ÎCCJ, Decizia nr. 18/2015

ÎCCJ, Decizia nr. 18/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra contestațiilor

formulate,

Prin Sentința penală nr. 880 din 2 octombrie

2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

Dosarul nr. 5644/1/2013, au fost respinse, ca inadmisibile, contestațiile la

executare formulate de contestatorii P.M., L.S., O.N., B.E., C.E. și M.T.

împotriva Sentinței penale nr. 1657 din 7 decembrie 2011 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 11270.1/1/2007,

definitivă prin Decizia penală nr. 169 din 29 iunie 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători din Dosarul nr. 549/1/2012.

Prima instanță a

reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 12 iulie 2012 sub nr.

27189/3/2012, contestatorii P.M., L.S., O.N., B.E., C.E., M.T. au formulat

contestație împotriva executării dispozițiilor civile ale Deciziei penale nr.

169 din 29 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -

Complet de 5 Judecători în Dosarul nr. 549/1/2012, contestație formulată în

contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării Naționale.

În motivare,

contestatorii au arătat că prin hotărârea menționată au fost obligați să achite

părții civile suma de 4.621.325,23 lei după cum urmează: P.M., M.T., C.E. și

L.S. în solidar suma de 1.773.882,11 lei, P.M., M.T. și C.E. în solidar suma

176.475,67 lei, O.N., B.E., M.T. și L.S. în solidar suma de 2.637.930,07 lei,

iar B.E., M.T., C.E. și L.S. în solidar suma de 33.037,38 lei.

Totodată,

contestatorii au indicat că au fost obligați la plata sumei de 13.000 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Contestatorii au

menționat că Decizia penală nr. 169 din 29 iunie 2012 necesită lămuriri cu

privire la înțelesul, întinderea și aplicarea sa, instanța nelămurind valoarea

actualizată a bunurilor primite la schimb în cadrul contractului de schimb L -

3535/2000 și nici aspectul compensării celor două contraprestații. De asemenea,

au precizat contestatorii, prin decizia menționată nu a fost lămurită nici

situația deșeurilor de plumb și a acumulatorilor, decontarea acestora fiind

realizată direct între unitățile militare și SC T.

În drept, contestația

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 461, art. 463 C. proc. pen., art. 399 și

400 C.proc. civ.

Prin cererea depusă

la dosar la data de 13 noiembrie 2012, contestatorii au învederat că raportul

de expertiză însușit de instanță conține și o poziție diferită, exprimată

într-o opinie separată de experții recomandați, iar instanța nu a lămurit dacă

și în ce măsură a respins în același timp celălalt mod de calcul ce i-a fost

propus prin această opinie separată.

Contestatorii au mai

arătat că solicită clarificarea aspectului referitor la valoarea echivalentă a

anvelopelor primite în contrapartidă de intimat, iar expertul a utilizat în mod

nefundamentat acel așa-zis preț mediu care induce în eroare inclusiv instanța

pentru că nu are acoperire reală și confirmată în piața materialelor

respective. Au indicat faptul că, în scopul lămuririi depline a laturii civile

a cauzei, trebuie luate în considerare și constatările consemnate de

controlorii Curții de Conturi care au stabilit inexistența unui prejudiciu. Din

punct de vedere civil, soluționând contestația, instanța are posibilitatea de a

clarifica dubiile, audiind controlorii financiari (solicitare respinsă în fond)

în condițiile în care expertul audiat în recurs nu a făcut altceva decât să

amplifice nelămuririle referitoare la întinderea prejudiciului.

În opinia

contestatorilor, caracterul neclar al unor dispoziții ce privesc latura civilă

este generat și de faptul că intimatul cunoștea că cele 176,8 tone deșeuri

predate direct de Uzina Mecanică București către SC T.S. în afara contractului

nu au fost predate prin dispoziția Forțelor Terestre pe motiv că această

cantitate nu se afla în contabilitatea SMFT, astfel că nu se justifică

pretenția părții civile îndreptată împotriva lor în legătură cu această

creanță.

Un alt aspect confuz

învederat de contestatori este privitor la faptul că ar fi acționat cu intenție

indirectă, fără a urmări prejudicierea patrimoniului armatei, prevăzând acest

rezultat și acceptând posibilitatea producerii lui. Astfel, s-a arătat că dacă

nu contestatorii au urmărit prejudiciul, este obligatoriu ca acesta să fi fost

produs prin faptele cuiva. Prin urmare, contestatorii au solicitat stabilirea

tuturor persoanelor care au înfăptuit și favorizat producerea prejudiciului

reținut în sarcina celor condamnați și modalitatea în care ar trebui să

participe la acoperirea acestuia.

