Decizia nr. 3501/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2541/2018 a Curții de Apel București

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 16 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 2541 din 31 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea de lucrător al Securității a pârâtului A..

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat, la data de 2 octombrie 2018, recurs pârâtul A., care, invocând prevederile art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică. Prin primul set de critici recurentul apreciază că sentința atacată cuprinde motive contradictorii și neconforme cu probatoriul administrat, întrucât instanța de fond a reținut eronat că acesta ar fi fost lucrător al Securității și că actele întocmite de el priveau viața personală a numitului B.. Arată recurentul că, în calitatea sa de ofițer cu gradul militar de locotenent, a activat, la nivelul anului 1988, în cadrul Serviciului I al Inspectoratului de securitate al județului Prahova, pe linia de muncă informații interne - secte și culte religioase, context în care a fost desemnat, prin ordin rezolutiv primit pe cale de comandament ierarhic superior, să asigure monitorizarea unei persoane ce era membră a sectei de adventiști reformiști și care se afla în relații de rudenie cu un transfug din Austria. Menționează recurentul că activitatea de monitorizare a fost declanșată urmare a unei semnalări primite de la unitatea similară din județul Dâmbovița și că nu a fost deschis dosar de urmărire informativă, activitatea fiind menținută în mapa de verificare pentru confirmare sau infirmare a suspiciunilor semnalate. Apreciază recurentul că instanța de fond ar fi reținut în mod greșit că acesta ar fi dispus încălcarea unor drepturi fundamentale ale persoanei monitorizate, B., precum dreptul la viață privată, în contextul în care din înscrisurile concepute ori semnate de pârât rezultă că activitățile desfășurate de acesta, cu privire la titularul dosarului analizat, s-au referit exclusiv la atitudini, manifestări, conduită exterioară, relații de comunicare interpersonală ce vizau participarea la acțiunile și programul membrilor sectei religioase ilegale a adventiștilor reformiști, precum și relațiile cu fiul ce a emigrat ilegal în Austria. Apreciază recurentul că astfel de aspecte reprezentau suspiciuni rezonabile, ca temei real și legal al verificărilor de securitate desfășurate asupra numitului B., neavând natura unor violări a dreptului la viață privată. Consideră, de asemenea, recurentul că, la momentul istoric analizat, activitățile sectare aveau un fondul ilegal al funcționarii, sens în care era firesc să fie cunoscută și influențată pozitiv activitatea lor, în scopul unei stabilități și armonii confesionale. Față de cel de-al doilea motiv de recurs a susținut că din interpretarea gramaticala a art. 2, lit. (a) din O.U.G. nr. 24/2008, văzând că subiectul vizat de legiuitor este însuși lucrătorul, rezultă că a doua condiție pentru constatarea calității de lucrător este aceea ca acesta să fi desfășurat el însuși, direct și personal astfel de activități prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Prin urmare, apreciază recurentul că trebuie să fi existat o legătură cauzală directă, imediată, de necontestat între activitatea desfășurată în concret de lucrător și vătămarea drepturilor și libertăților fundamentale ale celui urmărit. Susține recurentul că în dosarul x, recurentul apare cu un singur material informativ, respectiv un referat completat pe un tipizat redactat, prin care erau învederate simple propuneri de măsuri de verificare și rapoarte, nefiind menționată vreo măsură de persecuție sau încălcare a drepturilor. Astfel, consideră recurentul că instanța de fond a reținut greșit săvârșirea unor acte de intruziune în viața personală a celui monitorizat, din dosar nerezultând clar că pârâtul ar fi comis o ingerință nepermisă și nejustificată, ori disproporțională cu scopul legitim și moral de a preveni orice eveniment sau act ostil, periculos, de anarhie confesională sau protest ilegal, toate sancționate de C. pen. în vigoare la acel moment. Arată că sentința nu ține seama de deciziile CCR, de practica I.C.C.J. cu privire la analizarea riguroasă a dovezilor, nu a stabilit în examenul de temeinicie al soluției pronunțate regimul juridic al drepturilor omului presupus încălcate în raport de starea de fapt și de conținutul lor, apreciind că nu a fost abordat legal aspectul asigurării echilibrului rezonabil între interesul general clamat de O.U.G. nr. 24/2008 și drepturile subiective sau interesele legitime private. Astfel, susține recurentul că în cuprinsul hotărârii nu sunt menționate faptele concrete, consumate, comisive sau omisive, certe și indubitabile, apreciate ca fiind comise de pârât împotriva unor persoane ce au fost monitorizate. Consideră recurentul că instanța de fond ar fi trebuit să verifice și caracterele ingerinței, respectiv dacă limitarea drepturilor era prevăzută de legea națională de la momentul respectiv, dacă aceasta avea un scop legitim, moral, de interes pentru binele și folosul general al societății și dacă limitarea era necesară într-o societate normală și democratică la momentul analizat. În concluzie apreciază recurentul că din aspectele prezentate rezultă caracterul vădit nelegal al sentinței.

