ÎCCJ, Decizia nr. 18/2015

Asupra contestațiilor formulate, Prin Sentința penală nr. 880 din 2 octombrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5644/1/2013, au fost respinse, ca inadmisibile, contestațiile la executare formulate de contestatorii P.M., L.S., O.N., B.E., C.E. și M.T. împotriva Sentinței penale nr. 1657 din 7 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 11270.1/1/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 169 din 29 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători din Dosarul nr. 549/1/2012. Prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 12 iulie 2012 sub nr. 27189/3/2012, contestatorii P.M., L.S., O.N., B.E., C.E., M.T.

au formulat contestație împotriva executării dispozițiilor civile ale Deciziei penale nr. 169 din 29 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Complet de 5 Judecători în Dosarul nr. 549/1/2012, contestație formulată în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării Naționale. În motivare, contestatorii au arătat că prin hotărârea menționată au fost obligați să achite părții civile suma de 4.621.325,23 lei după cum urmează: P.M., M.T., C.E. și L.S. în solidar suma de 1.773.882,11 lei, P.M., M.T. și C.E. în solidar suma 176.475,67 lei, O.N., B.E., M.T. și L.S. în solidar suma de 2.637.930,07 lei, iar B.E., M.T., C.E. și L.S. în solidar suma de 33.037,38 lei. Totodată, contestatorii au indicat că au fost obligați la plata sumei de 13.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Contestatorii au menționat că Decizia penală nr. 169 din 29 iunie 2012 necesită lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea sa, instanța nelămurind valoarea actualizată a bunurilor primite la schimb în cadrul contractului de schimb L - 3535/2000 și nici aspectul compensării celor două contraprestații. De asemenea, au precizat contestatorii, prin decizia menționată nu a fost lămurită nici situația deșeurilor de plumb și a acumulatorilor, decontarea acestora fiind realizată direct între unitățile militare și SC T. În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 461, art. 463 C. proc. pen., art. 399 și 400 C.proc. civ.

Prin cererea depusă la dosar la data de 13 noiembrie 2012, contestatorii au învederat că raportul de expertiză însușit de instanță conține și o poziție diferită, exprimată într-o opinie separată de experții recomandați, iar instanța nu a lămurit dacă și în ce măsură a respins în același timp celălalt mod de calcul ce i-a fost propus prin această opinie separată. Contestatorii au mai arătat că solicită clarificarea aspectului referitor la valoarea echivalentă a anvelopelor primite în contrapartidă de intimat, iar expertul a utilizat în mod nefundamentat acel așa-zis preț mediu care induce în eroare inclusiv instanța pentru că nu are acoperire reală și confirmată în piața materialelor respective.

Au indicat faptul că, în scopul lămuririi depline a laturii civile a cauzei, trebuie luate în considerare și constatările consemnate de controlorii Curții de Conturi care au stabilit inexistența unui prejudiciu. Din punct de vedere civil, soluționând contestația, instanța are posibilitatea de a clarifica dubiile, audiind controlorii financiari (solicitare respinsă în fond) în condițiile în care expertul audiat în recurs nu a făcut altceva decât să amplifice nelămuririle referitoare la întinderea prejudiciului. În opinia contestatorilor, caracterul neclar al unor dispoziții ce privesc latura civilă este generat și de faptul că intimatul cunoștea că cele 176,8 tone deșeuri predate direct de Uzina Mecanică București către SC T.S.

în afara contractului nu au fost predate prin dispoziția Forțelor Terestre pe motiv că această cantitate nu se afla în contabilitatea SMFT, astfel că nu se justifică pretenția părții civile îndreptată împotriva lor în legătură cu această creanță. Un alt aspect confuz învederat de contestatori este privitor la faptul că ar fi acționat cu intenție indirectă, fără a urmări prejudicierea patrimoniului armatei, prevăzând acest rezultat și acceptând posibilitatea producerii lui. Astfel, s-a arătat că dacă nu contestatorii au urmărit prejudiciul, este obligatoriu ca acesta să fi fost produs prin faptele cuiva. Prin urmare, contestatorii au solicitat stabilirea tuturor persoanelor care au înfăptuit și favorizat producerea prejudiciului reținut în sarcina celor condamnați și modalitatea în care ar trebui să participe la acoperirea acestuia.

