ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 235/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea depusă la Tribunalul Bihor, secția I civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Spitalul Clinic Municipal "dr. B." Oradea și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat pronunțarea unei hotărâri, prin care să fie obligați pârâții la plata în favoarea "Fundației Speranța pentru Copiii României" a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

Prin Sentința civilă nr. 103/C/18.05.2016, Tribunalul Bihor, secția civilă, a admis excepția de necompetență materială și a trimis cauza spre soluționare la Judecătoria Oradea.

Prin Sentința civilă nr. 6592/3.10.2016, Judecătoria Oradea a respins acțiunea.

După comunicarea sentinței, la data de 06.10.2016 reclamantul A. a formulat note prin care a arătat că a invocat cel puțin în două ocazii caracterul contencios al cererii, sens în care solicită anularea hotărârii și trimiterea cauzei la instanța de contencios administrativ pe care o apreciază competentă a soluționa cauza.

Cererea a fost calificată ca fiind apel și înaintată Tribunalului Bihor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A., soluționat în sensul respingerii acestuia, prin Decizia nr. 666/A/21.06.2017 a Tribunalului Bihor.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul A., invocând excepția de necompetență materială a secției civile a Tribunalului Bihor de a fi soluționat prezentul litigiu.

Prin Decizia civilă nr. 1257/11.12.2017 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția civilă, în Dosar nr. x/2018, a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele Spitalul Clinic Municipal "Dr. B." și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva Deciziei civile nr. 666/A din 21.06.2017, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a păstrat-o în totalitate.

Prin încheierea din 13.11.2017 pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosar nr. x/2015 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul A., în temeiul art. 20 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanța reținând că cererea este contrară dispozițiilor alin. (1) din același articol, în sensul că, în calea extraordinară de atac formulată, excepția invocată nu are legătură cu cauza.

Împotriva acestei încheieri, precum și a Deciziei nr. 1257/A/11.12.2017 ale Tribunalului Bihor, a declarat recurs reclamantul A., recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea.

Prin încheierea din 25 aprilie 2018, Curtea de Apel Oradea a constatat că a fost învestită cu soluționarea recursului formulat împotriva soluției pronunțate de Tribunalul Bihor asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, astfel că a dispus disjungerea recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 1257/A/2017 a Tribunalului Bihor, dispunându-se formarea unui nou dosar având ca obiect acest recurs, înregistrat sub nr. x/2018, la data de 26 aprilie 2018.

Așa fiind, în Dosarul nr. x/2015, instanța a rămas învestită cu recursul declarat împotriva încheierii din 13.11.2017 a Tribunalului Bihor, prin care s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Prin Decizia civilă nr. 79/R/26.04.2018, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins, ca tardiv, recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 13.11.2017 a Tribunalului Bihor.

Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs contestatorul A.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 5 septembrie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru C4, la data de 7 septembrie 2018, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca recurentul să își exprime punctul de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Asupra raportului a exprimat punct de vedere atât recurentul, susținând că recursul formulat este admisibil, cât și intimatul Spitalul Clinic Municipal "Dr. B." Oradea, prin care se solicită respingerea recursului, ca inadmisibil.

La data de 7 ianuarie 2019, după expirarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. pentru exprimarea punctului de vedere cu privire la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, recurentul a depus la dosar concluzii scrise, prin care a învederat că recursul este admisibil, nefiind vorba de recurs la recurs, așa cum s-a reținut prin raport.

Prin aceleași concluzii scrise, recurentul a invocat excepția necompetenței funcționale a secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, motivat de împrejurarea că una dintre părți este o autoritate publică, obiectul juridic dedus judecății constă în discriminare, iar refuzul nejustificat al unei autorități publice de a răspunde la plângerea prealabilă este asimilat refuzului soluționării unor acte administrative unilaterale, astfel cum acesta este prevăzut de dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 31 ianuarie 2019, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, se reține că excepția necompetenței funcționale a secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate fi primită.

Aceasta întrucât, asupra excepției necompetenței instanței civile s-a pronunțat instanța de apel, prin Decizia nr. 666/A/21.06.2017, dată în dosarul în care s-a dispus disjungerea prezentei cauze, în sensul respingerii acesteia.

În motivarea acestei soluții, instanța a reținut următoarele considerente:

În materie civilă, procesul civil este supus principiului disponibilității conform prevederilor art. 9 C. proc. civ. În virtutea dreptului său de dispoziție reclamantul stabilește obiectul și limitele procesului. Instituția recalificării prevăzută în art. 22 C. proc. civ. nu constituie o excepție de la principiul disponibilității ci dă dreptul instanței de a proceda la stabilirea corectă a naturii cererii sau căii de atac atunci când denumirea ei a fost greșit indicată de către autorul ei sau la stabilirea calificării juridice a actelor și faptelor deduse judecății. Ipoteza avută în vedere este eronata indicare a denumirii sau a temeiului legal aplicabil, deci în nicio circumstanță instanța nu se poate substitui părții, nu poate schimba obiectul acesteia și nici refundamenta o cerere greșit întemeiată.

