ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 657/2018

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 41/FCJI din data de 05 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 107 raportat la art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, modificată, a fost respinsă sesizarea formulată de Procuratura Republicii din Torino, Italia, prin procuror adjunct, A., privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 05 februarie 2018, în dosarul cu număr de referință n. 148/2017 SIEP - Dosarul 102/697/17, fundamentat pe Ordonanța de executare a pedepsei cu încarcerare nr. 148/2017 SIEP emisă la data de 27.02.2017 de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia și sentința nr. 2698/15, n. 50635/15 RG App emisă la data de 09.10.2015 de Curtea din Torino - a Doua Secțiune Penală, modificând parțial sentința Tribunalului Torino din 09 octombrie 2014, irevocabilă la data de 18.01.2017 pe numele persoanei solicitate B., pentru executarea pedepsei de 3 ani și 8 luni închisoare, la care a fost condamnat pentru comiterea a două infracțiuni: de "maltratări în familie" prevăzută de art. 572 C. pen. italian și "acte sexuale cu o persoană minoră" continuate prev. de art. 81 cpv și 609 quater alin. (1) nr. 2 C. pen. italian.

În baza art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată, a fost recunoscută hotărârea penală nr. 2698/15 din data de 09 octombrie 2015, definitivă la 18 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel din Torino, secția a II-a penală, și hotărârea penală din 9 octombrie 2014 (N 4828/2011) pronunțată de Tribunalul civil și penal din Torino, secția I penală, modificată parțial prin hotărârea menționată și s-a dispus executarea pedepsei de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată persoanei condamnate B., într-un penitenciar din România, pentru săvârșirea a două infracțiuni: de "lovirea sau alte violențe", prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. din 1969 (art. 193 alin. (1) noul C. pen.) și infracțiunea de "act sexual cu un minor" în formă continuată, prev. de art. 198 alin. (1) și 2 și art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (art. 220 alin. (3) lit. b) noul C. pen.), ambele cu aplicarea art. 33 C. pen. din 1969.

În baza art. 98 alin. (3) teza finală din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 3 ani și 8 luni închisoare pe numele persoanei condamnate B., la data pronunțării sentinței.

S-a dedus din pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare, aplicată persoanei condamnate B., durata reținerii și arestării în vederea predării, de la data de 24 aprilie 2018, la zi.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Iași a reținut următoarele:

Pe rolul instanței a fost înregistrată la data de 25 aprilie 2018, sub nr. 249/45/2018, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași privind arestarea provizorie a persoanei solicitate B. în baza semnalării Schengen - Biroul Sirene Național din Italia, din data de 17 aprilie 2018 întemeiată pe mandatul european de arestare emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Torino, la data de 05 februarie 2018, în dosarul nr. x/2017 SIEP fascicolul 102/697/17, pentru executarea pedepsei de 3 ani și 8 luni închisoare la care a fost condamnat prin hotărârea penală nr. 2698/15 din 09 octombrie 2015, definitivă la data de 18 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel din Torino, secția a II-a penală, care modifică parțial hotărârea penală din 09 octombrie 2014 (N 4828/2011) pronunțată de Tribunalul civil și penal din Torino, secția I penală.

Verificând semnalarea Schengen și valoarea ei juridică, echivalentă cu mandatul european de arestare în baza căruia a fost emisă, prin încheierea din 25 aprilie 2018, Curtea de Apel Iași, autoritatea judiciară de executare a mandatului european de arestare, competentă teritorial, a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate B., pe o durată de 15 zile, începând cu 25 aprilie 2018 până la 09 mai 2018, inclusiv, în vederea predării, în temeiul art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004.

Înainte de a se dispune arestarea provizorie, persoanei solicitate i-au fost aduse la cunoștință drepturile prev. de art. 104 alin. (2<SUP>1</SUP>)-(2) din Legea nr. 302/2004 și drepturile prevăzute de Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 și Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013, un exemplar al informării privind aceste drepturi fiind înmânat, în scris, persoanei solicitate, exemplarul semnat de persoana solicitată fiind atașat la dosarul cauzei, precum și conținutul semnalării S.I.S și a fost audiată cu privire la propunerea de arestare provizorie.