Apărări formulate în cauză Intimatul-reclamant a formulat, la data de 10 decembrie 2018, întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 18 februarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 9 iunie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Cu titlu prealabil, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că, în cadrul procesual al recursului, instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu și motivele de netemeinicie. Or, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul a prezentat, în repetate rânduri, argumente vizând modalitatea de interpretare și apreciere de către instanța de judecată a probatoriilor administrate în cauză, care se constituie drept critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a sentinței recurate. Ca atare, Înalta Curte, cu ocazia analizării recursului, va avea în vedere aceste critici doar în măsura în care sunt de natură a susține cazurile de casare invocate. De asemenea, Înalta Curte reține că aspectele învederate de reprezentantul convențional al recurentului, cu ocazia dezbaterilor publice expuse în debutul prezentei decizii, privind nelegalitatea hotărârii atacate, ce ar deriva, în opinia recurentului, din greșita aplicare a normelor ce reglementează principiul disponibilității, respectiv a lipsei de interes, privite în lumina prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că cererea de solicitare a verificării calității de lucrător al Securității adresată C.N.S.A.S. nu putea fi formulată de fiu, în numele tatălui său decedat, reprezintă aspecte noi, neinvocate în fața instanței de fond și care, de altfel, vizează actul de învestire a C.N.S.A.S. cu verificarea sus indicatei calități, iar nu a instanței de judecată. Or, în considerarea prevederilor art. 478 alin. (3), art. 483 și art. 494 C. proc. civ., întrucât obiectul căii extraordinare de atac a recursului este limitat la analizarea legalității hotărârii de fond, în raport de pretențiile din cererea de chemare în judecată și de apărările formulate de pârâți într-o astfel de fază procesuală, astfel de argumente nu pot face obiectul unei prime analize direct în calea de atac a recursului, cu atât mai mult cu cât acestea nu au fost invocate nici prin cererea de recurs formulată de pârât și nu reprezintă nici motive de ordine publică, care să poată fi invocate de instanța de recurs din oficiu. Mai mult, criticile aduse de recurent hotărârii atacate și subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde o motivare insuficientă ori contradictorie sau străină de natura cauzei, sunt nefondate. Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, reamintește că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de argumentele esențiale, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentința recurată cuprinzând argumente care demonstrează că prima instanță a analizat în mod adecvat argumentele expuse de pârât, judecătorul indicând elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, precum și silogismul logico - juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere. Totodată, instanța de control judiciar reține că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susțineri formulate de părțile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză, obligație îndeplinită în prezenta cauză. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susținerile recurentului privind incidența unui astfel de motiv de nelegalitate. Nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat, în cauză instanța de fond realizând o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material. Potrivit sus indicatului text de lege, casarea unor hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții, fie le-a aplicat greșit. Înalta Curte arată că, potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, prin lucrător al Securității se înțelege orice persoană care având calitatea de ofițer sau subofițer al Securității, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Definiția legală enunțată determină conținutul noțiunii de lucrător al Securității, în sensul că nu orice persoană care a funcționat în cadrul acestei instituții are calitatea de lucrător, ci esențial este ca prin activitatea respectivă să fi fost suprimate drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Această interpretare are în vedere și scopul pentru care a fost adoptată O.U.G. nr. 24/2008, act normativ prin care se urmărește deconspirarea prin consemnare publică a persoanei care a participat la activități de poliție politică comunistă, fără însă a crea premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Ca urmare a acestor exigențe deduse din textul legal sancționator, la analiza calității de lucrător, trebuie să se aibă în vedere și raportul rezonabil de proporționalitate dintre interesele generale și cele particulare. În speță, trebuie examinat dacă recurentul, prin activitatea