De asemenea, au învederat contestatorii că instanța de recurs a dispus din oficiu efectuarea unui supliment de expertiză, constatând astfel că expertiza efectuată nu era completă, expertul desemnat refuzând să răspundă la obiectivul nr. 1, iar din conținutul tuturor celorlalte obiective ale suplimentului se conturează și alte incertitudini în legătură cu întinderea prejudiciului și eventual cota de răspundere materială ce urmează să fie angajată față de fiecare dintre contestatori. Totodată, au arătat contestatorii, fără niciun temei legal, expertul a convertit drepturile solicitate prin decont ca și cheltuieli de deplasare, în valută la cursul zilei din săptămâna în care s-a deplasat, pentru ca apoi să le reconvertească în lei la data depunerii decontului, obținând un plus de 336,40 lei.

Contestatorii au subliniat că la dosar nu există niciun indiciu cu privire la modul de evaluare și stabilire a onorariului achitat expertului. Cererea completatoare nu a fost motivată în drept. Prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 11 martie 2013 contestatorii B.E. și O.N. au învederat că înțeleg să formuleze contestația împotriva Sentinței penale nr. 1657 din 07 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, solicitând redefinirea limitelor în care se execută hotărârea în privința întinderii despăgubirilor stabilite în sarcina lor, fără a contesta valabilitatea sentinței penale în ceea ce privește textele de lege și principiilor aplicate. În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 461 lit. c) și art. 463 C. proc.

pen. Prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 12 martie 2013 contestatorii P.M., L.S., C.E. și M.T. au arătat că vizează latura civilă a Sentinței penale nr. 1657/2011. În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 461 lit. c) și art. 463 C. proc. pen. Prin cererea depusă la termenul din data de 15 martie 2013 contestatorii au precizat cadrul procesual pasiv, în sensul că înțeleg să-și formuleze cererea în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării Naționale. Prin întâmpinarea depusă la dosar la termenul din data de 14 iunie 2013, intimatul a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată. Pe cale de excepție, a invocat necompetența materială de soluționare a cauzei și declinarea acesteia în favoarea judecătoriei.

Pe fond, a învederat că, în cazul aplicării răspunderii solidare, creditorul cere urmărirea silită a debitorului pentru întreaga sumă, urmând ca ulterior, debitorii să se desocotească între ei pe calea unei acțiuni separate. În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe art. 115 - 118 C. proc. civ. Prin Sentința civilă nr. 1319 din 14 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 27189/3/2012, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, față de împrejurarea că cei patru contestatori au formulat o contestație la titlu. Dosarul a fost înregistrat la data de 9 august 2013 sub numărul 27189/3/2012 pe rolul Secției Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, prin Încheierea nr. 3440 din 22 octombrie 2013, a trimis-o secției penale a aceleiași instanțe, spre competentă soluționare.

La secția penală, a Înaltei Curți de Casație și Justiție cauza a fost înregistrată la data de 27 noiembrie 2013 sub numărul de Dosar 5644/1/2013. În ședința publică din data de 16 ianuarie 2014, contestatorul O.N. a depus la dosar o cerere precizatoare în care a solicitat să se dispună efectuarea unei expertize judiciare-tehnice și financiar contabile pentru a se evalua cuantumul despăgubirilor ce trebuie imputate în sarcina sa și să se stabilească dacă patrimoniul Ministerului Apărării Naționale a fost deja reîntregit prin compensarea în contrapartidă a bunurilor menționate în sentința atacată. De asemenea, la aceeași dată, prin registratură contestatorii L.S. și P.M., prin avocat M.P., au depus la dosar o cerere în care solicită anularea tuturor actelor de executare silită întocmite de BEJ B.C.