Mandatul european de arestare a fost înaintat instanței în limba română și în limba italiană, la data de 26 aprilie 2018.

După primirea mandatului european de arestare, la termenul de judecată din 07 mai 2018, s-a adus la cunoștința persoanei solicitate conținutul mandatului european de arestare, conținutul și efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predare către autoritatea judiciară emitentă, punându-i-se în vedere caracterul irevocabil al consimțământului dat și caracterul definitiv al hotărârii de predare în baza consimțământului dat. I s-a înmânat persoanei solicitate o copie a mandatului european de arestare.

S-a procedat la ascultarea persoanei solicitate B., cetățean român, acesta declarând că nu este de acord să fie predat autorității judiciare italiene, emitentă a mandatului european de arestare. Totodată, persoana solicitată a declarat că nu renunță la regula specialității, că a înțeles conținutul regulii specialității și efectele consimțământului la predare. A declarat că nu a mai fost urmărit penal, judecat sau condamnat pentru aceleași fapte ca acelea care motivează mandatul european de arestare în alte state membre sau state terțe și că pe teritoriul României nu este deschisă nicio procedură penală împotriva sa. A declarat că nu dorește să execute pedeapsa în statul membru emitent, ci dorește să execute pedeapsa în România.

Față de declarația persoanei solicitate B., instanța a apreciat necesar a informa autoritățile judiciare italiene cu privire la faptul că este incident cazul de refuz a executării mandatului european de arestare, prev. de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, modificată și art. 4 alin. (6) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre sens în care s-ar impune o eventuală recunoaștere a hotărârii penale, ce face obiectul mandatului european de față. În acest scop, a apreciat necesar a se solicita autorității judiciare italiene să comunice, în conformitate cu dispozițiile art. 25 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului, certificatul cuprins în anexa 1 a Deciziei-cadru, certificat care reprezintă garanția că statul italian este de acord cu preluarea executării pedepsei de 3 ani și 8 luni închisoare, pentru executare, în România precum și hotărârea penală de condamnare ce stă la originea mandatului european de arestare.

Autoritatea judiciară italiană a transmis instanței certificatul solicitat și hotărârile penale pronunțate în primă instanță și în apel, în limba italiană și ulterior, traduse în limba română.

În cadrul controlului exercitat asupra mandatului european de arestare, Curtea de Apel Iași a constatat că Procuratura Republicii Torino, Italia, a emis mandatul european de arestare la data de 05 februarie 2018, în dosarul nr. x/2017 SIEP - Dosar 102/697/17, pe numele persoanei solicitate B., prin care s-a solicitat arestarea și predarea persoanei solicitate pentru executarea pedepsei de 3 ani și 8 luni închisoare, la care a fost condamnat prin sentința nr. 2698/15, n. 50635/15 RG App din 09 octombrie 2015 emisă de Curtea de Apel din Torino, secția a II-a penală, definitivă la 18 ianuarie 2017, care modifică parțial sentința Tribunalului Torino din 09 octombrie 2014.

Faptele au fost încadrate juridic în infracțiuni de maltratare în familie prev. de art. 572 C. pen. italian și acte sexuale cu minoră de o manieră continuată, prev. de art. 81 cpv și 609 quater alin. (1) nr. 2 C. pen.

Faptele au fost astfel descrise în cuprinsul mandatului european de arestare:

"1. Condamnat pentru faptul că o maltrata pe C., încredințată lui B. de tatăl acesteia pentru a o duce în Italia, la lucru, bătând-o cu palme, lovituri și pumni, insultând-o repetat cu epitete ca "curvă", "târfă", constrângând-o să lucreze pe piață și încasându-i câștigurile, constrângând-o să aibă raporturi sexuale în modurile indicate la punctul 2. Fapte comise în Torino, din septembrie 2012 până pe 15 octombrie 2012.

Infracțiunile au fost marcate de autoritatea judiciară emitentă în categoria infracțiunilor de "viol", situație ce exonerează autoritatea judiciară de executare să verifice regula dublei încriminări.

