ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4095/2018

CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4095/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 18.10.2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.A. și S.C. B. SA-SUCURSALA SLATINA, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța:

- să se constate clauza abuzivă cuprinsă la art. 6 pct. 6.1- 6.7 din contractul de credit ipotecar nr. x din 13.09.2006 încheiat cu S.C. B. S.A Suc. Slatina privind dobânda și în consecință să se dispună anularea lor în sensul art. 4 alin. (1) și (2) din Legea 193/2000;

- să se constate clauza abuzivă cuprinsă la secțiunea dobândă din actele adiționale la convenția de credit nr. x din 13.06.2006;

- să se dispună modificarea Convenției de credit nr. x din 13.09.2006 în sensul înlăturării clauzelor cuprinse în art. 6 pct. 6.1- 6.7 precum și din actul adițional la secțiunea dobândă și să insereze în contract o formulă clară de calcul a ratei dobânzii compusă din indicatorul de referință LIBOR CHF 3M+ marja băncii fixa care să se aplice în continuare în relația bancă-împrumutați;

- să se dispună obligarea pârâtelor să revizuiască dobânda în sens descrescător pe toată această perioadă de la majorarea abuzivă la o dobândă calculată în funcție de o formulă clară de calcul a ratei dobânzii compusă din indicatorul de referință LIBOR CHF 3M și marja băncii fixă;

- să se constate clauza abuzivă cuprinsă la art. 8 pct. 8.2 reprezentând comision acordare credit în cuantum de 792.85 CHF, fiind o clauză abuzivă conform Legii 193/2000, plătit peste cel de analiză a dosarului și să se dispună restituirea sumelor de bani încasate sub acest titlu.

Totodată, a solicitat reclamanta constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserată în contractul de credit și eliminarea acesteia; stabilizarea cursului de schimb CHF-leu pentru efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elvețian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului; obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate pe toată perioada de derulare a convenției de credit, în baza acestor clauze abuzive, cu titlu de plată nedatorată și la plata dobânzii legale calculate la aceste sume de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la momentul plății efective.

Prin sentința civilă nr. 5730 din data de 05 iulie 2017 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. x/2016, s-a admis excepția netimbrării petitelor notate cu cifre arabe: 2 și 3 în cererea de chemare în judecată, referitoare la stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF/LEU de la data încheierii contractului de credit, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON de la data încheierii contractului, pe întreaga perioadă contractuală și obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite de reclamantă în baza acestor clauze abuzive.

S-au anulat ca netimbrate petitele notate cu cifre arabe: 2 și 3 în cererea de chemare în judecată, referitoare la stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF/LEU de la data încheierii contractului de credit, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON de la data încheierii contractului, pe întreaga perioadă contractuală și obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite de reclamantă în baza acestor clauze abuzive, cu titlu de plată nedatorată.

S-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei contractuale referitoare la comisionul de acordare credit stipulată la art. 8 pct. 8.2 din contractul de credit ipotecar nr. x din data de 13.08.2006 și s-a dispus anularea clauzei abuzive respective.

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei suma percepută cu titlu de comision de acordare credit în cuantum de 792,85 CHF.

S-au respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Prin decizia nr. 98/2018 din 15 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția inadmisibilității apelului incident.

S-a respins apelul principal declarat de apelanta pârâtă B. S.A., în nume propriu și ca reprezentant al B. S.A. - Sucursala Slatina, împotriva sentinței civile nr. 5730 din data de 05 iulie 2017 pronunțată de Judecătoria Slatina.

S-a respins apelul incident declarat de apelanta reclamantă A., împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva deciziei sus-menționate, a declarat recurs reclamanta A.

Prin adresa din 14.05.2018, Tribunalul Olt a înaintat dosarul cauzei spre soluționarea recursului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Olt, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, chiar prin raportare la întreaga valoare a contractului, 31.714 CHF, reprezentând 131.353,04 RON la data formulării acțiunii.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

Totodată, este de reținut că prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și în consecință, a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel."

În aplicarea dispozițiilor legale menționate, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Olt revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, privind soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 98/2018 din 15 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05.10.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-17
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2013/2018
Ședința publică din data de 17 mai 2018 Asupra recursului de față; A. Obiectul cererii introductive. 1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2014 pe rolul Judecătoriei Slatina, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A. -
ÎCCJ 2018-06-06
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2528/2018
Ședința publică din data de 6 iunie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 10.10.2016 sub nr. x/2016 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.
ÎCCJ 2017-05-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 812/2017
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 19.06.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicit
ÎCCJ 2018-02-01
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 224/2018
Ședința publică din data de 1 februarie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Brașov sub nr. x/2015 reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâta C. S.A. solicitând: - să se const
ÎCCJ 2018-11-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4841/2018
Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal sub nr. x/2015, reclamanții A. și B. au sol
Sursă