sa, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale. Procedând la propria analiză, în limitele legale menționate, instanța de control judiciar constată că, instanța de fond a reținut în mod justificat că, în cazul pârâtului este întrunită cerința de lucrător al Securității, prin prisma atribuțiilor ce-i reveneau, în calitate de ofițer cu gradul militar de locotenent, ce a activat, la nivelul anului 1988, în cadrul Serviciului I al Inspectoratului de securitate al județului Prahova, pe linia de muncă informații interne - secte și culte religioase, aspect necontestat de pârât și care rezultat din înscrisurile existente la dosar . O a doua condiție este aceea ca, în calitatea menționată la punctul 1, persoana să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Și această condiție a fost considerată îndeplinită de către instanța de fond, reținându-se că toate măsurile întreprinse sau încuviințate de către recurent au încălcat flagrant drepturi și libertăți fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare și la acea dată, instanța de fond învederând expres că astfel de drepturi sunt reprezentate de dreptul numitului B. la viață privată și la secretul corespondenței. În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată, că, în cauză, măsurile propuse de pârât se încadrează în categoria activităților care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului stipulate de Constituția României de la acea dată, precum și de normele internaționale la care România era parte. Astfel, înscrisurile depuse la dosarul primei instanțe, al căror conținut este descris pe larg în considerentele sentinței recurate, demonstrează, cu prisosință, acțiunile întreprinse de către pârât, ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viața privată și la secretul corespondenței, protejate normativ și în perioada anterioară anului 1989. Instanța de primă jurisdicție nu a preluat aprecierile cuprinse în documentele fostei Securități, ci a examinat datele comunicate, pentru a putea stabili dacă acestea îndeplinesc cerințele legii. Înscrisurile din dosarul nr. x (deschis de Securitate pe numele domnului B.), cu număr de referință x, atestă că domnul A., ofițer cu gradul militar de locotenent, ce a activat, la nivelul anului 1988, în cadrul Serviciului I al Inspectoratului de securitate al județului Prahova, pe linia de muncă informații interne - secte și culte religioase a contribuit în mod direct la instrumentarea acțiunii de urmărire informativă desfășurată de organele de Securitate împotriva domnului B.. Astfel prin Referatul UM înregistrat sub nr. x/05.08.1988, ce a fost completat olograf personal de recurent și semnat de acesta (chiar dacă prin acest demers s-au completat rubricile unui formular tipizat), rezultă că în privința numitului B. pârâtul a propus supravegherea informativă cu prioritate a acestuia, în cadrul evidenței dosarului de problemă ce viza sus indicata persoană supravegheată. De asemenea, în manieră olografă, pârâtul a indicat expres faptul că persoana în cauză este cunoscut că desfășoară activitate suspectă ca membru al sectei adventiștilor reformiști și are un fiu rămas nelegal în Austria. De asemenea, pârâtul a propus o serie de măsuri informativ-operative împotriva domnului B., precum dirijarea surselor "C." și "D.", pentru stabilirea poziției și comportărilor pe care le are la domiciliu persoana urmărită, precum și interceptarea corespondenței pentru verificarea legăturilor acestuia și natura comunicărilor. De asemenea, urmare a notei informative întocmite la data de 07.09.1988 de sursa D., prin care acesta arăta că numitul B. este foarte bătrân și frecventează cultul mai rar, nepărăsind, decât foarte rar locuința fiului său din Băicoi, fără a primi vizite de la alte persoane, iar când se află cu căruțul de flori în piață nu angajează niciun fel de discuții cu nimeni, decât strict despre flori, prin referatul olograf aplicat de pârât pe sus indicata notă informativă acesta a stabilit drept sarcini: "să se semnaleze, în permanență, dacă sub masca preocupărilor religioase desfășoară activitate ostilă", dispunând măsura: "va fi verificat și prin sursa C." (semnătura olografă aplicată la finele referatului realizat pe sus indicata notă de informare, fiind similară celei aplicate de pârât pe Referatul înregistrat sub nr. x/05.08.1988). Mai mult, urmare a Notei informative întocmite la data de 05.04.1989 de sursa D., prin care acesta reitera faptul că B., deși este adept fanatic al cultului religios al adventiștilor, nu a făcut niciun fel de deplasare în altă localitate și nu a întreținut relații cu nimeni și nici nu a primi vizite, dar prin care sunt redate și aspecte de viață privată a numitului B., precum cearta acestuia cu fiul său E., la care locuia, căruia, la plecarea din locuința fiului, i-a spus să nu îl deranjeze nici la final, pârâtul a stabilit drept sarcini: "primit pentru alt