Mandatul european de arestare se bazează pe Ordonanța de executare a pedepsei cu încarcerare nr. 148/2017 SIEP emisă de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino din 27 februarie 2017 și sentința executorie nr. 2698/15 n. 50635/15 RG App emisă la data de 09.10.2015 de Curtea din Torino - a Doua Secțiune Penală, care modifică parțial sentința Tribunalului Torino din 09 octombrie 2014, definitivă la 18.01.2017.

Durata pedepsei la care a fost condamnat B. pentru infracțiunile comise este de 3 ani și 8 luni închisoare, pedeapsă de executat.

Din examinarea dosarului și declarația persoanei solicitate a rezultat că este incident, în cauză, în mod exclusiv, motivul de refuz a executării mandatului european de arestare prev. de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, modificată.

Potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, modificată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când mandatul european a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea (…) dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o reședință continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de supraveghere în statul străin emitent.

Potrivit art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată, în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 107, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte.

Raportat la declarația persoanei solicitate, cetățean român, că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent și fiind aplicabil motivul opțional de refuz prev. de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, care, prin coroborarea cu dispozițiile art. 98 alin. (3) din lege, se convertește în motiv obligatoriu de refuz a executării mandatului european de arestare, la solicitarea instanței, autoritatea judiciară emitentă a transmis certificatul prev. de Decizia-cadru 2009/909/JAI, certificatul fiind solicitat în temeiul art. 25 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului pentru a avea certitudinea că statul italian consimte la recunoașterea și executarea pedepsei aplicate, în România, altfel existând riscul unei duble executări a aceleași pedepse, în România și în Italia. Au fost transmise și hotărârile penale, în limba italiană și în limba română.

Din documentele transmise, hotărâri și certificat, a rezultat că persoana solicitată B. a fost judecată și condamnată în primă instanță, prin hotărârea penală din 09 octombrie 2014 (N. 4828/2011) pronunțată de Tribunalul civil și penal din Torino, secția I penală, care a fost modificată parțial, sub aspectul pedepsei aplicate, prin sentința nr. 2698/15 din 09 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel din Torino, definitivă la 18 ianuarie 2017, la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare, astfel, pentru infracțiunea de acte sexuale cu persoană minoră, prev. de art. 81 cpv și 609 quater alin. (1) nr. 2 C. pen., la pedeapsa de 3 ani și 5 luni închisoare, mărită pentru infracțiunea de maltratări în familie, prev. de art. 572 C. pen. italian, la pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare.

Sub aspectul situației de fapt, în certificat s-au reținut următoarele:

"1. Condamnat deoarece o maltrata pe C., care îi fusese încredințată de tatăl acesteia pentru a o aduce în Italia pentru a o face să lucreze și anume lovind-o cu palmele, cu picioarele și cu pumnii; insultând-o repetat cu epitete ca "târfă, curvă", constrângând-o să lucreze la piață și încasând câștigurile sale; constrângând-o a avea raporturi sexuale prin modalități indicate în paragraful B). Fapte comise în Torino, din septembrie și până în 15 octombrie 2012.

Certificatul emis corespunde cu hotărârea de condamnare.

S-a reținut că persoana solicitată urmează să execute o pedeapsă mai mare de 6 luni închisoare.

Examinând actele cauzei, Curtea de Apel Iași a constatat că toate condițiile de validitate și condițiile de fond pentru emiterea și executarea mandatului european de arestare sunt îndeplinite în cauză.

Fiind incident, în mod exclusiv, motivul de refuz a executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, modificată, executarea mandatului european de arestare a fost respinsă și, pe cale incidentală, examinându-se hotărârile de condamnare, acestea au fost recunoscute și în limitele în care hotărârea de fond a rămas valabilă a fost recunoscută și s-a dispus executarea pedepsei privative de libertate de 3 ani și 8 luni închisoare, într-un penitenciar din România.

