ÎCCJ, Decizia nr. 149/2014

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin sentința penală nr. 702 din 12 iulie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a condamnat pe: - inculpatul T.I. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată; - inculpatul M.I. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată; - inculpatul A.P. la pedeapsa de 7 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată și continuată; - inculpatul F.R.

la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată; - inculpatul F.L. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată; - inculpatul D.M.B. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată. Tuturor inculpaților li s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi. Inculpații au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 6.327.390 lei către partea civilă SC F.Î.S.E.E.S.

SA, pentru inculpatul T.I. stabilind limita răspunderii civile solidare la 3.343.838 lei, iar pentru inculpatul M.I. la suma de 3.063.138,40 lei. S-a menținut măsura sechestrului asigurător instituită asupra unor bunuri ale inculpaților. Prin Decizia penală nr. 18 din 30 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a admis recursurile declarate de inculpații F.R., F.L., D.M.B., A.P., T.I. și M.I. împotriva susmenționatei sentințe. Casând în parte sentința recurată, numai în ceea ce privește numărul actelor materiale componente ale infracțiunilor în formă continuată și latura civilă a cauzei, a menținut pedepsele aplicate inculpaților de prima instanță și a admis în parte, în limita sumei de 5.672.081 lei, acțiunea civilă, obligând inculpații la plata acestei sume, după cum urmează: - inculpații T.I., A.P., F.R., F.L.

și D.M.B., în solidar, la plata sumei de 3.304.045 lei; - inculpații M.I., A.P., F.R., F.L. și D.M.B., în solidar, la plata sumei de 2.3368.036 lei; A respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. împotriva aceleiași sentințe. La data de 22 august 2014, D.M.B., F.L. și F.R. au formulat, în temeiul art. 453 alin. (2) C. proc. pen. și al art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 2 din N.C.P.C. (în subsidiar al art. 322 pct. 2 și pct. 3 din Vechiul C. proc. civ.), cerere de revizuire a deciziei penale nr. 18 din 30 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători.

Revizuenții au susținut că cererea astfel formulată ar viza exclusiv latura civilă a hotărârii penale atacate și au solicitat modificarea acesteia după cum urmează: 1. admiterea excepției de nelegalitate cu privire la raportul întocmit la data de 21 iunie 2010 de către Garda Financiară, secția Cluj; 2. admiterea excepției nulității raportului anterior menționat; 3. diminuarea obligației revizuenților de a plăti în solidar suma de 5 672 081 lei către partea civilă SC S.E.M. SA, până la limita obiectului pricinii ce se află în ființă. În motivarea cererii, astfel cum aceasta a fost precizată, din perspectiva motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin raportare la art. 302, coroborat cu art. 385 6 C. proc.

pen., revizuenții au susținut, sub un prim aspect, în esență, că instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat asupra următoarelor aspecte: a) deși instanța a reținut aplicabilitatea textului legal invocat de revizuenți și a apreciat că procesele-verbale întocmite de Garda Financiară pot constitui probe în dosarul penal, nu ar fi răspuns apărării formulate, în sensul că nu s-ar fi analizat faptul că a fost efectuat doar un raport și nu s-a emis proces-verbal, cum cere textul de lege; b) nu s-a oferit niciun răspuns solicitării lor, referitoare la necesitatea efectuării controlului la sediul agenților economici, iar în situația în care instanța de recurs a apreciat că e suficient ca actele să fie transmise de către procuror și de către societățile controlate, trebuia să-și motiveze soluția; c) instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la competența materială a Gărzii Financiare, de a face verificări privind legalitatea achizițiilor publice; d) Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a analizat solicitarea lor de efectuare a unor expertize contabile și tehnice, în vederea verificării și stabilirii exacte a prejudiciului creat, necesar pentru soluționarea corectă a laturii civile; e) prin Decizia nr. 18 din 30 ianuarie 2014 nu s-a răspuns în nicio manieră susținerii referitoare la denominarea leului din 2005, considerându-se, în mod eronat,

diferențele drept un prejudiciu; f) deși a constatat prezența la dosarul cauzei a trei seturi de înscrisuri, depuse de ei la 19 decembrie 2013, Completul de 5 Judecători nu a analizat conținutul lor. Or, respectivele înscrisuri constituie probe, prin care au arătat legalitatea desfășurării procedurii de achiziții publice cât și faptul că erau și alți furnizori de astfel de produse pe piața de la care partea civilă a cumpărat la prețuri mai mari. Verificarea acestor înscrisuri era obligatorie deoarece erau esențiale pentru stabilirea exactă a prejudiciului; g) instanța nu s-a pronunțat cu privire la solicitarea făcută de avocatul Ivașcu Petru (pentru inculpatul A.P.) de a se cita partea civilă în instanță sau măcar să-și exprime poziția în scris cu privire la solicitarea de înscrisuri referitoare la respectarea procedurii de achiziție publică; h) la termenul din 24 ianuarie 2014, F.R.

a depus două colete de înscrisuri, cu opis, încuviințate de prima instanță și care nu au fost avute în vedere la soluționarea cauzei, în susținerea legalității procedurilor de desfășurare a achizițiilor publice; i) în apărarea lor, au susținut faptul că partea civilă a valorificat peste 75% din produsele achiziționate de la societățile din grupul „F.”, cu referire la adresa din 13 octombrie 2008, transmisă de către SC S.I.S.E. M. SA către D.N.A. și anexele acesteia, privind situația stocurilor existente în 2008. Ulterior, în fața instanței au cerut să se depună inventarul avut în vedere de către D.N.A., în valoare de 6,3 milioane lei, pretins a fi pe stoc în 2008, dar, cu privire la această solicitare, instanța de recurs nu a oferit o motivare.

Sub un alt aspect, din perspectiva motivului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., revizuenții au solicitat diminuarea obligației lor de a plăti în solidar suma de 5 672 081 lei către partea civilă SC S.E.M. SA, până la limita obiectului pricinii ce se află în ființă. În acest context, revizuenții au susținut, în esență, că prejudiciul menționat, la care au fost obligați prin Decizia nr. 18 din 30 ianuarie 2014, nu ar mai subzista în patrimoniul părții civile, având în vedere faptul că, prin contractele de cesiune încheiate, societățile comerciale ar fi cedat toate drepturile pe care le dețineau și care derivau din contractele de livrare către SC S.I.S.E.

M. SA, precum și împrejurarea că, deși instanța a reținut nulitatea contractelor de achiziții publice și cu toate că societățile comerciale încasaseră prețul produselor contractate, instanța nu a dispus repunerea părților în situația anterioară, iar valoarea respectivelor produse le-a fost stabilită lor în sarcină, în vederea achitării. Or, în situația în care piesele componente cumpărate nu mai pot fi restituite, deoarece au fost valorificate prin încorporarea lor în sistemul electric sau prin vânzarea lor către alți furnizori de energie electrică, în opinia revizuenților, obiectul obligației de restituire nu s-ar mai afla în ființă, iar SC S.I.S.E. M. SA nu ar mai avea posibilitatea de a executa obligația de a restitui piesele primite, ceea ce ar însemna că nici ei nu ar mai putea fi obligați la plata sumelor stabilite cu titlu de preț, respectiv a prejudiciului stabilit în favoarea părții vătămate SC S.I.S.E.

M. SA. Consideră revizuenții că, prin raportare la situația concretă din speță „obiectul pricinii”, astfel cum acesta este reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., îl constituie, fiind vorba de o cauză penală, contractele de achiziții publice, care ar trebui privit dintr-o dublă perspectivă: a legalității încheierii contractelor (aspect ce a dus la condamnarea lor penală) și a obligațiilor reciproce ale părților ce derivă din aceste contracte (aspect ce a dus la obligarea lor la achitarea presupusului prejudiciu). Revizuenții apreciază că, prin probele administrate și pe care le-ar putea suplimenta, s-a făcut dovada că partea civilă a vândut și a utilizat aproape în totalitate produsele achiziționate de la Grupul „F.”, astfel încât, cerința prevăzută de lege în sensul că „obiectul pricinii nu se mai află în ființă”, ar fi îndeplinită.

Analizând cererea și motivele de revizuire invocate, se constată următoarele: Completul de 5 judecători în materie civilă a fost sesizat cu o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. pen., cerere prin care s-a solicitat modificarea în parte a Deciziei penale nr. 18 din 30 ianuarie 2014, pronunțată de Completul de 5 judecători în materie penală. Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în fața instanței civile, potrivit Codului de procedură civilă. Or, conform art. 513 alin. (3) și (4) C. proc. civ., în cadrul procedurii de judecată a cererii de revizuire, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care ea se întemeiază, iar hotărârea atacată va fi schimbată în tot sau în parte doar dacă instanța încuviințează cererea de revizuire.

Prin urmare, în lumina dispozițiilor procedurale civile ce reglementează instituția revizuirii, analiza admisibilității nu se limitează la a verifica doar dacă motivele invocate se regăsesc formal în cele cuprinse în economia art. 509 alin. (1) C. proc. civ., ci presupune și incidența textelor de lege ce instituie cazurile de revizuire. În cauză, revizuenții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ., susținând că, prin hotărârea atacată, completul de 5 judecători nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut și că obiectul pricinii nu se află în ființă. Urmează, așadar, a se determina măsura în care dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ.

sunt incidente în cauză. Primul motiv de revizuire, reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocat de revizuenți, dă expresie principiului disponibilității în procesul civil, precum și a obligației instanței de a soluționa toate pretențiile deduse judecății - pe cale principală accesorie și incidentală - și are în vedere ipotezele extra petita, minus petita și plus petita. Plasându-se în ipoteza minus petita, revizuenții trebuie să demonstreze că instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, noțiune care, în procesul civil, reprezintă pretenția efectivă dedusă judecății. În cauză, în susținerea acestui motiv de revizuire, revizuenții au arătat că, deși au invocat excepția de nelegalitate a Raportului din data de 21 iunie 2010, întocmit de Garda Financiară, secția Cluj, instanța de judecată nu a analizat argumentele aduse de părți, ci s-a limitat să menționeze formal că respinge excepția de nelegalitate.

Au mai arătat că instanța de judecată nu a analizat excepția de nulitate a raportului menționat mai sus și nici nu s-a pronunțat asupra cererii care viza efectuarea unei adrese către SC S.I.S.E. M. SA pentru a comunica cuantumul prejudiciului cu care înțelege să se constituie parte civilă. Este evident că motivele invocate prin cererea de revizuire nu pot atrage incidența dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru că nu se referă la pretenția concretă dedusă judecății. Excepțiile de nelegalitate și nulitate precum și solicitările de efectuare a unor adrese nu pot face obiectul raportului juridic civil dedus judecății, ci reprezintă cereri și apărări în combaterea pretențiilor părții adverse, a căror respingere de către instanța de judecată nu atrage incidența motivului de revizuire la care s-a făcut referire.

În realitate, prin argumentele prezentate, revizuenții aduc critici modului în care a avut loc judecata în procesul penal, critici care vizează aspecte de drept procesual și care nu pot fi analizate din perspectiva textului de lege invocat. Cât privește motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., doctrina și jurisprudența au constatat în mod unanim că acesta se referă la ipoteza dispariției fizice a bunului ce a făcut obiectul cererii de chemare în judecată, ceea ce presupune ca bunul să fie cert și determinat. Revizuenții au arătat că obiectul pricinii îl reprezintă contractele de achiziții publice și au argumentat incidența acestui motiv de revizuire pe împrejurarea că SC S.I.S.E.E.

E.M. SA a înstrăinat majoritatea bunurilor aprovizionate de la patru societăți, atât prin vânzare directă, cât și prin vânzare de componente, ca materiale incluse în devizele de reparații acceptate și plătite de către beneficiari, iar bunurile încă neutilizate și aflate pe stoc pot fi utilizate conform destinației lor, astfel încât valoarea lor nu poate fi apreciată drept prejudiciu. Și cu privire la acest motiv de revizuire se constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru că, în cadrul procesului penal, SC S.E.M. SA s-a constituit parte civilă pentru suma de 6.327.390 lei, reprezentând diferența între valoarea totală a achizițiilor publice efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale și valoarea componentelor bonificate.

