ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 54 din data de 20 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. privind sentința penală nr. 74 din data de 27 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, definitivă prin decizia penală nr. 235/A din data de 31 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2010.

În temeiul art. 460 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării hotărârii supuse revizuirii formulată de revizuentul A.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că, prin cererea adresată instanței, condamnatul A. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 74 din data de 27.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 235/A din data de 31.05.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2010, apreciind ca fiind incidente cazurile de revizuire prev. de art. 453 pct. 1 lit. a) și f) C. proc. pen.

În motivarea cererii, a arătat că a fost condamnat și considerat vinovat de săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, deoarece semnând la 13.03.2008 și 28.03.2008 patru bilete la ordin ce au fost depuse spre decontare la B., deși cunoștea că vor fi refuzate la plată, neexistând disponibilul necesar în contul indicat în aceste instrumente de plată și care era supus măsurii de poprire dispusă de AFPCM Suceava, l-a ajutat, cu intenție, pe executorul judecătoresc C. să-și încalce atribuțiile de serviciu prevăzute de C. proc. civ. și Codul de procedură fiscală, obținând avantaje patrimoniale pentru SC D. SRL Suceava (la care avea calitatea de asociat și administrator), respectiv dobândirea dreptului de proprietate în favoarea acestei firme asupra bunurilor imobile proprietatea SC E. SA Suceava, precum și cumpărarea la licitație a 22 mașini și utilaje la valoarea de 133.001,46 lei, în condițiile în care acestea au fost evaluate pentru AFPCM Suceava la 465.460 lei.

S-a arătat că, in raportul de expertiză contabilă rezultă realitatea creanței înscrisă în biletele la ordin, expertul constată că datoriile S.C. E. SA către S.C.D. SRL la data de 31.08.2008 erau în sumă de 2.817.069 lei, încât emiterea biletelor la ordin emise de S.C. E. SA în luna martie 2008 în favoarea S.C. D. a fost legală și nu s-a încălcat nici o normă legală. Iar faptul că au fost acceptate de executorul judecătoresc să fie depuse în contul prețului la licitația din 31.03.2008 nu constituie un abuz în serviciu.

Revizuentul condamnat a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., prin raportare la decizia nr. 405 din data de 15 iunie 2016, pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 08.07.2016, care își găsește aplicabilitatea în cauză.

A mai arătat că a fost condamnat motivat de faptul că l-a ajutat pe executorul judecătoresc să-și încalce atribuțiunile de serviciu conducând la nerespectarea legii de către acesta, ajutorul fiind dat prin depunerea de către directorul economic al SC D. SRL a celor patru bilete la ordin la executorul judecătoresc. Însă din punct de vedere legal în ceea ce privește eliberarea unui bilet la ordin în favoarea unei firme creditoare, atunci când, la scadență, debitorul nu dispune de întreaga sumă de încasat, nu constituie o infracțiune. Situația este reglementată de Legea nr. 58/1934, precum și prin Decizia nr. 338 din 13 decembrie 2004 care a stabilit că emiterea unui bilet la ordin, pentru a cărei valorificare la data scadenței nu există acoperirea necesară, nu constituie infracțiune.

Pe de altă parte, îndeplinirea actelor de procedură judiciară sau execuțională cu încălcarea regulilor de competență materială nu constituie abuz în serviciu. Iar lipsa de competență atribuțională nu înseamnă neîndeplinirea ori îndeplinirea în mod defectuos a unui act în exercițiul atribuțiilor de serviciu prin care se cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia.

S-a mai susținut că, în cauză, actele de executare silită, îndeplinite de executorul judecătoresc au fost desființate pe calea contestației la executare prin cele două hotărâri judecătorești pronunțate de Judecătoria Suceava, respectiv prin sentința civilă nr. 2657 din 28 mai 2008 pronunțată în dosarul nr. x/2008 și sentința civilă nr. 3531 din 20 august 2008 pronunțată în dosar nr. x/2008 .

Actele de executare fiind anulate, nu s-a creat nicio pagubă în patrimoniul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Suceava care ar fi trebuit să continue executarea prin executorii săi fiscali, conform capitolului VIII Codul de procedură fiscală.