Reclamantul pretinde că nu i s-au respectat drepturile de care beneficiat ca pacient, fiind consultat în casa scării nu într-o încăpere adecvată sens în care arată că a fost victima unui tratament discriminatoriu în raport de alți pacienți care, spre deosebire de el, au beneficiat de un consult/tratament corespunzător din partea personalului medical din cadrul unității spitalicești pârâte. Pentru prejudiciul moral suferit reclamantul pretinde despăgubiri bănești, însă nu pentru sine, ci dorește ca acestea să fie acordate unei instituții de binefacere expres nominalizate.

În cazul de față reclamantul nu a indicat denumirea acțiunii formulate, iar temeiurile au fost variate și contradictorii. Prin urmare a fost de datoria instanțelor sesizate cu stabilirea obiectului cererii și corectei încadrări juridice atât în privința normelor de drept material cât și a normelor de drept procesual.

Așa cum corect au stabilit instanțele anterioare cererea reclamantului de reparare a unui prejudiciu pretins a fi suferit ca urmare a unei fapte ilicite culpabile a pârâtului se încadrează perfect pe tiparul unei acțiuni civile de atragere a răspunderii civile delictuale, sediul materiei fiind reglementat în art. 1349 C. civ., temei care de altfel a și fost indicat expres de către reclamant.

Cu toate acestea reclamantul insistă că litigiul ar fi de competența instanțelor de contencios administrativ.

Prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 legiuitorul a definit contenciosul administrativ ca fiind "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Cele două condiții sus-menționate referitoare la identitatea părților respectiv modul de naștere a litigiului trebuie îndeplinite cumulativ.

Spitalul Clinic Municipal "Dr. B." Oradea este o instituție publică, finanțată din venituri proprii și respectiv, venituri publice, putând fi considerat autoritate publică în sensul art. 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004. Dacă prima condiție este îndeplinită, nu înseamnă în mod necesar că toate actele îndeplinite de acesta sunt sau au natura unor acte administrative.

În art. 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 actul administrativ este definit ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ;"

Actul medical, indiferent de forma sa, nu se poate circumscrie sferei actului administrativ. Nici pretinsele servicii medicale neconforme cu privire la care se plânge reclamantul și nici pretinsul refuz de acordare a unor servicii conforme nu se încadrează în conținutul aceleiași noțiuni. Mai mult, deși s-au invocat ambele temeiuri legale, un litigiu nu poate fi în același timp de competența a două instanțe (civilă și de contencios).

Prin urmare, s-a stabilit că având ca obiect răspunderea civilă delictuală, cauza este de competența instanțelor civile, fiind analizată ca atare.

Așa fiind, se constată că excepția necompetenței funcționale a secției civile a fost soluționată de instanța de apel, prin Decizia nr. 666/A/21.06.2017 a Tribunalului Bihor.

Excepția a fost reiterată în cadrul contestației în anulare formulată împotriva acestei decizii, fiind respinsă prin Decizia nr. 1257/11.12.2017 a Tribunalului Bihor.

Se constată astfel, că această excepție a fost invocată de reclamant în toate fazele procesuale, fiind respinsă de fiecare dintre instanțele în fața căreia a fost ridicată.

Întrucât instanțele au motivat amplu și corect soluția de respingere a excepției necompetenței funcționale a secției civile, Înalta Curte reține, în esență, că fondul litigiului dedus judecății, în cadrul căruia recurentul a formulat cererea de sesizare a Curții Constituționale, are ca obiect răspundere civilă delictuală, fiind soluționat în fazele procesuale anterioare de secția civilă a tribunalului și, respectiv, a curții de apel.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza a fost repartizată aleatoriu secției I civilă, astfel cum rezultă din referatul de repartizare aleatorie, aflat la dosarul de recurs, în acord cu Anexa 1 la Hotărârea Colegiului de conducere al acestei instanțe nr. 10/22.09.2011.

Așa fiind, excepția necompetenței funcționale a secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu poate fi primită.

În ce privește recursul dedus judecății, se reține că, în soluționarea acestuia, se vor avea în vedere dispozițiile C. proc. civ. existente la data inițierii demersului judiciar, astfel cum prevăd dispozițiile art. 24 și 25 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 483 C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, iar conform art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

Față de aceste dispoziții legale, recursul declarat împotriva unei decizii definitive este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

În cauza dedusă judecății, hotărârea atacată cu recurs, respectiv Decizia nr. 79/R/26.04.2018, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a fost pronunțată în soluționarea recursului declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 13 decembrie 2017 a Tribunalului Bihor, secția civilă, prin care i s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Așa fiind, în raport de dispozițiile legale menționate, hotărârea recurată este definitivă, prin aceasta fiind soluționat, de asemenea, un recurs.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, astfel că, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Concluzia derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Având în vedere că hotărârea atacată cu recurs, respectiv Decizia civilă nr. 79/R din 26 aprilie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, are caracter definitiv, astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 79/R din 26 aprilie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN