ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1224/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1224/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată
înregistrată sub nr. 29161/3/2006 pe rolul Tribunalului București, reclamanta
SC I.R.E.D. SRL
a solicitat
obligarea pârâtei
SC
A.N.B. SA
la
strămutarea apeductelor Bîcu - Bragadiru și Dragomirești - Bragadiru de pe
terenul proprietatea reclamantei, situat în comuna Domnești, județul Ilfov,
tarlaua 13. În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de
7.568.165,98 lei daune materiale, reprezentând prejudiciul cauzat prin
neîndeplinirea obligației legale de informare cu privire la existența celor
două apeducte, pe terenul cumpărat de reclamantă, liber de servitute publică.
În motivarea cererii
s-a arătat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului
situat la adresa sus-menționată, prin contractul de vânzare - cumpărare
încheiat din 11 februarie 2005 cu vânzătorii H.A.R. și H.E., care dobândiseră
dreptul de proprietate conform titlului de proprietate din 10 ianuarie 2001
emis în temeiul Legii nr. 18/1991.
În cartea funciară nu
figura înscrisă nicio servitute iar în registrele publice servitutea nu a fost
înscrisă, iar pe teren rețeaua tehnico - edilitară subterană nu a fost marcată
corespunzător.
Până la informarea
reclamantei prin adresa din 9 septembrie 2005, aceasta nu a cunoscut că terenul
proprietatea sa este traversat subteran de cele două apeducte, fiind instituită
zonă de protecție sanitară cu regim sever, conform H.G. nr. 101/1997.
La solicitarea
Primăriei Domnești referitor la existența traseelor sau conductelor deținute SC
A.N.B. SA pe raza comunei Domnești, aceasta a comunicat că nu are în exploatare
prin concesionare rețele publice de alimentare cu apă și canalizare, în
considerarea acestui răspuns fiind eliberat certificatul de urbanism din 15
noiembrie 2004 prin care se atestă faptul că terenul era liber de sarcini.
Nerespectarea
obligației legale de informare a autorităților cu privire la existența
apeductelor, prevăzută de art. 45 din Legea nr. 50/1991 și a obligației de
marcare în teren a zonei de protecție sanitară cu regim sever, conform H.G. nr.
101/1997, pârâta a săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Prejudiciul cauzat a
fost estimat la suma de 7.568.165,98 lei, provizoriu, restricțiile legale
determinate expres și limitativ făcând impropriu terenul proprietatea
reclamantei pentru construcții și pentru utilizare, conform destinației avute
în vedere la cumpărarea acestuia.
Prin sentința
comercială nr. 7580 din 18 iunie 2008, Tribunalul București a respins cererea
ca nefondată.
Pentru a pronunța
această soluție, Tribunalul a reținut în esență următoarele:
Reclamantei i s-a
comunicat de către pârâtă la data de 9 septembrie 2005 că terenul este afectat
de servitute, pe același plan anexă la certificatul de urbanism fiind
evidențiate cele două apeducte, conform Planului de amenajare a teritoriului
județean Ilfov.
Reclamanta nu a
probat evidențierea în planul comunicat de Primăria Domnești la 18 august 2004
către SC A.N.B. SA, în susținerea cererii de informații cu privire la eventuala
servitute publică a terenului în litigiu, astfel că cele comunicate de SC A.N.B.
SA prin adresa din 1 noiembrie 2004 sunt irelevante.
Pârâta a încheiat cu
ASC A. SA contractul de execuție din 4 septembrie 2004, având ca obiect
marcarea zonelor de protecție, fără ca din materialul probator să rezulte îndeplinirea
acestei lucrări, la data dobândirii terenului de către reclamantă.
Reclamanta cu minimă
diligență, avea posibilitate să cunoască situația juridică reală a terenului,
marcajul fiind de natură a indica faptul că terenul este străbătut de rețele de
apă.
În dovedirea
pretențiilor, nu se poate prevala de certificatul de urbanism emis cu
încălcarea legii, întrucât acesta nu suplinește obligația de a obține
autorizația de construire.
Împotriva acestei
sentințe a formulat apel reclamanta SC I.R.E.D. SRL invocând motive de
nelegalitate și netemeinicie.
Prin Decizia comercială
nr. 80 din 18 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,
a respins ca nefondat apelul.