Faptul că la data de 31.03.2008, 15.05.2008, 27.05.2008 în patrimoniul DGFP Suceava nu s-a creat nicio pagubă reiese în mod clar și din concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în dosarul penal, de expertul contabil F. care a constatat că sumele datorate de SC E. SA Suceava erau la data de 31.03.2008 de 1.948.655,54 lei; la data de 15.05.2008 de 2.075.105,54 lei, iar la data de 27.05.2008 de 2.509.705,54 lei și nu 6.484.851 lei așa cum, în mod greșit, a arătat expertul DNA. Valoarea de 6.484.851 lei a fost preluată în mod automat din cererea de constituire parte civilă făcută de organele fiscale fără să fie verificate cu situația reală, conform cu toate hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele de judecată până la data de 31.03.2008, 15.05.2008 și respectiv 27.05.2008, prin care s-a constatat că SC E. SA Suceava a respectat toate dispozițiile legale iar măsurile întreprinse de organele fiscale au fost abuzive, instanța de judecată dispunând totodată refacerea fișei plătitorului, lucru care nu s-a întâmplat.

Nerespectarea regulilor de competență materială nu îi pot fi imputate, ci dimpotrivă este dată culpa autorității fiscale care nu a respectat regulile procedurale ce se impuneau a fi aplicate în cazul unui concurs de executări și care, după desființarea actelor de executare silită îndeplinite de executorul judecătoresc, nu a continuat executarea silită prin executorii fiscali, cauzând astfel un grav prejudiciu nu numai debitorului, ci și bugetului de stat, dar și creditorului ipotecar B.

Numai instanța are dreptul de a decide în cazul concursului de executări între o executare silită pornită de executorul judecătoresc și o executare silită pornită de un alt organ de executare (spre exemplu: executorii bancari, executorii fiscali, etc.) stabilind prin încheiere conexarea executărilor fie în favoarea executorului judecătoresc care a început cel dintâi executarea, fie în favoarea unui alt organ de executare.

Până la data încheierii actului de adjudecare, organul fiscal nu a cerut conexarea executărilor și nici nu l-a notificat pe executorul judecătoresc despre executarea silită pornită de executorii fiscali.

Revizuentul condamnat a apreciat că aceeași situație se reține și în cazul vânzării silite mobiliare. Prin contractele de garanție reală mobiliară din 04.04.2006 și din 06.04.2006 încheiate între debitorul SC E. SA Suceava și B. s-a constituit un gaj asupra bunurilor mobile ale debitorului, inclusiv asupra bunurilor ce au format obiectul vânzării silite, înscrise în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare cu avizele din 04.04.2006 și din 06.04.2006.

Procesul-verbal de sechestru nr. 156435 încheiat ulterior de DGFP a jud. Suceava la 07.11.2007 notat în cartea funciară la 13.11.2007, îi conferă un drept de gaj, în raport cu alți creditori, aceleași drepturi ca și dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun, potrivit art. 151 alin. (8) C. proc. fisc.

Din dispozițiile art. 98 din Legea nr. 99/1999, art. 564 C. proc. civ. și art. 171 alin. (3) C. proc. fisc. rezultă că privilegiul și creanțele bugetare ale creditorilor bugetari nu au prioritate față de garanțiile reale ale creditorilor care și-au înscris aceste garanții înaintea creditorilor bugetari.

Din moment ce organul fiscal nu l-a notificat pe executorul judecătoresc și nu a solicitat instanței, în temeiul art. 373<SUP>4</SUP> C. proc. civ., reunirea executărilor, nu poate invoca o încălcare a dispozițiilor art. 136 alin. (9) Codul de procedură fiscală.

Totodată, deși potrivit art. 151 alin. (8) C. proc. fisc., creditorul fiscal dobândește un drept de gaj care îi conferă aceleași drepturi ca și dreptul de gaj în dreptul comun, dacă dreptul de gaj nu a fost înscris în Arhivă, această garanție nu este opozabilă cumpărătorului bunului (art. 38 alin. (2) din Legea nr. 99/1999).

Cum DGFP a jud. Suceava nu și-a înscris în Arhiva Electronică dreptul de gaj asupra bunurilor mobile asupra cărora s-a aplicat sechestrul prin procesul-verbal din 07.11.2007, nu se poate reține nici încălcarea dispozițiilor art. 425 rap. la art. 564 C. proc. civ.

