ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3024/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3024/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei de față
constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 1163 din 26 iunie
2014 a Curții de Apel Bucureșt, secția a IV-a civilă, irevocabilă, a fost
respinsă, ca netimbrată, cererea formulată de revizuenta T.D. împotriva Deciziei
nr. 524/R
din 12 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,
în Dosarul nr. 18932/4/2012
.
Împotriva acestei
decizii a formulat recurs revizuenta T.D., criticând nelegalitatea deciziei
recurate din perspectiva în care are calitatea de moștenitoare de pe urma
autoarei S.C. și i se cuvine jumătate din imobilul deținut de aceasta.
La primul termen de
judecată din data de 05 noiembrie 2014, instanța, din oficiu, a invocat
excepția netimbrării recursului, și în raport de dispozițiile art.
137 alin. (1) C. proc. civ. a rămas în pronunțare asupra acestei
chestiuni.
Recursul urmează să
fie anulat, ca netimbrat, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 1 din
Legea nr. 146/1997, modificată, aplicabilă în cauză în raport de dispozițiile art.
55 din O.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile introduse la instanțele
judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de această
lege.
În raport de
dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv art. 20 alin. (1) din
Legea nr. 146/1997, cu modificări și completări ulterioare, precum și art. 3 și
art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările și
completările ulterioare, taxele de timbru și timbru judiciar se plătesc
anticipat.
În condițiile art. 20
alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanțele judecătorești pot reține spre
soluționare cereri sau acțiuni netimbrate sau insuficient timbrate, plata
taxei de timbru și a timbrului judiciar putând fi amânată doar până la primul
termen de judecată.
Neîndeplinirea
obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează, conform ar. 20 alin.
(3) din Legea nr. 146/1997, cu anularea acțiunii sau a cererii, dispoziții
incidente și în cazul neaplicării timbrului judiciar.
Înalta Curte reține
că recurenta T.D. a fost citată pentru termenul din data de 05 noiembrie 2014,
conform dovezii aflate la fila 42, cu mențiunea depunerii taxei judiciare de
timbru de 5 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei, datorate în temeiul
dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 aplicabilă la data introducerii
cererii de chemare în judecată.
În speță, recurenta T.D.,
prezentă personal la primul termen de judecată a declarat că nu s-a conformat
obligației de achitare a taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Înalta Curte reține
că prin încheierea din data de 22 octombrie 2014, a fost respinsă cererea
formulată de recurentă privind acordarea ajutorului public judiciar sub forma
scutirii de la plata taxei de timbru datorate în recurs, întrucât aceasta nu
s-a conform dispoziției instanței de a depune înscrisurile prevăzute de art. 14
din O.G. nr. 51/2008, soluție care a rămas irevocabilă ca urmare a neexercitării
căii de atac împotriva respectivei încheieri.
Cum in cauză,
recurenta nu a depus nici originalul taxei de timbru și nici o copie
certificată pentru conformitate cu originalul în condițiile art. 112 alin. (2)
din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aprecia că recurenta nu a făcut
dovada că și-a îndeplinit obligația de plată a taxei de timbru impusă de lege.
Pentru aceste motive,
Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrat, a recursului declarat, fără a
mai analiza, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., criticile aduse
hotărârii prin motivele de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca
netimbrat, recursul declarat de revizuienta T.D. împotriva Deciziei nr. 1163/R
din 26 iunie 2014 a Curții de Apel Bucureșt, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 5 noiembrie 2014.