ÎCCJ, Decizia nr. 149/2014

ÎCCJ, Decizia nr. 149/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin sentința penală nr. 702 din 12

iulie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a condamnat pe:

- inculpatul T.I. la

pedeapsa de 6 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii

unor drepturi, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă

calificată și continuată;

- inculpatul M.I. la

pedeapsa de 6 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii

unor drepturi, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă

calificată și continuată;

- inculpatul A.P. la

pedeapsa de 7 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii

unor drepturi, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă

calificată și continuată;

- inculpatul F.R. la

pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii

unor drepturi, pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă

calificată și continuată;

- inculpatul F.L. la

pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor

drepturi pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă

calificată și continuată;

- inculpatul D.M.B.

la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii

unor drepturi pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă

calificată și continuată.

Tuturor inculpaților

li s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi.

Inculpații au fost

obligați, în solidar, la plata sumei de 6.327.390 lei către partea civilă SC

F.Î.S.E.E.S. SA, pentru inculpatul T.I. stabilind limita răspunderii civile

solidare la 3.343.838 lei, iar pentru inculpatul M.I. la suma de 3.063.138,40

lei.

S-a menținut măsura

sechestrului asigurător instituită asupra unor bunuri ale inculpaților.

Prin Decizia penală nr.

18 din 30 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5

judecători a admis recursurile declarate de inculpații F.R., F.L., D.M.B.,

A.P., T.I. și M.I. împotriva susmenționatei sentințe.

Casând în parte

sentința recurată, numai în ceea ce privește numărul actelor

materiale componente ale infracțiunilor în formă continuată și latura

civilă a cauzei, a menținut pedepsele aplicate inculpaților de prima

instanță și a admis în parte, în limita sumei de 5.672.081 lei, acțiunea

civilă, obligând inculpații la plata acestei sume, după cum urmează:

- inculpații T.I.,

A.P., F.R., F.L. și D.M.B., în solidar, la plata sumei de 3.304.045 lei;

- inculpații M.I.,

A.P., F.R., F.L. și D.M.B., în solidar, la plata sumei de 2.3368.036 lei;

A respins, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.N.A. împotriva aceleiași sentințe.

La data de 22 august

2014, D.M.B., F.L. și F.R. au formulat, în temeiul art. 453 alin. (2) C. proc.

pen. și al art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 2 din N.C.P.C. (în subsidiar al art.

322 pct. 2 și pct. 3 din Vechiul C. proc. civ.), cerere de revizuire a deciziei

penale nr. 18 din 30 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție -

Completul de 5 Judecători.

Revizuenții au susținut

că cererea astfel formulată ar viza exclusiv latura civilă a hotărârii penale

atacate și au solicitat modificarea acesteia după cum urmează:

excepției de nelegalitate cu privire la raportul întocmit la data de 21 iunie 2010

de către Garda Financiară, secția Cluj;

excepției nulității raportului anterior menționat;

obligației revizuenților de a plăti în solidar suma de 5 672 081 lei către

partea civilă SC S.E.M. SA, până la limita obiectului pricinii ce se află în

ființă.

În motivarea cererii,

astfel cum aceasta a fost precizată, din perspectiva motivului de revizuire

prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin raportare la art. 302,

coroborat cu art. 385

6

C. proc. pen., revizuenții au susținut, sub

un prim aspect, în esență, că instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat asupra

următoarelor aspecte:

a) deși instanța a

reținut aplicabilitatea textului legal invocat de revizuenți și a apreciat că

procesele-verbale întocmite de Garda Financiară pot constitui probe în dosarul

penal, nu ar fi răspuns apărării formulate, în sensul că nu s-ar fi analizat

faptul că a fost efectuat doar un raport și nu s-a emis proces-verbal, cum cere

textul de lege;

b) nu s-a oferit

niciun răspuns solicitării lor, referitoare la necesitatea efectuării

controlului la sediul agenților economici, iar în situația în care instanța de

recurs a apreciat că e suficient ca actele să fie transmise de către procuror

și de către societățile controlate, trebuia să-și motiveze soluția;

c) instanța de recurs

nu s-a pronunțat cu privire la competența materială a Gărzii Financiare, de a

face verificări privind legalitatea achizițiilor publice;

d) Completul de 5

Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a analizat solicitarea

lor de efectuare a unor expertize contabile și tehnice, în vederea verificării

și stabilirii exacte a prejudiciului creat, necesar pentru soluționarea corectă

a laturii civile;

e) prin Decizia nr. 18

din 30 ianuarie 2014 nu s-a răspuns în nicio manieră susținerii referitoare la

denominarea leului din 2005, considerându-se, în mod eronat, diferențele drept

un prejudiciu;