Aplicând dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 99/1999, se prezumă că se ia cunoștință despre existența unei garanții reale asupra bunurilor urmărite numai dacă o asemenea garanție este înscrisă în Arhiva Electronică. Nefiind făcută publicitatea garanției în conformitate cu disp. art. 28 din Legea nr. 99/1999, nu se poate imputa în prezenta cauză că nu au fost respectate disp. art. 425 C. proc. civ. sau cele ale art. 373<SUP>4</SUP> C. proc. civ. rap. la art. 136 alin. (9) C. proc. fisc.

Pentru aceste considerente, în opinia revizuentului condamnat, complicitatea la abuz în serviciu nu există.

Referitor la acuzația că SC D. SRL ar fi obținut avantaje patrimoniale prin dobândirea dreptului de proprietate în favoarea acestei firme asupra bunurilor imobile proprietatea SC E. SA, este dovedit că avantajul este inexistent. Contrar celor reținute de instanța de fond, dar și cea de apel, cum că SC D. SRL ar fi achitat prețul bunurilor imobile către BEJ C., acest lucru nu s-a efectuat, aspect ușor de verificat chiar din probatoriul administrat în dosar. Totodată, transferul dreptului de proprietate nu a avut niciodată loc, aspect confirmat de extrasul de Carte Funciară pentru Informare nr. 8952 din 25 martie 2010, după doi ani de la organizarea licitației publice și la data înscrierii procesului-verbal de sechestru DNA și a vânzării bunurilor imobile făcute de lichidatorul judiciar în anul 2016, din distribuția prețului obținut beneficind doar B., către DGFP Suceava nu a fost distribuită nici o sumă.

Revizuentul condamnat a arătat că SC D. SRL, al cărui administrator era la acea dată, nu a înregistrat avantaje patrimoniale în urma cumpărării celor 22 de utilaje (bunuri mobile) la licitația publică organizată de BEJ C., întrucât așa cum reiese din procesele-verbale de licitație, în cazul vânzărilor forțate (executări silite) prețurile plătite de adjudecatarul SC D. SRL sunt cele indicate de evaluatorul G. în raportul său de evaluare, sau chiar la unele poziții sunt sume superioare celor din raport.

Or, suma de 465.460 lei indicată de procurorul DNA se referă la valorile în cazul vânzării lente, cu publicitate, (în afara vânzărilor forțate - executări silite). De asemenea, și bunurile mobile, obiect al licitației publice BEJ C., au rămas în incinta debitorului SC E. SA Suceava, fapt confirmat de procesul-verbal de sechestru DNA din 15.03.2010.

În concluzie, atât bunurile imobile cât și bunurile mobile au rămas la dispoziția debitorului SC E. SA Suceava, cât și a organelor fiscale care au avut posibilitatea să le valorifice în orice moment.

Pentru aceste considerente, apreciază revizuentul că infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu este inexistentă, iar în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. a) sau b) C. proc. pen., soluția legală este achitarea pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 13<SUP>2</SUP> din Legea nr. 78/2000 și art. 248<SUP>1</SUP> C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Relativ la toate celelalte acuzații, acestea au fost considerate atât de instanța de fond, cât și de instanța de apel, ca rezultat al infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, care, așa cum a demonstrat, este inexistentă, rezultatul este că a fost greșit condamnat pentru infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală.

A mai susținut că fapta pentru care a fost acuzat nu este prevăzută de legea penală, printr-o interpretare corectă a prevederilor legale care definesc infracțiunea de evaziune fiscală.

Astfel, s-a apreciat că actul material de "înstrăinare" prevăzut de textul de lege se referă la vânzările de bună voie (sau la alte modalități de transmitere liberă a proprietății, cum ar fi schimbul, darea în plată, etc.) și nu la urmăririle silite care se efectuează în baza unei proceduri reglementată de C. proc. civ.

Pe de altă parte, un executor judecătoresc, fiind investit în mod legal de către creditor cu o cerere de executare silită a unei hotărâri judecătorești ce constituie titlu executoriu, nu poate fi subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005.

Pe de altă parte, subiect activ al infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 poate fi doar debitorul căruia i-au fost lăsate în custodie sau în administrare bunurile sechestrate, iar în sfera "terțelor persoane" sunt incluse custodele, administratorul sechestru și unitățile specializate. Nu este dat nici scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, întrucât executarea silită prevăzută de C. proc. civ. are ca scop punerea în executare a hotărârii judecătorești în vederea realizării efective a drepturilor creditorilor.

