ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 605/2021

Ședința publică din data de 24 martie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 22.11.2018 sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului Vrancea, secția I civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumelor de 60.000 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material și 25.000 euro pentru prejudiciul moral, suferite în perioada 1975-1985 precum și la sumele de 3 608 RON, respectiv 639,99 RON, cheltuieli de judecată reprezentând deplasări în România pentru pregătirea procesului.

În motivare, a arătat că în perioada indicată a avut dosar de urmărire informativă întocmit de fosta securitate, care în prezent se află în arhiva CNSAS, înregistrat la nr. x și însumează 603 pagini.

A indicat drept acte săvârșite de pârât în calitate de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Vrancea, Serviciul 1: luarea în atenție a acestuia ca descendent legionar cu intenția de a trimite scrisoare la România Liberă împotriva sistemului; propunerea cu încadrarea informativă a acestuia și cu interceptarea convorbirilor și a corespondenței; propunerea efectuării de investigații la locul de muncă și la domiciliu dar și a anturajului, propunerea ca în cooperare cu Miliția documentarea unor fapte de competența acesteia.

A susținut că prin activitatea sa, pârâtul i-a încălcat dreptul la viața privată și la secretul convorbirilor telefonice și a corespondenței, drepturi reglementate de art. 33 din Constituția României din 1965 și de art. 17 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Referitor la prejudiciu, a precizat că acesta a constat în imposibilitatea de a reveni în funcția de director al OGA Vrancea din care a fost îndepărtat abuziv dar și de a-și exercita profesia de inginer chimist situație în care veniturile aduse în familia cu trei copii minori au fost foarte mici iar un an, cât nu a fost primit nicăieri să muncească, inexistente.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349, 1357-1371, 1381-1382, 1385 și 1388 C. civ.

Prin sentința nr. 270/27.06.2019, Tribunalul Vrancea, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea și a obligat reclamantul la plata, către pârât, a sumei de 1500 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 30/A/16.03.2020, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinței și a obligat apelantul-reclamant la plata, către intimatul-pârât, a sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ. reclamantul A., formulând următoarele critici de nelegalitate a hotărârii atacate:

-Pornind de la dezlegările definitive ale deciziei civile nr. 801/26.11.2015 a Tribunalului Vrancea, ale deciziei civile nr. 913/2015 a Curții de apel Galați și de la conținutul adresei nr. x/13.03.1979 a Ministerului de Interne, recurentul susține că este indubitabil că a existat persecuție politică asupra sa, manifestată prin împiedicarea exercitării profesiei (așadar, implicit, a existat și un prejudiciu material și moral). Existând persecuție, a existat și persecutor. Din dosarul de urmărire informativă a rezultat că i-au fost încălcate drepturi fundamentale, persecuția politică fiind evidentă.

De asemenea, tot cu titlu definitiv, prin sentința civilă nr. 1756/7.03.2011 (definitivă prin nerecurare), s-a constatat calitatea pârâtului de lucrător al securității în baza art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, conform Legii nr. 293/2008. Nu orice angajat al Securității a fost declarat "lucrător al Securității", ci doar cei care prin activitatea lor au încălcat drepturi și libertăți prevăzute de legile în vigoare.

De aici se poate stabili că pârâtul a desfășurat activități prin care i-a suprimat și îngrădit drepturi și libertăți fundamentale, faptele sale, contare legislației, și acțiunile sale de persecuție politică, aducându-i prejudiciul invocat prin acțiune.