De asemenea, au

învederat contestatorii că instanța de recurs a dispus din oficiu efectuarea

unui supliment de expertiză, constatând astfel că expertiza efectuată nu era

completă, expertul desemnat refuzând să răspundă la obiectivul nr. 1, iar din

conținutul tuturor celorlalte obiective ale suplimentului se conturează și alte

incertitudini în legătură cu întinderea prejudiciului și eventual cota de

răspundere materială ce urmează să fie angajată față de fiecare dintre

contestatori.

Totodată, au arătat

contestatorii, fără niciun temei legal, expertul a convertit drepturile

solicitate prin decont ca și cheltuieli de deplasare, în valută la cursul zilei

din săptămâna în care s-a deplasat, pentru ca apoi să le reconvertească în lei

la data depunerii decontului, obținând un plus de 336,40 lei.

Contestatorii au

subliniat că la dosar nu există niciun indiciu cu privire la modul de evaluare

și stabilire a onorariului achitat expertului.

Cererea completatoare

nu a fost motivată în drept.

Prin cererea

precizatoare depusă la dosar la data de 11 martie 2013 contestatorii B.E. și

O.N. au învederat că înțeleg să formuleze contestația împotriva Sentinței

penale nr. 1657 din 07 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, solicitând redefinirea limitelor în care se execută hotărârea în

privința întinderii despăgubirilor stabilite în sarcina lor, fără a contesta

valabilitatea sentinței penale în ceea ce privește textele de lege și

principiilor aplicate.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe art. 461 lit. c) și art. 463 C. proc. pen.

Prin cererea

precizatoare depusă la dosar la data de 12 martie 2013 contestatorii P.M.,

L.S., C.E. și M.T. au arătat că vizează latura civilă a Sentinței penale nr.

1657/2011.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe art. 461 lit. c) și art. 463 C. proc. pen.

Prin cererea depusă

la termenul din data de 15 martie 2013 contestatorii au precizat cadrul

procesual pasiv, în sensul că înțeleg să-și formuleze cererea în contradictoriu

cu intimatul Ministerul Apărării Naționale.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar la termenul din data de 14 iunie 2013, intimatul a solicitat

respingerea contestației ca neîntemeiată. Pe cale de excepție, a invocat

necompetența materială de soluționare a cauzei și declinarea acesteia în

favoarea judecătoriei. Pe fond, a învederat că, în cazul aplicării răspunderii

solidare, creditorul cere urmărirea silită a debitorului pentru întreaga sumă,

urmând ca ulterior, debitorii să se desocotească între ei pe calea unei acțiuni

separate. În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe art. 115 - 118 C. proc.

civ.

Prin Sentința civilă

nr. 1319 din 14 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, în Dosarul nr. 27189/3/2012, a fost declinată competența de soluționare

a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, față de împrejurarea

că cei patru contestatori au formulat o contestație la titlu.

Dosarul a fost

înregistrat la data de 9 august 2013 sub numărul 27189/3/2012 pe rolul Secției

Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, prin Încheierea nr. 3440

din 22 octombrie 2013, a trimis-o secției penale a aceleiași instanțe, spre

competentă soluționare.

La secția penală, a

Înaltei Curți de Casație și Justiție cauza a fost înregistrată la data de 27

noiembrie 2013 sub numărul de Dosar 5644/1/2013.

În ședința publică

din data de 16 ianuarie 2014, contestatorul O.N. a depus la dosar o cerere

precizatoare în care a solicitat să se dispună efectuarea unei expertize

judiciare-tehnice și financiar contabile pentru a se evalua cuantumul

despăgubirilor ce trebuie imputate în sarcina sa și să se stabilească dacă

patrimoniul Ministerului Apărării Naționale a fost deja reîntregit prin compensarea

în contrapartidă a bunurilor menționate în sentința atacată.

De asemenea, la

aceeași dată, prin registratură contestatorii L.S. și P.M., prin avocat M.P.,

au depus la dosar o cerere în care solicită anularea tuturor actelor de

executare silită întocmite de BEJ B.C. și suspendarea executării silite pornite

de acesta până la soluționarea contestației la executare.

La data de 28 august

2014 contestatorul L.S. a depus la dosar o cerere prin care a solicitat

introducerea în cauză a Ministerului Apărării Naționale motivat de faptul că,

cererea de chemare în judecată formulată la Tribunalul București, având ca

obiect contestație la titlu, a fost formulată în contradictoriu cu această

instituție. De asemenea, în cuprinsul cererii, a invocat excepția lipsei de

interes a Ministerului Public în a participa la soluționarea prezentei cauze

nefiind incidente niciuna din ipotezele prevăzute de art. 92 C. proc. civ.

