ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.11.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3475/2017

HOTĂRÂRE
08.11.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3475/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția de contencios administartiv și fiscal, sub nr. x/95/2017, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Casa Naționala de Pensii Publice a solicitat anularea, în parte, a Ordinului nr. 35 din 18 ianuarie 2017, emis de pârâtă, menționat în procedura prealabilă îndeplinită conform Legii nr. 554/2004, sub aspectul modalității de stabilire a salariului de baza și de calculare a drepturilor cu caracter permanent de care beneficiază - respectiv indemnizația de conducere și sporul de vechime, inclusiv sporul pentru condiții periculoase (vătămătoare) cu consecința emiterii unui nou ordin de reîncadrare salarială, prin care stimulentul mediu care se acorda din fondurile constituite în temeiul O.G. nr. 92/2003, al O.G. nr. 29/2004 și al Legii nr. 116/2014 să fie introdus în salariul de baza astfel determinat în funcție de care să se calculeze, ulterior sporurile cu caracter permanent la care este îndreptățită.

Prin precizarea formulată la data de 14.06.2017, reclamanta a solicitat acordarea sporului de condiții vătămătoare și periculoase în procent de 10%.

2.1. Prin sentința nr. 1722 din 30 iunie 2017, Tribunalul Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

În argumentele reținute, instanța, în raport de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a constatat că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

A mai reținut instanța că, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamanta a solicitat anularea parțială a Ordinului nr. 35 din 18 ianuarie 2017 emis de pârâta Casa Națională de Pensii Publice, care este o autoritate publică centrală, ordin care vizează stabilirea nivelului concret al drepturilor sale salariale, situație în care, raportat la prevederile art. 10 alin. (1) și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 544 din 13 octombrie 2017, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii Publice, în favoarea Tribunalului Gorj.

Totodată, a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, deși în cauză se solicită pe cale principală și anularea Ordinului nr. 35/2017 emis de Casa Națională de Pensii Publice, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care stabilesc competența în funcție de rangul emitentului actului nu sunt incidente în speță pentru stabilirea competenței, ci este aplicabilă norma specială instituită de art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Constatându-se conflict negativ de competență, potrivit art. 134 C. proc. civ., curtea de apel a suspendat cauza și înaintat dosarul instanței superioare pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Prin cererea dedusă judecății, reclamanta a solicitat anularea, în parte, a Ordinului nr. 35 din 18 ianuarie 2017, emis de pârâtă, sub aspectul modalității de stabilire a salariului de baza și de calculare a drepturilor cu caracter permanent de care beneficiază (respectiv indemnizația de conducere și sporul de vechime, inclusiv sporul pentru condiții periculoase) și, pe cale de consecință, obligarea la emiterea unui nou ordin de reîncadrare salarială, prin care stimulentul mediu care se acorda din fondurile constituite în temeiul O.G. nr. 92/2003, al O.G. nr. 29/2004 și al Legii nr. 116/2014 să fie introdus în salariul de bază, în funcție de care să se calculeze ulterior sporurile cu caracter permanent la care este îndreptățită.

De asemenea, reclamanta a solicitat acordarea diferențelor salariale dintre cele cuvenite în ultimii trei ani pentru funcția de director executiv adjunct deținută și cele încasate, iar prin precizarea formulată la data de 14.06.2017 a solicitat acordarea sporului de condiții vătămătoare și periculoase în procent de 10% și alin. (11).

Reținând că prezentul litigiu este circumscris unui raport juridic de drept administrativ, decelarea competenței materiale urmează a fi efectuată prin raportare la prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât reclamanta este funcționar public, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora "Art. 109 - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâta Casa Națională de Pensii Publice în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08 noiembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 425/2017
Decizia nr. 425/2017 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate; Prin acțiunea înregistrată la 22 iunie 2016, pe r
ÎCCJ 2017-01-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 190/2017
Decizia nr. 190/2017 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, la data de
ÎCCJ 2010-11-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4826/2010
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2184 din 16.11.2009, Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței
ÎCCJ 2017-02-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 604/2017
Decizia nr. 604/2017 Deliberând, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei; Prin cererea înregistrată la data de 1 iulie 2016, sub nr. x/95/2016, pe rolul Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., a s
ÎCCJ 2017-02-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 653/2017
Decizia nr. 653/2017 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Cadrul procesual; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția
Sursă