denunț". Astfel, niciunul dintre aspectele sus indicate nu denotă un scop al demersurilor întreprinse de recurent, în sensul indicat de reprezentant convențional, cu ocazia dezbaterilor publice, respectiv în scopul de a acorda ajutor persoanei urmărite în demersul acesteia de a întreprinde o deplasare în afara granițelor României, la fiul său stabilit în Austria. În cauza de față, încălcarea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu sprijinul recurentului, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, obținând informații privitoare la opiniile, intențiile, preocupările și viața sa de zi cu zi, informații ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim. În momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane erau preluate de Securitate și deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, ci erau legate de faptul că regimul comunist nu accepta nici un fel de manifestare religioasă, se producea încălcarea dreptului la viață privată. Astfel, Înalta Curte constată că persoana urmărită nu a făcut decât să-și exercite liber dreptul de a fi adeptul unui cult religios, respectiv de a fi parte din secta religioasă a adventiștilor reformiști. Or, în contextul în care potrivit art. 30 alin. (1) și (2) din Constituția României republicată în B.Of. nr. 65 din 29 octombrie 1986 " Libertatea conștiinței este garantată tuturor cetățenilor Republicii Socialiste România. Oricine este liber să împărtășească sau nu o credință religioasă. Libertatea exercitării cultului religios este garantată. Cultele religioase se organizează și funcționează liber. Modul de organizare și funcționare a cultelor religioase este reglementat prin lege" iar potrivit art. 33 din același act normativ "Secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice este garantat.", este evident că demersurile întreprinse de recurent au natura juridică a unei imixtiuni neprevăzute de legea aplicabilă momentului și nici justificată de vreun scop legitim, ori necesară într-o societate democratică. Înalta Curte reține că toate activitățile întreprinse care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale sau au urmărit să o facă, indiferent dacă au fost de inițiere, propunere sau aprobare, etc., conduc la constatarea calității de lucrător în sensul prevăzut de dispozițiile legale anterior enunțate. Astfel, se constată că legiuitorul nu face distincție între persoanele care au inițiat și supus spre aprobare anumite măsuri și persoanele care le-au aprobat, respectiv, le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliție politică să vizeze încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale. Pe cale de consecință, recurentul nu se poate apăra invocând natura activității desfășurate în baza raporturilor de serviciu, având în vedere că, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 s-a definit scopul reglementării ca fiind "continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist", care a desfășurat, în special prin intermediul Securității, "o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale". Curtea Constituțională a reținut consecvent în jurisprudența sa (ex. Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009), faptul că "deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor/…/contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești", și că "scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României". De asemenea, sunt nefondate și criticile recurentului referitoare la încălcarea drepturilor fundamentale ori la suprimarea libertăților individuale ale persoanelor vizate, instanța de fond indicând în concret drepturile și libertățile suprimate prin activitatea la care în mod activ a participat pârâtul, așa cum s-a reținut în precedent. Din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, importantă este imixtiunea arbitrară a autorităților în viață personală a celui urmărit. Această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viață privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice). În consecință, motivele care au condus la inițierea activităților de supraveghere asupra numitului B., nu pot fi apreciate ca fiind întemeiate, din perspectiva protejării siguranței naționale, iar încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanei urmărite, de către recurentul-pârât, nu a fost o măsură proporțională și nici rezonabilă, scopul urmărit nefiind unul legitim, atât timp cât, în mod formal, se urmărea protejarea siguranței naționale, dar, prin măsurile propuse, era vizată o persoană care nu adera la principiile și ideile statului comunist totalitar. În considerarea tuturor aspectelor învederate în paragrafele anterioare, reținând că motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. nu sunt incidente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 2541 din 31 mai 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. PENTRU ACESTE MOTIVE,