ÎCCJ, decizie (scj.ro #136827)

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Fals intelectual

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

recurs în casație

C. pen.,

art. 321

C. proc. pen.,

art. 438 alin. (1) pct. 7

În ipoteza abrogării unei norme de incriminare, verificarea incidenței dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 se realizează în cadrul cazului de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Abrogarea dispozițiilor art. 43 din Legea nr. 82/1991 nu are ca efect dezincriminarea, iar fapta persoanei care are calitatea de funcționar public, în accepțiunea art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., de a efectua înregistrări fictive sau inexacte în documentele contabile ale unei companii naționale cu capital integral de stat constituie infracțiunea de fals intelectual prevăzută în art. 321 C. pen., fiind incidente dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 53/RC din 10 februarie 2017

Prin sentința penală nr. 133 din 14 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, între altele, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., art. 41 din Legea nr. 187/2012 și art. 4 C. pen., a fost achitată inculpata A. pentru infracțiunea prevăzută în art. 43 din Legea nr. 82/1991, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Prin decizia nr. 876 din 5 iulie 2016 a Curții de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost admise apelurile declarate, între alții, de procuror și de inculpata A. împotriva sentinței penale nr. 133 din 14 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, s-a desființat, în parte, sentința penală atacată, iar în rejudecare, s-a înlăturat soluția de achitarea inculpatei A. dispusă în baza art. 4 C. pen. raportat la art. 41 din Legea nr. 187/2012, pentru comiterea infracțiunii prevăzute în art. 43 din Legea nr. 82/1991, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei A. pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată (fost art. 43 din Legea nr. 82/1991, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. anterior), la pedeapsa principală de 1 an și 6 luni închisoare.

Împotriva deciziei din apel nr. 876 din 5 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs în casație, între alții, inculpata A.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea nr. 538/RC din data de 9 decembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurenta inculpată A. și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Analizând recursul în casație formulat de inculpata A., în limitele prevăzute în art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În cauză, prin decizia atacată, inculpata A. a fost condamnată, între altele, pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată (fost art. 43 din Legea nr. 82/1991, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. anterior), la pedeapsa principală de 1 an și 6 luni închisoare.

Inculpata A. a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Potrivit acestor dispoziții legale, hotărârile sunt supuse casării în cazul în care „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.”

În esență, prin motivele de recurs în casație, apărarea a susținut că inculpata A. a fost condamnată în apel pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută în art. 321 C. pen., ca urmare a recalificării infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată - efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv, ce se reflectă în bilanț, prevăzută în art. 43 din Legea nr. 82/1991, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Or, a susținut apărarea că această faptă a fost dezincriminată prin art. 41 din Legea nr. 187/2012, situație care se circumscrie așadar ipotezei condamnării pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Totodată, prin recursul în casație formulat, apărarea inculpatei a arătat că instanța de fond a dispus achitarea inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute în art. 43 din Legea nr. 82/1991, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, ca efect al dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 4 C. pen., care prevăd că legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.

Însă, recurenta inculpată consideră că, urmare a abrogării art. 43 din Legea nr. 82/1991, instanța de apel în mod greșit a considerat că infracțiunea prevăzută în art. 43 din Legea nr. 82/1991 constituie infracțiunea de fals intelectual prevăzută în art. 321 C. pen., dispunând condamnarea inculpatei pentru această din urmă infracțiune.

În concluzie, prin motivele de recurs în casație, inculpata a susținut că soluția instanței de apel de „recalificare a infracțiunii dezincriminate într-o altă infracțiune (care exista și în Codul penal anterior) este atât netemeinică, cât și nelegală și reprezintă și o încălcare a dreptului la apărare prevăzut în art. 6 din CEDO.”

Examinând decizia pronunțată în apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în ceea ce privește infracțiunea prevăzută în art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991, pentru care s-a dispus condamnarea recurentei inculpate A., au fost reținute următoarele:

Potrivit art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991, efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv, ce se reflectă în bilanț, constituie infracțiunea de fals intelectual și se pedepsește conform legii.

Textul de lege anterior menționat a fost abrogat expres prin art. 41 din Legea nr. 187/2012, însă, potrivit art. 4 C. pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. Totodată, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, dispozițiile art. 4 C. pen. nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.

Ca atare, efectuând examenul amănunțit al aspectelor de ordin legislativ incidente sub acest aspect, instanța de apel a constatat că infracțiunea prevăzută prin dispozițiile art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991 reprezintă, de fapt, o specie a infracțiunii de fals intelectual, denumire inserată chiar de legiuitor în cadrul incriminării legale inițiale.

Prin urmare, a constatat că a fost abrogată numai o normă specială cu caracter penal care reprezenta o variantă normativă sau o specie a falsului intelectual, devenind aplicabile, prin urmare, dispozițiile legii generale, adică ale Codului penal.