S-a reținut că
încălcarea prevederilor Legii nr. 350/2001 și ale art. 6 din Legea nr. 50/1991,
în sensul eliberării unui certificat de urbanism cu nerespectarea Planului de
Amenajare a Teritoriului Județean, în condițiile în care acest document conține
date oficiale referitoare la caracteristicile terenului, de asemenea, nu poate
fi imputată pârâtei, întrucât menționarea unor date neconforme realității nu
s-a datorat neîndeplinirii obligației de comunicare.
Pârâta nu era ținută
să comunice direct administrației publice locale amplasamentele apeductelor,
conform art. 45 din Legea nr. 51/1990, aceasta fiind ținută să informeze,
exclusiv, administrația publică județeană și Municipiul București.
În ceea ce privește
obligația pârâtei de a marca terenul străbătut de apeducte, a apreciat ca fiind
corecte cele reținute de prima instanță, urmare a efectuării cercetării la fața
locului, referitor la existența unui cămin de vizitare, acesta dând
posibilitatea oricărei persoane interesate să constate existența unor
inadvertențe între cele menționate în certificatul de urbanism și situația reală
a terenului; s-a mai constatat și faptul că pârâta a încheiat contractul de
prestări servicii din 4 septembrie 2004 având ca obiect montarea panourilor de
semnalizare, obligație îndeplinită, așa cum rezultă din procesul - verbal de
recepție din 2004.
Au fost considerate
corecte argumentele referitoare la culpa exclusivă a autorităților
administrației locale în eliberarea unui certificat de urbanism, cu încălcarea
dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, art. 6 și art. 29 din
Legea nr. 350/2001.
Împotriva acestei
decizii a formulat recurs reclamanta, invocând nelegalitatea acesteia, raportat
la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 2600
din 28 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a
casat decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare aceleiași
instanțe.
În condițiile art. 315
alin. (1) C. proc. civ. s-a statuat necesitatea verificării, în apel, pe baza
unor probatorii complete, a întrunirii condițiilor atragerii răspunderii civile
delictuale; dacă prima instanță a procedat la corecta aplicare a dispozițiilor
legale incidente situației de fapt, raportat la obligația legală de informare
publică efectivă și marcare; reanalizarea probelor administrate din care
rezultă că la cererea autorităților administrației publice locale, intimata
pârâtă a comunicat o situație aparent contrară celei reținute în Planul de
Amenajare a Teritoriului Județean Ilfov și dacă aceste comunicări au privit în
mod expres terenul în litigiu.
Cu privire la obligația
de marcare, conform art. 20 din H.G. nr. 101/1997, s-a constatat necesitatea
îndeplinirii acestei obligații, raportat la dispozițiile legale în vigoare la
data încheierii convenției și față de cele ce se vor constata dacă
neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a acestei obligații a cauzat
prejudiciul.
În apel, după casare,
prin Decizia comercială nr. 335 din 13 septembrie 2010 a Curții de Apel
București, secția a VI-a comercială, a fost respins apelul declarat de
reclamantă ca nefondat.
Pentru a pronunța
această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:
Cu privire la
obligația de informare publică referitoare la existența apeductelor raportat la
dispozițiile legale specifice, invocate de reclamantă, în considerarea celor
prevăzute în decizia de casare, instanța de apel a reținut că pârâta
SC A.N.B. SA
și-a îndeplinit
obligația de comunicare a traseelor rețelelor existente pe raza comunei
Domnești, către autoritățile publice județene, cu respectarea art. 45 alin. (6)
din Legea nr. 50/1991. S-a reținut, în considerarea dispozițiilor art. 42 din
Legea nr. 350/2001, că Planul de Amenajare a Teritoriului Județean Ilfov are
caracter director, prevederile acestuia fiind obligatorii pentru planurile de
amenajare a teritoriului și pentru planurile de urbanism care le detaliază. Cu
încălcarea acestor dispoziții, în cadrul reactualizării P.U.G., Consiliul Local
al Comunei Domnești nu a preluat informațiile furnizate.
Pârâta
SC A.N.B.
SA nu a indicat și
traseele celor două apeducte, terenul în litigiu nefiind cuprins în planurile
înaintate de Primăria Domnești, rezultând astfel că
SC A.N.B. SA
și-a îndeplinit și
obligația de furnizare de informații, la solicitarea autorităților publice
locale, răspunsul său fiind în concordanță cu datele solicitate de Primăria
Domnești, omisiunea marcării în planurile urbanistice locale a traseelor celor
două apeducte nefiindu-i imputabilă.
