ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 36/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 36/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii deduse judecății
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, clarificarea adresei exacte a SC A. SA, în sensul de a se radia adresa A., Municipiul Reșița, str. x, nr. 2 și a recunoaște adresa SC A. SRL Municipiul Reșița, str. x, nr. 3.
Prin Sentința civilă nr. 1925 din 22 noiembrie 2016, Judecătoria Reșița a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curții de Apel București, reținând, în esență că pretențiile reclamantei vizează un act administrativ care se circumscrie dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, pârâtul fiind o autoritate publică centrală.
Hotărârile care au declanșat conflictul negativ de competență
2.1. Prin Sentința civilă nr. 1769 din 16 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, apreciind că după ce reclamanta SC A. SRL și-a exercitat dreptul de opțiune în favoarea unei instanțe de la domiciliul său, ea sau pârâtul nu mai avea dreptul să solicite, iar instanța nu putea să dispună, declinarea competenței către o instanță de la domiciliul pârâtului.
2.2. La rândul său, prin Sentința civilă nr. 67 din 16 octombrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând că, în speță, reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, ipoteză în care, după rezolvarea în mod corect a competenței materiale, absolute, în favoarea Curții de Apel București, întrucât este vorba despre o competență relativă, numai pârâtul ar fi putut cere declinarea competenței la una dintre instanțele competente potrivit legii, ceea ce în fapt nu s-a întâmplat.
Curtea de Apel București nu avea decât să constate, aplicând criteriul poziționării organului care a emis actul administrativ, că este competentă material, fără a proceda la analiza pe orizontală a competenței sale.
Constatând ivit conflictul de competență și, în temeiul dispozițiilor art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel Timișoara a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.
Soluția Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va constata că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.
Așa cum în mod corect a reținut Judecătoria Reșița, în prezenta cauză reclamanta a învestit instanța cu o acțiune privind, în esență, refuzul pârâtului Ministerul Transporturilor, autoritate publică centrală, de soluționare a cererii sale, fiind incidentă Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Obiectul cererii și calitatea pârâtului, de autoritate publică centrală, atrag competența de soluționare, în primă instanță, a curții de apel, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește competența teritorială, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 instituie, pentru acțiunea în contencios administrativ, o competență teritorială alternativă, în sensul că reclamantul are un drept de opțiune între instanța de la domiciliul său și instanța de la sediul pârâtului.
Opțiunea reclamantului se exercită în momentul introducerii cererii de chemare în judecată și, odată exercitat, acest drept de opțiune are caracter irevocabil, reclamantul neavând posibilitatea de a reveni asupra opțiunii făcute, nici pârâții și nici instanța, din oficiu, nemaiputând invoca necompetența teritorială.
În cauza dedusă judecății, prin învestirea Judecătoriei Reșița cu cererea de chemare în judecată, reclamanta a optat pentru instanța în a cărei rază teritorială se află sediul său, această opțiune urmând a-și produce efectele și după stabilirea competenței materiale, în sensul individualizării instanței competente material în a cărei rază teritorială se află sediul reclamantei.
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL Reșița, prin administrator B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2018.
Procesat de GGC - CT