ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1224/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 29161/3/2006 pe rolul Tribunalului București, reclamanta

SC I.R.E.D. SRL

a solicitat obligarea pârâtei SC A.N.B. SA la strămutarea apeductelor Bîcu - Bragadiru și Dragomirești - Bragadiru de pe terenul proprietatea reclamantei, situat în comuna Domnești, județul Ilfov, tarlaua 13. În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 7.568.165,98 lei daune materiale, reprezentând prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea obligației legale de informare cu privire la existența celor două apeducte, pe terenul cumpărat de reclamantă, liber de servitute publică. În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat la adresa sus-menționată, prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat din 11 februarie 2005 cu vânzătorii H.A.R.

și H.E., care dobândiseră dreptul de proprietate conform titlului de proprietate din 10 ianuarie 2001 emis în temeiul Legii nr. 18/1991. În cartea funciară nu figura înscrisă nicio servitute iar în registrele publice servitutea nu a fost înscrisă, iar pe teren rețeaua tehnico - edilitară subterană nu a fost marcată corespunzător. Până la informarea reclamantei prin adresa din 9 septembrie 2005, aceasta nu a cunoscut că terenul proprietatea sa este traversat subteran de cele două apeducte, fiind instituită zonă de protecție sanitară cu regim sever, conform H.G. nr. 101/1997. La solicitarea Primăriei Domnești referitor la existența traseelor sau conductelor deținute SC A.N.B. SA pe raza comunei Domnești, aceasta a comunicat că nu are în exploatare prin concesionare rețele publice de alimentare cu apă și canalizare, în considerarea acestui răspuns fiind eliberat certificatul de urbanism din 15 noiembrie 2004 prin care se atestă faptul că terenul era liber de sarcini.

Nerespectarea obligației legale de informare a autorităților cu privire la existența apeductelor, prevăzută de art. 45 din Legea nr. 50/1991 și a obligației de marcare în teren a zonei de protecție sanitară cu regim sever, conform H.G. nr. 101/1997, pârâta a săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. Prejudiciul cauzat a fost estimat la suma de 7.568.165,98 lei, provizoriu, restricțiile legale determinate expres și limitativ făcând impropriu terenul proprietatea reclamantei pentru construcții și pentru utilizare, conform destinației avute în vedere la cumpărarea acestuia. Prin sentința comercială nr. 7580 din 18 iunie 2008, Tribunalul București a respins cererea ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut în esență următoarele: Reclamantei i s-a comunicat de către pârâtă la data de 9 septembrie 2005 că terenul este afectat de servitute, pe același plan anexă la certificatul de urbanism fiind evidențiate cele două apeducte, conform Planului de amenajare a teritoriului județean Ilfov. Reclamanta nu a probat evidențierea în planul comunicat de Primăria Domnești la 18 august 2004 către SC A.N.B. SA, în susținerea cererii de informații cu privire la eventuala servitute publică a terenului în litigiu, astfel că cele comunicate de SC A.N.B. SA prin adresa din 1 noiembrie 2004 sunt irelevante. Pârâta a încheiat cu ASC A. SA contractul de execuție din 4 septembrie 2004, având ca obiect marcarea zonelor de protecție, fără ca din materialul probator să rezulte îndeplinirea acestei lucrări, la data dobândirii terenului de către reclamantă.

Reclamanta cu minimă diligență, avea posibilitate să cunoască situația juridică reală a terenului, marcajul fiind de natură a indica faptul că terenul este străbătut de rețele de apă. În dovedirea pretențiilor, nu se poate prevala de certificatul de urbanism emis cu încălcarea legii, întrucât acesta nu suplinește obligația de a obține autorizația de construire. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta SC I.R.E.D. SRL invocând motive de nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia comercială nr. 80 din 18 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul.

