăria comunei Mihai Viteazu, reclamantul neînțelegând să mai conteste amplasamentul terenului restituit.

Curtea va reține că forma neregulată a suprafeței de teren de 3.540 m.p. retrocedată reclamantului în sensul Legii nr. 10/2001 creează prezumția că la origini lotul aflat în proprietatea lui J., nr. cadastral 169, nu avea această configurație, atribuirea unor terenuri de 2.500 m.p. și 690 m.p., prin Dispoziția nr. 488 din 14 aprilie 2003 și nr. 301 din 19 iunie 2006 fiind făcută prin compensare cu alte terenuri ce au excedat proprietății C., în scopul reparării în natură a prejudiciului suferit de reclamant prin privarea autorilor săi de această suprafață de teren, din care o parte - 990,59 m.p. - reprezintă terenul aferent dispensarului comunal, inclus în domeniul public și imposibil de restituit în natură conform Legii nr. 10/2001.

În mod evident, împrejurarea potrivit cu care prin adeverința din 9 octombrie 2002 emisă de Primăria comunei Mihai Viteazu, județ Constanța s-a reținut că terenul în suprafață de 990,59 m.p., aferentă dispensarului comunal, a aparținut anterior anului 1945 lui C. nu îl îndreptățește pe reclamant, în calitate de moștenitor, la atribuirea și a acestei suprafețe, de vreme ce i s-a restituit deja o suprafață totală de 3.540 m.p., al cărei amplasament, situat în imediata vecinătate a casei părintești, nu a fost contestat. Prin urmare, Curtea va reține că dreptul reclamantului recurent a fost realizat integral în limita suprafeței de teren de 3.540 m.p.

ce a aparținut autorilor săi, modalitatea de intrare în posesie a terților cu privire la acest teren, gradul de ocupare cu construcții cu caracter definitiv și legalitatea reconstituirii dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991 în beneficiul acestor terți (E. și D.) pentru o suprafață de teren excedentară fostei proprietăți J., nereprezentând relevanță pentru soluționarea cauzei. Pentru toate aceste considerente, Curtea va reține că nu sunt întrunite motivele de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 58/C din 4 mai 2016 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2016. Procesat GGC - NN