ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 684/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 161 din 17

iulie 2002, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul L.V. la 20 ani

închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a menținut starea de arest și s-a

dedus, din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive, de la 10 iulie

2001, la zi.

Inculpatul a fost obligat să

plătească suma de 26 milioane lei, cu titlu de despăgubiri civile, părții

civile L.V., cât și la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de

6.000.000 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut următoarele:

Inculpatul L.V. locuia de mai mult

timp cu chirie în domiciliul numitei C.M. din Municipiul Câmpulung Moldovenesc.

La data de 9 iulie 2001, inculpatul

a găzduit, în camera sa, pe victima B.M. din localitatea Breaza, județul

Suceava, care era prieten cu C.G.A., fiica proprietarei imobilului.

Întrucât, în cursul nopții, B.M. i-a

cerut de mai multe ori să-i anunțe prietena despre sosirea sa, inculpatul s-a

enervat și l-a lovit pe acesta cu un topor în regiunea capului, provocându-i

moartea.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia

penală nr. 307 din 30 septembrie 2002, a respins apelul prin care inculpatul

solicita aplicarea circumstanței atenuante a provocării, cu reducerea

corespunzătoare a pedepsei, susținând că a săvârșit fapta enervat de insistența

cu care victima i-a cerut, în cursul nopții, să-i anunțe prietena despre

prezența sa în locuință.

Împotriva menționatelor hotărâri,

inculpatul a declarat recurs, în temeiul art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., solicitând, ca și în apel, reducerea pedepsei în raport de condițiile

concrete în care a comis fapta și de conduita sinceră pe care a avut-o în

cursul procesului, cât și de starea sa de sănătate.

Examinând hotărârile atacate, în

raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu, se constată

că instanțele au reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului,

încadrarea juridică în prevederile art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

b) C. pen., fiind corespunzătoare.

Din probele administrate (procesele

verbale și planșele fotografice întocmite cu ocazia cercetării locului faptei,

raportul medico-legal al necropsiei și raportul de expertiză psihiatrică întocmită

în cauză, declarațiile martorilor D.V., C.M. și C.G.A., coroborate cu

recunoașterile inculpatului) care au fost analizate în considerentele

hotărârilor, rezultă, fără dubiu, că în cursul nopții de 9 iulie 2001,

inculpatul a lovit, în mod nejustificat, pe B.M. cu un topor în regiunea

capului, provocându-i moartea.

Împrejurarea că în cursul nopții,

victima i-ar fi cerut în mod insistent să anunțe pe fiica gazdei despre

prezența sa în locuință nu putea cauza inculpatului o puternică tulburare sau

emoție care să justifice aplicarea în cauză a circumstanței atenuante a

provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Pedeapsa de 20 ani închisoare

aplicată inculpatului a fost corect individualizată și nu se impune reducerea

ei, instanța de fond având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.,

respectiv pericolul social al faptei comise, limitele de pedeapsă prevăzute în

Partea specială a codului penal, cât și persoana infractorului, care a mai

săvârșit fapte penale, aflându-se în stare de recidivă postexecutorie.

Întrucât criticile formulate în

recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă

existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a

respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Potrivit art. 88 C. pen., i se va

deduce, din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive, de la 10 iulie

2001, la zi.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul L.V. împotriva deciziei penale nr. 307 din 30 septembrie

2002 a Curții de Apel Suceava.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 10 iulie 2001 la 12 februarie

2003.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 februarie 2003.