f) deși a constatat

prezența la dosarul cauzei a trei seturi de înscrisuri, depuse de ei la 19

decembrie 2013, Completul de 5 Judecători nu a analizat conținutul lor. Or,

respectivele înscrisuri constituie probe, prin care au arătat legalitatea

desfășurării procedurii de achiziții publice cât și faptul că erau și alți

furnizori de astfel de produse pe piața de la care partea civilă a cumpărat la

prețuri mai mari. Verificarea acestor înscrisuri era obligatorie deoarece erau

esențiale pentru stabilirea exactă a prejudiciului;

g) instanța nu s-a

pronunțat cu privire la solicitarea făcută de avocatul Ivașcu Petru (pentru

inculpatul A.P.) de a se cita partea civilă în instanță sau măcar să-și exprime

poziția în scris cu privire la solicitarea de înscrisuri referitoare la

respectarea procedurii de achiziție publică;

h) la termenul din 24

ianuarie 2014, F.R. a depus două colete de înscrisuri, cu opis, încuviințate de

prima instanță și care nu au fost avute în vedere la soluționarea cauzei, în

susținerea legalității procedurilor de desfășurare a achizițiilor publice;

i) în apărarea lor,

au susținut faptul că partea civilă a valorificat peste 75% din produsele achiziționate

de la societățile din grupul „F.”, cu referire la adresa din 13 octombrie 2008,

transmisă de către SC S.I.S.E. M. SA către D.N.A. și anexele acesteia, privind

situația stocurilor existente în 2008. Ulterior, în fața instanței au cerut să

se depună inventarul avut în vedere de către D.N.A., în valoare de 6,3 milioane

lei, pretins a fi pe stoc în 2008, dar, cu privire la această solicitare,

instanța de recurs nu a oferit o motivare.

Sub un alt aspect,

din perspectiva motivului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 2

C. proc. civ., revizuenții au solicitat diminuarea obligației lor de a plăti în

solidar suma de 5 672 081 lei către partea civilă SC S.E.M. SA, până la limita

obiectului pricinii ce se află în ființă.

În acest context, revizuenții

au susținut, în esență, că prejudiciul menționat, la care au fost obligați prin

Decizia nr. 18 din 30 ianuarie 2014, nu ar mai subzista în patrimoniul părții

civile, având în vedere faptul că, prin contractele de cesiune încheiate,

societățile comerciale ar fi cedat toate drepturile pe care le dețineau și care

derivau din contractele de livrare către SC S.I.S.E. M. SA, precum și

împrejurarea că, deși instanța a reținut nulitatea contractelor de achiziții

publice și cu toate că societățile comerciale încasaseră prețul produselor

contractate, instanța nu a dispus repunerea părților în situația anterioară, iar

valoarea respectivelor produse le-a fost stabilită lor în sarcină, în vederea

achitării. Or, în situația în care piesele componente cumpărate nu mai pot fi

restituite, deoarece au fost valorificate prin încorporarea lor în sistemul

electric sau prin vânzarea lor către alți furnizori de energie electrică, în

opinia revizuenților, obiectul obligației de restituire nu s-ar mai afla în

ființă, iar SC S.I.S.E. M. SA nu ar mai avea posibilitatea de a executa

obligația de a restitui piesele primite, ceea ce ar însemna că nici ei nu ar

mai putea fi obligați la plata sumelor stabilite cu titlu de preț, respectiv a

prejudiciului stabilit în favoarea părții vătămate SC S.I.S.E. M. SA.

Consideră revizuenții

că, prin raportare la situația concretă din speță „obiectul pricinii”, astfel

cum acesta este reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., îl

constituie, fiind vorba de o cauză penală, contractele de achiziții publice,

care ar trebui privit dintr-o dublă perspectivă: a legalității încheierii

contractelor (aspect ce a dus la condamnarea lor penală) și a obligațiilor

reciproce ale părților ce derivă din aceste contracte (aspect ce a dus la

obligarea lor la achitarea presupusului prejudiciu).

Revizuenții apreciază

că, prin probele administrate și pe care le-ar putea suplimenta, s-a făcut

dovada că partea civilă a vândut și a utilizat aproape în totalitate produsele

achiziționate de la Grupul „F.”, astfel încât, cerința prevăzută de lege în

sensul că „obiectul pricinii nu se mai află în ființă”, ar fi îndeplinită.

Analizând cererea și

motivele de revizuire invocate, se constată următoarele:

Completul de 5

judecători în materie civilă a fost sesizat cu o cerere de revizuire întemeiată

pe dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. pen., cerere prin care s-a

solicitat modificarea în parte a Deciziei penale nr. 18 din 30 ianuarie 2014,

pronunțată de Completul de 5 judecători în materie penală.