Pârâta a procedat la
marcarea terenului, sens în care a încheiat contractul din 4 septembrie 2004,
executarea lucrărilor de montare a 305 panouri de avertizare fiind consemnată
în anexa 4 la procesul - verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 24
octombrie 2005.
Instanța a mai
constatat că nu se poate reține încălcarea obligației legale de marcare a
rețelei de conducte subterane, prevăzută de art. 2 din H.G. nr. 101/1997, în
vigoare la data achiziționării terenului, arătând că scopul legiuitorului a
constat în protejare sanitară a surselor de apă, nicidecum informarea terțelor
persoane interesate în achiziționarea unor terenuri zone de protecție sanitară,
singurul document oficial prin care se puteau obține date certe cu privire la
situația juridică a terenului fiind certificatul de urbanism.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs reclamanta, arătând că decizia a fost dată cu
încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105
alin. (2) C. proc. civ., respectiv cu nesocotirea principiului nemijlocirii
administrării probatoriului, dar și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 315
alin. (1) C. proc. civ.
Recurenta a apreciat
că, prin hotărârea anterioară a instanței supreme, aceasta a dezlegat problema
neîndeplinirii de către pârâtă a obligațiilor legale de a informa autoritățile
administrației publice locale cu privire la existența zonelor de protecție
sanitară cu regim sever, precum și de a marca aceste zone.
Prin Decizia nr. 3219
din 20 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
a II-a civilă, a fost admis recursul declarat de reclamanta
SC I.R.E.D. SRL
, a fost casată
decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În considerentele
acestei decizii s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 314 C. proc. civ.,
Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate
cazurile în care împrejurările de fapt au fost deplin stabilite.
În cauza de față,
aceste împrejurări de fapt nu au fost pe deplin stabilite, instanța de apel
pronunțând o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc.
civ.
S-a arătat că după
administrarea probatoriului suplimentar instanța de apel va trebui să
reanalizeze existența elementelor răspunderii delictuale civile, ținând cont de
obligația pârâtei, de informare a unităților administrativ - teritoriale,
inclusiv a Comunei Domnești, cu privire la existența conductelor de apă
subterane, dar având în vedere și adresa deja emisă, care a stat la baza
emiterii certificatului de urbanism, precum și de îndeplinirea în mod continuu
a obligației de marcare, la suprafață, a traseului conductelor subterane de
apă, precum și de existența acestor semne de marcare la momentul achiziționării
terenului de către reclamantă.
Instanța de apel va
analiza, în rejudecare, în ce măsură a influențat fapta pârâtei, de a transmite
informația eronată, cu privire la inexistența conductelor de apă subterane, pe
teritoriul administrativ al Comunei Domnești, fapta Primăriei Domnești de a
emite un certificat de urbanism nereal, determinând producerea unui prejudiciu
în patrimoniul reclamantei, prin achiziționarea unui teren care nu poate fi
utilizat pentru edificarea unor construcții, ci numai limitat, în scopuri
agricole.
În acest context, nu
se poate reține motivarea instanței de apel în sensul că obligația legală a
pârâtei de marcare a rețelelor de conducte subterane se referă doar la
protejarea sanitară a surselor de apă, și nicidecum la informarea unor terțe
persoane, în achiziționarea unor terenuri care sunt zone de protecție sanitară,
deoarece nicio obligație legală nu are ca scop protejarea unui lucru în sine,
edictarea de norme juridice, având în vedere doar relațiile interumane,
lucrurile neavând valoare juridică în sine, ci doar prin modul în care se
raportează interesele diverșilor subiecți de drept cu privire la aceste
lucruri, deci numai în raport cu drepturile subiective ale persoanelor.
S-a precizat că
trebuie analizată îndeplinirea sau neîndeplinirea obligației legale de către
pârâtă, prin raportare la vătămarea intereselor legitime ale recurentei - reclamante.
Rejudecând apelul
prin prisma motivelor de apel și a îndrumărilor din decizia de casare, se
constată că acesta este fondat.
Astfel, prin
Decizia civilă nr. 140
din 24 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis
ap
elul
declarat de apelanta
SC I.R.E.D. SRL
împotriva sentinței
comerciale nr. 2963 din 15 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția
a VI-a comercială, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis în
parte acțiunea formulată de reclamanta
SC I.R.E.D. SRL
în contradictoriu cu pârâta
SC A.N.B. SA
și a fost obligată
pârâta să plătească reclamantei suma de 51.592,14 lei daune materiale, a fost
respinsă cererea reclamantei de strămutare a apeductelor ca neîntemeiată, a
fost obligată intimata pârâtă să plătească apelantei - reclamante suma de 8.027,68
lei reprezentând cheltuieli de judecată la fond și în căile de atac.