Nu se poate primi punctul de vedere al revizuenților, în sensul că obiectul pricinii civile ar fi reprezentat de contractele de achiziții publice, pentru că, obiectul pricinii, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., este, la fel ca și în primul caz de revizuire, pretenția concretă’ a reclamantului. Prin urmare, prejudiciul fiind reprezentat de o sumă de bani, nu poate intra în discuție ipoteza pieirii bunului ce a constituit pretenția concretă dedusă judecății, cu atât mai mult cu cât bunurile achiziționate, pentru a căror contravaloare a existat o constituire de parte civilă, nu au pierit în materialitatea lor, ci au intrat în circuitul civil. De altfel, susținerile revizuenților din cererea de revizuire au fost invocate și în cadrul procesului penal, ca apărări în fața primei instanței și ca motive de recurs în fața Completului de 5 judecători.

Sub acest aspect, trebuie remarcat faptul că, deși, prin cererea de revizuire nu s-a formulat nici o solicitare privind încadrarea juridică a faptei, existența infracțiunii sau cuantumul pedepsei, cererea, prin modul în care a fost concepută și argumentată, nu vizează exclusiv latura civilă a cauzei. În dosarul penal, revizuenții au fost condamnați pentru infracțiuni de abuz în serviciu în formă calificată și continuată și pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată și calificată, infracțiuni pentru existența cărora este necesar ca prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu să se cauzeze o pagubă patrimoniului unei instituții de stat prevăzute de art. 145 C. pen., al unei autorități publice, instituții publice sau altei persoane juridice de interes public, care să depășească valoarea de 200.000 lei prevăzută de art. 146 C. pen.

În condițiile în care revizuenții nu au arătat în mod concret care este, în opinia lor, valoarea prejudiciului creat și având în vedere că este determinant pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată ca fapta să fi avut consecințe deosebit de grave în înțelesul dispozițiilor art. 146 C. pen., nu se poate reține că cererea de revizuire ar interesa exclusiv latura civilă a cauzei. Or, potrivit art. 28 alin. (1) teza I C. proc. pen.: „Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o (...)”.

Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat din penal - cele statuate de o instanță nu pot fi contrazise de o instanță ulterioară, chiar dacă aparține unei jurisdicții diferite - se repercutează în procesul civil, în care nu se poate invalida o activitate stabilită ca fiind infracțională (cu toate consecințele ei) pentru a justifica dreptul subiectiv al părții. Întrucât, soluția de condamnare pronunțată prin decizia atacată, cu privire la latura penală, intră în sfera autorității de lucru judecat, instanța civilă nu poate pronunța o soluție cu privire la prejudiciu și cuantumul acestuia, câtă vreme acest aspect ar putea influența latura penală a hotărârii de condamnare și ar excede condiției de admisibilitate impuse de art. 453 alin. (2) C. proc.

pen. Aceasta înseamnă că aspectele învederate de revizuenți se circumscriu și noțiunii de faptă în materie penală, fiind analizate din perspectiva elementului material al infracțiunilor pentru care aceștia au fost trimiși în judecată și, ca atare, se impun cu autoritate de lucru judecat, instanța civilă nemaiputând cenzura elementele hotărârii penale sub acest aspect. În concluzie, față de cele mai sus expuse, cererea de revizuire este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare. Prin concluziile scrise depuse la dosar, revizuenții au solicitat declinarea soluționării cauzei în favoarea instanței penale, în ipoteza în care cererea de revizuire va fi respinsă pentru că ar viza și latura penală a cauzei.

Acest punct de vedere nu poate fi acceptat, pentru că, așa cum s-a arătat, prin cererea de revizuire, revizuenții au invocat dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ. În condițiile în care art. 453 alin. (2) C. proc. pen. dispune că o astfel de cerere se judecă de instanța civilă potrivit C. proc. civ., trebuie subliniat faptul că, în procesul civil, dreptul de dispoziție al părților stabilește cadrul procesual în limitele căruia are loc judecata procesului. Prin urmare, fiind sesizată cu o cerere de revizuire care se pretinde că vizează exclusiv latura civilă a unei cauze penale și prin care se invocă motive de revizuire specifice procesului civil, instanța civilă este obligată să analizeze cererea în acest cadru procesual.

Respingerea cererii cu motivarea că ea este inadmisibilă prin raportare la dispozițiile C. proc. civ., dublată de constatarea că, în fapt cererea nu vizează în exclusivitate latura civilă a cauzei nu poate determina și o soluție de declinare a unei cauze ce a fost deja soluționată prin respingerea cererii ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de D.M.B., F.L. și F.R. împotriva Deciziei penale nr. 18 din 30 ianuarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. 4963/1/2013. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2014.