și suspendarea executării silite pornite de acesta până la soluționarea contestației la executare. La data de 28 august 2014 contestatorul L.S. a depus la dosar o cerere prin care a solicitat introducerea în cauză a Ministerului Apărării Naționale motivat de faptul că, cererea de chemare în judecată formulată la Tribunalul București, având ca obiect contestație la titlu, a fost formulată în contradictoriu cu această instituție. De asemenea, în cuprinsul cererii, a invocat excepția lipsei de interes a Ministerului Public în a participa la soluționarea prezentei cauze nefiind incidente niciuna din ipotezele prevăzute de art. 92 C. proc. civ. Această cerere a fost respinsă de instanță în ședința publică din data de 4 septembrie 2014, față de obiectul cauzei.

În ședința publică din data de 2 octombrie 2014 reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității contestației la executare, arătând că doar formal cererea a fost intitulată contestație la titlu și întemeiată pe dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen. (1968), în realitate contestându-se modul de stabilire în cauză a prejudiciului și de obligare a contestatorilor la plata despăgubirilor. Toți contestatorii au apreciat cererea formulată ca admisibilă pentru motivele expuse în practicaua prezentei sentințe. Cu ocazia dezbaterilor în ședința publică din data de 2 octombrie 2014 contestatorii C.E., O.N. și L.S. au depus concluzii scrise în care au reiterat susținerile din cererea inițială cu trimitere la modul de evaluare a cuantumului despăgubirilor civile, solicitându-se și anularea tuturor actelor de executare silită derulate de BEJ B.C.

Prealabil analizării cererii, Înalta Curte a reținut că prezenta contestație se soluționează potrivit dispozițiilor art. 597 și urm. C. proc. pen. intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, față de lipsa unor norme tranzitorii care să prevadă altfel. Examinând contestația formulată prin prisma excepției invocate de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte a constatat că aceasta este inadmisibilă pentru motivele arătate în continuare. Potrivit art. 600 C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. proc. pen., contestația privind executarea dispozițiile civile se poate face atunci când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea penală care se execută, cererea urmând a fi soluționată de instanța care a pronunțat-o.

Așa cum s-a arătat, în cauză, contestatorii și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (1968) (care au fost preluate întocmai de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. actual), arătând, în esență, că prin Sentința penală nr. 1657 din 7 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 11270.1/1/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 169 din 29 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători din Dosarul nr. 549/1/2012, s-a realizat o greșită evaluare a cuantumului despăgubirilor civile stabilite cu referire, printre altele, la derularea contractului L-3535/2000, aceștia apreciind că toate calculele făcute de expert sunt contrare dispozițiilor art. 50 din O.G.

nr. 121/1998 și art. 136 lit. h) din Ordinul nr. M5/1999, astfel încât în mod greșit au fost obligați la despăgubiri, deși în sarcina lor s-a reținut săvârșirea faptei cu intenție indirectă. Mai mult, contestând expertiza contabilă efectuată în cauză care, în opinia lor, a indus instanța în eroare, au fost invocate constatările controlorilor Curții de Conturi ce nu au indicat prezența vreunui prejudiciu. Contestatorii au mai subliniat că la dosar nu există nici date cu privire la modul de evaluare și stabilire a onorariului achitat expertului. Verificând aceste susțineri, Înalta Curte a constatat, însă, că deși contestatorii au invocat dispozițiile legale privind contestația la titlu, respectiv art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen. (1968) (actual art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.), în realitate ceea ce se contestă este modul de stabilire (de calcul), în cauză, a prejudiciului și de obligare a lor la plata despăgubirilor civile, criticile aduse Sentinței penale nr. 1657 din 7 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 11270.1/1/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 169 din 29 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători din Dosarul nr. 549/1/2012, vizând exclusiv chestiuni de fond. Or, pe calea contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., nu se poate modifica ori desființa hotărârea judecătorească definitivă, contestatorii neputându-se referi la aspecte de fond de natură să afecteze hotărârea ce se execută, care formează obiectul exclusiv al judecării în fond a cauzei sau în căile ordinare de atac.