-Motivarea instanței de apel în sensul că în cadrul legal existent în regimul politic anterior nu i s-a putut reține pârâtului săvârșirea unei fapte ilicite într-o perioadă tolerată și suportată de toată lumea, pârâtul fiind un simplu executant, nu poate fi reținută, întrucât nu toată populația României a avut dosar de urmărire informativă, nu toată societatea suporta și tolera regimul, iar pârâtul nu era obligat să lucreze în cadrul Securității și nici să încalce legea, el alegând acest lucru, asumându-și cele făcute;

-Chiar instanța de apel reține că pârâtul a documentat, printre altele, împreună cu organele de miliție, unele fapte de natură penală în vederea facilitării cazului, ceea ce reprezintă o dovadă a nivelului de implicare în dosar a acestuia, prin diabolica manevră de a inventa o faptă penală, tocmai pentru că recurentul nu putea fi învinovățit de nimic. În acest mod, pârâtul a creat un prejudiciu prin tot ceea ce a făcut în cadrul dosarului de urmărire penală, referitor la care, dacă ar fi fost corect, ar fi propus închiderea dosarului;

-Contrar celor reținute de instanța de apel în sensul că reclamantul nu a probat că a făcut parte din segmentul de cetățeni români care au simțit din plin și în mod direct acțiunile intimidante, intruzive, ale regimului comunist, recurentul arată că din pricina urmăririi informative, timp de 10 ani, nu a putut fi remunerat conform pregătirii sale de inginer chimist (director la SGA), iar prin hotărâre judecătorească (decizia nr. 801/26.11.2015 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosar nr. x/2015) s-a decis că a fost vorba de persecuție politică;

-Concluzia instanței de apel în sensul că nu există faptă ilicită din partea intimatului ar echivala cu absența persecuției politice, cu inexistența deciziei prin care se constată acest lucru aflată la dosar, ceea ce este de neconceput;

-Instanța de apel nu a ținut cont de dosarul de urmărire informativă întocmit de fosta Securitate pe numele reclamantului, de acționarea cu rea-credință a pârâtului și de încălcarea dreptului la viață privată, la secretul convorbirilor telefonice, drepturi reglementate de art. 33 din Constituția României din 1965 și de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice;

-Prejudiciul creat este evident și constă în marginalizarea socială a reclamantului, atât în ce privește ascensiunea profesională, cât și revenirea în funcția de director la SGA.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 09.12.2020 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 24.02.2021.

Recurentul-reclamant a formulat punct de vedere la raportul de admisibilitate prin care a solicitat admiterea recursului.

Intimatul-pârât a formulat și el punct de vedere la raport, prin care a reiterat excepția de nulitate pentru neîncadrare și a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

S-a apreciat că recursul reclamantului vizează modalitatea, considerată eronată, în care instanța de apel a apreciat asupra neîndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sub aspectul inexistenței unei fapte ilicite săvârșite de către pârât în cadrul dosarului de urmărire informativă privind pe recurentul-reclamant, critică ce este încadrabilă în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în măsura în care nu deduce judecății aspecte legate de starea de fapt sau de evaluarea probatoriilor.

În ce privește excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, aceasta nu a fost reținută, aspectele deduse judecății de către recurentul-reclamant putând fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în măsura în care nu vizează chestiuni de netemeinicie.

Recursul a fost comunicat intimatului-pârât B. la data de 06.07.2020 (conform dovezii de comunicare de la dosar ÎCCJ), iar termenul pentru formularea întâmpinării a expirat la data de 06.08.2020 (zi lucrătoare de joi).

La data de 22.07.2020 (data poștei), în termen legal, intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de nulitate a căii extraordinare de atac, pentru neinvocarea motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, arătând că în mod corect instanțele anterioare au apreciat că nu a fost săvârșită vreo faptă imputabilă pârâtului, că a fost respectată legislația specifică acelor vremuri, că pârâtul nu a avut nicio legătură cu demisia reclamantului și că aducerea la îndeplinire a ordinului superiorului înlătură caracterul ilicit al faptelor.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 31.07.2020, iar termenul pentru formularea răspunsului la întâmpinare s-a împlinit la data de 12.08.2020 (zi lucrătoare de miercuri).