Pentru a pronunța
această soluție, Curtea de Apel București a reținut în esență următoarele:
Reclamanta și-a
întemeiat cererea de chemare în judecată pe răspunderea civilă delictuală
pentru fapta proprie a pârâtei, potrivit art. 998 - 999 C. civ.
Referitor la fapta
ilicită invocată constând în nerespectarea obligației de înscriere în cartea
funciară a servituții ce grevează imobilul teren ca urmare a traversării
acestuia de apeducte menționate, conform art. 21 din Legea nr. 7/1996, se
constată că dreptul de proprietate publică asupra apeductelor aparține
Municipiului București, iar intimata pârâtă are asupra acestora numai un drept
de concesiune potrivit contractului de concesiune încheiat în anul 2000 între
Municipiul București în calitate de concedent și
SC A.N.B. SA
în calitate de
concesionar.
Obligația de
înscriere în cartea funciară a existenței dreptului de servitute arătat incumbă
titularului dreptului de proprietate publică asupra apeductelor și nu intimatei
pârâte, astfel că nu se poate reține în sarcina acesteia încălcarea obligației
de informare prin nerespectarea dispoziției legale referitoare la înscrierea în
cartea funciară a servituții referitoare la traversarea terenului reclamantei
de către apeductele arătate.
Nici fapta ilicită
constând în nerespectarea obligației de informare a autorităților
administrative despre existența apeductelor ca urmare a încălcării
dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 50/1991 nu poate fi reținută în sarcina
intimatei - pârâte.
Cu privire la
nerespectarea de către intimata pârâtă a obligației de informare a Primăriei
Domnești referitor la existența apeductelor, s-a constatat că sunt întrunite
condițiile existenței faptei ilicite.
Potrivit dispozițiilor
art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului
și urbanismul,
SC
A.N.B. SA
avea obligația
legală de a comunica Primăriei Comunei Domnești
informațiile solicitate de către aceasta.
Din modul general de
formulare a adresei emise de Primărie reiese că aceasta s-a referit la toate
conductele, canalele, construcțiile, dotările, zonele de protecție aflate în
exploatarea intimatei pârâte și pe terenul unității administrativ teritoriale
deținut de Comuna Domnești.
Cu toate acestea,
răspunsul intimatei a fost că
SC A.N.B. SA
nu are în zona marcată pe planul de
situație, în exploatare, prin concesionare, rețele publice de alimentare cu apă
și canalizare.
Așa fiind, intimata
pârâtă este în culpă deoarece răspunsul omite să menționeze existența
apeductelor aflate în subteranul terenului Comunei Domnești, deși avea
obligația legală să furnizeze toate informațiile necesare în vederea
desfășurării activității de amenajare a teritoriului și de urbanism la nivel
local.
Prin fapta concretă
arătată se constată și săvârșirea de către intimata pârâtă a faptei ilicite
constând în nerespectarea obligației legale prevăzute de art. 24 alin. (1) lit.
e) din O.G. nr. 32/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor de apă
și canalizare, în vigoare la acea dată.
Ca urmare a
dezlegărilor de drept prin deciziile de casare pronunțate de Înalta Curte de
Casație și Justiție cu privire la obligația legală de marcare a zonelor de
protecție sanitară, care sunt obligatorii potrivit art. 315 alin. (1) C. proc.
civ., se apreciază că faptul îndeplinirii acestei obligații la un moment dat,
potrivit contractului de execuție de lucrări din 2003 și a procesului - verbal
de recepție a lucrărilor din 24 octombrie 2005, nu dovedește îndeplinirea
obligației de marcare în mod continuu, deci inclusiv la momentul cumpărării
terenului de către apelanta reclamantă.
Prejudiciul efectiv
constând în scăderea valorii de circulație a terenului ca urmare a interdicției
de construire în zona de protecție sanitară întrunește condiția de a fi sigur,
respectiv este clară micșorarea valorii terenului ca urmare a existenței unei
interdicții de construire pe o porțiune a acestuia.
Prejudiciul constând
în beneficiul nerealizat datorat faptului că apelanta reclamantă nu a mai putut
edifica pe o porțiune de teren construcția hală de depozitare este un
prejudiciu viitor. Interdicția de construire privește doar o porțiune de teren,
respectiv cea în care este instituită zona de protecție sanitară severă și nu
tot terenul în integralitatea lui. Acest prejudiciu nu îndeplinește condiția de
a fi cert.