S-a reținut că încălcarea prevederilor Legii nr. 350/2001 și ale art. 6 din Legea nr. 50/1991, în sensul eliberării unui certificat de urbanism cu nerespectarea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean, în condițiile în care acest document conține date oficiale referitoare la caracteristicile terenului, de asemenea, nu poate fi imputată pârâtei, întrucât menționarea unor date neconforme realității nu s-a datorat neîndeplinirii obligației de comunicare. Pârâta nu era ținută să comunice direct administrației publice locale amplasamentele apeductelor, conform art. 45 din Legea nr. 51/1990, aceasta fiind ținută să informeze, exclusiv, administrația publică județeană și Municipiul București.

În ceea ce privește obligația pârâtei de a marca terenul străbătut de apeducte, a apreciat ca fiind corecte cele reținute de prima instanță, urmare a efectuării cercetării la fața locului, referitor la existența unui cămin de vizitare, acesta dând posibilitatea oricărei persoane interesate să constate existența unor inadvertențe între cele menționate în certificatul de urbanism și situația reală a terenului; s-a mai constatat și faptul că pârâta a încheiat contractul de prestări servicii din 4 septembrie 2004 având ca obiect montarea panourilor de semnalizare, obligație îndeplinită, așa cum rezultă din procesul - verbal de recepție din 2004. Au fost considerate corecte argumentele referitoare la culpa exclusivă a autorităților administrației locale în eliberarea unui certificat de urbanism, cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, art. 6 și art. 29 din Legea nr. 350/2001.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, invocând nelegalitatea acesteia, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin Decizia nr. 2600 din 28 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare aceleiași instanțe. În condițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

s-a statuat necesitatea verificării, în apel, pe baza unor probatorii complete, a întrunirii condițiilor atragerii răspunderii civile delictuale; dacă prima instanță a procedat la corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente situației de fapt, raportat la obligația legală de informare publică efectivă și marcare; reanalizarea probelor administrate din care rezultă că la cererea autorităților administrației publice locale, intimata pârâtă a comunicat o situație aparent contrară celei reținute în Planul de Amenajare a Teritoriului Județean Ilfov și dacă aceste comunicări au privit în mod expres terenul în litigiu. Cu privire la obligația de marcare, conform art. 20 din H.G. nr. 101/1997, s-a constatat necesitatea îndeplinirii acestei obligații, raportat la dispozițiile legale în vigoare la data încheierii convenției și față de cele ce se vor constata dacă neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a acestei obligații a cauzat prejudiciul.

În apel, după casare, prin Decizia comercială nr. 335 din 13 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele: Cu privire la obligația de informare publică referitoare la existența apeductelor raportat la dispozițiile legale specifice, invocate de reclamantă, în considerarea celor prevăzute în decizia de casare, instanța de apel a reținut că pârâta SC A.N.B. SA și-a îndeplinit obligația de comunicare a traseelor rețelelor existente pe raza comunei Domnești, către autoritățile publice județene, cu respectarea art. 45 alin. (6) din Legea nr. 50/1991.

S-a reținut, în considerarea dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 350/2001, că Planul de Amenajare a Teritoriului Județean Ilfov are caracter director, prevederile acestuia fiind obligatorii pentru planurile de amenajare a teritoriului și pentru planurile de urbanism care le detaliază. Cu încălcarea acestor dispoziții, în cadrul reactualizării P.U.G., Consiliul Local al Comunei Domnești nu a preluat informațiile furnizate. Pârâta SC A.N.B. SA nu a indicat și traseele celor două apeducte, terenul în litigiu nefiind cuprins în planurile înaintate de Primăria Domnești, rezultând astfel că SC A.N.B. SA și-a îndeplinit și obligația de furnizare de informații, la solicitarea autorităților publice locale, răspunsul său fiind în concordanță cu datele solicitate de Primăria Domnești, omisiunea marcării în planurile urbanistice locale a traseelor celor două apeducte nefiindu-i imputabilă.