La data de 31.07.2020, în termen legal, recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției de nulitate, admiterea recursului și acordarea cheltuielilor de judecată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul formulat, Înalta Curte reține caracterul întemeiat al acestuia, în considerarea celor ce urmează:

Reclamantul a dedus judecății instanțelor o acțiune în angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, fost lucrător/agent al securității, pentru fapte petrecute sub regimul politic anterior (perioada 1975-1985), solicitând obligarea acestuia din urmă la repararea prejudiciilor de ordin material și moral cauzate prin acțiunile, pe care le-a coordonat în funcția deținută, de supraveghere informativă a reclamantului și care s-au concretizat - în termenii acestuia - în încălcări ale drepturilor sale la viață privată, la secretul convorbirilor telefonice și a corespondenței, drepturi ocrotite prin Constituția din 1965 și Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Examinând apelul formulat de reclamant împotriva hotărârii de primă instanță, ce a respins acțiunea ca neîntemeiată, curtea de apel a menținut soluția adoptată pentru considerente care sunt nelămurite în circumstanțele factuale concrete deduse judecății și în raport de cadrul juridic al acțiunii.

Astfel, după ce reține că reclamantul s-a aflat sub monitorizarea pârâtului în perioada 1980 - 1 august 1985 și că, în mod cert, urmărirea informativă coordonată de acesta a permis imixtiuni în viața personală a reclamantului prin interceptări telefonice, interceptarea corespondenței, prin limitări ale liberei circulații sau restricționarea accesului în Ambasada SUA în 1984, instanța de apel arată că nu s-ar fi probat "că reclamantul a făcut parte din segmentul de cetățeni români care au simțit din plin și în mod direct acțiunile intimidante, intruzive ale regimului comunist". De asemenea, reține că acțiunile de monitorizare regăsite în dosarul personal al apelantului au fost aplicate unui număr mare de cetățeni români.

Aceste prime două raționamente ce explică soluția instanței de apel, pe lângă conținutul lor extrem de general, relevă și o abordare contradictorie a cauzei, în ansamblu, întrucât acțiuni precum s-a admis că au fost cele desfășurate sub coordonarea și direcția pârâtului - constând în interceptări telefonice, interceptarea corespondenței, limitarea liberei circulații de deplasare - sunt în sine intimidante și intruzive într-un grad suficient de ridicat și aveau un atare caracter chiar sub regimul politic anterior celui ce a funcționat până în 1989, aceasta mai ales în condițiile în care inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice erau drepturi garantate constituțional (art. 32 și 33 din Constituția din 1965) prin Constituția României de la acea vreme.

În plus, atare considerente îndreptățesc criticile reclamantului care a pretins că decizia instanței de apel nesocotește dezlegările deciziei civile nr. 801/26.11.2015 a Tribunalului Vrancea și a deciziei civile nr. 913/2015 a Curții de Apel Galați.

Afirmând că reclamantul nu ar fi probat că " a făcut parte din segmentul de cetățeni români care au simțit din plin și în mod direct acțiunile intimidante, intruzive ale regimului comunist", instanța de apel ignoră dezlegările definitive, cu valoare de prezumție relativă de adevăr, conferită prin dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., ale deciziei civile nr. 801/26.11.2015 a Tribunalului Vrancea (dosar nr. x/2015) prin care s-a reținut cu referire la situația reclamantului concluzia certă că "datorită atitudinii acestuia față de regim, manifestată mai ales prin dorința sa de a părăsi țara, lucru greu de acceptat în perioada comunistă de către autoritățile vremii, acesta a fost supus urmăririi informative dar și persecuției politice prin îngrădirea dreptului său la exercitarea profesiei de inginer" pe perioada 1.01.1975 - 9.07.1984 și 11.07.-16.07.1984.