Acest caz de contestație la executare se referă doar la nelămuriri ivite cu ocazia punerii în executare a hotărârilor penale, cauzate, în cele mai multe situații, de redactarea greșită a dispozitivului hotărârii sau împiedicări la executare care trebuie să se datoreze unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate continua executarea hotărârii. Hotărârile judecătorești penale definitive sunt considerate ca fiind expresia aflării adevărului în cauza care a făcut obiectul judecății (res iudicata pro veritate habetur) și devin executorii, ceea ce înseamnă că din momentul respectiv ele dobândesc autoritate de lucru judecat, împiedicând desfășurarea unui nou proces penal împotriva aceleiași persoane și cu privire la aceeași faptă penală.

De asemenea, din același moment, se naște dreptul subiectiv pe baza căruia organele competente trec la executarea dispozițiilor cuprinse în hotărâre. În cazul unei hotărâri de condamnare, autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește pe inculpat se manifestă erga omnes, ceea ce înseamnă că într-un eventual proces, civil sau penal, declanșat ulterior procesului penal, existența faptei și vinovăția acestuia sunt în egală măsură constatate pentru toată lumea. Și în ceea ce privește dispozițiile civile dintr-o hotărâre penală de condamnare există autoritate de lucru judecat, cu excepția situațiilor reglementate expres de prevederile art. 27 C. proc. pen.

Pe de altă parte, regimul juridic al contestației la executare este acela al unui mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și drept procesual penal care se referă exclusiv la executarea unei condamnări penale. Datorită acestei naturi juridice, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării, dar exclude posibilitatea ca, pe această cale, să fie afectată autoritatea de lucru judecat. Așadar, prin contestația la executare nu se poate analiza legalitatea sau temeinicia hotărârii penale, ci doar aspectele de nelegalitate constatate în procedura punerii în executare a hotărârii penale definitive.

Ca atare, este inadmisibilă contestația la executare prin care se tinde a se soluționa o problemă de fond, rezolvată cu autoritate de lucru judecat, precum cuantumul pagubei produse prin infracțiune. În același sens, sunt și dispozițiile invocate de contestatori, respectiv art. 399 și 400 C. proc. civ. (1993). Astfel, art. 399 alineatul final C. proc. civ. (1993) prevede expres că "în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac". Interpretând logico-juridic acest text de lege rezultă că, per a contrario, aceste apărări de fond sunt inadmisibile în situația în care titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească.

De remarcat este și faptul că legiuitorul a menținut această dispoziție în prevederile art. 712 alin. (1) C. proc. civ. (2010), intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, stabilind că, dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă. Pe de altă parte, Înalta Curte a reținut că, în calea de atac a recursului devolutiv, a fost dispusă efectuarea unui supliment de expertiză, ocazie cu care contestatorii din prezenta cauză au avut posibilitatea să formuleze obiecțiuni și, ulterior, să își facă apărări de fond așa cum au considerat de cuviință.

Referitor la solicitarea contestatorului O.N. privind efectuarea unei expertize judiciare-tehnice și financiar-contabile (cerere aflată la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție), aceasta depășește cadrul procesual al unei contestații la titlu, motiv pentru care nu va face obiectul analizei Înaltei Curți de Casație și Justiție. În ceea ce privește cererea formulată de contestatorii L.S. și P.M., prin avocat M.P., depusă la dosar, prin care aceștia solicită anularea actelor de executare întocmite de BEJ B.C. și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, Înalta Curte a constatat că aceasta excede prezentului cadru procesual, urmând ca părțile să se adreseze pentru soluționarea acesteia instanței civile în conformitate cu dispozițiile art. 600 alin. (3) C. proc.

pen. Aceeași este situația și în ce privește solicitările formulate în concluziile scrise depuse la dosar de contestatorii C.E., O.N. și L.S., privind anularea actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc B.C., în dosarele de executare care îi privesc. Ca urmare, având în vedere că împrejurările invocate de contestatori vizează strict chestiuni de fond, criticându-se legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești definitive, intrată în puterea lucrului judecat, aspecte ce nu se încadrează în motivul de contestație prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și nici în vreunul din celelalte cazuri de contestație la executare expres și limitativ prevăzute de lege, în baza art. 600 C. proc.

pen. raportat la art. 597 C. proc. pen., Înalta Curte a respins, ca inadmisibile, contestațiile la executare formulate de contestatorii P.M., L.S., O.N., B.E., C.E. și M.T. împotriva Sentinței penale nr. 1657 din 7 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 11270.1/1/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 169 din 29 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători din Dosarul nr. 549/1/2012. Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii au fost obligați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Împotriva sentinței penale sus-menționate, au formulat contestație contestatorii M.T., O.N., L.S.