Scopul prevăzut de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 nu este dat în această cauză și pentru că, potrivit expertizei contabile efectuate în cauză de expertul contabil F., sumele datorate de SC E. SA Suceava către DGFP Suceava la data de 31.03.2008 era de 1.948.655,54 lei,la data de 15.05.2008 era de 2.075.105,54 lei iar la data de 27.05.2008 era de 2.509.705,54 lei și nu 6.484.851 lei așa cum a stabilit specialistul DNA. Suma de 6.484.851 lei stabilită pentru data de 31.03.2008 este, de asemenea, greșită și pentru că la data de 31.03.2008, așa cum a arătat, măsurile de executare silită ale AFPCM Suceava erau fie suspendate, fie anulate, potrivit hotărârilor judecătorești pronunțate de instanța de judecată: încheierea din 26.09.2007 pronunțată in dosarul nr. x/2007 de Judecătoria Suceava de suspendarea executării silite a titlurilor executorii provenite din Convenția nr. 86RU din 06.03.2003 in suma de 3.851.543 lei; încheierea din 01.10.2007 pronunțată in dosarul nr. x/2007 de Judecătoria Suceava de suspendarea executării silite începute in baza adresei nr. 154201 din 16.08.2007 (provenite din Convenția nr. 164 din 28.11.2003 pentru suma de 556.458 lei; sentința nr. 1720 din 01.04.2008 pronunțată in dosarul nr. x/2007 prin care se anulează formele de executare silita, nr. doc. 154201 din 16.08.2001 aferenta sumei de 556.458 lei; Sentința nr. 2035 din 20.11.2009, in dosarul nr. x/2009 care anulează măsura de anulare a Convenției nr. 86RU din 06.03.2003. Iar potrivit sentinței nr. 945 din 21.02.2008 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin decizia nr. 161 din 28.05.2008 a Tribunalului Suceava, parte din sechestrele fiscale din 07.11.2007 ale DGFP Suceava au fost anulate, constatându-se că sechestrul este nelegal, iar instanța a dispus ca DGFP Suceava să diminueze suma pentru care s-a înființat sechestrul, hotărâre ce nu a fost pusă în aplicare.

S-a susținut că aceste hotărâri judecătorești demonstrează modul în care organele fiscale au procedat în mod constant și abuziv în ceea ce privește relația cu SC E. SA, aspect ce a contribuit la fabricarea și prezentarea unui debit fiscal, debit care, în realitate, așa cum se poate înțelege foarte clar din probele administrate, a fost instituit și menținut nelegal, în ciuda multiplelor hotărâri judecătorești contrare cu acțiunile întreprinse de către DGFP Suceava.

În legătură cu procesele verbale de sechestru din 07.11.2007, în calitate de director general al SC E. SA Suceava, s-a adresat în permanență DGFP Suceava cu solicitarea clarificării debitului corect al societății în dorința de a-l achita: adresa SC E. SA din 12.12.2007, DGFP Suceava din 10.01.2008, DGFP din 13.02.2008, în toate răspunsurile nu se face nicio mențiune de refacere a fișei contribuabilului conform deciziilor instanței de judecată.

Mai mult decât atât, în temeiul art. 160 C. proc. fisc., la solicitarea SC D. SRL Suceava și SC H. SRL prin adresa din 30.09.2008, DGFP Suceava răspunde la data de 16.10.2008 că își însușește eroarea determinată de neacordarea unei atenții prioritare solicitărilor celor două societăți.

Pentru aceste considerente, revizuentul condamnat a apreciat că infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală nu există, o decizie corectă ar fi achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) sau b) C. proc. pen. pentru infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (prin recalificare, art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 fiind abrogat prin art. 79 pct. 10 din Legea nr. 187/2012).

Relativ la infracțiunea de spălare a banilor, s-a arătat că, față de conținutul textului incriminator, existența unui bun care provine din săvârșirea unei infracțiuni este o condiție sine qua non a infracțiunii de spălare a banilor, în caz contrar spălarea banilor fiind lipsită de obiect material.

În cauză, față de considerentele expuse anterior, s-a apreciat că bunurile mobile care au format obiectul tranzacțiilor incriminate nu provin din săvârșirea de infracțiuni, ele fiind dobândite în cadrul unei proceduri execuționale finalizate prin organizarea unei licitații publice, împrejurare în raport de care este exclusă existența infracțiunii de spălare de bani.

