ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3224/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3224/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Prin decizia nr. 696/A din 26 octombrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de către Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1680/A/13.12.2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2004, în contradictoriu cu intimatul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
S-a reținut că nu s-a indicat prin cererea de revizuire temeiul juridic pe care aceasta s-a fundamentat, iar din solicitările revizuentului exprimate în cuprinsul cererii nu rezultă că acesta ar fi indicat vreunul din motivele de revizuire prevăzute de art. 322 C. proc. civ., ci se tinde la repunerea în discuție a aspectelor soluționate definitive prin decizia pronunțată în apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul A., la data de 25 mai 2018, fără a indica vreun motiv de nelegalitate.
Înalta Curte constată că recursul este tardiv declarat.
Astfel, așa cum rezultă din actele dosarului, respectiv din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare, aflată la fila 47 a dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, decizia atacată a fost comunicată recurentului - revizuent la data de 14 noiembrie 2016, acesta semnând personal actul de procedură.
Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Se reține că termenul de recurs este un termen legal imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac.
Or, în speță, recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 25 mai 2018, astfel cum rezultă din rezoluția acestei instanțe aflată la dosar recurs, după expirarea termenului de 15 zile de la comunicarea deciziei atacate, termen calculat potrivit dispozițiilor art. 101 C. proc. civ.
Pentru cele ce preced, reținând sancțiunea reglementată de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. pentru neîndeplinirea în termen a actului procedural (în cauză, exercițiul căii extraordinare de atac), recursul va fi respins ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de revizuentul A., împotriva deciziei nr. 696/A din 26 octombrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de către Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27.09.2018.