și C.E. În ședința publică din 9 februarie 2015, contestatorii M.T. și O.N. au precizat că înțeleg să își retragă contestațiile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători urmând a lua act de manifestarea de voință a acestora. Contestatorul L.S. a criticat sentința atacată ca fiind netemeinică și nelegală, arătând că nu contestă efectiv suma, ci faptul că nu cunoaște ce cuantum trebuie să plătească. A arătat, de asemenea, că potrivit art. 399 raportat la art. 281 C. proc. civ. are dreptul de a cere lămuriri cu privire la întinderea și executarea titlului. Contestatorul C.E. a solicitat lămurirea cu privire la întinderea prejudiciului, întrucât a avizat 2 procese-verbale din 13, în valoare de 269.585 lei și a fost obligat la plata sumei de 2 milioane lei, astfel că nu înțelege de ce trebuie să plătească de zece ori mai mult.

În ce privește contestațiile formulate de contestatorii L.S. și C.E., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, examinând temeinicia acestora, în raport cu actele dosarului și motivele invocate, constată că acestea nu sunt fondate. Astfel, prin raportare la dispozițiile legale în materie, se constată că prima instanță a apreciat, în mod corect, că nu sunt întrunite cerințele de admisibilitate impuse de textul de lege. Din perspectiva normelor de procedură penală, orice nelămurire referitoare la executarea unei hotărâri penale poate fi examinată în procedura contestației la executare, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 598 și urm. C. proc. pen. Potrivit art. 600 C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. proc.

pen., contestația privind executarea dispozițiilor civile se poate face atunci când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea penală care se execută, cererea urmând a fi soluționată de instanța penală care a pronunțat-o. Așa cum rezultă din reglementarea Codului de procedură civilă, legea face distincție, atunci când este în discuție un titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească, între aspecte de fond (motive de fapt sau de drept) și aspecte ce pun în discuție exclusiv lămuriri cu privire la dispozitivul hotărârii ce se execută. Astfel, pe de o parte, potrivit art. 443 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziții contradictorii, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice, iar potrivit art. 711 alin. (2) C. proc.

civ., dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu. Pe de altă parte, potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. pen., dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.

În speță, solicitările contestatarilor, chiar dacă aparent vizează o nelămurire cu privire la hotărârea penală care se execută, se referă, în esență, la aspecte ce țin de fondul cauzei, de modul de soluționare a acțiunii penale și civile, prin stabilirea cuantumului pagubei produse prin infracțiune, aspecte care au putut fi invocate și analizate în cauza în care contestatorii au avut calitatea de inculpați, atât în primă instanță, cât și în calea de atac ordinară exercitată de către aceștia, astfel încât în mod corect prima instanță a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatori. În aceste condiții, contestațiile formulate de contestatorii L.S., C.E. împotriva Sentinței penale nr. 880 din 2 octombrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5644/1/2013 sunt nefondate și vor fi respinse, urmând a se lua act de retragerea contestațiilor formulate de contestatorii M.T.

și O.N. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligați contestatorii M.T. și O.N. la plata sumei de câte 50 lei, iar pe contestatorii L.S., C.E., la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de retragerea contestațiilor formulate de contestatorii M.T. și O.N. împotriva Sentinței penale nr. 880 din 2 octombrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5644/1/2013. Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de contestatorii L.S., C.E. împotriva aceleiași sentințe penale. Obligă contestatorii M.T. și O.N. la plata sumei de câte 50 lei, iar pe contestatorii L.S., C.E., la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 09 februarie 2015. Procesat de GGC - NN