ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 334/2018

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pe parcursul soluționării apelului (în rejudecare, după casare) declarat de apelanta Societatea A. SA București prin lichidator judiciar B. împotriva Sentinței civile nr. 7039 din 6 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013, la termenul din 23 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a dispus suspendarea judecării apelului, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Împotriva încheierii de suspendare din data de 23 septembrie 2016, C. SA a declarat recurs, care a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurenta-reclamantă se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea recursului, recurenta-reclamantă C. SA apreciază ca fiind nelegală soluția instanței de apel de suspendare a judecării apelului, dată cu aplicarea art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Sub un prim aspect, recurenta susține că instanța de apel a desconsiderat și a interpretat greșit prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 501 C. proc. civ.

Soluționându-se recursul în primul ciclu procesual declarat de Societatea A. SA București, în faliment fiind, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, incidența prevederilor art. 75 alin. (2) lit. a) C. proc. civ. a intrat în puterea lucrului judecat. Instanța supremă nu a suspendat de drept recursul, ci l-a analizat, l-a judecat și l-a admis, casând cu trimitere spre rejudecare apelul declarat de debitoarea-pârâtă Societatea A. SA București.

Astfel, puterea de lucru judecat, susține recurenta, nu este limitată la dispozitivul hotărârii, ci ea se întinde și asupra considerentelor hotărârii, care constituie susținerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta, or dacă recursul pârâtei s-a judecat, aceasta fiind în insolvență, apelul urmează aceeași procedură în conformitate și cu principiul de drept al practicii unitare.

Totodată, în opinia recurentei, instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 501 C. proc. civ.

În acest context, recurenta susține că Înalta Curte de Casație și Justiție a casat cu trimitere spre rejudecare apelul declarat de debitoarea pârâtă Societatea A. SA București, aflată în insolvență inclusiv în recurs, iar instanța de apel era ținută de limitele casării, neputând să mai invoce suspendarea de drept motivat de împrejurarea că debitorul este în insolvență, fiind o contradicție flagrantă cu decizia de casare a Înaltei Curții de Casație și Justiție.

În al treilea rând, mai susține recurenta, instanța de apel a ignorat prevederile art. 342 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenirea insolvenței și de insolvență, iar prin suspendarea dispusă se încalcă normele și principiile de drept.

Din interpretarea sistematică și literală a dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, pe care le redă, recurenta consideră că legiuitorul a înțeles să excepteze de la suspendarea de drept, căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unor creditori începute înaintea deschiderii procedurii.

Intimata-pârâtă Societatea A. SA București prin lichidator judiciar B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă C. SA a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 12 aprilie 2017 a fost încuviințat, în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 25 octombrie 2017, constatându-se că recursul este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 14 februarie 2018, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate încheierea atacată în raport de criticile formulate, temeiurile de drept invocate, ținând cont și de apărările formulate prin întâmpinare, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În prezenta cauză problema de drept care trebuie dezlegată este aceea de a stabili dacă în căile de atac măsura suspendării este aplicabilă indiferent de calitatea debitorului intrat în procedura falimentului, mai exact dacă art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014 este incident având în vedere calitatea debitoarei SC A. SA, aceea de societate de asigurare față de care s-a deschis procedura falimentului, sau dacă este aplicabil numai art. 262 alin. (4) din legea menționată.

Din această perspectivă precum și din perspectiva criticilor recurentei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că în cauză au fost respectate dispozițiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Potrivit art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare.

În prezenta cauză măsura de suspendare, a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 care reprezintă sediul materiei pentru ipoteza în care procedura falimentului se declanșează față de societățile de asigurare/reasigurare.

Nu este lipsit de relevanță de a sublinia faptul că, sub aspectul care interesează cauza dedusă judecății, art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 prevede că, hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare, fără să mai conțină vreo dispoziție de exceptare de la măsura suspendării, ca în ipoteza reglementată de art. 75 alin. (2) lit. a) din același act normativ.

Într-o altă exprimare, în mod corect instanța de apel a dat prioritate dispoziției art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, soluționând astfel, corespunzător raportul dintre norma generală și specială din perspectiva principiului norma specială derogă de la norma generală.

De asemenea va fi înlăturată și critica recurentei referitoare la interpretarea greșită a dispozițiilor art. 431 alin. (2) și art. 501 C. proc. civ.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Este adevărat că art. 431 alin. (2) reglementează prezumția legală de lucru judecat, dar în cauză nu este incident față de faptul că în primul ciclu procesual nu a fost pusă în discuție chestiunea litigioasă a suspendării de drept întemeiată pe dispozițiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Față de faptul că instanța de recurs în primul ciclu procesual nu a dezlegat problema de drept referitoare la măsura suspendării în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, rezultă că instanța de apel nu a încălcat art. 501 C. proc. civ.

În ceea ce privește critica recurentei referitoare la faptul că instanța de apel a ignorat art. 342 din Legea nr. 85/2014 Înalta Curte de Casație și Justiție o va înlătura deoarece prin aplicarea art. 262 alin. (4) din legea menționată reiese că instanța a avut în vedere normele prevăzute de Legea nr. 85/2014.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă C. SA împotriva încheierii din 23 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2018.

Procesat de GGC - CL