Această cerere a fost respinsă de instanță în ședința publică din data de 4

septembrie 2014, față de obiectul cauzei.

În ședința publică

din data de 2 octombrie 2014 reprezentantul Ministerului Public a invocat

excepția inadmisibilității contestației la executare, arătând că doar formal

cererea a fost intitulată contestație la titlu și întemeiată pe dispozițiile

art. 461 lit. c) C. proc. pen. (1968), în realitate contestându-se modul de

stabilire în cauză a prejudiciului și de obligare a contestatorilor la plata

despăgubirilor.

Toți contestatorii au

apreciat cererea formulată ca admisibilă pentru motivele expuse în practicaua

prezentei sentințe.

Cu ocazia

dezbaterilor în ședința publică din data de 2 octombrie 2014 contestatorii

C.E., O.N. și L.S. au depus concluzii scrise în care au reiterat susținerile

din cererea inițială cu trimitere la modul de evaluare a cuantumului

despăgubirilor civile, solicitându-se și anularea tuturor actelor de executare

silită derulate de BEJ B.C.

Prealabil analizării

cererii, Înalta Curte a reținut că prezenta contestație se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 597 și urm. C. proc. pen. intrat în vigoare la data

de 1 februarie 2014, față de lipsa unor norme tranzitorii care să prevadă

altfel.

Examinând contestația

formulată prin prisma excepției invocate de reprezentantul Ministerului Public,

Înalta Curte a constatat că aceasta este inadmisibilă pentru motivele arătate

în continuare.

Potrivit art. 600 C.

proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. proc. pen.,

contestația privind executarea dispozițiile civile se poate face atunci când se

ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea penală care se execută, cererea

urmând a fi soluționată de instanța care a pronunțat-o.

Așa cum s-a arătat,

în cauză, contestatorii și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 461 alin.

(1) lit. c) C. proc. pen. (1968) (care au fost preluate întocmai de art. 598

alin. (1) lit. c) C. proc. pen. actual), arătând, în esență, că prin Sentința

penală nr. 1657 din 7 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 11270.1/1/2007, definitivă prin Decizia

penală nr. 169 din 29 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție -

Completul de 5 Judecători din Dosarul nr. 549/1/2012, s-a realizat o greșită

evaluare a cuantumului despăgubirilor civile stabilite cu referire, printre

altele, la derularea contractului L-3535/2000, aceștia apreciind că toate

calculele făcute de expert sunt contrare dispozițiilor art. 50 din O.G. nr.

121/1998 și art. 136 lit. h) din Ordinul nr. M5/1999, astfel încât în mod

greșit au fost obligați la despăgubiri, deși în sarcina lor s-a reținut

săvârșirea faptei cu intenție indirectă. Mai mult, contestând expertiza

contabilă efectuată în cauză care, în opinia lor, a indus instanța în eroare,

au fost invocate constatările controlorilor Curții de Conturi ce nu au indicat

prezența vreunui prejudiciu. Contestatorii au mai subliniat că la dosar nu

există nici date cu privire la modul de evaluare și stabilire a onorariului

achitat expertului.

Verificând aceste

susțineri, Înalta Curte a constatat, însă, că deși contestatorii au invocat

dispozițiile legale privind contestația la titlu, respectiv art. 461 alin. (1)

lit. c) C. proc. pen. (1968) (actual art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.),

în realitate ceea ce se contestă este modul de stabilire (de calcul), în cauză,

a prejudiciului și de obligare a lor la plata despăgubirilor civile, criticile

aduse Sentinței penale nr. 1657 din 7 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 11270.1/1/2007,

definitivă prin Decizia penală nr. 169 din 29 iunie 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători din Dosarul nr. 549/1/2012,

vizând exclusiv chestiuni de fond.

Or, pe calea

contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c)

C. proc. pen., nu se poate modifica ori desființa hotărârea judecătorească

definitivă, contestatorii neputându-se referi la aspecte de fond de natură să

afecteze hotărârea ce se execută, care formează obiectul exclusiv al judecării

în fond a cauzei sau în căile ordinare de atac. Acest caz de contestație la

executare se referă doar la nelămuriri ivite cu ocazia punerii în executare a

hotărârilor penale, cauzate, în cele mai multe situații, de redactarea greșită

a dispozitivului hotărârii sau împiedicări la executare care trebuie să se

datoreze unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea

sau nu poate continua executarea hotărârii.