Pârâta a procedat la marcarea terenului, sens în care a încheiat contractul din 4 septembrie 2004, executarea lucrărilor de montare a 305 panouri de avertizare fiind consemnată în anexa 4 la procesul - verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 24 octombrie 2005. Instanța a mai constatat că nu se poate reține încălcarea obligației legale de marcare a rețelei de conducte subterane, prevăzută de art. 2 din H.G. nr. 101/1997, în vigoare la data achiziționării terenului, arătând că scopul legiuitorului a constat în protejare sanitară a surselor de apă, nicidecum informarea terțelor persoane interesate în achiziționarea unor terenuri zone de protecție sanitară, singurul document oficial prin care se puteau obține date certe cu privire la situația juridică a terenului fiind certificatul de urbanism.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, arătând că decizia a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., respectiv cu nesocotirea principiului nemijlocirii administrării probatoriului, dar și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Recurenta a apreciat că, prin hotărârea anterioară a instanței supreme, aceasta a dezlegat problema neîndeplinirii de către pârâtă a obligațiilor legale de a informa autoritățile administrației publice locale cu privire la existența zonelor de protecție sanitară cu regim sever, precum și de a marca aceste zone. Prin Decizia nr. 3219 din 20 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost admis recursul declarat de reclamanta

SC I.R.E.D. SRL

, a fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În considerentele acestei decizii s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care împrejurările de fapt au fost deplin stabilite. În cauza de față, aceste împrejurări de fapt nu au fost pe deplin stabilite, instanța de apel pronunțând o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

S-a arătat că după administrarea probatoriului suplimentar instanța de apel va trebui să reanalizeze existența elementelor răspunderii delictuale civile, ținând cont de obligația pârâtei, de informare a unităților administrativ - teritoriale, inclusiv a Comunei Domnești, cu privire la existența conductelor de apă subterane, dar având în vedere și adresa deja emisă, care a stat la baza emiterii certificatului de urbanism, precum și de îndeplinirea în mod continuu a obligației de marcare, la suprafață, a traseului conductelor subterane de apă, precum și de existența acestor semne de marcare la momentul achiziționării terenului de către reclamantă.

Instanța de apel va analiza, în rejudecare, în ce măsură a influențat fapta pârâtei, de a transmite informația eronată, cu privire la inexistența conductelor de apă subterane, pe teritoriul administrativ al Comunei Domnești, fapta Primăriei Domnești de a emite un certificat de urbanism nereal, determinând producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, prin achiziționarea unui teren care nu poate fi utilizat pentru edificarea unor construcții, ci numai limitat, în scopuri agricole.

În acest context, nu se poate reține motivarea instanței de apel în sensul că obligația legală a pârâtei de marcare a rețelelor de conducte subterane se referă doar la protejarea sanitară a surselor de apă, și nicidecum la informarea unor terțe persoane, în achiziționarea unor terenuri care sunt zone de protecție sanitară, deoarece nicio obligație legală nu are ca scop protejarea unui lucru în sine, edictarea de norme juridice, având în vedere doar relațiile interumane, lucrurile neavând valoare juridică în sine, ci doar prin modul în care se raportează interesele diverșilor subiecți de drept cu privire la aceste lucruri, deci numai în raport cu drepturile subiective ale persoanelor. S-a precizat că trebuie analizată îndeplinirea sau neîndeplinirea obligației legale de către pârâtă, prin raportare la vătămarea intereselor legitime ale recurentei - reclamante.

Rejudecând apelul prin prisma motivelor de apel și a îndrumărilor din decizia de casare, se constată că acesta este fondat. Astfel, prin Decizia civilă nr. 140 din 24 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis ap elul declarat de apelanta

SC I.R.E.D. SRL

împotriva sentinței comerciale nr. 2963 din 15 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta

SC I.R.E.D. SRL

în contradictoriu cu pârâta SC A.N.B. SA și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 51.592,14 lei daune materiale, a fost respinsă cererea reclamantei de strămutare a apeductelor ca neîntemeiată, a fost obligată intimata pârâtă să plătească apelantei - reclamante suma de 8.027,68 lei reprezentând cheltuieli de judecată la fond și în căile de atac. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a reținut în esență următoarele: Reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a pârâtei, potrivit art. 998 - 999 C. civ.