Potrivit

dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor

judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă,

poate fi cerută numai în fața instanței civile, potrivit Codului de

procedură civilă.

Or, conform art. 513 alin.

(3) și (4) C. proc. civ., în cadrul procedurii de judecată a cererii de

revizuire, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la

faptele pe care ea se întemeiază, iar hotărârea atacată va fi schimbată în tot

sau în parte doar dacă instanța încuviințează cererea de revizuire.

Prin urmare, în

lumina dispozițiilor procedurale civile ce reglementează instituția

revizuirii, analiza admisibilității nu se limitează la a verifica doar dacă

motivele invocate se regăsesc formal în cele cuprinse în economia art. 509 alin.

(1) C. proc. civ., ci presupune și incidența textelor de lege ce instituie

cazurile de revizuire.

În cauză, revizuenții

și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc.

civ., susținând că, prin hotărârea atacată, completul de 5 judecători nu s-a

pronunțat asupra unui lucru cerut și că obiectul pricinii nu se află în ființă.

Urmează, așadar, a se

determina măsura în care dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc.

civ. sunt incidente în cauză.

Primul motiv de

revizuire, reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocat de

revizuenți, dă expresie principiului disponibilității în procesul civil, precum

și a obligației instanței de a soluționa toate pretențiile deduse judecății - pe

cale principală accesorie și incidentală - și are în vedere ipotezele extra

petita, minus petita și plus petita.

Plasându-se în

ipoteza minus petita, revizuenții trebuie să demonstreze că instanța de

judecată nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, noțiune care, în procesul

civil, reprezintă pretenția efectivă dedusă judecății.

În cauză, în susținerea

acestui motiv de revizuire, revizuenții au arătat că, deși au invocat excepția

de nelegalitate a Raportului din data de 21 iunie 2010, întocmit de Garda Financiară,

secția Cluj, instanța de judecată nu a analizat argumentele aduse de părți, ci

s-a limitat să menționeze formal că respinge excepția de nelegalitate.

Au mai arătat că

instanța de judecată nu a analizat excepția de nulitate a raportului menționat

mai sus și nici nu s-a pronunțat asupra cererii care viza efectuarea unei

adrese către SC S.I.S.E. M. SA pentru a comunica cuantumul prejudiciului cu

care înțelege să se constituie parte civilă.

Este evident că

motivele invocate prin cererea de revizuire nu pot atrage incidența

dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru că nu se referă

la pretenția concretă dedusă judecății.

Excepțiile de

nelegalitate și nulitate precum și solicitările de efectuare a unor adrese nu

pot face obiectul raportului juridic civil dedus judecății, ci reprezintă

cereri și apărări în combaterea pretențiilor părții adverse, a căror respingere

de către instanța de judecată nu atrage incidența motivului de revizuire la

care s-a făcut referire.

În realitate, prin

argumentele prezentate, revizuenții aduc critici modului în care a avut loc

judecata în procesul penal, critici care vizează aspecte de drept procesual și

care nu pot fi analizate din perspectiva textului de lege invocat.

Cât privește motivul

de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

doctrina și jurisprudența au constatat în mod unanim că acesta se referă la

ipoteza dispariției fizice a bunului ce a făcut obiectul cererii de chemare în

judecată, ceea ce presupune ca bunul să fie cert și determinat.

Revizuenții au arătat

că obiectul pricinii îl reprezintă contractele de achiziții publice și au argumentat

incidența acestui motiv de revizuire pe împrejurarea că SC S.I.S.E.E. E.M. SA a

înstrăinat majoritatea bunurilor aprovizionate de la patru societăți, atât prin

vânzare directă, cât și prin vânzare de componente, ca materiale incluse în

devizele de reparații acceptate și plătite de către beneficiari, iar bunurile

încă neutilizate și aflate pe stoc pot fi utilizate conform destinației lor,

astfel încât valoarea lor nu poate fi apreciată drept prejudiciu.

Și cu privire la

acest motiv de revizuire se constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 509

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru că, în cadrul procesului penal, SC

S.E.M. SA s-a constituit parte civilă pentru suma de 6.327.390 lei,

reprezentând diferența între valoarea totală a achizițiilor publice efectuate

cu încălcarea dispozițiilor legale și valoarea componentelor bonificate.

Nu se poate primi

punctul de vedere al revizuenților, în sensul că obiectul pricinii civile ar fi

reprezentat de contractele de achiziții publice, pentru că, obiectul pricinii,

în sensul art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., este, la fel ca și în primul

caz de revizuire, pretenția concretă’ a reclamantului.