Hotărârile

judecătorești penale definitive sunt considerate ca fiind expresia aflării

adevărului în cauza care a făcut obiectul judecății (res iudicata pro veritate

habetur) și devin executorii, ceea ce înseamnă că din momentul respectiv ele

dobândesc autoritate de lucru judecat, împiedicând desfășurarea unui nou proces

penal împotriva aceleiași persoane și cu privire la aceeași faptă penală. De

asemenea, din același moment, se naște dreptul subiectiv pe baza căruia

organele competente trec la executarea dispozițiilor cuprinse în hotărâre. În

cazul unei hotărâri de condamnare, autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește

pe inculpat se manifestă erga omnes, ceea ce înseamnă că într-un eventual

proces, civil sau penal, declanșat ulterior procesului penal, existența faptei

și vinovăția acestuia sunt în egală măsură constatate pentru toată lumea. Și în

ceea ce privește dispozițiile civile dintr-o hotărâre penală de condamnare

există autoritate de lucru judecat, cu excepția situațiilor reglementate expres

de prevederile art. 27 C. proc. pen.

Pe de altă parte,

regimul juridic al contestației la executare este acela al unui mijloc

procesual prin care se asigură punerea în executare și executarea propriu-zisă

a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor

dispoziții de drept penal și drept procesual penal care se referă exclusiv la

executarea unei condamnări penale. Datorită acestei naturi juridice, legea

prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea

condamnării, dar exclude posibilitatea ca, pe această cale, să fie afectată

autoritatea de lucru judecat. Așadar, prin contestația la executare nu se poate

analiza legalitatea sau temeinicia hotărârii penale, ci doar aspectele de

nelegalitate constatate în procedura punerii în executare a hotărârii penale

definitive. Ca atare, este inadmisibilă contestația la executare prin care se

tinde a se soluționa o problemă de fond, rezolvată cu autoritate de lucru

judecat, precum cuantumul pagubei produse prin infracțiune.

În același sens, sunt

și dispozițiile invocate de contestatori, respectiv art. 399 și 400 C. proc.

civ. (1993). Astfel, art. 399 alineatul final C. proc. civ. (1993) prevede

expres că "în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui

titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca

în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă

legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac". Interpretând

logico-juridic acest text de lege rezultă că, per a contrario, aceste apărări

de fond sunt inadmisibile în situația în care titlul executoriu este reprezentat

de o hotărâre judecătorească.

De remarcat este și

faptul că legiuitorul a menținut această dispoziție în prevederile art. 712

alin. (1) C. proc. civ. (2010), intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013,

stabilind că, dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri

judecătorești, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de

fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă

instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.

Pe de altă parte,

Înalta Curte a reținut că, în calea de atac a recursului devolutiv, a fost

dispusă efectuarea unui supliment de expertiză, ocazie cu care contestatorii

din prezenta cauză au avut posibilitatea să formuleze obiecțiuni și, ulterior,

să își facă apărări de fond așa cum au considerat de cuviință.

Referitor la

solicitarea contestatorului O.N. privind efectuarea unei expertize

judiciare-tehnice și financiar-contabile (cerere aflată la dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție), aceasta depășește cadrul procesual al unei

contestații la titlu, motiv pentru care nu va face obiectul analizei Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește

cererea formulată de contestatorii L.S. și P.M., prin avocat M.P., depusă la

dosar, prin care aceștia solicită anularea actelor de executare întocmite de

BEJ B.C. și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației,

Înalta Curte a constatat că aceasta excede prezentului cadru procesual, urmând

ca părțile să se adreseze pentru soluționarea acesteia instanței civile în

conformitate cu dispozițiile art. 600 alin. (3) C. proc. pen.

Aceeași este situația

și în ce privește solicitările formulate în concluziile scrise depuse la dosar

de contestatorii C.E., O.N. și L.S., privind anularea actelor de executare

întocmite de executorul judecătoresc B.C., în dosarele de executare care îi

privesc.

Ca urmare, având în

vedere că împrejurările invocate de contestatori vizează strict chestiuni de

fond, criticându-se legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești

definitive, intrată în puterea lucrului judecat, aspecte ce nu se încadrează în

motivul de contestație prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și

nici în vreunul din celelalte cazuri de contestație la executare expres și

limitativ prevăzute de lege, în baza art. 600 C. proc. pen. raportat la art.