De asemenea, a fost nesocotită dezlegarea de aceeași valoare juridică a deciziei civile nr. 913/2015 a Curții de Apel Galați (dosar nr. x/2014) prin care s-a stabilit că "Din copiile înscrisurilor atașate la dosar rezultă fără dubiu că recurentul-reclamant A. a fost urmărit informativ pe motive politice, respectiv pentru faptul că era descendent legionar și avea intenția de a trimite la posturi și cotidiene occidentale material cu conținut dușmănos", prin menționata hotărâre recunoscându-se drepturile reclamantului de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990 în condițiile art. 1 lit. b) pentru perioada 9.07.-10.07.1984, cât acesta a fost ridicat forțat și ținut în custodie pentru cercetări de organele de represiune ale regimului comunist în legătură cu incidentul forțării nereușite a intrării în consulatul SUA din București (din ziua de 9.07.1984).

Din aceleași considerente ale deciziei recurate, anterior redate, se înțelege că acțiuni precum cele cărora ar fi fost supus reclamantul, ar fi legitimate, în ochii instanței de apel, de numărul mare de cetățeni români care ar fi parcurs aceleași experiențe. Or, astfel de judecăți, de o maximă generalitate, nu pot fi încadrate în niciuna din dispozițiile legale care cârmuiesc răspunderea civilă delictuală, sub forma cauzelor care înlătură caracterul ilicit al faptei sau drept cauze de nerăspundere civilă.

În condițiile în care reclamantul a demonstrat prin cele două hotărâri judecătorești evocate în cele de mai sus, cu valoare de prezumție relativă de adevăr, că în perioada de referință din acțiune, a fost supus persecuției pe motive politice, în timp ce, prin sentința civilă nr. 1756/7.03.2011 a Tribunalului București (dosar x/2010) s-a stabilit calitatea pârâtului de "lucrător al Securității" în baza art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, conform Legii nr. 293/2008 (așadar, de persoană care prin activitatea sa a încălcat drepturile și libertățile prevăzute prin legile în vigoare în regimul politic trecut, e adevărat, la sesizarea altor persoane decât reclamantul), se înțelege că în cauza dedusă judecății urma a se lămuri, în limitele criticilor din apel și a situației stabilită prin hotărârea de primă instanță, dacă există o corelație între cele două elemente și dacă este posibilă angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului în raport de faptele concrete imputate acestuia, raportat la dispozițiile legale incidente și la cadrul juridic în vigoare la data faptelor. Într-adevăr, instanța de apel avea a verifica dacă reclamantul a făcut obiectul unor măsuri neconforme Constituției României de la data faptelor, prin acțiuni care să intre în responsabilitatea pârâtului, analiză care lipsește deciziei atacate și a cărei soluție a fost fundamentală pe considerente de o maximă generalitate, care nu permit calificarea din punct de vedere juridic a acestora drept cauze care înlătură caracterul ilicit al faptelor sau cauze exoneratoare de răspundere.

Prin urmare, se impune refacerea judecății cauzei în apel printr-o analiză care să privească faptele deduse judecății și normele legale în raport de care s-a invocat caracterul lor ilicit, urmând ca instanța de apel să stabilească în mod clar dacă se impune angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, astfel cum s-a solicitat sau, dacă o astfel de răspundere nu poate fi pusă în discuție la acest moment, care sunt cauzele și argumentele de ordin juridic care se opun la aceasta, nefiind îngăduit ca nivelul de clarificare și de analiză a litigiului de către instanța de apel să fie atât de considerabil diminuat în raport cu evaluarea realizată în judecata de primă instanță, cât timp acțiunea a fost respinsă ca nefondată iar prin apel s-au dedus cercetării toate elementele factuale și de drept ale speței.

În considerarea acestor argumente și în temeiul dispozițiilor art. 497 și 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curtea va admite recursul declarat și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, cu precizarea că cererea recurentului de acordare a cheltuielilor de judecat nu a putut fi soluționată la acest moment, dată fiind soluția adoptată, determinată de necesitatea refacerii judecății în apel și nestabilirea culpei procesuale asupra cauzei cu titlu definitiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 30/A din 16 martie 2020 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 martie 2021.