Referitor la fapta ilicită invocată constând în nerespectarea obligației de înscriere în cartea funciară a servituții ce grevează imobilul teren ca urmare a traversării acestuia de apeducte menționate, conform art. 21 din Legea nr. 7/1996, se constată că dreptul de proprietate publică asupra apeductelor aparține Municipiului București, iar intimata pârâtă are asupra acestora numai un drept de concesiune potrivit contractului de concesiune încheiat în anul 2000 între Municipiul București în calitate de concedent și SC A.N.B. SA în calitate de concesionar.

Obligația de înscriere în cartea funciară a existenței dreptului de servitute arătat incumbă titularului dreptului de proprietate publică asupra apeductelor și nu intimatei pârâte, astfel că nu se poate reține în sarcina acesteia încălcarea obligației de informare prin nerespectarea dispoziției legale referitoare la înscrierea în cartea funciară a servituții referitoare la traversarea terenului reclamantei de către apeductele arătate. Nici fapta ilicită constând în nerespectarea obligației de informare a autorităților administrative despre existența apeductelor ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 50/1991 nu poate fi reținută în sarcina intimatei - pârâte. Cu privire la nerespectarea de către intimata pârâtă a obligației de informare a Primăriei Domnești referitor la existența apeductelor, s-a constatat că sunt întrunite condițiile existenței faptei ilicite.

Potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, SC A.N.B. SA avea obligația legală de a comunica Primăriei Comunei Domnești informațiile solicitate de către aceasta. Din modul general de formulare a adresei emise de Primărie reiese că aceasta s-a referit la toate conductele, canalele, construcțiile, dotările, zonele de protecție aflate în exploatarea intimatei pârâte și pe terenul unității administrativ teritoriale deținut de Comuna Domnești. Cu toate acestea, răspunsul intimatei a fost că SC A.N.B. SA nu are în zona marcată pe planul de situație, în exploatare, prin concesionare, rețele publice de alimentare cu apă și canalizare.

Așa fiind, intimata pârâtă este în culpă deoarece răspunsul omite să menționeze existența apeductelor aflate în subteranul terenului Comunei Domnești, deși avea obligația legală să furnizeze toate informațiile necesare în vederea desfășurării activității de amenajare a teritoriului și de urbanism la nivel local. Prin fapta concretă arătată se constată și săvârșirea de către intimata pârâtă a faptei ilicite constând în nerespectarea obligației legale prevăzute de art. 24 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 32/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor de apă și canalizare, în vigoare la acea dată. Ca urmare a dezlegărilor de drept prin deciziile de casare pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la obligația legală de marcare a zonelor de protecție sanitară, care sunt obligatorii potrivit art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., se apreciază că faptul îndeplinirii acestei obligații la un moment dat, potrivit contractului de execuție de lucrări din 2003 și a procesului - verbal de recepție a lucrărilor din 24 octombrie 2005, nu dovedește îndeplinirea obligației de marcare în mod continuu, deci inclusiv la momentul cumpărării terenului de către apelanta reclamantă. Prejudiciul efectiv constând în scăderea valorii de circulație a terenului ca urmare a interdicției de construire în zona de protecție sanitară întrunește condiția de a fi sigur, respectiv este clară micșorarea valorii terenului ca urmare a existenței unei interdicții de construire pe o porțiune a acestuia. Prejudiciul constând în beneficiul nerealizat datorat faptului că apelanta reclamantă nu a mai putut edifica pe o porțiune de teren construcția hală de depozitare este un prejudiciu viitor.

Interdicția de construire privește doar o porțiune de teren, respectiv cea în care este instituită zona de protecție sanitară severă și nu tot terenul în integralitatea lui. Acest prejudiciu nu îndeplinește condiția de a fi cert. În speță există legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu. De asemenea, există vinovăția intimatei pârâte și îmbracă forma culpei. Pentru cuantificarea prejudiciului produs apelantei reclamante prin fapta ilicită s-a administrat proba cu expertiză tehnică evaluatoare a proprietății imobiliare. S-a apreciat că nu este întemeiată susținerea apelantei reclamante de a se avea în vedere prejudiciul pe care l-ar fi suportat în raport de data de 10 iulie 2006, dată la care ar fi cunoscut despre existența apeductelor.