Întrucât în procedura recunoașterii hotărârii penale străine este necesară verificarea regulii dublei incriminări a faptelor comise pentru fiecare infracțiune, în parte, conform art. 154 alin. (4) și art. 155 lit. b) din Legea nr. 302/2004, instanța a constatat că infracțiunea de maltratări în familie pentru care a fost condamnat B. prin hotărârea penală italiană este prevăzută de noul C. pen. în infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului, prev. de art. 197 noul C. pen., însă la data săvârșirii infracțiunii, septembrie - 15 octombrie 2012, fapta inculpatului nu era prevăzută în legea penală în art. 306 C. pen. din 1969 ca infracțiune și faptele circumscrise calificării de "maltratări în familie" nu pot fi încadrate juridic în infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului, minora C. nefiindu-i încredințată inculpatului pentru creștere și educare, conform incriminării din C. pen. din 1969. Faptele descrise în hotărârea de condamnare pot fi încadrate în infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. din 1969, prin hotărârea de condamnare reținându-se că persoana condamnată a lovit-o pe minoră în câteva rânduri, în perioada scurtă în care au conviețuit.

Prin hotărârea penală italiană de condamnare, faptele de violență și insultă, circumscrise infracțiunii de maltratări în familie, au fost separate de activitatea de amenințări și constrângere morală privind întreținerea de raporturi sexuale pe care, în mod deliberat, instanța italiană a încadrat-o juridic în infracțiunea de acte sexuale cu persoană minoră și nu în infracțiunea de viol.

În consecință, având în vedere că la data comiterii faptelor de inculpat, una dintre acestea nu era prevăzută de legea penală ca infracțiune de rele tratamente aplicate minorului și întrucât a fost condamnat pentru un concurs de infracțiuni, iar instanța italiană l-a judecat și condamnat pentru infracțiunea de act sexual cu o persoană minoră, care este prevăzută și de legea română ca infracțiune de act sexual cu un minor, în formă continuată (art. 198 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969) și pentru infracțiunea de viol, raportat și la limitele pedepselor prevăzute de lege și la tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, s-a reținut că legea penală mai favorabilă inculpatului este C. pen. din 1969, dispoziții legale avute în vedere și ca element de referință în analiza adaptării pedepsei.

Art. 96 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, este aplicabil în situația în care s-ar fi dispus executarea mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate autorității judiciare emitente, neîndeplinirea condiției dublei incriminări pentru alte fapte decât cele prevăzute în art. 96 alin. (1) constituind, în sine, un motiv facultativ de refuz a executării mandatului european de arestare, ceea ce însemnă că și dacă faptele pentru care nu este îndeplinită condiția dublei incriminări, persoana solicitată poate fi predată autorității judiciare străine.

Hotărârea de condamnare a fost recunoscută întrucât s-a apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile de fond pentru executarea mandatului european de arestare, infracțiunile pentru care a fost condamnat B. constituind infracțiuni și potrivit legii penale române, respectiv infracțiunea de lovirea sau alte violențe și act sexual cu un minor, în formă continuată, regula dublei incriminări a faptelor fiind îndeplinită și necesară pentru respectarea principiului legalității incriminării și a legalității pedepsei, pentru că executarea pedepsei nu este prescrisă, conform legii penale române și este incident, în mod exclusiv, motivul de refuz a executării mandatului european de arestare, prev. de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, modificată.

Verificându-se dispozițiile privind adaptarea pedepsei, s-a constatat că pedepsele aplicate pentru infracțiunile comise în concurs nu depășesc limita maximă a pedepsei prevăzută de legea română pentru aceeași infracțiune și pedeapsa rezultantă aplicată nu depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente (art. 154 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, modificată).

În consecință, în baza art. 107 raportat la art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, modificată, a fost respinsă sesizarea formulată de Procuratura Republicii din Torino, Italia, prin procuror adjunct, A., privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 05 februarie 2018, în dosarul cu număr de referință n.148/2017 SIEP - Dosarul 102/697/17, fundamentat pe Ordonanța de executare a pedepsei cu încarcerare nr. 148/2017 SIEP emisă la data de 27.02.2017 de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia și sentința nr. 2698/15, n. 50635/15 RG App emisă la data de 09.10.2015 de Curtea din Torino - a Doua Secțiune Penală, modificând parțial sentința Tribunalului Torino din 09 octombrie 2014, irevocabilă la data de 18.01.2017 pe numele persoanei solicitate B.

