ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2745/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2745/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 182 din 1 noiembrie 2006, Tribunalul Gorj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de A.D.R.S.V. Oltenia Craiova împotriva A.T.I.G. Târgu Jiu și a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 60.638,16 euro, echivalând cu 2.493.865.606 lei, la cursul B.N.R. din ziua de 30 septembrie 2004, precum și la penalități calculate potrivit art. 26.3 din Actul adițional nr. 3 din 20 iulie 2001. În considerentele sentinței s-a reținut că între părți s-a încheiat un contract de asistență financiară (nr. 473/2001), având ca obiect modernizarea Complexului Turistic din Zona Carstică Sohodal și înființarea unui centru de agrement, iar pârâta beneficiară nu și-a îndeplinit toate obligațiile asumate prin contract, fapt ce a determinat autoritatea contractantă, să ia în considerare prevederile art. 2.4.
din contract ce reglementează rezilierea de drept a acestuia. Constatând că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din contract, părțile au convenit ca asistența financiară să se acorde numai dacă beneficiarul își îndeplinește - cumulativ - toate obligațiile asumate prin contract - deci și pe aceea de a menține un număr de 25 locuri de muncă - instanța a dat eficiență prevederilor art. 26 alin. (2) și (3) din convenție și a dispus restituirea sumelor alocate în termen de 60 zile de la primirea notificării, precum și plata penalităților de întârziere ca urmare a depășirii acestui termen. Împotriva sentinței, pârâta a declarat apel, iar prin Decizia nr. 82 din 26 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, acesta a fost anulat ca netimbrat.
Instanța apelului a constatat că pârâta nu a satisfăcut cerințele fiscale privind taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar deși a fost citată cu mențiunea plății acestora motiv pentru care a constatat incidența prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 fin O.G. nr. 32/1995 anulând apelul pârâtei ca netimbrat. Pârâta A.T.I. Gorj a formulat recurs împotriva deciziei, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 în argumentarea căruia susține următoarele: - instanța a procedat în mod greșit la soluționarea cauzei, considerând că procedura de citare a fost îndeplinită prin afișare. - citarea trebuia să se facă prin publicitate cu menținerea timbrajului și numai după aceea se putea trece la soluționarea apelului.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit prevederilor art. 85 și art. 90 alin. (1) C. proc. civ., instanța poate hotărî asupra unei cereri numai după citarea sau înfățișarea părților, citare ce se face la sediul/domiciliul sau reședința celui citat. În cauză, instanța apelului a procedat în mod corect la soluționarea cauzei, respectând prevederile menționate anterior, luând în considerare procedura de citare realizată prin afișare la sediul pârâtei în condițiile în s-a constatat lipsa oricărei persoane de la sediul acesteia. Astfel, la data de 26 martie 2008, data soluționării cauzei - procedura de citare cu apelanta pârâtă era legal îndeplinită conform art. 92 1 C. proc.
civ. Recurenta nu se poate prevala de prevederile art. 95 C. proc. civ. întrucât acestea nu-și au aplicabilitate în cauză dat fiind că sediul său era cunoscut nefiind necesar a se lua măsura citării prin publicitate. În atare situație nu se poate reține faptul că procedura de citare cu apelanta - pârâtă nu a fost efectuată sau că nu ar fi fost legal îndeplinită și nici că aceasta nu ar fi avut cunoștință de timbraj, în condițiile în care a fost citată cu această mențiune pentru termenul respectiv. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei, motiv pentru care va respinge recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.T.I. Gorj împotriva Deciziei nr. 82 din 26 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.