Aceasta deoarece data producerii prejudiciului în patrimoniul apelantei reclamante este data încheierii contractului de vânzare - cumpărare a terenului. Din contractul de vânzare - cumpărare reiese că prejudiciul probat ca fiind suferit de patrimoniul apelantei reclamante este doar cel calculat ca diferență între prețul achitat de aceasta pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului și valoarea terenului calculată de expertul evaluator în ipoteza în care acesta ar fi construibil cu restricții. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta apelantă SC I.R.E.D. SRL, cât și pârâta intimată SC A.N.B. SA. Reclamanta

SC I.R.E.D. SRL

critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate: Decizia este nelegală fiind dată cu greșita aplicare a art. 998 și art. 999 C. civ., ceea ce reprezintă motivul de modificare consacrat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin aceea că, deși a statuat corect asupra existenței faptului ilicit, a vinovăției, a legăturii de cauzalitate, a greșit în stabilirea prejudiciului, folosind repere specifice răspunderii contractuale, și nu celei delictuale, schimbând semnificația și efectul faptului ilicit. Reclamanta arată că afectarea patrimoniului său este substanțială, având în vedere că în condițiile în care SC A.N.B. SA și-ar fi îndeplinit obligațiile legale nu ar fi cumpărat și nu ar fi plătit suma de 700.000 euro și nu ar fi rămas cu un teren ce nu mai poate fi pus în valoare, decât ca teren agricol.

Faptul că a fost plătită suma de achiziție de 700.000 euro reprezintă prejudiciul efectiv/damnum emergens. Valoarea de circulație a terenului s-a diminuat drastic de la 6.529.630,3 lei la doar 33.583,7 lei, reprezentând valoarea bunului ca teren agricol. Diferența dintre cele două valori este la data de 10 iulie 2006, de 6.496.046,6 lei este întinderea întregului prejudiciu ce trebuie reparat integral de pârâtă. Ipoteza terenului construibil cu restricții este pur teoretică în lipsa acordului SC A.N.B. SA de a permite edificarea construcțiilor specifice desfășurării unei activități comerciale specifice zonei (depozite, hale) și a fost avută în vedere după învestirea instanței (ca obiectiv al expertizei) pentru a lăsa pârâtei posibilitatea limitării prejudiciului.

Recurenta arată că a cumpărat terenul în vederea edificării unei clădiri de mari dimensiuni, făcând demersuri legale pentru a scoate parcela din domeniul agricol, cu includerea ei, în zonă construibilă și, în paralel, cu propriile demersuri vizând edificarea unei construcții de tip hală/show-room și de asemenea, a demarat negocieri reale și serioase cu promiteți cumpărători, în vederea revinderii, ca teren construibil fără nicio restricție, pentru ipoteza în care propriul proiect nu s-ar fi putut realiza din motive obiective financiar. Terenul era afectat în mod substanțial și cu precădere în partea dinspre calea de acces și nu puteau fie dificate construcții de anvergură de tipul centrelor comerciale/show-room-urilor.

Oferta înaintată de Romstal în august 2005 nu a mai fost egalată de niciun alt posibil cumpărător, timp de aproape un an, pentru că niciun alt posibil ofertant nu ar fi cumpărat un astfel de teren, atât de afectat, astfel că valoarea terenului a scăzut drastic. Recurenta arată că are un prejudiciu patrimonial, cauzat direct bunului său, actual, cert, permanent și cuantificabil în bani. Principiile reparării prejudiciului nu au fost respectate de instanța de apel. Astfel, prejudiciul poate fi reparat integral prin echivalent, iar Curtea de Apel trebuia să constate că prejudiciul nu poate fi reparat în natură pentru că nu este posibilă strămutarea conductelor.