În speță există
legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
De asemenea, există
vinovăția intimatei pârâte și îmbracă forma culpei.
Pentru cuantificarea
prejudiciului produs apelantei reclamante prin fapta ilicită s-a administrat
proba cu expertiză tehnică evaluatoare a proprietății imobiliare.
S-a apreciat că nu
este întemeiată susținerea apelantei reclamante de a se avea în vedere
prejudiciul pe care l-ar fi suportat în raport de data de 10 iulie 2006, dată
la care ar fi cunoscut despre existența apeductelor. Aceasta deoarece data
producerii prejudiciului în patrimoniul apelantei reclamante este data
încheierii contractului de vânzare - cumpărare a terenului.
Din contractul de
vânzare - cumpărare reiese că prejudiciul probat ca fiind suferit de
patrimoniul apelantei reclamante este doar cel calculat ca diferență între
prețul achitat de aceasta pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra
terenului și valoarea terenului calculată de expertul evaluator în ipoteza în
care acesta ar fi construibil cu restricții.
Împotriva acestei
decizii au declarat recurs atât reclamanta apelantă
SC I.R.E.D. SRL, cât
și
pârâta
intimată
SC
A.N.B. SA.
Reclamanta
SC I.R.E.D. SRL
critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:
Decizia este nelegală
fiind dată cu greșita aplicare a art. 998 și art. 999 C. civ., ceea ce
reprezintă motivul de modificare consacrat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
prin aceea că, deși a statuat corect asupra existenței faptului ilicit, a
vinovăției, a legăturii de cauzalitate, a greșit în stabilirea prejudiciului,
folosind repere specifice răspunderii contractuale, și nu celei delictuale,
schimbând semnificația și efectul faptului ilicit.
Reclamanta arată că
afectarea patrimoniului său este substanțială, având în vedere că în condițiile
în care SC
A.N.B.
SA și-ar fi îndeplinit obligațiile legale nu ar fi cumpărat și nu ar fi plătit
suma de 700.000 euro și nu ar fi rămas cu un teren ce nu mai poate fi pus în
valoare, decât ca teren agricol.
Faptul că a fost
plătită suma de achiziție de 700.000 euro reprezintă prejudiciul efectiv/damnum
emergens.
Valoarea de
circulație a terenului s-a diminuat drastic de la 6.529.630,3 lei la doar
33.583,7 lei, reprezentând valoarea bunului ca teren agricol. Diferența dintre
cele două valori este la data de 10 iulie 2006, de 6.496.046,6 lei este
întinderea întregului prejudiciu ce trebuie reparat integral de pârâtă.
Ipoteza terenului
construibil cu restricții este pur teoretică în lipsa acordului SC
A.N.B. SA de a
permite edificarea construcțiilor specifice desfășurării unei activități
comerciale specifice zonei (depozite, hale) și a fost avută în vedere după
învestirea instanței (ca obiectiv al expertizei) pentru a lăsa pârâtei
posibilitatea limitării prejudiciului.
Recurenta arată că a
cumpărat terenul în vederea edificării unei clădiri de mari dimensiuni, făcând
demersuri legale pentru a scoate parcela din domeniul agricol, cu includerea
ei, în zonă construibilă și, în paralel, cu propriile demersuri vizând
edificarea unei construcții de tip hală/show-room și de asemenea, a demarat
negocieri reale și serioase cu promiteți cumpărători, în vederea revinderii, ca
teren construibil fără nicio restricție, pentru ipoteza în care propriul
proiect nu s-ar fi putut realiza din motive obiective financiar.
Terenul era afectat
în mod substanțial și cu precădere în partea dinspre calea de acces și nu puteau
fie dificate construcții de anvergură de tipul centrelor
comerciale/show-room-urilor.
Oferta înaintată de
Romstal în august 2005 nu a mai fost egalată de niciun alt posibil cumpărător,
timp de aproape un an, pentru că niciun alt posibil ofertant nu ar fi cumpărat
un astfel de teren, atât de afectat, astfel că valoarea terenului a scăzut
drastic.
Recurenta arată că
are un prejudiciu patrimonial, cauzat direct bunului său, actual, cert,
permanent și cuantificabil în bani.
Principiile reparării
prejudiciului nu au fost respectate de instanța de apel. Astfel, prejudiciul
poate fi reparat integral prin echivalent, iar Curtea de Apel trebuia să
constate că prejudiciul nu poate fi reparat în natură pentru că nu este
posibilă strămutarea conductelor.