597 C. proc. pen., Înalta Curte a respins, ca inadmisibile, contestațiile la

executare formulate de contestatorii P.M., L.S., O.N., B.E., C.E. și M.T.

împotriva Sentinței penale nr. 1657 din 7 decembrie 2011 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 11270.1/1/2007,

definitivă prin Decizia penală nr. 169 din 29 iunie 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători din Dosarul nr. 549/1/2012.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii au fost

obligați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Împotriva sentinței

penale sus-menționate, au formulat contestație contestatorii M.T., O.N., L.S.

și C.E.

În ședința publică

din 9 februarie 2015, contestatorii M.T. și O.N. au precizat că înțeleg să își

retragă contestațiile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători urmând

a lua act de manifestarea de voință a acestora.

Contestatorul L.S. a

criticat sentința atacată ca fiind netemeinică și nelegală, arătând că nu

contestă efectiv suma, ci faptul că nu cunoaște ce cuantum trebuie să

plătească. A arătat, de asemenea, că potrivit art. 399 raportat la art. 281 C.

proc. civ. are dreptul de a cere lămuriri cu privire la întinderea și

executarea titlului.

Contestatorul C.E. a

solicitat lămurirea cu privire la întinderea prejudiciului, întrucât a avizat 2

procese-verbale din 13, în valoare de 269.585 lei și a fost obligat la plata

sumei de 2 milioane lei, astfel că nu înțelege de ce trebuie să plătească de

zece ori mai mult.

În ce privește

contestațiile formulate de contestatorii L.S. și C.E., Înalta Curte, Completul

de 5 Judecători, examinând temeinicia acestora, în raport cu actele dosarului

și motivele invocate, constată că acestea nu sunt fondate.

Astfel, prin

raportare la dispozițiile legale în materie, se constată că prima instanță a

apreciat, în mod corect, că nu sunt întrunite cerințele de admisibilitate

impuse de textul de lege.

Din perspectiva

normelor de procedură penală, orice nelămurire referitoare la executarea unei

hotărâri penale poate fi examinată în procedura contestației la executare,

astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 598 și urm. C. proc. pen.

Potrivit art. 600 C.

proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. proc. pen.,

contestația privind executarea dispozițiilor civile se poate face atunci când

se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea penală care se execută,

cererea urmând a fi soluționată de instanța penală care a pronunțat-o.

Așa cum rezultă din

reglementarea Codului de procedură civilă, legea face distincție, atunci când

este în discuție un titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească,

între aspecte de fond (motive de fapt sau de drept) și aspecte ce pun în

discuție exclusiv lămuriri cu privire la dispozitivul hotărârii ce se execută.

Astfel, pe de o

parte, potrivit art. 443 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care sunt

necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului

hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziții contradictorii, părțile pot cere

instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture

dispozițiile potrivnice, iar potrivit art. 711 alin. (2) C. proc. civ., dacă nu

s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443, se poate face contestație și în

cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau

aplicarea titlului executoriu.

Pe de altă parte,

potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. pen., dacă executarea silită se face în

temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca

pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune

în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.

În speță,

solicitările contestatarilor, chiar dacă aparent vizează o nelămurire cu

privire la hotărârea penală care se execută, se referă, în esență, la aspecte

ce țin de fondul cauzei, de modul de soluționare a acțiunii penale și civile,

prin stabilirea cuantumului pagubei produse prin infracțiune, aspecte care au

putut fi invocate și analizate în cauza în care contestatorii au avut calitatea

de inculpați, atât în primă instanță, cât și în calea de atac ordinară

exercitată de către aceștia, astfel încât în mod corect prima instanță a

respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatori.

În aceste condiții,

contestațiile formulate de contestatorii L.S., C.E. împotriva Sentinței penale

nr. 880 din 2 octombrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5644/1/2013 sunt nefondate și vor fi

respinse, urmând a se lua act de retragerea contestațiilor formulate de

contestatorii M.T. și O.N.

În baza art. 275

alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligați contestatorii M.T. și O.N. la plata

sumei de câte 50 lei, iar pe contestatorii L.S., C.E., la plata sumei de câte

100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea

contestațiilor formulate de contestatorii M.T. și O.N. împotriva Sentinței

penale nr. 880 din 2 octombrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5644/1/2013.

Respinge, ca

nefondate, contestațiile formulate de contestatorii L.S., C.E. împotriva

aceleiași sentințe penale.

Obligă contestatorii

M.T. și O.N. la plata sumei de câte 50 lei, iar pe contestatorii L.S., C.E., la

plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 09 februarie 2015.

Procesat

de GGC - NN