Instanța de apel, reținând existența unui prejudiciu, s-a raportat în timp, doar la momentul la care a fost achiziționat terenul de către recurenta reclamantă, prin plata sumei de 700.000 euro, folosindu-se doar de estimarea prețului pentru un teren construibil cu restricții, pentru a determina a diferență de preț. Această soluție este greșită pentru că nu s-a cerut stabilirea prețului corect în contract în contradictoriu cu vânzătorul, ci s-a cerut să se constate că greșeala pârâtei - intimate a determinat o tranzacție incorectă, cu consecințe dramatice pentru reclamantă, care a achitat un preț exorbitant și a pierdut profitul unei investiții, iar vânzătorii nu puteau fi ținuți răspunzători pentru că s-au încrezut în aceleași aparențe create de SC A.N.B.

SA, în mod culpabil. Este criticată soluția instanței de apel de a nu analiza întinderea prejudiciului pe care l-a suportat la nivelul anului 2006, când a devenit clar că terenul nu mai poate fi folosit pentru a construi și, ca atare - ca teren afectat - el nu mai este vandabil. Curtea de Apel trebuia să țină cont și de relevanța juridică a ofertei reale și serioase, din septembrie 2005. Suma de 700.000 euro este un prejudiciu efectiv, la care se adaugă beneficiul nerealizat. Soluția instanței de apel este greșită și în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată acordate reclamantei. Soluția reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată la doar 8.027,68 lei este nelegală fiind dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., fie și doar din perspectiva faptului că instanțele de judecată au fixat cuantumurile taxelor judiciare de timbru și pe cele ale onorariilor experților desemnați. Pe de altă parte, se poate susține în mod rezonabil că onorariul avocatului poate fi încuviințat de instanța judecătorească ca și cheltuială de judecată, dacă este necesar, adică activitatea desfășurată de avocat să fi fost utilă instanței judecătorești, este real, este rezonabil. Pârâta SC A.N.B. SA critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - în mod greșit instanța de apel a reținut vinovăția SC A.N.B. SA în ceea ce privește neinformarea și nesemnalizarea terenului obiect al litigiului.

SC A.N.B. SA și-a îndeplinit în mod corespunzător toate obligațiile impuse de normele legale în vigoare. În cauză nu există faptă cauzatoare de prejudiciu întrucât nu există și nu a existat obligația legală de informare din oficiu a autorităților locale a traseului apeductelor ce traversează comuna Domnești. Răspunsul SC A.N.B. SA la adresa din 17 august 2004 a Primăriei Domnești nu a fost și nu este eronat ci conține un răspuns corect, limitat doar la conținutul adresei. Primăria Domnești a solicitat informații numai cu privire la rețelele publice de alimentare cu apă și canalizare concesionate de SC A.N.B. SA, aflate pe raza comunei Domnești. Apeductele sunt construcții hidrotehnice aflate sub incidența Legii nr. 107/1996 și H.G.

nr. 930/2005 iar rețelele publice de alimentare cu apă sau de canalizare sunt definite de Hotărârea Consiliului General al Municipiului București din 2005. Apeductele Bîcu - Bragadiru și Dragomirești - Bragadiru sunt prezentate în Planșa Gospodărirea Apelor - Dezvoltare a Planului de Amenajare a Teritoriului Județean Ilfov aprobat de Consiliul Județean Ilfov în luna februarie 2004, astfel că autoritățile locale ale comunei Domnești erau obligate să preia și să țină cont în reactualizarea P.U.G. al acestei localități de prevederile planului de amenajare a teritoriului județean. Informații eronate au fost furnizate reclamantei atât de autorii săi cât și de Primăria Domnești care, pe de o parte cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască situația marcajelor dar nu a respectat obligațiile impuse de Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul.