Prin urmare,

prejudiciul fiind reprezentat de o sumă de bani, nu poate intra în discuție

ipoteza pieirii bunului ce a constituit pretenția concretă dedusă judecății, cu

atât mai mult cu cât bunurile achiziționate, pentru a căror contravaloare a

existat o constituire de parte civilă, nu au pierit în materialitatea lor, ci

au intrat în circuitul civil.

De altfel,

susținerile revizuenților din cererea de revizuire au fost invocate și în

cadrul procesului penal, ca apărări în fața primei instanței și ca motive de

recurs în fața Completului de 5 judecători.

Sub acest aspect,

trebuie remarcat faptul că, deși, prin cererea de revizuire nu s-a formulat

nici o solicitare privind încadrarea juridică a faptei, existența infracțiunii

sau cuantumul pedepsei, cererea, prin modul în care a fost concepută și

argumentată, nu vizează exclusiv latura civilă a cauzei.

În dosarul penal,

revizuenții au fost condamnați pentru infracțiuni de abuz în serviciu în formă

calificată și continuată și pentru complicitate la abuz în serviciu în formă

continuată și calificată, infracțiuni pentru existența cărora este necesar ca prin

neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu să se

cauzeze o pagubă patrimoniului unei instituții de stat prevăzute de art. 145 C.

pen., al unei autorități publice, instituții publice sau altei persoane

juridice de interes public, care să depășească valoarea de 200.000 lei

prevăzută de art. 146 C. pen.

În condițiile în care

revizuenții nu au arătat în mod concret care este, în opinia lor, valoarea

prejudiciului creat și având în vedere că este determinant pentru existența

infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată ca fapta să fi avut

consecințe deosebit de grave în înțelesul dispozițiilor art. 146 C. pen., nu se

poate reține că cererea de revizuire ar interesa exclusiv latura civilă a

cauzei.

Or, potrivit art. 28 alin.

(1) teza I C. proc. pen.: „Hotărârea definitivă a instanței penale are

autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea

civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o (...)”.

Efectul pozitiv al

autorității de lucru judecat din penal - cele statuate de o instanță nu pot fi

contrazise de o instanță ulterioară, chiar dacă aparține unei jurisdicții

diferite - se repercutează în procesul civil, în care nu se poate invalida o

activitate stabilită ca fiind infracțională (cu toate consecințele ei) pentru a

justifica dreptul subiectiv al părții.

Întrucât, soluția de

condamnare pronunțată prin decizia atacată, cu privire la latura penală, intră

în sfera autorității de lucru judecat, instanța civilă nu poate pronunța o

soluție cu privire la prejudiciu și cuantumul acestuia, câtă vreme acest aspect

ar putea influența latura penală a hotărârii de condamnare și ar excede

condiției de admisibilitate impuse de art. 453 alin. (2) C. proc. pen.

Aceasta înseamnă că

aspectele învederate de revizuenți se circumscriu și noțiunii de faptă în

materie penală, fiind analizate din perspectiva elementului material al

infracțiunilor pentru care aceștia au fost trimiși în judecată și, ca atare, se

impun cu autoritate de lucru judecat, instanța civilă nemaiputând cenzura

elementele hotărârii penale sub acest aspect.

În concluzie, față de

cele mai sus expuse, cererea de revizuire este inadmisibilă și va fi respinsă

ca atare.

Prin concluziile

scrise depuse la dosar, revizuenții au solicitat declinarea soluționării cauzei

în favoarea instanței penale, în ipoteza în care cererea de revizuire va fi

respinsă pentru că ar viza și latura penală a cauzei.

Acest punct de vedere

nu poate fi acceptat, pentru că, așa cum s-a arătat, prin cererea de revizuire,

revizuenții au invocat dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc.

civ.

În condițiile în care

art. 453 alin. (2) C. proc. pen. dispune că o astfel de cerere se judecă de instanța

civilă potrivit C. proc. civ., trebuie subliniat faptul că, în procesul civil,

dreptul de dispoziție al părților stabilește cadrul procesual în limitele

căruia are loc judecata procesului.

Prin urmare, fiind

sesizată cu o cerere de revizuire care se pretinde că vizează exclusiv latura

civilă a unei cauze penale și prin care se invocă motive de revizuire specifice

procesului civil, instanța civilă este obligată să analizeze cererea în acest

cadru procesual.

Respingerea cererii

cu motivarea că ea este inadmisibilă prin raportare la dispozițiile C. proc.

civ., dublată de constatarea că, în fapt cererea nu vizează în exclusivitate

latura civilă a cauzei nu poate determina și o soluție de declinare a unei

cauze ce a fost deja soluționată prin respingerea cererii ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de D.M.B., F.L. și F.R. împotriva Deciziei

penale nr. 18 din 30 ianuarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. 4963/1/2013.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 decembrie 2014.