Pe de alta parte, din dispozițiile art. 10 lit. k) din Legea nr. 656/2002 rezultă că nu orice tranzacție intră sub incidența acestei legi, ci doar acelea care au la bază operațiuni cu sume în numerar, în lei sau valută, a căror limită reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro (...), or, în speță, revânzarea bunurilor mobile dobândite anterior prin adjudecare nu are la bază operațiuni cu sume în numerar.

În altă ordine de idei, în raport de dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, infracțiunea incriminată de acest text de lege constă în schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei, față de această reglementare fiind evident că subiectul activ al infracțiunii de spălare de bani este întotdeauna altul decât subiectul activ al infracțiunii din care provin banii ori bunurile respective, astfel cum rezultă din analiza textului de lege. Rezultă că, în mod obligatoriu, trebuie să existe un autor distinct care să cunoască proveniența ilicită a bunurilor, fără de care nu ar putea exista infracțiunea de spălare de bani.

Cum în cauză s-a reținut că bunurile ce ar fi format obiectul infracțiunii de spălare de bani ar fi provenit din infracțiunile de complicitate la evaziune fiscală și complicitate la abuz în serviciu, rezultă că dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 nu îi sunt aplicabile, întrucât nu poate avea concomitent atât calitatea de autor al infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală, abuz în serviciu, cât și cea de autor al infracțiunii de spălare de bani ce are ca obiect bunurile pretins provenite din săvârșirea infracțiunilor sus menționate.

Sub aspectul situației de fapt din probatoriul administrat în cauză, revizuentul condamnat a arătat că nu a rezultat în niciun mod că tranzacțiile încheiate ulterior cu privire la bunurile dobândite de SC I. SRL prin adjudecare ar fi avut ca scop disimularea originii pretins ilicite a acestor bunuri, aceste operațiuni făcându-se în cadrul unor operațiuni comerciale obișnuite, în scopul obținerii de profit.

Prin prisma celor arătate, a apreciat că infracțiunea de spălare a banilor nu există, astfel încât a fost, în mod nelegal, condamnat pentru acțiuni care nu sunt fapte penale in legea penala romana, soluția corectă fiind achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. a) Cod prodedură penală pentru infracțiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) rap. la art. 13 C. pen. 1969 - prin recalificare și art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 care a fost abrogat.

A mai susținut revizuientul că a fost nelegal condamnat pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă, infracțiune ce nu poate exista în afara procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006. Cum în cauză procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 a fost deschisă față de debitorul S.C. E. S.A. printr-o hotărâre pronunțată de Tribunalul Suceava la data de 24 februarie 2009, iar fapta de care a fost acuzat - prezentarea de datorii inexistente în frauda creditorilor prin emiterea a patru bilete la ordin și încheierea unor înscrisuri extracontabile - a fost săvârșită în luna martie 2008, infracțiunea de bancrută frauduloasă nu există.

În concluzie, arată că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., dar și cele prevăzute de art. 453 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Astfel, la data de 07.02.2017, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava eliberează încheierile nr. 4772, nr. 4773, nr. 4774, nr. 4775, nr. 4776, nr. 4777, nr. 4778, nr. 4779, nr. 4780 în cartea funciară&nbsp;x -&nbsp;UAT având proprietarii SC E. SA Suceava.

Potrivit acestui înscris, revizuentul a opinat că bunurile imobile care au făcut obiectul licitației publice organizate de BEJ C. nu au ieșit niciodată din proprietatea SC E. SA Suceava, contrar celor reținute de organele de cercetare penală și instanța de judecată, care au apreciat că a obținut avantaje patrimoniale prin obținerea transferului dreptului de proprietate în favoarea SC I. SRL.

Prețurile la care au fost vândute bunurile imobile de către lichidatorul SC E. SA Suceava sunt prețuri derizorii, față de cele care s-ar fi obținut în anul 2008, fiind înstrăinate la 40% din raportul de evaluare.

Curtea a reținut că, prin sentința penală nr. 74 pronunțată la data de 27 iunie 2014 de Curtea de Apel Suceava modificată prin decizia nr. 235/A pronunțată la data de 31 mai 2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost condamnat la pedeapsa închisorii după cum urmează:

- 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a teza l-a și h C. pen. anterior, pentru infracțiunea prev. de art. 26 Cod penai anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 17 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

- 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior combinat cu art. 248<SUP>1</SUP> C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

- 5 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

- 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

S-a dispus ca revizuentul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. anterior, iar în baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.