SC A.N.B. SA și-a îndeplinit întocmai obligația legală de a marca în teren zona de protecție sanitară cu regim sever aferentă apeductelor Bîcu - Bragadiru și Dragomirești - Bragadiru. Chiar reclamanta a pretins că ar fi aflat de existența apeductelor în anul 2005 când s-au reamplasat stâlpii și panourile de semnalizare amplasate în anul 2004. Deinformarea la momentul achiziționării terenului nu a fost cauzată de SC A.N.B. SA. La momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare între reclamantă și proprietarii anteriori, aceștia nu doar că aveau cunoștință de existența atât a marcajului cât și a căminelor de vizitare vizibile și în prezent, dar aveau și obligația legală a menținerii curățeniei în zona delimitată de borne.

Inclusiv în Certificatul de Urbanism din 2005 emis de Primăria Domnești la 10 aprilie 2012, emitentul nu prevede nicio restricție de construire, terenul fiind în continuare „teren liber de construcții service auto, depozitare, propus ansamblu birouri, show-room, amenajare incintă (spații verzi amenajate, locuri de parcare, alei carosabile și pietonale) și împrejmuire teren”. Așadar, nici după 6 ani de la prezentul litigiu Primăria Domnești nu indică existența apeductelor pe teritoriul său administrativ. Nu există o legătură de cauzalitate între pretinsa faptă ilicită a SC A.N.B. SA și prejudiciul suferit de reclamantă. SC A.N.B. SA nu se face vinovată de faptele imputate, având în vedere că a respectat prevederile legale în vigoare.

Pe tot parcursul ciclurilor procesuale, reclamanta nu a făcut în niciun fel dovada prejudiciului pretins. În cazul în care s-ar menține decizia recurată, s-ar ajunge în situația absurdă în care reclamanta ar rămâne și cu terenul în proprietate, ar primi și despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu și și-ar edifica pe teren imobilul propus, ceea ce ar constitui o îmbogățire fără justă cauză. Ambele părți au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat de partea adversă. Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursurile ca nefondate și acestea urmează a fi respinse pentru următoarele considerente: În esență, recursul declarat de pârâta SC A.N.B.

SA privește inexistența cerințelor art. 998 - 999 C. civ., astfel că pârâta susține că nu datorează nimic reclamantei întrucât și-a respectat toate obligațiile ce-i revin din lege privind informarea și respectiv, semnalizarea terenului. În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta SC I.R.E.D. SRL acesta vizează cuantumul prejudiciului stabilit de instanța de apel, precum și cuantumul cheltuielilor de judecată. Prin cele două decizii de casare pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că există faptă cauzatoare de prejudiciu. S-a reținut că atunci când SC A.N.B.

SA a informat Primăria Domnești asupra rețelelor sale edilitare, nu a făcut-o corect și a fost respinsă teza conform căreia ar fi existat doar obligația de a informa autoritățile județene și că informația dată celor locale, la cererea acestora nu ar reprezenta o încălcare a unor obligații de corectă informare și că informația dată greșit, nu ar putea prejudicia pe nimeni. Diferențele terminologice dintre conducte/canale și apeducte nu au relevanță în ceea ce privește existența faptei cauzatoare de prejudicii. De asemenea, s-a reținut cu putere de lucru judecat că panourile de semnalizare și stâlpii care ar fi fost montați de către SC A.N.B. SA să fi existat pe terenul cumpărat de reclamantă și în mod continuu, fără întrerupere.

Instanța de apel a reținut că însuși faptul că la data de 29 martie 2006 a fost întocmit un proces – verbal din care reiese că reprezentanții părților litigante au procedat la identificarea apeductelor și marcarea zonei de protecție sanitară, este dovada că nici obligația de marcare nu a fost îndeplinită. În cauză există legătură de cauzalitate între fapta SC A.N.B. SA și prejudiciul SC I.R.E.D. SRL iar SC A.N.B. SA are o vinovăție în producerea acestui prejudiciu. Prin cele două decizii de casare, Înalta Curte a arătat care sunt criteriile pe care le fixează pentru cuantificarea prejudiciului suferit de reclamantă.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizie irevocabilă: „Instanța de apel va analiza în rejudecare în ce măsură a influențat fapta pârâtei de a transmite informația eronată cu privire la inexistența conductelor de apă subterane, pe teritoriul administrativ al Comunei Domnești, fapta Primăriei Domnești de a emite un certificat de urbanism nereal, determinând producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, prin achiziționarea unui teren care nu mai poate fi utilizat pentru edificarea unor construcții, ci numai limitativ, în scopuri agricole”. Prin Decizia civilă nr. 140 din 24 aprilie 2013, Curtea de Apel a reținut în mod corect faptul că în cauză s-a făcut dovada existenței faptei ilicite constând în nerespectarea obligației legale de informare cu privire la existența în subteranul terenului în cauză a apeductelor, obligație prevăzută de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 350/2001, art. 24 alin. (1) lit. e) din O.G.