Instanța de apel,
reținând existența unui prejudiciu, s-a raportat în timp, doar la momentul la
care a fost achiziționat terenul de către recurenta reclamantă, prin plata
sumei de
700.000
euro, folosindu-se doar de estimarea prețului pentru un teren construibil cu restricții,
pentru a determina a diferență de preț.
Această soluție este
greșită pentru că nu s-a cerut stabilirea prețului corect în contract în
contradictoriu cu vânzătorul, ci s-a cerut să se constate că greșeala pârâtei -
intimate a determinat o tranzacție incorectă, cu consecințe dramatice pentru
reclamantă, care a achitat un preț exorbitant și a pierdut profitul unei
investiții, iar vânzătorii nu puteau fi ținuți răspunzători pentru că s-au
încrezut în aceleași aparențe create de SC A.N.B. SA, în mod culpabil.
Este criticată
soluția instanței de apel de a nu analiza întinderea prejudiciului pe care l-a
suportat la nivelul anului 2006, când a devenit clar că terenul nu mai poate fi
folosit pentru a construi și, ca atare - ca teren afectat - el nu mai este
vandabil.
Curtea de Apel
trebuia să țină cont și de relevanța juridică a ofertei reale și serioase, din
septembrie 2005.
Suma de
700.000 euro este un
prejudiciu efectiv, la care se adaugă beneficiul nerealizat.
Soluția instanței de
apel este greșită și în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată
acordate reclamantei.
Soluția reducerii
cuantumului
cheltuielilor
de judecată la doar 8.027,68 lei este nelegală fiind dată cu greșita aplicare a
dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., fie și doar din perspectiva faptului că
instanțele de judecată au fixat
cuantumurile taxelor judiciare de timbru și
pe cele ale onorariilor experților desemnați.
Pe de altă parte, se
poate susține în mod rezonabil că onorariul avocatului poate fi încuviințat de
instanța judecătorească ca și cheltuială de judecată, dacă este necesar, adică
activitatea desfășurată de avocat să fi fost utilă instanței judecătorești,
este real, este rezonabil.
Pârâta
SC A.N.B. SA critică
decizia sub următoarele motive de nelegalitate:
Motivul prevăzut de art.
304 pct. 9 C. proc. civ. - în mod greșit instanța de apel a reținut vinovăția SC
A.N.B.
SA în ceea ce privește neinformarea și nesemnalizarea terenului obiect al
litigiului.
SC A.N.B. SA și-a
îndeplinit în mod corespunzător toate obligațiile impuse de normele legale în
vigoare. În cauză nu există faptă cauzatoare de prejudiciu întrucât nu există
și nu a existat obligația legală de informare din oficiu a autorităților locale
a traseului apeductelor ce traversează comuna Domnești.
Răspunsul SC A.N.B.
SA la adresa din 17 august 2004 a Primăriei Domnești nu a fost și nu este
eronat ci conține un răspuns corect, limitat doar la conținutul adresei.
Primăria Domnești a
solicitat informații numai cu privire la rețelele publice de alimentare cu apă
și canalizare concesionate de SC A.N.B. SA, aflate pe raza comunei Domnești.
Apeductele sunt
construcții hidrotehnice aflate sub incidența Legii nr. 107/1996 și H.G. nr. 930/2005
iar rețelele publice de alimentare cu apă sau de canalizare sunt definite de Hotărârea
Consiliului General al Municipiului București din 2005.
Apeductele Bîcu -
Bragadiru și Dragomirești - Bragadiru sunt prezentate în Planșa Gospodărirea
Apelor - Dezvoltare a Planului de Amenajare a Teritoriului Județean Ilfov
aprobat de Consiliul Județean Ilfov în luna februarie 2004, astfel că
autoritățile locale ale
comunei
Domnești erau obligate să preia și să țină cont în reactualizarea P.U.G. al
acestei localități de prevederile planului de amenajare a teritoriului
județean.
Informații eronate au
fost furnizate reclamantei atât de autorii săi cât și de Primăria Domnești
care, pe de o parte cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască situația marcajelor
dar nu a respectat obligațiile impuse de Legea nr. 350/2001 privind amenajarea
teritoriului și urbanismul.
SC A.N.B. SA și-a
îndeplinit întocmai obligația legală de a marca în teren zona de protecție
sanitară cu regim sever aferentă
apeductelor Bîcu - Bragadiru și Dragomirești
- Bragadiru.