Prin aceeași hotărâre, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă.

S-a apreciat că, prin prisma art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se impune ca revizuentul să prezinte instanței fapte și împrejurări noi, necunoscute la soluționarea pricinii pe fond și în căile de atac.

Astfel, Curtea a reținut că, din analiza actelor din dosar rezultă că, în cursul anului 2017, s-a procedat la intabularea dreptului de proprietate cu privire la diverse bunuri imobile aparținând SC E. SA Suceava în favoarea SC J. SRL în baza unor contracte de vânzare-cumpărare autentificate.

Deși înscrisurile depuse atestă înstrăinarea unor bunuri din patrimoniul societății, Curtea a arătat că această operațiune de transfer al dreptului de proprietate a avut loc după rămânerea definitivă a sentinței prin care s-a dispus, printre altele, anularea procesului verbal de licitație, iar ca efect al acestei din urmă dispoziții, bunurile au reintrat în patrimoniul societății, motiv pentru care s-a putut proceda la o înstrăinare a lor.

Așadar, s-a apreciat că aceste înscrisuri atestă operațiuni efectuate ulterior rămânerii definitive a hotărârii, iar transferul dreptului de proprietate a avut loc tocmai ca efect al pronunțării acesteia prin readucerea bunurilor în patrimoniul SC E. SA Suceava.

În concluzie, în opinia Curții, nu este vorba de o împrejurare nouă care deși exista la acel moment nu a fost cunoscută la soluționarea cauzei.

Relativ la cel de al doilea caz de revizuire invocat, Curtea a reținut că sentința penală a cărei revizuire se solicită a rămas definitivă la data de 31.05.2016.

În acest context, și cum decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale s-a pronunțat la data de 15.06.2016, în lipsa invocării de către revizuent în cauza dedusă judecății a excepției astfel soluționate, hotărârea dobândise autoritate de lucru judecat, astfel încât nu se poate reține ca fiind incident acest caz de revizuire, iar susținerile sale pot fi eventual valorificate pe alte căi procedurale prevăzute de dispozițiile normative în vigoare.

Curtea a mai reținut că celelalte susțineri ale revizuentului vizează temeinicia hotărârii, neputând fi supuse analizei în prezentul cadru procesual.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel revizuentul A., criticând-o pentru aspecte de netemeinicie.

Prin motivele de apel formulate în scris, revizuentul a arătat, în esență, că, după pronunțarea hotărârii de condamnare, au fost descoperite acte și fapte noi care au fost depuse în susținerea cererii de revizuire, respectiv decizia nr. 68 din 23 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2009; încheierile din data de 07.02.2017 emise de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava sub nr. 4772, nr. 4773, nr. 4774, nr. 4775, nr. 4776, nr. 4777, nr. 4778, nr. 4779, nr. 4780 în cartea funciară&nbsp;x -&nbsp;UAT având proprietarii SC E. SA Suceava.

Din considerentele hotărârii rezultă că instanța arată că "înscrisurile depuse atestă înstrăinarea unor bunuri din patrimoniul societății, însă această operațiune de transfer al dreptului de proprietate a avut loc după rămânerea definitivă a sentinței prin care s-a dispus, printre altele, anularea procesului-verbal de licitație, iar ca efect al acestei din urmă dispoziție, bunurile au reintrat în patrimoniul societății, motiv pentru care s-a putut proceda la o nouă înstrăinare a lor."

În acest sens, revizuentul a arătat că, în ceea ce privește examinarea probatoriului, aceasta nu a fost efectuată complet, ceea ce a făcut ca soluția ce a fost pronunțată în cauză sa fie respingerea cererii ca inadmisibilă.

S-a apreciat că instanța de revizuire și-a format o opinie greșită, pentru că procesul-verbal de licitație a fost anulat nu prin sentința la care face referire instanța, ci prin sentința nr. 2759 din 3 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Suceava, sentință care se află la dosarul cauzei.

S-a mai arătat că transferul de proprietate nu s-a produs niciodată, întrucât această operațiune ar fi fost finalizată numai prin achitarea de către adjudecatar a prețului bunurilor adjudecate la licitație, ori acest lucru nu s-a întâmplat, întrucât prețul bunurilor imobile nu a fost achitat.