În consecință, a apreciat că, deși a fost abrogată norma penală specială ce sancționează efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț, fapta inculpatei este în continuare incriminată și sancționată în dispozițiile Codului penal care definesc și sancționează infracțiunea de fals intelectual, respectiv art. 321 C. pen.

Or, potrivit textului de lege menționat, falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Examinând criticile formulate de recurenta inculpată prin raportare la considerentele deciziei atacate, menționate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Un prim aspect ce se impune a fi clarificat vizează raportul dintre dispozițiile art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991 și cele ale art. 289 C. pen. anterior, în vigoare la data comiterii faptei.

Din interpretarea literală a dispozițiilor art. 43 din Legea contabilității rezultă că prin utilizarea sintagmei „constituie infracțiunea de fals intelectual” legiuitorul, anterior intrării în vigoare a noului Cod penal, a lămurit raportul dintre cele două norme, în sensul că dispozițiile art. 289 C. pen. anterior reprezentau o calificare generală, iar cea prevăzută în art. 43 din Legea contabilității, una specială.

De altfel, din examinarea conținutului juridic al celor două texte de lege rezultă că norma de incriminare din Codul penal anterior avea un caracter general și subsidiar în raport cu cea din Legea contabilității, care era o normă de incriminare specifică, însă ambele, sub aspectul elementului material al laturii obiective, incriminau fapta funcționarului public de a falsifica un înscris oficial prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări.

Așadar, anterior abrogării art. 43 din Legea contabilității, când această normă coexista cu dispoziția din Codul penal, respectiv cu art. 289 C. pen. anterior, dacă urmarea imediată specifică nu se producea, fapta constituia infracțiunea de fals intelectual, fiind exclus, totodată, concursul de infracțiuni ori de câte ori era vorba de același element material și aceeași urmare imediată.

Totodată, se constată că dispozițiile art. 289 C. pen. anterior au fost preluate, fără modificări, sub aspectul condițiilor de incriminare, în art. 321 din Codul penal în vigoare, existând, așadar, o continuitate a incriminării faptei de fals intelectual.

Un al doilea aspect ce se impune a fi lămurit este dacă abrogarea unei norme de incriminare înseamnă întotdeauna că fapta respectivă nu mai constituie infracțiune, fiind dezincriminată.

Sub acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție reamintește că dezincriminarea unei fapte și abrogarea textului de incriminare sunt chestiuni diferite, așa încât abrogarea normei nu conduce, în mod automat, la dezincriminarea faptei.

Astfel, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, dispozițiile art. 4 C. pen. referitoare la legea de dezincriminare nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.

Așadar, nu există dezincriminare atunci când, deși norma de incriminare din legea veche nu se mai regăsește în legea nouă, conținutul ei a fost preluat de o altă normă din Codul penal sau din legislația specială ori este acoperit de o incriminare generală existentă.

Or, o analiză

in abstracto

conduce la concluzia că, deși dispoziția din legea specială a fost abrogată, conținutul ei este acoperit, ca și anterior intrării în vigoare a noului Cod penal, de incriminarea generală, art. 321 C. pen.

În final, se impune a fi efectuată o analiză

in concreto

, respectiv trebuie verificată corespondența dintre fapta concretă, astfel cum a fost descrisă în considerentele deciziei din apel și model legal de incriminare, și anume cel prevăzut în art. 321 C. pen.

Sub acest aspect se constată că, prin decizia atacată, s-a reținut, între altele, că recurenta inculpată A., în perioada 1 ianuarie 2009 - 31 mai 2010, în calitate de casieră în cadrul Companiei Naționale Loteria Română S.A., în mod repetat, a efectuat înregistrări fictive sau inexacte în documentele contabile. Totodată, s-a reținut că inculpata, la momentul comiterii faptelor, era funcționar public, în condițiile art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece a exercitat atribuții legate de realizarea obiectului de activitate în cadrul Companiei Naționale Loteria Română S.A. Regimul său juridic este acela al unei companii în care statul român prin Ministerul Finanțelor deține 100% din acțiuni și care organizează și exploatează, în calitate de unic organizator, pe întreg teritoriul țării, jocuri loto și pariuri mutuale.

Așadar, instanța de apel a constatat că prin abrogarea normei de incriminare din legea specială fapta inculpatei de a efectua înregistrări fictive sau inexacte în documentele contabile nu a devenit licită, adică permisă de ordinea juridică, ci, dimpotrivă, constituie infracțiunea de fals intelectual.

Analizând fapta concretă, astfel cum a fost descrisă în considerentele deciziei din apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta are corespondent în conținutul juridic al infracțiunii prevăzute în art. 321 C. pen.

Prin urmare, neexistând o dezincriminare a faptei de fals intelectual pentru care recurenta inculpată A. a fost condamnată, rezultă că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile inculpatei sunt neîntemeiate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurenta inculpată A. împotriva deciziei nr. 876 din 5 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.