Chiar reclamanta a
pretins că ar fi aflat de existența
apeductelor în anul 2005 când s-au reamplasat
stâlpii și panourile de semnalizare amplasate în anul 2004.
Deinformarea la
momentul achiziționării terenului nu a fost cauzată de SC A.N.B. SA.
La momentul
încheierii contractului de vânzare - cumpărare între reclamantă și proprietarii
anteriori, aceștia nu doar că aveau cunoștință de existența atât a marcajului
cât și a căminelor de vizitare vizibile și în prezent, dar aveau și obligația
legală a menținerii curățeniei în zona delimitată de borne.
Inclusiv în Certificatul
de Urbanism din 2005 emis de Primăria Domnești la 10 aprilie 2012, emitentul nu
prevede nicio restricție de construire, terenul fiind în continuare „teren
liber de construcții service auto, depozitare, propus ansamblu birouri,
show-room, amenajare incintă (spații verzi amenajate, locuri de parcare, alei
carosabile și pietonale) și împrejmuire teren”.
Așadar, nici după 6
ani de la prezentul litigiu Primăria Domnești nu indică existența
apeductelor pe
teritoriul său administrativ.
Nu există o legătură
de cauzalitate între pretinsa faptă ilicită a SC A.N.B. SA și prejudiciul
suferit de reclamantă.
SC A.N.B. SA nu se
face vinovată de faptele imputate, având în vedere că a respectat prevederile
legale în vigoare.
Pe tot parcursul
ciclurilor procesuale, reclamanta nu a făcut în niciun fel dovada prejudiciului
pretins.
În cazul în care s-ar
menține decizia recurată, s-ar ajunge în situația absurdă în care reclamanta ar
rămâne și cu terenul în proprietate, ar primi și despăgubiri pentru pretinsul
prejudiciu și și-ar edifica pe teren imobilul propus, ceea ce ar constitui o
îmbogățire fără justă cauză.
Ambele părți au
formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat de partea
adversă.
Analizând recursurile
prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază
recursurile ca nefondate și acestea urmează a fi respinse pentru următoarele
considerente:
În esență, recursul
declarat de pârâta SC A.N.B. SA privește inexistența cerințelor art. 998 - 999 C.
civ., astfel că pârâta susține că nu datorează nimic reclamantei întrucât și-a
respectat toate obligațiile ce-i revin din lege privind informarea și
respectiv, semnalizarea terenului.
În ceea ce privește
recursul declarat de reclamanta SC I.R.E.D. SRL acesta vizează cuantumul
prejudiciului stabilit de instanța de apel, precum și cuantumul cheltuielilor
de judecată.
Prin cele două
decizii de casare pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a
stabilit cu autoritate de lucru judecat că există faptă cauzatoare de
prejudiciu.
S-a reținut că atunci
când SC A.N.B. SA a informat Primăria Domnești asupra rețelelor sale edilitare,
nu a făcut-o corect și a fost respinsă teza conform căreia ar fi existat doar
obligația de a informa autoritățile județene și că informația dată celor
locale, la cererea acestora nu ar reprezenta o încălcare a unor obligații de
corectă informare și că informația dată greșit, nu ar putea prejudicia pe
nimeni.
Diferențele
terminologice dintre conducte/canale și apeducte nu au relevanță în ceea ce
privește existența faptei cauzatoare de prejudicii.
De asemenea, s-a
reținut cu putere de lucru judecat că panourile de semnalizare și stâlpii care
ar fi fost montați de către SC A.N.B. SA să fi existat pe terenul cumpărat de
reclamantă și în mod continuu, fără întrerupere.
Instanța de apel a
reținut că însuși faptul că la data de 29 martie 2006 a fost întocmit un proces
– verbal din care reiese că reprezentanții părților litigante au procedat la
identificarea apeductelor și marcarea zonei de protecție sanitară, este dovada
că nici obligația de marcare nu a fost îndeplinită.
În cauză există
legătură de cauzalitate între fapta SC A.N.B. SA și prejudiciul SC I.R.E.D. SRL
iar SC A.N.B. SA are o vinovăție în producerea acestui prejudiciu.