nr. 32/2002 și a art. 20 din H.G. nr. 101/1997. Există, de asemenea, prejudiciu și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu. Vinovăția pârâtei este dată de faptul că aceasta a omis să comunice Primăriei Comunei Domnești toate informațiile solicitate de către aceasta prin adresa din 17 august 2004 în vederea reactualizării P.U.G., adresă pe care aceasta susține că a interpretat-o eronat sau că nu a avut anexate planurile de situație enunțate. În ceea ce privește cuantificarea prejudiciului produs reclamantei, instanța de apel a reținut concluziile expertizei tehnice evaluatoare a proprietății imobiliare.

S-a reținut în mod corect faptul că prejudiciul efectiv este dat de diferența dintre prețul de cumpărare a terenului plătit de reclamantă, respectiv 700.000 euro și valoarea de circulație a terenului în condițiile în care acesta este construibil, dar cu restricțiile impuse de interdicția de construire în zona sanitară cu regim sever, respectiv 685.678 euro. S-a apreciat în mod corect faptul că diferența de 14.322 euro reprezintă prejudiciul efectiv suferit. Data producerii prejudiciului în patrimoniul reclamantei este data încheierii contractului de vânzare - cumpărare. Instanța de apel nu a folosit repere specifice răspunderii contractuale și nici nu a schimbat semnificația și efectul faptului ilicit, astfel cum susține recurenta - reclamantă.

S-a reținut în mod corect faptul că fiind vorba despre răspunderea civilă delictuală, prejudiciul invocat trebuie dovedit inclusiv sub aspectul cuantumului, respectiv al întinderii acestuia. Așa fiind, nu se poate stabili prejudiciul având în considerare valoarea de circulație a terenului la data vânzării - cumpărării ca teren construibil în întregime. Nu pot fi primite criticile reclamantei în sensul că prejudiciul este de 759.199,5 euro, întrucât aceasta ar însemna ca recurenta - reclamantă să rămână în continuare proprietara terenului, să primească prețul pe care l-a achitat pentru cumpărarea acestuia și în plus și suma de 59.199,5 euro. De asemenea, nu pot fi primite criticile reclamantei în sensul că a suferit un prejudiciu întrucât negocierile privind vânzarea terenului către Romstal la prețul de 1.448.450 euro au eșuat.

Este de menționat că până la momentul prezentului recurs, reclamanta nu a făcut o astfel de solicitare. Pe de altă parte, prejudiciul a fost în mod corect cuantificat reținându-se că, potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică topografică și a celui de expertiză tehnică evaluatorie, suprafața de teren construibilă s-a redus față de suprafața de teren cumpărară cu 6.608,4 mp. Nu se poate reține că suma de 700.000 euro este prejudiciul efectiv iar suma de 1.112.209,5 euro este beneficiul nerealizat. Acesta nu reprezintă un prejudiciu cert, întrucât existența lui nu este sigură, neîndoielnică. Curtea de Apel a respectat principiile reparării prejudiciului, raportându-se la momentul achiziționării terenului și folosind estimarea prețului pentru un teren construibil cu restricții.

În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., stabilind cuantumul cheltuielilor de judecată proporțional cu pretențiile admise. Aceasta nu înseamnă greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. Față de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC I.R.E.D. SRL București și de pârâta SC A.N.B. SA București împotriva Deciziei civile nr. 140 din 24 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2014 .