O altă eroare susținută de revizuent a fost aceea că înstrăinarea unor bunuri imobile ale SC E. SA Suceava s-a făcut la data de 28 ianuarie 2016, potrivit Buletinului procedurilor de insolvență nr. 12747 din 30.06.2016, iar transferul de proprietate al bunurilor nu s-a făcut în anul 2017, întrucât acest proces a început în ianuarie 2016, potrivit actelor întocmite de lichidatorul judicar SC E. SA, aspect necunoscut de revizuent și nici de către instanța de fond și apel la soluționarea cauzei.

Revizuentul a mai susținut că, prin decizia nr. 68 din 23 septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. x/2009, Curtea de Apel Suceava a reținut că societatea nu a încălcat legislația privind societățile comerciale, a celei privind piața de capital, toate aspectele au fost făcute pe principiul transparenței ... iar necesitatea adoptării unei astfel de hotărâri a fost analizată atât de membrii Consiliului de Administrație din care făcea parte și reprezentantul SIF Moldova, cât și Adunarea Generală a Acționarilor ca o măsură urgentă în condiții de criză economică. "

Astfel, revizuentul a apreciat că Adunarea Generală a Acționarilor SC E. SA Suceava și Consiliul de Administrație al societății au aprobat ca sumele obținute din vânzarea activului să fie achitate debitele către stat, sume care urmau dezvoltate din decembrie 2007 până la data intrării în insolvență.

Analizând apelul declarat de revizuentul A., prin prisma motivelor invocate, în raport de dispozițiile art. 459 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte constată că revizuentul A. și-a întemeiat cererea de revizuire formulată, pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care prevăd că revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Constituie, așadar, motiv de revizuire existența unor fapte sau împrejurări noi, respectiv elemente de fapt cu caracter informativ, necunoscute instanței la soluționarea cauzei, întrucât nu au fost invocate în fața acesteia și nici nu au rezultat din materialul probator existent la dosar.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că aspectele învederate de către apelantul revizuent nu îndeplinesc condiția de fapte și împrejurări noi.

În raport de considerentele hotărârii, acesta nu invocă vreo împrejurare nouă, ci își face noi apărări pe fondul cauzei.

Înscrisurile prezentate în susținerea cererii de revizuire atestă operațiuni de vânzare a bunurilor imobile ulterioare rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a revizuentului și, în acord cu instanța de fond, acestea nu constituie fapte sau împrejurări noi în sensul cerut de legiuitor în art. 453 lit. a) C. proc. pen.

Împrejurarea relevată de revizuent constând în pretinsa netransferare a dreptului de proprietate asupra imobilelor adjudecatarului SC D. SRL, acestea rămânând în proprietatea SC E. SRL constituie o nouă apărare a revizuentului și nu o chestiune cu caracter de noutate care ar conduce la achitarea acestuia.

Concluzionând, se constată că prin prezenta cerere revizuentul își construiește noi apărări, invocând înscrisuri emise de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava la o dată ulterioară rămânerii definitive a hotărârii penale, care atestă operațiuni, de asemenea, ulterioare condamnării definitive a revizuentului.

Referitor la critica apelantului revizuent în sensul că instanța de fond nu a făcut aprecieri relativ la decizia nr. 68 din 23 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, deși reală, se constată că nici această chestiune nu are caracterul de fapte sau împrejurări noi în sensul cerut de lege, împrejurările reținute de instanța civilă fiind de altă natură decât faptele cu caracter infracțional reținute în hotărârea de condamnare în sarcina apelantului revizuent.

Prin urmare, având în vedere că, în cauză, faptele și mijloacele de probă în baza cărora a fost formulată cererea nu conduc la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, Înalta Curte constată hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 459 alin. (3) C. proc. pen.

Cât privește invocarea de către revizuent a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a reținut și prima instanță, Înalta Curte apreciază că, față de data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, dispozițiile legale anterior menționate nu își găsesc aplicabilitatea în cauză, revizuentul neuzând de posibilitatea conferită de lege în a invoca excepția de neconstituționalitate în cauza în care a fost condamnat.

Mai mult, se constată că acesta a invocat, în mod formal, decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, în esență, acesta criticând modalitatea de interpretare a probatoriului de către instanțele de fond și de apel.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) raportat la art. 459 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 54 din data de 20 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar raportat la alin. (6), onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 260 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 54 din data de 20 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 260 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 septembrie 2017.