Prin cele două
decizii de casare, Înalta Curte a arătat care sunt criteriile pe care le
fixează pentru cuantificarea prejudiciului suferit de reclamantă. Astfel,
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizie irevocabilă:
„Instanța de apel va analiza în rejudecare în ce măsură a influențat fapta
pârâtei de a transmite informația eronată cu privire la inexistența conductelor
de apă subterane, pe teritoriul administrativ al Comunei Domnești, fapta
Primăriei Domnești de a emite un certificat de urbanism nereal, determinând
producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, prin achiziționarea unui
teren care nu mai poate fi utilizat pentru edificarea unor construcții, ci
numai limitativ, în scopuri agricole”.
Prin Decizia civilă
nr. 140 din 24
aprilie 2013, Curtea de Apel a reținut în mod corect faptul că în cauză s-a
făcut dovada existenței faptei ilicite constând în nerespectarea obligației
legale de informare cu privire la existența în subteranul terenului în cauză a
apeductelor, obligație prevăzută de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 350/2001, art.
24 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 32/2002 și a art. 20 din H.G. nr. 101/1997.
Există, de asemenea,
prejudiciu și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Vinovăția pârâtei
este dată de faptul că aceasta a omis să comunice
Primăriei Comunei
Domnești toate informațiile solicitate de către aceasta prin adresa din 17
august 2004 în vederea reactualizării P.U.G., adresă pe care aceasta susține că
a interpretat-o eronat sau că nu a avut anexate planurile de situație enunțate.
În ceea ce privește
cuantificarea prejudiciului produs reclamantei, instanța de apel a reținut
concluziile expertizei tehnice evaluatoare a proprietății imobiliare.
S-a reținut în mod
corect faptul că prejudiciul efectiv este dat de diferența dintre prețul de
cumpărare a terenului plătit de reclamantă, respectiv 700.000 euro și valoarea
de circulație a terenului în condițiile în care acesta este construibil, dar cu
restricțiile impuse de interdicția de construire în zona sanitară cu regim
sever, respectiv 685.678 euro.
S-a apreciat în mod
corect faptul că diferența de 14.322 euro reprezintă prejudiciul efectiv
suferit. Data producerii prejudiciului în patrimoniul reclamantei este data
încheierii contractului de vânzare - cumpărare.
Instanța de apel nu a
folosit repere specifice răspunderii contractuale și nici nu a schimbat
semnificația și efectul faptului ilicit, astfel cum susține recurenta -
reclamantă.
S-a reținut în mod
corect faptul că fiind vorba despre răspunderea civilă delictuală, prejudiciul
invocat trebuie dovedit inclusiv sub aspectul cuantumului, respectiv al
întinderii acestuia.
Așa fiind, nu se
poate stabili prejudiciul având în considerare valoarea de circulație a
terenului la data vânzării - cumpărării ca teren construibil în întregime.
Nu pot fi primite
criticile reclamantei în sensul că prejudiciul este de 759.199,5 euro, întrucât
aceasta ar însemna ca recurenta - reclamantă să rămână în continuare
proprietara terenului, să primească prețul pe care l-a achitat pentru
cumpărarea acestuia și în plus și suma de 59.199,5 euro.
De asemenea, nu pot
fi primite criticile reclamantei în sensul că a suferit un prejudiciu întrucât
negocierile privind vânzarea terenului către Romstal la prețul de 1.448.450 euro
au eșuat.
Este de menționat că
până la momentul prezentului recurs, reclamanta nu a făcut o astfel de
solicitare.
Pe de altă parte,
prejudiciul a fost în mod corect cuantificat reținându-se că, potrivit
concluziilor raportului de expertiză tehnică topografică și a celui de
expertiză tehnică evaluatorie, suprafața de teren construibilă s-a redus față
de suprafața de teren cumpărară cu 6.608,4 mp.
Nu se poate reține că
suma de 700.000 euro este prejudiciul efectiv iar suma de 1.112.209,5 euro este
beneficiul nerealizat. Acesta nu reprezintă un prejudiciu cert, întrucât
existența lui nu este sigură, neîndoielnică.
Curtea de Apel a
respectat principiile reparării prejudiciului, raportându-se la momentul
achiziționării terenului și folosind estimarea prețului pentru un teren
construibil cu restricții.
În ceea ce privește
cuantumul cheltuielilor de judecată, instanța de apel a făcut o corectă
aplicare a dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., stabilind cuantumul
cheltuielilor de judecată proporțional cu pretențiile admise. Aceasta nu
înseamnă greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.
Față de toate aceste
considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de
nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe
cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
ca nefondate
recursurile
declarate de reclamanta
SC
I.R.E.D. SRL București
și de pârâta
SC
A.N.B. SA
București
împotriva Deciziei civile
nr. 140 din 24 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 27
martie
2014
.