ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.11.2019

ÎCCJ, Decizia nr. 261/2019

HOTĂRÂRE
25.11.2019
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 261/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra admisibilității în principiu a recursului;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 338 din 20 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins cererea de revizuire formulată de A., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împotriva Deciziei nr. 3873 A din 20 noiembrie 2018 a Tribunalului București, secția a III-a civilă în Dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1 a declarat recurs revizuentul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În esență, recurentul susține că instanța de revizuire a încălcat dreptul de apărare al revizuentului, întrucât ar fi făcut următoarele greșeli de judecată în stabilirea corectă a situație de fapt și a aplicării legii: instanța a soluționat cererea de revizuire fără ca dosarele în care au fost pronunțate hotărârile potrivnice să fie atașate dosarului de revizuire, neputându-se astfel administra probele, înscrisurile aflate în acele dosare; nu a pus în discuția părților și nu s-a pronunțat asupra tardivității întâmpinării formulate de intimată, dispunând în mod greșit comunicarea întâmpinării revizuentului, prin încălcarea drepturilor procedurale; a reținut în mod incomplet și eronat afirmațiile revizuentului referitoare la statuarea contrară, motiv pentru care recurentul invocă excepția nulității absolute a dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 20 februarie 2019; decizia recurată nu este motivată în concret prin raportare la motivele invocate în cererea de revizuire.

În consecință, se solicită admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ. (prezentul dosar a fost început la data de 29 decembrie 2017, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, începând cu data de 21 decembrie 2018).

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul ar fi admisibil, dacă recurentul își va îndeplini obligația de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, datorată conform art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin încheierea din 30 septembrie 2019, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți, potrivit alin. (4) al aceluiași articol.

După comunicarea raportului, recurentul A. nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru prevăzută de lege.

Analizând recursul în condițiile textelor legale menționate, Înalta Curte urmează a-l anula ca netimbrat, pentru considerentele ce se succed.

Deși recurentul a fost încunoștințat cu privire la obligația de achitare a taxei judiciare de timbru de 200 RON datorată prin raportul asupra admisibilității recursului ce i-a fost comunicat recurentului la 4 octombrie 2019, acesta nu și-a îndeplinit respectiva obligație legală până la acest moment.

Potrivit dispozițiilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

De asemenea, prevederile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ. stabilesc faptul că, la cererea de recurs, se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, această cerință fiind prevăzută, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, sub sancțiunea nulității.

Conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă recurentul nu a folosit mijlocul procesual reglementat de norma specială menționată, neformulând cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru și nici nu a solicitat acordarea ajutorului public judiciar, în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând că recurentul nu și-a îndeplinit obligația achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru soluționarea recursului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., va anula ca netimbrat, în temeiul prevederilor art. 486 alin. (3) teza I din C. proc. civ., recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 338 din 20 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în Dosarul nr. x/2018.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 338 din 20 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în Dosarul nr. x/2018.

Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-11-25
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 262/2019
Asupra admisibilității în principiu a recursului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin Decizia nr. 42 din 16 ianuarie 2019, pronunțată în Dosar
ÎCCJ 2019-05-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 974/2019
Ședința publică din data de 9 mai 2019 Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia nr. 4194 din 10.10.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a ci
ÎCCJ 2018-09-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 888/2019
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 5 aprilie 2019, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul B., revizuir
ÎCCJ 2020-05-18
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 61/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin Decizia nr. 1192 din 5 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte
ÎCCJ 2019-02-18
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 36/2019
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin Decizia nr. 199 din 25 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, se
Sursă