ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 812/2017

HOTĂRÂRE

09.05.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 812/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 19.06.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate: nulitatea clauzei abuzivă cuprinsă la art. 3 din contractul de credit nr. x din 09.05.2008, încheiată între subsemnatul și S.C. B. S.A. Sucursala Slatina privind dobânda și în consecință anularea lor în sensul art. 4 alin. (1) și (2) din Legea 193/2000; să fie obligată pârâta la modificarea Contractului de credit nr. x din 09.05.2008 în sensul înlăturării clauzelor cuprinse în art. 3 pct. 3.1-3.2 precum și cea din actul adițional și să insereze în contract o formulă clară de calcul a ratei dobânzii compusă din indicatorul de referință LIBOR CHF 3M+ marja băncii la maxim 2,91% care se va analiza trimestrial și care să se aplice în continuare în relația bancă - împrumutanți; să fie obligată pârâta să revizuiască dobânda în sens descrescător pe toată această perioadă de la majorarea abuzivă la o dobândă calculată în funcție de o formulă clară de calcul a ratei dobânzii compusă din indicatorul de referință LIBOR CHF 3M și marja băncii care trebuie să fie de cel mult 2,91 actualizată trimestrial; să se constate nulitatea clauzei cuprinsă la secțiunea 1 - prevederi generale art. 4 din contractul de credit nr. x din 09.05.2008 încheiată între subsemnatul și S.C. B. S.A. Sucursala Slatina privind comisionul de acordare și în consecință să dispuneți anularea lor în sensul art. 4 alin. (1) și (2) din Legea 193/2000; să se dispună modificarea Contractului de credit nr. x din 09.05.2008 în sensul înlăturării clauzelor cuprinse la secțiunea 1- prevederi generale art. 4 privind comisionul de acordare și obligarea pârâtelor la restituirea sumei de bani reținute în mod abuziv la data acordării creditului; cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 193/2000 și art. 1092 C. civ..

Pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Craiova, susținând că, potrivit art. 13.5. din contractul de credit competența teritorială de soluționare a oricărui litigiu izvorât în legătură cu contractul de credit semnat de către părți este de competența instanțelor judecătorești din București.

Prin sentința civilă nr. 12921/2015 din 26 octombrie 2015, Judecătoria Craiova, secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, în esență, următoarele:

În fapt, între reclamant, în calitate de împrumutat, și pârâta B. S.A., s-a încheiat Convenția de Credit nr. x/09.05.2008, având ca obiect acordarea de către bancă a unui credit în cuantum de 14805,00 CHF pe o perioadă de 120 luni.

Prin art. 13.5 din Convenția de Credit părțile au convenit că litigiile și neînțelegerile de orice fel dintre părțile contractului, privind încheierea, derularea, executarea și modificarea contractului vor fi soluționate de părți pe cale amiabilă, iar dacă nu se ajunge la un acord, părțile convin soluționarea divergențelor pe cale judecătorească, competența aparținând instanțelor judecătorești de la sediul central al Băncii, respectiv instanțelor judecătorești din București.

Convenția de Credit nr. x/09.05.2008 și implicit clauza de la art. 13.5 din Convenție, au fost convenite de părți sub regimul vechiul C. proc. civ., în vigoare la data încheierii Convenției.

Instanța a mai reținut că este legală convenția părților privitoare la competență, vechiul C. proc. civ. permițând părților să convină, prin înscris sau prin declarație verbală în fața instanței, că pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competență teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, 14, 15 și 16 din vechiul C. proc. civ.

Totodată, a reținut că dispozițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ. au putere de lege doar pentru viitor și că, pentru convențiile privitoare la competența teritorială a instanțelor încheiate sub imperiul vechiul C. proc. civ., sunt aplicabile prevederile de la data încheierii convențiilor, deci, prevederile vechiul C. proc. civ., și nu prevederile Noului C. proc. civ., care, așa cum s-a arătat, dispun doar pentru viitor.

În consecință, instanța a apreciat că părțile au stabilit, în mod legal, competența de soluționare a litigiilor, prin Convenția de Credit, competența aparținând astfel Judecătoriei Sectorului 2 București, instanța de la sediul Băncii pârâte.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr. x/2017.

La termenul de judecată din 17.03.2017 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București.

Prin sentința civilă nr. 3141 din 17 martie 2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței, fiind dispusă declinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în ceea ce privește legea procesuală aplicabilă că acțiunea este supusă prevederilor Noului C. proc. civ., în raport de art. 24 C. proc. civ. și de data formulării cererii de chemare în judecată (18.06.2016).

Instanța a mai constatat că și în situația aplicării raționamentului din sentința civilă nr. 12921/26.10.2015, Judecătoria Sectorului 2 București oricum nu era competentă să soluționeze prezenta cauză, având în vedere că sediul central al băncii era, la data sesizării instanței, în sectorul 1.

S-a reținut că, în cazul cererilor în materia protecției consumatorului, atunci când acțiunea este formulată de consumator împotriva profesionistului, competența este una alternativă, respectiv domiciliul profesionistului sau domiciliul consumatorului, astfel cum rezultă din prevederile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum și că, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În cauză, reclamantul și-a manifestat această opțiune, alegând instanța de la domiciliul său, respectiv Judecătoria Craiova.

Instanța a subliniat că este lipsit de relevanță juridică faptul că părțile au stabilit prin contract că litigiile vor fi soluționate de instanța de la sediul central al băncii, câtă vreme art. 126 alin. (2) C. proc. civ. prevede că în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire, iar orice convenție contrară este considerată ca nescrisă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, secția Civilă, pentru următoarele considerente:

Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 din noul C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă "instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Instanța reține că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 noul C. proc. civ.

Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opțiune susținută de art. 116 noul C. proc. civ.

Mai mult decât atât, potrivit art. 126 alin. (2) din noul C. proc. civ. "În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă".

Ca atare, conform dispozițiilor art. 126 alin. (2) noul C. proc. civ., clauza atributivă de competența prevăzută la art. 13.5 din Convenția de Credit nu poate fi avută în vedere întrucât a fost stipulată anterior nașterii dreptului la despăgubire.

Din jurisprudența Curții în materia protecției consumatorului, (Cauza Océano Grupo Editorial S.A. v Roció Murciano Quintero), instanța a reținut că, s-a stabilit că este inechitabil și mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanța de la sediul acestuia din urmă.

În consecință, nu se poate da eficiență unei clauze atributive de competență care, potrivit art. 126 alin. (2) din noul C. proc. civ., este considerată nescrisă, sancțiunea considerării ca nescrisă fiind asimilată unei nulități absolute și parțiale care operează de drept, iar opțiunea reclamantului a fost în sensul soluționării cauzei de instanța de la domiciliul său, respectiv de Judecătoria Craiova.

Așa fiind, în raport cu considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, secția Civilă.