ÎCCJ, Decizia nr. 133/2020
ÎCCJ, Decizia nr. 133/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Prin sentința penală nr. 25 din 10 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 150 din 16 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2019, formulată de revizuentul A., cu motivarea că acesta nu a indicat expres cazurile de revizuire pe care se întemeiază cererea, precum și prin raportare la obiectul cauzei, în condițiile în care se solicită revizuirea unei sentințe prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire a unei încheieri prin care a fost soluționată o plângere împotriva unei soluții de clasare întemeiată pe dispozițiile art. 340 din C. proc. pen.
II. Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul A., care prin decizia penală nr. 137/A din 04 iunie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală a fost respins, ca inadmisibil.
Pentru a dispune astfel, instanța supremă a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 459 alin. (7) teza a II-a din C. proc. pen., sentința prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilității în principiu, este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea.
De asemenea că prin sentința penală nr. 25 din 10 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori prin a fost respinsă cereres de revizuire, după analiza admisibilității în principiu, aceasta nefiind supusă niciunei căi de atac.
S-a mai reținut că prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva hotărârilor definitive pronunțate în calea extraordinară de atac a revizuirii.
III. Împotriva deciziei penale nr. 137/A din 04 iunie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petentul A. a exercitat calea de atac a apelului, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 240 iulie 2020, primul termen fiind stabilit în mod aleatoriu la data de 7 septembrie 2020, termen la care, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac promovate.
Examinând actele dosarului și decizia apelată din perspectiva prioritară a admisibilității, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată inadmisibilitatea apelului promovat de către petentul A., în baza următoarelor considente:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a apelului este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispozițiilor art. 8 din aceeași lege "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."
În conformitate cu dispozițiile art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
Raportând dispozițiile legale incidente la cauza dedusă judecății, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că a fost sesizat cu apelul declarat de A. împotriva deciziei penale nr. 137/A din 04 iunie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, hotărâre definitivă, prin care a fost soluționat anterior apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 25 din 10 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
În condițiile în care calea de atac a apelului a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, o asemenea procedură este inadmisibilă. În situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile pot exercita căile de atac, în condițiile legii".
În consecință, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru aceste considerente, și având în vedere faptul că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecător va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 137/A din 04 iunie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 137/A din 04 iunie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 septembrie 2020.