În baza art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată, a fost recunoscută hotărârea penală nr. 2698/15 din data de 09 octombrie 2015, definitivă la 18 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel din Torino, secția a II-a penală, și hotărârea penală din 09 octombrie 2014 (N 4828/2011) pronunțată de Tribunalul civil și penal din Torino, secția I&nbsp;penală, modificată parțial prin hotărârea menționată, astfel cum s-a menționat pe larg în partea introductivă a considerentelor.

Împotriva sentinței penale nr. 41/FCJI din data de 05 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

În susținerea căii de atac, în esență, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a meționat că hotărârea contestată este criticabilă pentru nelegalitate cu privire la încadrarea juridică reținută de instanța de fond, când a stabilit echivalența incriminării în statul de executare. S-a apreciat că este relevantă încadrarea juridică având în vedere că atât executarea mandatelor europene, cât și recunoașterea hotărârilor penale au la bază principiul recunoașterii reciproce, iar pe de altă parte, după recunoaștere, executarea va fi guvernată de legea română, inclusiv aplicarea în viitor a unor instituții de drept penal.

Raportat la cuprinsul sentinței nr. 2698 din 09.10.2015 a Curții de Apel Torino, în limba romănă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a apreciat că faptele ce au determinat condamnarea ar fi încadrabile în dispozițiile art. 306 C. pen. din 1969 în concurs cu infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. din 1969. Descrierea și circumstanțele faptelor reținute de autoritățile italiene sub încadrarea art. 572 C. pen. italian și denumirea maltratare în familie, corespund în primul rând infracțiunii prevăzute de art. 306 C. pen. român din 1969, date fiind acțiunile imputate, starea de minoritate a părții vătămate și circumstanța stabilită deja de instanțele din Italia, că aceasta fusese încredințată de către tatăl ei persoanei judecate, încredințarea nefiind limitată la tranzitarea frontierei. Și celelalte detalii ale hotărârii de condamnare privind tratamentul ce a determinat victima să fugă, tratament nelimitat la acte de lovire, sprijină încadrarea juridică prevăzută de art. 306 C. pen. Infracțiunea de lovire poate fi reținută, dar în concurs ideal cu cea de rele tratamente aplicate minorului, în conformitate cu decizia nr. 37/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din România pronunțată într-un recurs în interesul legii.

În raport de considerentele expuse, în temeiul art. 425<SUP>1</SUP>alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea contestației, desființarea în parte a hotărârii atacate, cu privire la încadrarea juridică aferentă recunoașterii hotărârii de condamnare și pronunțarea unei hotărâri legale, în sensul menționat.

Analizând hotărârea contestată, în raport cu conținutul actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Persoana solicitată B. a fost judecată și condamnată în primă instanță, prin hotărârea penală din 09 octombrie 2014 (N. 4828/2011) pronunțată de Tribunalul civil și penal din Torino - Secția I penală care a fost modificată parțial, sub aspectul pedepsei aplicate, prin sentința nr. 2698/15 din 09 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel din Torino, definitivă la 18 ianuarie 2017, la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare, astfel, pentru infracțiunea de acte sexuale cu persoană minoră, prev. de art. 81 cpv și 609 quater alin. (1) nr. 2 C. pen., la pedeapsa de 3 ani și 5 luni închisoare, mărită pentru infracțiunea de maltratări în familie, prev. de art. 572 C. pen. italian, la pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare.

Sub aspectul situației de fapt, s-au reținut următoarele:

"1. Condamnat deoarece o maltrata pe C., care îi fusese încredințată de tatăl acesteia pentru a o aduce în Italia pentru a o face să lucreze și anume lovind-o cu palmele, cu picioarele și cu pumnii; insultând-o repetat cu epitete ca "târfă, curvă", constrângând-o să lucreze la piață și încasând câștigurile sale; constrângând-o a avea raporturi sexuale prin modalități indicate în paragraful B). Fapte comise în Torino, din septembrie și până în 15 octombrie 2012.

