ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4109/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30 septembrie 2014 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A. și D. prin mandatar C. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 6.1 - Rambursare, a contractului de credit nr. x din 15.02.2008, să dispună înlocuirea acesteia în sensul de a stabili ca restituirea ratelor creditului are în vedere valoarea schimbului valutar de la data încheierii convenției, să dispună obligarea pârâtei să adapteze contractul de credit în sensul recalculării ratelor la cursul CHF din ziua încheierii contractului de credit, să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite în plus în baza clauzei abuzive anterior menționate, cu dobânda legală aferentă, începând cu data încheierii convenției și până la înlocuirea ei efectivă, să constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 5.1 lit. b) și c) privind comisionul de acordare și cel de administrare, art. 5.2 din contractul de credit nr. x din 15.02.2008 și actele adiționale la acesta, să dispună înlăturarea acestora din contractul menționat și din actele adiționale, să constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 5.1 lit. f) (privind comisionul de reeșalonare) din actele adiționale nr. 1, 2 și 3 la contractul de credit nr. x din 15.02.2008, să dispună înlăturarea acesteia din cuprinsul actelor adiționale la contractul de credit menționat, să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în contul comisioanelor de acordare, a celui de administrare și a celui de reeșalonare, percepute în mod abuziv, cu dobânda legală aferentă, începând cu data încasării lor și până la data restituirii efective a acestora, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 44 din 08.05.2015 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2014, instanța a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Focșani, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub același număr, la data de 16.06.2015.

Prin sentința civilă nr. 1923 din 01 octombrie 2015 pronunțată de Judecătoria Focșani, instanța a admis, la rândul său, excepția necompetenței materiale, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Focșani și Tribunalul Vrancea, a suspendat din oficiu judecata și a înaintat dosarul nr. x/2014 instanței competente să soluționeze conflictul negativ de competență, respectiv Curtea de Apel Galați.

Prin sentința civilă nr. 23/F.- C.C. din 27 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani, cauza fiind din nou înregistrată pe rolul acestei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 9330 din 01 noiembrie 2016, Judecătoria Focșani a admis în parte acțiunea și a constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la art. 5.1 lit. b) și c) din contractul de credit și de garanție nr. x/15.02.2008 și pe cale de consecință a dispus eliminarea lor din contract cu obligarea pârâtei la plata echivalentului în RON a sumelor achitate cu titlu de comision de acordare și comisionul lunar de administrare cu dobânda legală aferentă, de la data pronunțării până la achitarea efectivă.

Au fost respinse celelalte capete de cerere.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, atât reclamanții cât și pârâta.

Prin decizia civilă nr. 345 din 14 noiembrie 2017, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a admis apelurile declarate de apelanții A., B., C. S.A. prin SCP E. și D. prin mandatar C. S.A., împotriva sentinței primei instanțe.

A schimbat, în parte, sentința, iar în rejudecare, pe fond a înlăturat dispozițiile cu privire la caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 51 lit. b) - comision de acordare, din contractul de credit nr. x/15.02.2008 și pe cale de consecință, obligarea C. S.A., de a restitui suma încasată cu acest titlu.

A constatat caracterul abuziv și pe cale de consecință nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 5.1 lit. f) referitor la comisionul aferent serviciilor suplimentare solicitate în mod expres de client sau altfel denumit, comision de reeșalonare credit, prevăzut în actele adiționale nr. x din 5.11.2017 și 27.05.2013 .

A dispus restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de reeșalonare credit, cu dobânda legală aferentă, începând cu data încasării și până la restituirea efectivă.

A constatat caracterul abuziv și pe cale de consecință nulitatea clauzei prev. de art. 6.1 din contract prima ipoteză referitoare la moneda creditului.

A stabilizat cursul de schimb valutar CHF - RON și a dispus conversia în RON a creditului, pentru efectuarea plăților în termenul contractului de credit precizat la cursul BNR, valabil la data când cursul CHF s-a majorat cu 10% față de valoarea de la data la care a fost acordat împrumutul 15.02.2008;

A dispus restituirea sumelor încasate cu acest titlu, începând cu data încasării și până la data achitării integrale, menținând restul dispozițiilor sentinței cu privire la comisionul de administrare și respingând ca neîntemeiată cererea cu privire la disp. art. 5.2, din contract.

A obligat pârâta la plata onorariului de avocat către reclamant în sumă de 600 RON.

Prin decizia civilă nr. 184/R din 20 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Galați, invocată de instanță din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a recursului declarat de recurentele C. S.A. și D. împotriva deciziei civile nr. 345 din data de 14 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații A. și B., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Vrancea, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 23/F.- C.C. din 27 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin care s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani, reținându-se că valoarea pretențiilor reclamanților se ridică la suma de 133.558,952 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

Totodată, este de reținut că prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și în consecință, a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel."

În aplicarea dispozițiilor legale menționate, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Vrancea revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Galați, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, privind soluționarea recursului declarat de recurentele-pârâte C. și D. PRIN MANDATAR C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 345 din 14 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Galați.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05.10.2018.