ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 721/2018

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 14 februarie 2017, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q.. R., S., T., U., V., W., X. și Y. au solicitat, în temeiul Legii nr. 53/2003 și în contradictoriu cu pârâții Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală și Ministerul Justiției și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, obligarea angajatorului la plata drepturilor financiare care decurg din acordarea sporului de confidențialitate în procent de 15% și la plata despăgubirilor cuvenite pe ultimii 3 ani, calculați de la data introducerii cererii, prin raportare la același prag procentual, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale, conform prevederilor legale în vigoare.

La termenul din 9 iunie 2017, Tribunalul București a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îl privește pe reclamantul A., formându-se Dosarul nr. x/3/2017.

Tribunalul București, secția a VIIl-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 4227 din 9 iunie 2017, a admis excepția necompetenței teritoriale. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Instanța a adoptat soluția prin prisma dispozițiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii, reținând caracterul de ordine publică al competenței teritoriale si având în vedere domiciliul reclamantului.

Prin sentința nr. 30/LM din 30 ianuarie 2018, Tribunalul Bihor, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale. A declinat, în favoarea Tribunalului București, competența soluționării acțiunii civile formulată de reclamantul A. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat, din oficiu, soluționarea cauzei și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

S-a reținut, în esență, potrivit prevederilor art. 269 alin. (2) din C. muncii, modificate implicit, parțial, prin cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, că în ipoteza conflictelor individuale de muncă, cum este și cauza dedusă judecății, reclamantul are dreptul de opțiune între instanța locului domiciliului sau a locului de munca.

Cum în cauza, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul București, reclamantul și-a exercitat dreptul de a alege între două instanțe deopotrivă competente, s-a constatat competența respectivei instanțe în soluționarea cauzei.

Înalta Curte, competenta să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în considerarea argumentelor ce succed;

Obiectul cererii deduse judecății îl constituie acțiunea prin care, în baza dispozițiilor Legii nr. 53/2003, republicată, se solicită obligarea angajatorului la plata drepturilor financiare care decurg din acordarea sporului de confidențialitate și la plata despăgubirilor cuvenite, precum și la plata dobânzii legale.

Se observă că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei în raport de prevederile art. 269 alin. (2) C. muncii, respectiv de cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Art. 269 din C. muncii stipulează în sensul că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanței judecătorești în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința.

Pe de altă parte, în stabilirea instanței competente teritorial să judece prezenta cauză, trebuie avute în vedere și prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011, act normativ ulterior Legii nr. 53/2003, potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Legea nr. 62/2011 a dialogului social statuează deci prin art. 210 o excepție de la regula de principiu cuprinsă în C. muncii, fiind o normă alternativă cu caracter protectiv, care instituie un beneficiu pentru salariatul căruia i se permite să opteze între doua instanțe, deopotrivă competente.

Făcând aplicarea art. 216 din Legea nr. 62/2011 care reglementează completarea, în mod corespunzător, a dispozițiilor legii referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă cu cele din C. proc. civ., se constata că potrivit art. 116 din cod, reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Se reține, așadar, din coroborarea prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, că în această materie, s-a instituit o competență teritoriaiă alternativă exclusivă care dă posibilitate reclamantului să aleagă între instanțele deopotrivă competente teritorial, respectiv cea de la domiciliu ori cea de la locul de muncă.

Or, în speță, prin acțiunea înregistrată ia data de 14 februarie 2017, reclamantul, care are domiciliul în județul Bihor, a învestit cu soluționarea cauzei Tribunalul București, instanța judecătorească competentă de la locul său de muncă, respectiv de la sediul pârâtei Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (cu sediul în București, Calea Griviței, sector 1).

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul București, reclamantul a învestit în mod legal această instanța, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia, în exercitarea opțiunii prevăzute de art. 116 C. proc. civ.

Prin urmare, Tribunalul București nu mai putea să dispună, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părți, declinarea competenței, declarându-se necompetent, prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire a competenței, câtă vreme criteriul valorificat de reclamant este unul dintre cele reglementate în mod alternativ printr-o norma de ordine publică.

În concluzie, față de considerentele expuse și de natura pretenției deduse judecății, respectiv litigiu de muncă, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, instanță în a cărei circumscripție teritorială se afla locul de muncă al reclamantului și pe care acesta a înțeles sa o învestească în contextul reglementării unei competențe teritoriale exclusive, dar alternative și a dreptului său de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 martie 2018.