Unicul motiv invocat în contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași privește încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina intimatului condamnat B., susținându-se că faptele ce au determinat condamnarea ar fi încadrabile în dispozițiile art. 306 C. pen. din 1969 în concurs cu infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. din 1969 și cu infracțiunea de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969.

Conform dispozițiilor art. 306 C. pen. din 1969, "Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de către orice persoană căreia minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi."

Conform prevederilor art. 197 din actualul C. pen. "Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi."

Subiectul activ al infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de 306 C. pen. din 1969, poate fi părintele sau orice persoană căreia minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare. În actualul C. pen., subiectul activ al infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de 197 C. pen., poate fi părintele sau orice persoană în grija căreia se află minorul. După cum se poate observa, în noua lege penală, sfera subiecților activi a devenit mai cuprinzătoare.

Relativ la infracțiunea prevăzută de art. 306 C. pen. din 1969, se rețin următoarele:

Conținutul juridic al infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului este alcătuit dintr-o situație premisă și conținutul constitutiv.

Situația premisă a acestei incriminări constă în existența unei legături părintești sau a unei legături decurgând din încredințarea minorului unei persoane în vederea creșterii și educării. Aceasta înseamnă că infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului nu poate exista fără preexistența unei anumite legături dintre făptuitor și victimă și implică preexistența unei relații de familie sau a unei însărcinări speciale având ca obiect creșterea și educarea unui minor.

Sarcina de creștere și educare implică pentru părintele sau persoana care îndeplinește această sarcină un drept de corijare față de minor. Exercițiul abuziv al acestui drept este incriminat sub denumirea de rele tratamente aplicate minorului. Așadar, creșterea și educarea subiectului pasiv trebuie să apară ca o îndreptățire legală. Dacă lipsește această condiție fapta nu va constitui infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului ci, eventual, o altă infracțiune, cum ar fi, de pildă: infracțiunea de loviri, infracțiunea de vătămare corporală, infracțiunea de lipsire ilegală de libertate.

Existența situației premisă relevă caracterul special al incriminării și al ocrotirii penale, fiindcă supunerea pe care minorul trebuie s-o păstreze față de părinte sau persoana căreia minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare este impusă în interesul său și al familiei, iar posibilitatea pe care o are părintele sau persoana căreia minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare de a adresa mustrări și dojane minorului, nu poate fi considerată decât un mijloc de educare a minorului și de manifestare a grijii față de minor, preocupare care se înscrie în cadrul funcției familiei de educare a minorului.

Așa cum rezultă din sentința nr. 2698 din 19.10.2015 a Curții de Apel din Torino, instanța italiană a stabilit situația de fapt, care nu poate fi cenzurată de instanța română, reținând că minora nu a fost încredințată legal, astfel încât fapta reținută în sarcina intimatului condamnat nu corespunde tiparului de incriminare prevăzut de art. 306 C. pen. din 1969.

Drept urmare, în mod corect a reținut instanța de fond că infracțiunea de maltratări în familie pentru care a fost condamnat B. prin hotărârea penală italiană este prevăzută de noul C. pen. în infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului, prev. de art. 197 noul C. pen., însă la data săvârșirii infracțiunii, septembrie - 15 octombrie 2012, fapta inculpatului nu era prevăzută în legea penală în art. 306 C. pen. din 1969 ca infracțiune și faptele circumscrise calificării de "maltratări în familie" nu pot fi încadrate juridic în infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului, minora C. nefiindu-i încredințată inculpatului pentru creștere și educare, conform incriminării din C. pen. din 1969.

Nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 306 C. pen. din 1969 în cauză nu este incidentă nici decizia nr. 37/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva sentinței penale nr. 41/FCJI din data de 05 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe condamnatul pesoană transferabilă B.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate cu soluționarea contestației declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat B., în cuantum de 400 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva sentinței penale nr. 41/FCJI din data de 05 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe condamnatul pesoană transferabilă B.

Cheltuielile ocazionate cu soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat B., în cuantum de 400 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 iulie 2018.